gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri19042019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Am riscat și am pierdut, foarte urât am căzut

Evaluare: / 1
1
Index
Am riscat și am pierdut, foarte urât am căzut
Pagina 2
Toate paginile

Am inceput sa joc la "aparate" in urma cu cativa ani. Pe atunci eram casatorita cu Liviu, nu aveam copii, dar aveam timpul de partea noastra, pentru ca eram inca tineri: eu aveam 34 de ani, iar el 38. Ne casatoriseram in urma cu vreo 8 ani, fusesem impreuna si la bine si la rau, insa nu as fi sincera daca nu as admite ca iubirea ce ne legase la inceput se mai erodase. Cu toate astea, amandoi eram constienti ca scaderea pasiunii era, in fond, ceva firesc pentru un cuplu format cu multi ani in urma. Si prin urmare ne vedeam de viata noastra de familie destul de monotona, dar totodata fara mari griji.

Asta, pana in urma cu cativa ani, cum spuneam, mai exact vreo cinci... Fusesem impreuna cu Liviu la aniversarea zilei de nastere a unui prieten de familie, petrecerea avand loc la un restaurant din centrul orasului. Cum paranghelia s-a terminat destul de devreme si era o seara de toamna foarte frumoasa, am hotarat impreuna cu sotul meu sa ne mai plimbam prin oras. Ah, daca as fi stiut cat avea sa imi schimbe viata aceasta decizie!... Pentru ca la un moment dat, dupa ce am haladuit haotic pe strazi, am intrat intr-un bar ca sa bem o cafea. Iar acolo, pentru prima data in viata, aveam sa pun mana pe maneta unui aparat de jocuri mecanice si pe butonul unui aparat de jocuri electronice.

In seara cu pricina nu s-a intamplat nimic deosebit. Doar am risipit o suma modica pentru a ne satisface o curiozitate, si anume aceea de a vedea cum se joaca la acele aparate fascinante prin culorile vii si prin sunetele tipatoare. Nu m-am gandit nicio clipa ca de fapt germenele viciului prinsese terenul favorabil si deja, o data ce am parasit incinta barului, se afla deja in faza de gestatie. Asa ca am mers acasa linistita, fara sa stiu cat de periculoasa era curiozitatea pe care o satisfacusem. La putin timp dupa accea, insa, urma sa am prima experienta cu adevarat interesanta legata de jocurile de noroc.

Iesisem de la serviciu cam obosita. Toata ziua statusem in picioare la filatura unde lucrez de cand am terminat liceul si stiam ca acasa ma astepta o chiuveta plina cu vase ramase nespalate de seara trecuta. In afara de asta, urma sa gatesc sote de ciuperci, mancarea preferata a lui Liviu, si nu aveam deloc dispozitia necesara. Motiv pentru care, cum tocmai treceam prin fata unei cafenele, m-am gandit ca un sfert de ceas in fata unei cesti de cafea imi va schimba starea. Asa ca am intrat... Iar sfertul de ora pe care imi propusesem sa il petrec in cafenea s-a lungit la nu mai putin de trei ore si jumatate.

Ce s-a intamplat? Ei bine, in timp ce savuram cafeaua, am observat intr-un colt cateva aparate electronice. Asa ca mi-am zis sa imi incerc norocul, caci nu vedeam nimic rau in asta. Zis si facut! Mi-am incercat norocul o data, de doua, de trei ori... Nu mica mi-a fost mirarea sa constat insa ca, de fiecare data, am castigat. Motiv pentru care am continuat sa joc fara sa simt ca timpul trecea. Acum, privind in urma, pot spune ca eram intrata atunci, ca si ulterior, cu alte ocazii in care am jucat, intr-un fel de transa din care nu ma puteam smulge. Tot ce imi doream era sa vad cum se invart simbolurile si cifrele acelea colorate prin fata ochilor si cum se aranjeaza in combinatia castigatoare. Altceva nu mai stiam. Eram rupta de realitate.

Cand m-a gasit Liviu in acea seara, s-a crucit. Avea sa-mi povesteasca abia a doua zi ca nu il bagam in seama cand incerca sa imi spuna ca e foarte tarziu, ca nu gasise acasa soteul de ciuperci promis si asa mai departe. Ma descoperise in cafenea numai fiindca, ingrijorat, ma sunase de cateva ori pe mobil, si, enervat ca eu nu raspundeam - atat de absorbita de joc eram -, un chener o facuse in locul meu. Luase telefonul de langa aparat si ii spusese sotului meu ce se intampla si unde ma aflam... Cam asa s-a desfasurat prima mea aventura la jocurile de noroc. Am castigat cateva sute de lei si eram in culmea fericirii, ma si vedeam imbogatindu-ma fara sa mai muncesc macar o singura zi. Nu stiam insa ce ma astepta...

Chiar in aceeasi luna aveam sa repet "escapada" la cafeneau cu pricina. Tot singura, tot dupa serviciu, tot pana tarziu in noapte. Si, culmea!, castigand din nou. La fel ca prima data, tot Liviu a fost acela care m-a smuls din fata aparatelor de joc, unde stateam ca vrajita de ceasuri bune. Doar ca, de data asta, nu a mai fost la fel de tolerant si ingaduitor ca prima data. Numai ce am ajuns acasa, ca s-a pus cu gura pe mine si mi-a tinut un speech cu care spera sa ma faca sa ma potolesc si sa ma vindece astfel de o boala in evolutie.

- Natalia, ceea ce faci tu e nebunie curata! Cum iti inchipui ca vei ajunge sa faci averi din jocurile de noroc? Aparatele astea sunt reglate astfel incat sa dea inapoi numai un sfert din cat primesc, asa ca in final toata lumea pierde. Intelegi, Natalia? Trebuie sa te opresti sa mai joci inainte sa te prinda microbul asta!



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Am riscat și am pierdut, foarte urât am căzut