gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue16072019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Am umplut lumea de copii

Evaluare: / 2
1
Index
Am umplut lumea de copii
Pagina 2
Pagina 3
Toate paginile

Ma numesc Marin, am 49 de ani si sunt din Bucuresti. Va precizez asta doar ca fapt divers, fiindca de fapt nu am stat decat foarte putin pe acasa, in majoritatea timpului fiind plecat din localitate, si chiar din tara. De altfel si acum, cand scriu aceste randuri, sunt pe picior de plecare. Problema este ca inca nu stiu incotro s-o apuc. Am mai multe destinatii posibile, dar nu m-am hotarat asupra niciuneia dintre ele.

As putea pleca in Spania, unde traieste fiica mea mea Pablita Juanita, in varsta de 11 ani. Sau m-as putea duce in Algeria, unde il am pe baiatul meu Amon, de 9 ani. Dar nu as zice "nu" nici unei calatorii pana in Antilele Olandeze, unde se afla fata mea Louisse, de 7 ani, sau unui drum in Franta. Un lucru e cert, insa: trebuie sa plec. Nu mai pot sa stau aici, nu am pentru ce sa mai stau, cand nu mai am pe nimeni. Familia mea este acum formata doar din mine si din cei trei copii, raspanditi pe trei continente. Restul s-au dus.

Firesc, va intrebati cum se face de am ajuns in aceasta situatie ciudata, de a avea copiii despartiti unul de altul si de tatal lor, iar eu trebuind sa bat lumea de la un capat la altul pentru a-i vedea. Ei bine, tocmai despre asta vreau sa va povestesc. Despre modul in care, pornit in cautarea fericirii, m-am lasat purtat de valurile vietii de-a lungul si de-a latul mapamondului; despre cum m-am intors la un moment dat in tara hotarat sa raman definitiv si despre motivele tragice care ma determina acum sa plec din nou. Dar sa o iau cu inceputul...

Implinisem 24 de ani cand a cazut regimul comunist de la Bucuresti. Eram tanar, aveam viitorul inainte si eram decis sa fac ceva cu viata mea. Ma bazam pe Facultatea de Automatica, pe care o terminasem ca sef de promotie, dar si pe pasiunea deosebita pentru tot ceea ce tine de calculatoare, care speram sa ma ajute sa-mi gasesc un loc de munca bine remunerat si sa-mi fac un rost al meu. Pentru asta insa, imi era foarte clar, trebuia sa plec din tara. Nu aveam cum sa ma afirm aici. Asa ca am profitat de o bursa pe care am obtinut-o din partea unui ONG si am plecat imediat. M-am dus mai intai in Franta, unde am sondat terenul, iar de acolo, dupa ce am vazut cum stau lucrurile, am plecat mai departe in Spania. Era abia inceputul periplului meu mondial.

Deci am ajuns in Franta, mai exact la Toulouse, un oras din sud-vestul tarii situat nu departe de granita cu Spania. M-am cazat intr-un camin studentesc, alaturi de alti tineri, adunati de prin toate colturile lumii, si am lucrat, timp de jumatate de an, intr-un institut de cercetari in domeniul informaticii, unde am invatat multe, atat din domeniul tehnicii, cat si al... dragostei. Imi amintesc si acum intalnirea cu Betynne, o belgianca cu pielea alba ca spuma laptelui, pe care am oprit-o pe aleile campusului si am intrebat-o: "Vorbesti frantuzeste?". Ea m-a privit drept in ochi, m-a masurat din cap pana in picioare, apoi mi-a raspuns: "Nu, dar sarut frantuzeste!". Si, pana sa mi dau eu seama ce voia sa zica, m-am trezit cu limba ei in gura mea... A fost primul contact fizic pe care l-am avut cu lumea occidentala, acolo unde ritmul vietii este cu mult mai intens decat pe bucolicele plaiuri mioritice. Unul reprezentativ pentru modul in care avea sa decurga viata mea de atunci inainte.


Cu putin inainte de terminarea celor sase luni ale stagiului de pregatire la institut am aflat, chiar de la Betynne, care intre timp imi  devenise iubita, de posibilitatea angajarii la o firma spaniola, partenera a francezilor. Aceasta firma era situata la Malaga, un important port de pe coasta iberica a Mediteranei, si, cum de mult imi propusesem sa ajung in Spania, atunci cand mi s-a facut oferta pentru postul respectiv nu am ezitat nicio clipa: am acceptat pe loc. Drept urmare, dupa numai cateva zile am parasit Franta si pe Betynne, nu inainte de imi lua ramas bun de la ea intr-un mod romantic posibil, petrecand o ultima noapte de dragoste pasionala...

Sincer sa fiu, Spania nu este o tara pe placul meu. Spaniolii sunt mult mai reci decat francezii. Si acum nu ma refer atat de mult la spanioli, cat ma refer la spanioloaice. Femeile iberice sunt egoiste si profitoare. Nu stau mult pe ganduri cand vine vorba de amor. Am invatat asta inca din primele zile de dupa instalarea in apartamentul de la Malaga pus la dispozitie de firma pentru care urma sa lucrez, atunci cand m-am ciocnit pe hol de Esmeralda. Aceasta, o bruneta la vreo 25 ani, cu foc in priviri si miere pe buze, m-a tras de brat, si-a lipit pieptul bine dezvoltat de al meu si, desi nu ma cunostea, m-a intrebat: "Vorbesti spaniola?". Eu, orientadu-ma pe loc, i-am raspuns: "Nu, dar sarut frantuzeste!". Urmarea? Am mers la ea in camera si am facut amor salbatic, asa cum cum numai tipele latino se pricep sa faca. Si, cat timp am sa ramas in Malaga, adica aproape de 2 ani, aveam sa repet experienta de neumarate ori. Chiar stia meserie la pat, Esmeralda, nu gluma, asa egoista cum era...

Problema din cauza careia a trebuit sa parasesc Spania a fost pasiunea pe care iberica a dezvoltat-o fata de mine si care avea sa se repercuteze direct asupra viitorului meu. Ei bine, indragostindu-se de mine, frumoasa spanioloaica a renuntat la mijoacele de contraceptie si a ramas gravida, neacceptand sa faca intrerupere de sarcina. Mai mult chiar, incepuse sa ma bata la cap sa ne casatorim. Ori unui tanar ca mine, care n-o iubea si care avea alte planuri de viitor, intentionand sa se realizeze mai intai din punct de vedere profesional, numai asa ceva nu-i trebuia. Drept pentru care am apelat la solutia de avarie, de altfel unica la indemana in acea conjunctura: am cerut transferul la Alger, unde firma tocmai deschisese o noua filiala si unde era nevoie de oameni care sa implementeze sistemul de lucru.

Algeria este una dintre cele mai dezvoltate tari africane, cu o cultura si civilizatie oarecum asemanatoare statelor europene. Timp de doi ani, cat am ramas acolo, am locuit in cartierul Belouizdad, din capitala tarii, portul Alger. Acolo am dus un trai linistit sau in orice caz mult mai linistit decat in Spania. Dimineata imi vedeam de serviciu, iar seara ma distram cu un grup de tovarasi din randul colegilor de munca. Printre acestia era si Fatma, o localnica mulatra, cu ochii violeti ca irisii si cu un corp superb, pe care vesmintele traditionale se mulau perfect. Barbat fiind, n-am putut ramane insensibil la farmecele acestei minuni a lumii, asa ca in scurt timp m-am insinuat in sufletul ei, si apoi in trup, devenind intimi. Frumos mod de a iubi avea Fatma, asa cum nu m-as fi asteptat din partea unei femei africane. M-am bucurat de favorurile sale din ziua in care am cunoscut-o si pana in ziua in care am parasit Algeria, lasand-o insarcinata, la fel ca pe spanioloaica, cu doar cateva luni inainte. Mi-a parut rau ca am parasit-o pe Fatma, tot asa cum mi-a parut rau ca am parasit firma la care ma consacrasem, dar pur si simplu nu am putut spune "nu" ofertei primite din partea unei companii concurente. Asa se face ca am ajuns in Antilele Olandeze...

Acest stat, format din niste grupuri de insule, se afla situat in Marea Caraibelor, cumva intre America Centrala si cea de Sud. Insula Curaçao, unde am ajuns dupa plecarea din Alger, este despartita de Venezuela de doar 65 de km. In prezent desprinsa de Antile, Curaçao era insa atunci una dintre cele mai importante insule ale Antilelor, cunoscuta in lumea intreaga drept un paradis fiscal unde-si au sediile multe dintre marile companii ale lumii. Printre acestea, si cea interesata de serviciile mele si care, odata ce am batut palma cu reprezentantii ei, m-a trimis in Antile. Acolo se vorbeste limba franceza, asa incat mi-a fost destul de lejer sa ma acomodez si sa imi apropii oamenii. Viata este usoara, localnicii traind mai ales din turism si din comert. Eu, ocupat mai toata ziua cu serviciul, n-am prea avut timp sa admir frumusetile locale. Am reusit insa sa descopar una dintre ele chiar la mine in firma: e vorba de Jola, secretara boss-ului local, cu care am devenit intim la nicio luna de cand am cunoscut-o...


Jola era frumoasa rau; frumoasa in genul blondinelor olandeze de pe copertile revistelor pentru adulti. Nu aveai cum, barbat fiind, sa treci pe langa ea fara sa o remarci si sa-ti doresti sa faci dragoste cu ea. N-am sa lungesc vorba, dar am sa va spun ca, atat timp cat am zabovit in Antile, mai exact doi ani, am facut dragoste cu Jola asa cum nu am crezut ca se poate face... Ne-am iubit zi si noapte, in toate locurile posibile si imposibile. Pentru ca in final, nu cu mult inainte de plecare, sa vina si ea la mine cu burta la gura si sa ma roage sa nu plec, sa raman si sa ma casatoresc cu ea... Mi-a parut rau, de Jola, chiar era fata de treaba, dar pur si simplu nu aveam cum sa nu plec. Compania mea deschidea prima filiala in Europa de Est, unde credeti? La Bucuresti! Am considerat ca era o ocazie prea mare ca sa ii dau cu piciorul, asa ca, bazandu-ma si pe substantialele rezerve financiare pe care le acumulasem in anii in care hoinarisem prin lume, am hotarat ca a venit vremea sa ma intorc acasa. Asa ca m-am intors in Romania, speram eu pentru totdeauna. Din pacate, insa, nu avea sa fie asa...

La Bucuresti am venit pe post de sef de filiala, ceea ce era o mare realizare si un motiv de mandrie pentru mine, plecat de tanar in lume ca invatacel si intors acum in calitate de boss. Mi-am format o echipa tanara, compusa in special din romani, pe care stiam din experienta ca ma pot baza mai bine decat pe straini. Si nu m-am inselat. Echipa a dat randament, treaba mergea si, in plus, din randul ei aveam sa imi aleg si partenera de viata, Maria, pe care aveam s-o cer de sotie la scurt timp dupa ce am cunoscut-o. Aveam aproape 40 de ani si am crezut de cuviinta ca a venit momentul sa ma asez la casa mea si sa stau locului. Asa ca m-am casatorit cu Maria, cu care am facut doi copii. Viata era frumoasa, viitorul –roz, cand s-a intamplat tragedia. Norocul, care pana atunci imi surasese la tot pasul, isi intorsese fata de la mine: intr-o iarna, copiii, care aveau 4, respectiv 5 ani, s-au aventurat pe un lac cu patinele, si s-a rupt gheata cu ei. Maria, aflata pe marginea lacului, s-a aruncat dupa ei, dar nu a reusit sa-i slaveze, pierzandu-si la randul ei viata. Asa se face ca intr-o clipa am pierdut tot ceea ce aveam mai scump pe lume.

Astfel ajung cu povestea mea in prezent. Ramas singur, am inceput sa ma gandesc la viata, sa reflectez si sa filosofez pe marginea ei. Am ajuns la concluzia ca nimic nu e mai important decat familia, decat sa ii ai alaturi pe cei dragi, pe care ii iubesti. Ori familia mea, acum, nu mai este formata decat din mine si din cei trei copii: Pablita Juanita, Amon si Louisse. E drept, mamele lor sunt acum casatorite, dar eu stiu ca sunt copiii mei, am tinut legatura cu femeile si uneori chiar le-am trimis cadouri micutilor. Asa incat nu am cum altfel: trebuie sa plec sa-i vad. Dar unde sa ma duc mai intai, asta chiar nu stiu. Si nici ce am sa fac atunci cand am sa-i am in fata ochilor nu am idee. Cert e ca sunt pe picior de plecare si, in mod inexplicabil, in minte imi vine belgianca Betynne, singura iubita caruia nu i-am facut un copil...

 

 

Din aceeasi categorie:

Corina, Corina, cum ai răpus tu superbul animal care eram...

Corina, Corina, cum ai răpus tu superbul animal care eram...

Numele meu este Mihai S, am 55 de ani si sunt mecanic auto la o baza de taximetre. Am fost casatorit timp de douazeci de ani, dupa care am divortat di...

Citeşte mai mult...

Pentru o bucățică, am îngropat de trei ori o pisică...

Pentru o bucățică, am îngropat de trei ori o pisică...

Am cunoscut-o pe Mihaela in facultate, mai exact in ultimul an, cand ea s-a transferat, din Ploiesti, la Universitatea Politehnica Bucuresti. Venea in...

Citeşte mai mult...

L-am găsit pe Dumnezeu în spatele avariţiei preoţilor...

L-am găsit pe Dumnezeu în spatele avariţiei preoţilor...

In ultimii ani, criza a lovit puternic multe firme romanesti din cele mai variate domenii de activitate, iar editura la care lucrez de vreo 8 ani nu a...

Citeşte mai mult...

Contratimp. Când m-a vrut ea, n-am mai vrut-o eu...

Contratimp. Când m-a vrut ea, n-am mai vrut-o eu...

Ma numesc Gabi, am 50 de ani si sunt din Constanta. Femeia de care va povestesc in continuare, Liza Ionascu, este o persoana cu 5 ani mai tanara decat...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Am umplut lumea de copii