gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sat28112020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Iubire cu aromă de ciment dentar

Evaluare: / 2
1
Index
Iubire cu aromă de ciment dentar
Pagina 2
Pagina 3
Toate paginile

Dragostea mea se numeste Alina si are acum, la 5 ani de la evenimentele pe care vi le voi relata, 27 de ani. Ceea ce inseamna, la un calcul simplu, ca atunci avea 22. La randul meu, pe vremea aceea aveam 30 si eram un barbat bine, dupa care nu putine femei intorceau capul. Eram, la fel ca si in prezent, inginer sef la o companie cu capital privat strain, unde se munceste pe rupte, dar remuneratia este pe masura. In fapt, este atat de consistenta incat mi se pare de-a dreptul imoral sa mentionez suma in conditiile in care azi peste trei sferturi din populatia tarii traieste in saracie. Ma rezum, asadar, la a mentiona ca banii nu au constituit niciodata o problema pentru mine, si trec la capitolul cel mai important: dragostea.

Intr-adevar, daca in ceea ce priveste sanatatea si banii am stat mereu bine, la capitolul dragoste nu m-am putut lauda niciodata. Dimpotriva, n-am avut parte decat de insatisfactii, luand plasa de la multe tipe care pareau de calitate pana in momentul in care si-au dat arama pe fata si m-au umilit intr-atat, incat m-au facut sa ma simt mic si neinsemnat. De aici pana la a-mi pierde respectul fata de mine insumi si increderea in femei n-a mai fost decat un pas. Am inceput sa fiu cuprins de ganduri negre, sa beau peste masura si sa simt ca n-am niciun rost pe lume. Asta pana cand am dat cu ochii de Alina...

Alina era asistenta doctorului stomatolog al carui cabinet se afla cel mai aproape de casa mea si la care am fost obligat sa merg din cauza unei crunte dureri de masea. De vreo saptamana nu-mi dadea pace, ceea ce ma contraria din moment ce niciodata nu avusesem probleme cu dantura. Rezultatul investigatiei, insa, avea sa ma suprinda si mai tare: desi nu acuzam dureri decat la o singura masea, intreaga dantura imi era facuta praf! Cum asa? Simplu: pe fond nervos, din cate am inteles de la stomatolog, un tip barbos, la vreo 40 de ani, foarte glumet si caruia nu-i pasa de faptul ca unora dintre pacienti, aflati in suferinta, nu prea le ardea de ras.

Drept consolare pentru tratamentul oarecum crud al doctorului barbos, care se numea Badescu, erau profesionalismul sau, dar si prezenta discreta si delicata a asistentei sale, o fata deosebit de placuta si rabdatoare, cu mult bun simt. Am placut-o inca din prima clipa in care am vazut-o si n-am putut sa ma abtin sa nu ma minunez: atatea calitati adunate in fiinta firava, "mana de om" care era Alina... Asa de mult imi placea de ea incat am ajuns ca, desi interventiile dentare la care eram supus de catre doctorul Badescu erau delicate si destul de dureroase, sa imi doresc totusi sa revin cat mai repede numai de dragul de o revedea. Asistenta imi pusese inima pe jar. Eram indragostit lulea si ma fastaceam ca un adolescent acneic, nestiind cum sa s-o fac sa inteleaga ce simt pentru ea. Dar, cum dupa doua saptamani de tratament medicul Badescu era pe cale a rezolva complet si definitiv problema care ma adusese la el, n-am mai avut de ales si am fost nevoit sa imi marturisesc sentimentele:

- Domnisoara, i-am spus la un moment dat Alinei pe un ton soptit, desi eram singuri in cabinet, as vrea sa iti fac o destainuire: m-am indragostit de tine!

- V-ati molipsit de la domnul doctor cu glumele astea? mi-a raspuns fata, fara a parea insa atat de suprinsa precum lasau sa se inteleaga vorbele sale.

Am intrat in jocul ei, incantat sa descopar ca fata nu batea in retragere, apoi i-am repetat ceea ce tocmai ii spusesem, adaugand ca nu glumesc deloc. Vazand-o ca zambeste atunci, am prins curaj si am pus intrebarea care ma framanta cel mai tare:

- Daca nu ti se pare deplasat, as putea indrazni sa te invit la o cafea sau la un ceai?

Asa cum ma asteptam, Alina m-a refuzat, pretextand ca nu se cade sa amestece chestiunile de serviciu cu cele personale. Dar, lucru incurajator, n-a facut-o intr-un mod brutal ori transant, ci intr-unul delicat, care lasa loc de o noua invitatie. Mi-a spus cam asa:

- Daca nu ati fi fost pacient la cabinetul nostru, era in regula. Dar, cata vreme sunteti, nu prea se cade. Sper ca intelegeti...

- Inteleg, inteleg, cum sa nu inteleg? i-am raspuns amuzat, numai ca azi termin tratamentul, asadar saptamana viitoare n-am sa va mai fiu pacient.


Alina a izbucnit in ras. Se spune ca o fata care rade este o fata pe jumatate cucerita, si asa a fost si in cazul ei. Caci saptamana urmatoare, dupa ce glumetul medic Badescu va fi terminat de reparat maseaua care ma supara, am revenit la cabinet si, renuntand la rezolvarea celorlalte probleme cu dantura, am reinnoit invitatia catre Alina.
Astfel a debutat povestea noastra de dragoste, poveste care avea sa dureze doi ani si care, pe cat de frumos a inceput, pe atat de urat avea sa se termine. De ce? Fiindca, atunci cand mi-am luat inima in dinti si am cerut-o de sotie pe cea pe care o iubeam ca pe ochii din cap, am primit un refuz categoric, justificat intr-un fel care m-a lasat masca:

- Marin, imi pare rau, dar nu ma pot casatori cu tine! Stii, sunt deja logodita cu altcineva...

Si asta nu-i nimic. Lovitura cea mai dura, cea decisiva, abia urma sa vina. Cine credeti ca era cel cu care trebuia sa se marite Alina? Nimeni altul decat caraghiosul barbos Badescu! Da, chiar asa! Mai mult chiar, din ceea ce mi-a dezvaluit Alina, ea si doctorul stomatolog aveau o relatie paralela cu a noastra care dura de mai multi ani, fiind inceputa chiar inainte de a-mi face eu intrarea in peisaj.

- Si atunci, asa stand lucrurile, ce mai voiai de la mine, de ce mi-ai mai pus inima pe jar, daca nu aveai intentii serioase? am intrebat-o inciudat, singurul raspuns pe care mi l-a putut da asistenta fiind:

- Vezi tu, Marin, asa suntem noi femeile: de oricat de multa dragoste si afectiune am avea parte, tot vrem mai multa...

Ce sa spun? O vorba populara zice: "Floare verde salcie, da-te jos din plop!" Era si cazul Alinei, care debitase o tampenie mai mare ca ea. Am plecat suparat, foarte suparat, jurandu-mi in gand sa nu mai am vreodata de-a face cu asistenta. Eu o iubisem atat de curat, iar ea ma tradusese atat de murdar... Mintea mea refuza sa creada ca asa ceva era posibil, dar iata ca fusese. Am hotarat sa imi scot din minte numele Alinei si sa uit ca existase vreodata in viata mea. Ceea ce, dupa nopti de nesomn si zile de chin, am si facut. Numai ca nu era dupa mine. Caci, indiferent cat mi-as fi dorit sa o uit pe delicata asistenta a doctorului barbos si sa trec peste intreaga poveste, dupa circa un an durerile de masele mi-au aparut din nou, de data aceasta chiar mai accentuate decat la inceput. Si unde era sa ma duc, daca nu acolo unde imi era cel mai la indemana, adica la cel mai apropiat cabinet medical de casa? Mai exact, unde fusesem si data trecuta.

Speram, indreptandu-ma spre cabinet, sa nu o mai gasesc acolo pe Alina. Si nici pe barbos. Dar n-a fost asa Numai jumatate dintre rugi mi-au fost ascultate, adica nu l-am gasit pe el, dar am gasit-o pe ea. Era la fel de frumoasa si distinsa ca in trecut sau cel putin asa mi se parea mie. Cum am vazut-o, am simtit cum inima-mi o ia la trap si am stiut ca inca o iubeam. Ma amagisem crezand ca am reusit sa trec peste toata povestea; in realitate o iubeam la fel ca in prima zi, daca nu chiar mai mult. Dar oare ea mai avea (daca o fi avut vreodata) ceva pentru mine? Aceasta era intrebarea care imi statea pe buze, dar pe care nu aveam curajul sa o pun. Asa ca nu am pus-o. M-am purtat, pur si simplu, ca un pacient oarecare, nimic din comportamentul meu netradandu-mi sentimentele si neamintind de ceea ce fusese in trecut intre noi. La randul sau, Alina s-a prefacut foarte bine a nu ma cunoaste, adresandu-mi-se cu pronumele de politete si tratandu-ma ca pe un pacient oarecare, nicidecum ca pe unul cu care se culcase timp de doi ani.

In felul acesta au trecut doua saptamani, timp in care noul stomatolog, un grasunel simpatic, mic de statura si rosu in falci, mi-a rezolvat toate problemele dentare. Asadar si prin urmare, incepand de a doua zi nu mai aveam motiv sa merg la cabinet, asa ca, daca voiam sa obtin ceva, orice (o vorba, o atingere, o privire macar) din partea Alinei, atunci, acolo, erau locul si momentul. Nu planuisem nimic dinainte, nu aveam nimic in cap, dar, instinctiv, la iesirea din cabinet, m-am oprit si i-am spus Alinei aproape aceleasi cuvinte ca in urma cu trei ani:

- Domnisoara, as vrea sa iti fac o destainuire: inca sunt indragostit de tine!


Fata a amutit pret de cateva secunde, timp in care m-a privit cu mare uimire, de parca ar fi studiat scheletul dinozaurului de la muzeul Antipa. Mai apoi si-a recapatat prezenta de spirit si, pe un ton amestecand seriozitatea cu sagalnicia, mi-a raspuns:

- Daca ar mai fi aici domnul doctor Badescu, as crede ca v-ati molipsit de la dansul cu glumele astea. Dar, cum dumnealui nu mai este de fata, atunci tot ce imi pot inchipui este ca inca nu v-a trecut efectul anestezicului.

Mi-am dat seama atunci, pe loc, ca Alina ma iubea! Da, chiar asa: am simtit ca vorbele ei ascund nostalgia unei iubiri neimplinite, si ca acea iubire era iubirea pentru mine. Drept pentru care n-am mai asteptat nicio clipa, ci, fara o vorba, am sarutat-o. Desi erau de fata si alti pacienti, Alina mi-a raspuns cu o pasiune vecina cu desperul, incat ajunsesem sa ma tem ca lucrurile vor degenera intr-o repriza de amor chiar acolo, in antecamera. Am reusit, totusi, sa ma desprind din incatusarea bratelor sale si sa parasesc cabinetul inainte ca atmosfera sa devina si mai incendiara decat era. Total contrariat, pe de o parte, dar deosebit de fericit, pe de alta, m-am dus acasa si am facut un dus rece, dupa care m-am bagat in pat si am dormit douaspreceze ore neintors.

Cum spune o vorba din batrani, somnul este un sfetnic bun, si asa s-a intamplat si in cazul meu. Am realizat, la trezire, ca Alina tanjise dupa mine, in anul in care fusesem despartiti, la fel cum tanjisem eu dupa ea si ca, indiferent ce fusese intre noi in trecut, prezentul era cel care conta, iar prezentul consfintea iubirea ei pentru mine. Asa incat, trecand peste orice bariera de ordin interior, a doua zi m-am dus din nou la cabinet si am cerut-o de sotie. Mi-a raspuns oarecum asemanator ca in urma cu un an, doar ca, dupa o pauza sugestiva, a adaugat ceva care a facut diferenta si m-a ridicat, instantaneu, la gradul de cel mai fericit barbat de pe fata pamantului. Mi-a zis asa:

- Marin, imi pare rau, dar nu ma pot casatori cu tine! Stii, sunt deja logodita... Hahaha, glumesc! Da, te iubesc, Marin, si vreau sa fiu sotia ta! Te-am iubit intotdeauna, chiar si atunci cand te-am refuzat! Vreau sa ma marit cu tine!

Ei, da, bucuroasa din cale-afara ca revenisem in viata ei atunci cand nu se mai astepta, Alina avea chef de glume. Asa ca am lasat-o sa se amuze pe seama mea. Printre glume, mi-a destainuit totusi ca pusese punct relatiei cu barbosul doctor Badescu - care ulterior plecase la lucru in Olanda - inca de a doua zi dupa ce imi refuzase cererea in casatorie. Realizase atunci ca pe mine si numai pe mine ma iubeste, si ca urmare asteptase luni in sir revenirea mea. Dar, cum eu nu revenisem si se vazuse ramasa singura, de ciuda isi fagaduise ei insisi ca toata viata nu-i va mai trebui alt barbat, daca eu nu ma voi intoarce la ea. Dar... m-am intors, asa ca luna viitoare se implinesc doi ani de cand suntem casatoriti, perioada in care, de fiecare data cand am mai avut vreo problema cu dantura, am rezolvat-o la cabinetul unde lucreaza sotia. Si, lucru interesant, cand m-a tratat doctorul grasunel si simpatic nu m-a mai durut deloc, aproape ca nu am simtit nimic in timpul lucrarilor...

 

 

Din aceeasi categorie:

Am refuzat dragostea lui Costel, și acum plâng după el

Am refuzat dragostea lui Costel, și acum plâng după el

Ma numesc Marina, sunt din Gaesti si am 45 de ani. In prezent locuiesc in Bucuresti, unde si lucrez de cand am terminat facultatea, in urma cu circa d...

Citeşte mai mult...

Mărturisirile au atras tentativele de omor asupra mea

Mărturisirile au atras tentativele de omor asupra mea

Barbati din intreaga tara, va rog sa cititi povestea mea si sa invatati ceva din ea! Nu faceti aceeasi greseala pe care eu am facut-o nu numai o data,...

Citeşte mai mult...

Mi-am şantajat cumnata cu SIDA şi-am obţinut păsărica...

Mi-am şantajat cumnata cu SIDA şi-am obţinut păsărica...

Oameni buni, viata este plina de surprize, dar, din pacate, nu toate sunt frumoase. Unele sunt de-a dreptul oribile... Oare va puteti da seama ce am s...

Citeşte mai mult...

Din cauza hidoseniei mele, niciun barbat nu a vrut sa ma atinga acolo

Din cauza hidoseniei mele, niciun barbat nu a vrut sa ma atinga acolo

Sunt o femeie nefericita si asa am fost mereu. Viata mea a fost un sir de dezamagiri. Nu stiu daca sunt sau nu blestemata, dar am suferit de mica, si ...

Citeşte mai mult...

Drumul spre fericire Iubire cu aromă de ciment dentar