gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri29032024

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Am riscat și am pierdut, foarte urât am căzut - Pagina 2

Evaluare: / 2
1
Index
Am riscat și am pierdut, foarte urât am căzut
Pagina 2
Toate paginile

L-am ascultat cu atentie pe Liviu, fiindca era sotul meu si stiam ca imi vrea binele. Insa de facut, aveam sa fac tot cum am vrut eu. Adica am continuat sa joc din ce in ce mai mult. Am identificat alte cateva localuri sau agentii ale unor case de pariuri unde erau amplasate aparate mecanice sau - cel mai adesea - electronice si in scurt timp am ajuns sa fiu cunoscuta de alti impatimiti in ale jocului ca fiind una ,,de-a casei". Asta, spre dezamagirea tot mai mare a sotului meu, fara ale carui interventii nu m-as fi putut desprinde din fata aparatelor. El ma culegea de fiecare data din salile de joc, dupa care, invariabil, urmau reprosurile:

- Natalia, ai innebunit de tot! Nu mai juca la aparate, caci vei pierde toti banii si ma vei pierde si pe mine ! Cat crezi ca o sa mai suport sa te adun de prin salile de joc? Nu mai avem viata personala de cand ai apucat-o pe drumul asta!

...Dar eu nu l-am ascultat. Tot am jucat. Incepusem sa pierd, si din socotelile mele trecusem pe minus. Acum trebuia sa joc ca sa recuperez banii investiti, si asta am si facut, chiar daca, la sugestia lui Liviu, care le povestise tot, parintii mei au intervenit si m-au smotocit de mi-au mers fulgii:

- Natalia, tu ti-ai pierdut mintile? Vrei sa toci banii la jocuri de noroc si sa iti pierzi sotul? Iti distrugi casnicia si viata daca vei continua, intelege o data, si opreste-te! Nu poti invinge masinariile astea diabolice! Casa invinge intodeauna...

In sinea mea, insa, speram sa pot. Speram sa le inving. Dar pentru asta aveam nevoie de bani. Asa ca, fara sa ii spun lui Liviu, am inceput sa vand diverse obiecte din casa. Mai intai am dat cateva bijuterii pe care le tineam demult intr-o caseta si a caror disparitie nu avea cum sa fie descoperita prea curand. Apoi am dat o masina de scris veche, alte cateva piese de anticariat si timbrele colectionate de sotul meu cu migala inca din copilarie. Iar aceasta ultima miscare avea sa fie fatala pentru casnicia mea, caci din intamplare Liviu a descoperit clasoarele goale si m-a anuntat pe un ton ce nu admitea comentarii:

- Natalia, adio! Eu divortez! Nu mai pot sa traiesc alaturi de o femeie bolnava! Am incercat sa te ajut in fel si chip, dar in zadar! Nu mai am nicio influenta asupra ta, ai apucat-o pe drumul pierzaniei, pe care nu vreau sa merg impreuna cu tine!

...Si a doua zi a plecat din casa care, din fericire, fusese cadou de nunta din partea parintilor mei. Va vine sa credeti ca abia atunci m-am simtit, dupa mult timp, libera sa traiesc? Adica, libera sa joc, vreau sa spun, caci pentru mine asta insemna de fapt "sa traiesc". Se intampla, asta, in urma cu  circa doi ani. Capatasem patima jocurilor de noroc de trei ani si de atunci nu mai gasisem nimic altceva care sa ma faca sa ma simt atat de bine ca atunci cand ma aflam in fata la aparatelor. Si, de fapt, nici nu mai voisem sa caut. Nu-mi mai trebuia dragoste, mancam tot mai putin, nici macar filmele de la televizor nu ma mai interesau. Dupa serviciu, invariabil, mergeam in salile cu jocuri. Nu ma mai intalneam cu amicele, nu imi mai vizitam parintii, nu faceam nimic altceva decat sa joc. Eram sclava demonilor din aparate.

Apoi, in urma cu un an, s-au intamplat doua lucruri notabile. Mai intai, s-a incheiat divortul amiabil de Liviu. Tin minte ca ne-am imbratisat cu emotie si ne-am urat unul altuia sa fim fericiti, apoi fiecare a plecat intr-o directie diferita, nu inainte ca fostul meu sot sa imi aminteasca pentru ultima oara:

- Natalia, nu uita ce ti-am zis ! Nu mai juca la aparate, caci te ruinezi ! Ai grija, fiindca daca nu te opresti, vei sfarsi rau de tot !

Desigur ca m-au bucurat cuvintele lui Liviu, m-a infiorat faptul ca inca ii mai pasa de mine. Dar in acelasi timp, totul era tardiv. Divortul era pronuntat, iar eu eram deja prinsa intr-o alta relatie, mult mai profunda chiar decat cea pe care o avusesem cu sotul meu in aproape doisprece ani de casnicie: relatia cu aparatele din salile de jocuri de noroc.

Al doilea lucru care s-a intamplat in urma cu un an a fost de-a dreptul dramatic. Dupa plecarea lui Liviu, lucrurile din casa se imputinasera si, cum nu prea mai aveam ce vinde, incepusem sa ma imprumut. Mai intai la cunostinte, colege de munca, parinti si, in final, la camatari. Numai ca iata, venise ziua scadentei, si trebuia sa gasesc o solutie, pentru ca nu mai stiam pe unde sa scot camasa, atat de multi bani eram datoare...

Singura varianta a fost sa vand casa. Dupa calculele mele, din banii obtinuti pe apartamentul cu doua camere puteam achita toate datoriile, imi puteam cumpara o garsoniera si mai imi ramaneau si cateva mii de euro cu care sa incerc sa scot banii pierduti la jocuri. Asa ca, cu strangere de inima, am vandut casa. Numai ca o data ce m-am vazut cu banii ramasi dupa ce am scapat de datorii, parca mi s-au intunecat mintile ! In loc sa imi cumpar garsoniera, am decis sa pun banii la banca si sa ma mut cu chirie. Iar asta avea sa se dovedeasca cea mai mare greseala a vietii mele, dupa aceea de a ma apuca de jocuri de noroc. Fiindca cele cateva mii de euro alocate redobandirii banilor pierduti la ,,aparate" s-au terminat in nici doua luni, si atunci am intrat in banii de garsoniera, ceea ce a insemna inceputul sfarsitului.

Boala mea se accentuase atat de tare incat, in inversunarea de a recupera tot ce pierdusem, petreceam zile intregi in salile de joc. Mi-am luat concediu de odihna, apoi medical, apoi fara plata, pana cand am decis sa renunt complet la serviciu. Aveam resurse din care sa traiesc destul de mult - asta, daca ceea ce traiam eu se mai putea numi viata, in conditiile in care zi si noapte jucam la aparate... Asa ca, intr-o furie disperata, am inceput sa toc banii din banca. Imi spuneam ca norocul e chior, ca se va intoarce la mine, ca la inceput - insa ma amageam. Norocul nu s-a mai intors. In numai cateva luni am pierdut tot! Nu am ramas cu nicio letcaie! Mai mult, in nebunia mea, nu am pastrat nici macar bani de chirie, asa ca a trebuit sa ma intorc, cu coada intre picioare, la parintii mei, care habar nu aveau ce facusem.

Desigur ca mama si tata au fost ingroziti auzind tot ce se intamplase cu singurul lor copil in ultimul an, de cand eu ii ocolisem cat de mult am putut si de cand nu ii mai vizitasem deloc. In acelasi timp, ei au fost socati de faptul ca slabisem foarte mult - deh, noptile nedormite, mesele sarite, consumul nervos dupa fiecare pierdere... - si aratam palida ca un cadavru. Motiv pentru care, dupa ce au chemat medicul pentru a-mi face un consult general, m-au pus la masa si mi-au dat sa mananc pe saturate. Apoi, a doua zi, m-au  dus la biserica, unde de fata cu preotul duhovnic am promis Celui de Sus ca nu mai joc niciodata, cat oi trai, la jocuri de noroc. Si, desigur, dupa ce viata mea a fost data peste cap, dupa ce mi-am pierdut banii, sotul, serviciul si casa, imi voi respecta promisiunea sfanta. Pentru ca acum m-am convins, aveau dreptate parintii mei cand imi spuneau: "Nu poti invinge masinariile astea diabolice! Casa invinge intotdeauna..."

 

 

Din aceeasi categorie:

Bărbatul meu a râs de morții mei până a ajuns unul dintre ei

Bărbatul meu a râs de morții mei până a ajuns unul dintre ei

Sunt Ioana si vreau sa va spun povestea vietii mele alaturi de Marin, barbatul cu care m-am maritat in urma cu 10 ani. O poveste urata, dar cu accente...

Citeşte mai mult...

Noaptea, în pat, am încurcat-o pe nevastă-mea cu soră-sa

Noaptea, în pat, am încurcat-o pe nevastă-mea cu soră-sa

Intamplarea pe care vi-o istorisesc a avut loc in urma cu circa 5 ani, in Bucuresti. Atunci, in blocul in care eu locuiam numai cu mama, s-a mutat o f...

Citeşte mai mult...

Din casa liftului am ajuns la Casa Lido

Din casa liftului am ajuns la Casa Lido

Numele meu este Calina Purima, sa zicem... Am 30 de ani, sunt din Bucuresti si locuiesc intr-un cartier rezidential din nordul orasului impreuna cu so...

Citeşte mai mult...

Mi-au murit patru bărbaţi şi nici celui de-al cincilea nu-i e prea bine...

Mi-au murit patru bărbaţi şi nici celui de-al cincilea nu-i e prea bine...

Prima oara mi-am dat seama de asta pe la 19 ani. Eram o fata frumoasa, bucalata, cu parul saten si lung atarnandu-mi pana la mijloc. Aveam ochii mari,...

Citeşte mai mult...



Drumul spre fericire Am riscat și am pierdut, foarte urât am căzut - Pagina 2