gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sun22042018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

De dragul copilului, soțul meu s-a transformat în gigolo...

Evaluare: / 1
1
Index
De dragul copilului, soțul meu s-a transformat în gigolo...
Pagina 2
Pagina 3
Toate paginile

Prima data cand l-am intalnit pe Manuel nu am simtit nimic special, nu m-am gandit nicio clipa ca intre noi ar putea fi ceva. Eu, Crina Trasca, aveam 29 de ani, lucram ca profesoara de matematica la unul din cele mai vechi si de renume licee din Bucuresti si principala mea preocupare in timpul liber era sa studiez. Imi place foarte mult matematica si imi doresc sa ma perfectionez tot mai mult; nu exista niciun iubit in viata mea si nici nu imi statea gandul la asa ceva.  El, Manuel Condurache, a fost numit profesor la liceu in locul unui fost coleg care emigrase cu intreaga familie in Canada.

- Buna ziua la toata lumea! Sunt noul profesor de Istorie! s-a prezentat el zambind usor stingherit in cancelarie, in fata celorlati membri din corpul profesoral. 

Cu totii l-am primit cu bunavointa si l-am ajutat sa depaseasca perioada de inceput. I-am descris sitiuatia elevilor, insistand pe aceia dintre ei care aveau cu adevarat probleme de adaptare sau de asimilare a informatiilor, dar si pe cei neastamparati, care vroiau sa para mai cu mot in fata colegilor... L-am pus la curent cu mersul tuturor lucrurilor in liceu, si asa de face ca, dupa nici doua saptamani de la venirea sa, era integrat complet, de parca ar fi fost acolo de cand lumea.

- Multumesc pentru tot sprijinul, Crina! Stiu ca trebuie sa le multumesc tuturor colegilor, si o voi face, insa am tinut ca mai intai sa iti multumesc tie – mi-a spus Manuel deunazi, luandu-ma complet pe nepregatite.

Ne aflam intr-o recreatie si se intampla ca eram numai noi doi in cancelarie, savurand o cafea la amiaza. Am fost foarte surprinsa de abordarea sa si i-am raspuns, balbaindu-ma si fastacindu-ma ca o scolarita, ca n-are de ce sa imi multumeasca. El a insistat – ,,Ba am, stii bine!" –, eu am protestat - ,,Ba chiar nu ai de ce, Manuel!" -, iar in final am tacut amandoi si ne-am zambit reciproc. De atunci ne-am apropiat tot mai mult, zi de zi, devenind nu numai colegi, ci si buni prieteni... insa abia dupa mai bine de jumatate de an am simtit ca incepem sa ne privim si altfel... ca se naste ceva confuz: o admiratie, o dorinta de apropiere, o nevoie de a fi mai mult impreuna. Dar cert este ca, orice ar fi fost, era reciproc; de asta sunt absolut sigura.

Pana la urma, era vorba de dragoste! Nu a mai durat mult pana sa dam cartile pe fata si sa ne dezvaluim sentimentele unul pentru celalalt, iar ceea ce a urmat a fost ca un vis frumos. Pe scurt, peste alte cateva luni, ne-am casatorit si eram fericiti; familiile noastre, cunostintele comune si colegii de munca se bucurau pentru noi, afirmand la unison ca suntem un cuplu frumos, ca ne potrivim foarte bine si ca avem viitorul in fata.... Si chiar asa era : aveam viitorul in fata, insa ce avea sa ne rezerve acest viitor nici nu banuiam atunci.

La 2 ani de cand il cunoscusem pe Manuel si la 1 an de cand ne casatorisem, s-a nascut Elena-Raluca. Eram mai fericita decat fusesem vreodata, ma simteam mai implinita decat Kate Winslet in secventa antologica din ,,Titanic", cand, suita pe balustrada, la prova Titanicului, sustinuta de efebul Leonardo Di Caprio, zbura. 

- Manuel, tu realizezi ce recunoscatori trebuie sa ii fim bunului Dumnezeu? l-am intrebat pe sotul meu. Iti dai seama ca avem tot ce ne puteam dori si visa?

- Da, Crina, sunt constient. Sper si ma rog ca aceasta clipa magica sa ramana in loc si nimic sa nu se schimbe niciodata!

Dar foarte curand multe aveau sa se schimbe; clipa aceea magica nu a ramas in loc...


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire De dragul copilului, soțul meu s-a transformat în gigolo...