Sunt George, din Bucuresti, am 32 de ani, iar in toamna urmeaza sa ma casatoresc cu Liliana, o fata minunata, care este iubita mea de 4 ani. Ne intelegem de minune, ne iubim, ne sustinem in momentele grele, iar timpul scurs de cand ne cunoastem nu a erodat pasiunea; dimpotriva, suntem la fel de atrasi unul de celalalt ca in prima zi. Cat despre vreo infidelitate sau orice alt tip de aventura nefireasca din partea unuia din noi, sunt convins ca asa ceva nici macar prin minte nu ne-a trecut! Ceea ce insa nu e valabil si in cazul celor doi tineri de care bunul meu tata – sa il numim preotul Aristide – mi-a povestit.

"Fiul meu, te rog sa ma asculti cu atentie! Nu iti dau nume, si de altfel acestea nici nu au importanta! Insa esential este mesajul! Retine ce iti spun si cumpaneste bine inainte sa faci pasul cel mare!''

Astfel si-a inceput parintele Aristide dezvaluirile, iar ceea de aveam sa aflu m-a impresionat foarte mult. Altfel nu v-as fi povestit la randul meu... Dar mai bine sa incerc sa va redau intamplarea chiar prin vorbele tatalui meu.

"Veronica si Virgil sunt doi tineri evlaviosi ce au in jur de 30 de ani. Subtirei, placuti, blajini si timizi. Se tin mereu de mana si se privesc cu duiosie in timpul slujbelor la care iau parte. Par foarte indragostiti, si nimic din infatisarea lor sau din comportament nu le tradeaza dualitatea sufletelor, insa aceasta exista! In calitatea mea de preot duhovnic al ambilor, am aflat tristul adevar!

Cei doi, care locuiesc impreuna - si traiesc astfel in pacatul trupesc -,  vin la biserica de vreo 4 ani, in special la Sfanta Liturghie, dar si la alte slujbe importante din zile de sarbatoare. In urma cu doi ani au inceput sa se si spovedeasca, iar de atunci o fac de cel putin de doua ori pe luna. Ceea ce am aflat din gura lor nu numai ca m-a intristat foarte tare, dar mi-a aratat ca, din pacate, exista o limita, un final al intelegerii si al puterii omenesti. Pentru ca eu, ca simplu supus sau ca unealta a  bunului Dumnezeu, nu am reusit sa ii inteleg pe acesti oameni si nici nu am reusit sa ii ajut oricat am incercat! Prima care mi-a marturisit pacatul infidelitatii a fost fata.

- Parinte, am de marturisit un mare pacat, care ma apasa de mult timp. Desi il iubesc pe Virgil, eu traiesc in secret cu un alt barbat!

Auzind o grozavie ca asta, am privit-o cu mila, nevenindu-mi sa cred; cei doi pareau atat de apropiati in biserica, la slujbe... I-am spus fetei ca nu e bine deloc ceea ce face, adulterul fiind un pacat capital, insa ea mi-a replicat ca deocamdata nu sunt casatoriti. Apoi a continuat dezvaluirile, iar eu am ascultat cu rabdare, am lasat-o pe biata fata sa-si ia povara de pe suflet:

- Este vorba despre fostul meui iubit de dinainte de Virgil, pe nume Dorel, cu care am pastrat legatura. Ne-am iubit foarte mult in trecut, insa el nu avea ganduri serioase, de casatorie, asa ca ne-am despartit. Dar am pastrat legatura... Acum mi-e cam rusine sa spun, dar Dorel este un barbat foarte bun la asternut, viril si curat. Nu am relatii intime cu el decat de maxim doua ori pe luna, si numai pentru placerea trupeasca, insa o fac... Desi il iubesc din tot sufletul pe Virgil, care e un om minunat si care nu mi-ar face niciodata ce ii fac eu!...

Confesiunea Veronicai m-a intristat peste masura, mai ales ca stiam, tot din spovedaniile lor, ca cei doi tineri sunt pe cale sa se casatoreasca... Tot ce am putut sa o sfatuiesc pe fata a fost sa puna degraba capat intalnirilor nelegitime si sa se roage cu ravna ca Domnul sa o ierte! Apoi, dupa numai vreo luni, spre uluirea, dar si adanca mea mahnire, baiatul mi-a dezvaluit acelasi lucru, anume ca, la randul sau, o inseala pe iubita si viitoarea sa sotie:

- Parinte, mi-e tare rusine sa recunosc, dar pana acum, in celelalte spovedanii, am ascuns ceva! Eu am calcat stramb fata de Veronica! Si inca o mai fac!