gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sun22042018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Dragostea câinească nu e la fel cu cea omenească

Evaluare: / 1
1

Uneori viata bate filmul. Alteori, macar il copiaza. Povestea mea s-ar putea asemana cu cea din filmul de desene animate "101 Dalmatieni", cu mentiunea ca totusi in cazul meu evolutia lucrurilor a fost mult mai surprinzatoare. Rasturnarile de situatie s-au tinut lant dupa ce Corso, lupul meu ce pare tare fioros - insa in fapt este tare pasnic - a remarcat un bichon cochet cu coada saltata. Era intr-o seara torida de vara in care ma plimbam molesita prin parcul Titan. Aveam sa fiu scoasa deodata din apatie de latraturile intense ale dulaului meu. Acesta se gudura pe langa un bichon foarte scump, latra din rasputeri si facea giumbuslucuri.

Cum in ciuda taliei sale mari Corso a fost mereu un caine vesel si jucaus, nu m-am mirat prea tare. Insa cand, peste vreun sfert de ceas, cele doua patrupede schelalaiau in continuare de mama focului si zburdau vesele pe iarba, am intrat nitel la idei. Nu il mai vazusem niciodata pe "baiatul" meu atat de agitat; parca innebunise, si nu altceva!

- Corso! Stai cuminte si lasa fata in pace! Corso! Ce e cu tine? Of, parca n-ai mai vazut catea pana acum..., l-am admonestat energic.

In zadar insa. Nu se potolea deloc.

- Corso! Culcat! Corso, stai locului! am incercat mai departe sa il linistesc. Dar Corso al meu nu vroia sa raspunda la comenzi. Si atunci s-a auzit glasul stapanului catelusei:

- Gloria! Fii cuminte! Gloria! Sezi!

Dar nici bichonul nu parea dornic sa se calmeze. Abia dupa interventia in forta a barbatului, care a prins-o pe cateaua ce dadea semne serioase ca ar fi in calduri si a pus-o in lesa, harjoneala patrupedelor avea sa se incheie, spre usurarea a doi batrani de pe o banca. Deranjati de sunetele scoase de cei doi caini, ei au tinut sa isi verse naduful pe stapanii lor, si prin urmare au strigat fara jena:

- Tineti-va potaile in casa, sa se impreuneze acolo, daca sunt in calduri! Si ar fi bine sa o faceti si voi, caci pareti la fel de infierbantati!

Am rosit instantaneu auzind aluziile rautacioase si am privit spre stapanul Gloriei, care la randul sau era imbujorat. Niciunul din noi nu stia ce sa spuna. Asa ca am ridicat amandoi din umeri, ne-am zambit stanjeniti si am apucat-o in directii opuse. Astfel s-a incheiat prima intalnire, dintr-o serie al carei numar l-am pierdut, dintre Corso si Gloria. Pentru ca, in saptamanile ce au urmat, lucrurile aveau sa se repete. Cam o data la doua-trei zile, cum imi scoteam lupul la plimbare, cum dadea de Gloria. Parca se cautau, si nu alta! Desi parcul Titan e imens, si schimbam adesea traseul, tot se intalneau. Si implicit, ma vedeam si eu stapanul Gloriei.

Inevitabilul s-a produs si, din vorba in vorba, treptat am inceput sa ne cunoastem. Eu, Rodica, aveam 32 de ani si eram profesoara de franceza, el, Silviu, avea 37 de ani si era – culmea! – tot profesor, dar de engleza. Corso al meu avea 7 ani, Gloria a lui avea 5 ani, si niciunul din ei nu avea partener. Ceea ce, de altfel, era valabil si in cazul stapanilor... Insa daca o ipotetica eventuala combinatie intre mine si Silviu nu ar fi fost deloc nepotrivita, ceea s-a intamplat intre cei doi caini de rase atat de diferite este ceva rar: Corso a cotait-o pe Gloria, si aceasta a cazut gestanta!

Cum erau primii pui ai catelusei, Silviu era atat de emotionat de parca el ar fi urmat sa fete!

- Rodica, tui iti dai seama? Vom avea proprii nostri pui! Vom fi parinti!

Entuziasmul sau m-a luat insa pe nepregatite. Pentru ca desi in cele cateva luni, de cand ne stiam, ne apropiasem destul de mult, nu indraznisem sa ma gandesc la modul cel mai serios la o relatie cu Silviu. Adica, vreau sa spun ca imi placea, era un tip tare linistit, responsabil, inteligent si sarmant. Dar pur si simplu, probabil din pricina legaturii dintre cele doua canine, nu mi-l imaginasem decat ca stapanul iubitei "baiatului" meu. Asa ca m-am trezit oftand nostalgic fara sa imi explic nici azi de ce am facut-o:

- Da, sigur... parinti de catei!

Silviu a facut deodata ochii mari. Parca nu ii venea sa creada ce auzise! Si de altfel, nici mie nu imi venea. E drept ca il simpatizam, ne intelegeam bine, glumeam si radeam adesea impreuna, dar repet: din ce credeam eu, totul era numai si numai de dragul cainilor nostri, care formasera un cuplu de nedespartit. Un cuplu ce tocmai era pe cale sa aiba pui...

Ceea ce a urmat este de domeniul fantasticului! Un om foarte echilibrat din toate punctele de vedere, dupa cum deja vi l-am descris, Silviu a facut un gest incredibil: m-a prins brusc cu o mana de ceafa, m-a tras spre el si – pentru prima data de cand ne stiam - m-a sarutat cu patos inainte ca eu sa am timp sa reactionez. De altfel, nici nu stiu daca m-as fi opus... Apoi m-a eliberat din stransoare, a ingenuncheat pe iarba si m-a cerut de sotie!

- Rodica! Te iubesc! Vrei sa fii sotia mea?

Luata prin surprindere si naucita de "ventuza" de dinainte, m-am panicat! Mai mult chiar, am avut un inexplicabil acces de furie, si am protestat vehement, tipand ca o isterica:

- Silviu, ce-ti veni?  Esti nebun? Scoala-te de acolo si dispari! Nu vreau sa te mai vad niciodata, lasa-ma in pace! Drept cine ma iei?

Probabil ca citind cele de mai sus va ganditi ca eu eram cea nebuna, si nicidecum Silviu. Dar asta am simtit atunci, pe moment: teama si furie. Credeam ca vrea sa se casatoreasca cu mine numai fiindca dulaul meu si catelusa sa urma sa aiba pui. Nu mi-am inchipuit nicio secunda ca el ma iubea de mult, din tot sufletul, pe mine, independent de relatia dintre patrupedele noastre. Avea sa treaca destul timp pana sa o aflu, mai exact o luna. Atunci am catadicsit in fine sa raspund mesajului telefonic prin care ma anunta ca Gloria a nascut. Facuse doi pui sanatosi, cam ciudati ca infatisare, dar tare dragalasi...

In toata acea luna ma framantasem incontinuu. Am refuzat sa raspund la telefon, desi Silviu ma sunase de sute de ori, tocmai pentru a nu ma lasa influentata. Am iesit cu Corso in alt parc, doar ca sa evit intalnirea. Am revazut cu ochii mintii toate momentele petrecute alaturi de Silviu, incercand sa aflu ce simt pentru el si cum de a fost posibil ca eu sa nu realizez ca se indragostise nebuneste de mine. Si in cele din urma, cand am primit vestea nasterii cateilor, am stiut ce sa ii raspund:

- Silviu, abia astept sa vad "copilasii" nostri. Si, in afara de asta, sper sa avem si altii, conceputi de noi... pentru ca vreau sa ma marit cu tine!

Reintalnirea, dupa o luna de pauza, cu Silviu, a fost tare emotionanta, si trebuie sa recunosc ca, doar vazandu-l, am realizat pe loc ca si eu il iubeam. Ne-am imbratisat si ne-am sarutat ca nebunii, apoi am facut dragoste cu disperare, chiar atunci, in casa lui Silviu, in care paseam pentru prima data. Iar despre caini ce sa spun? Corso si Gloria s-au dezmierdat toata ziua si si-au lins puii care, ce-i drept, chiar pareau niste corcituri ciudate, dar scumpe foc.

Toate bune si frumoase pana aici. Numai ca, in timp ce noi ne faceam planuri de nunta, iar catelusii cresteau vazand cu ochii, ceva urat, neprevazut se intampla. E vorba de infidelitatea lui Corso! Ei bine, desi initial parea un "tatic" iubitor si devotat, dulaul meu - asta poate si din cauza faptului ca Gloria il cam "neglija" in favoarea puilor - cauta afectiune in alta parte. Si, slava Domnului, erau atatea catele in calduri pe strazi si in parcuri, iar Corso era un lup foarte aratos... Nu este de mirare asadar ca, in timp ce Gloria era in casa cu cateii, Corso isi mai facea de cap cu "altele". Lucru care, in ceea ce ma priveste, nu mi se parea o crima, caci in fond si la urma urmei erau caini, nu oameni. Insa surpriza colosala a venit de la Silviu, care, tam-nesam, m-a anuntat ca s-a gandit mult si bine, si nu se poate impaca deloc cu ideea ca Gloria sa fie inselata! Ba, mai mult, el s-a aratat surprins si chiar "oripilat" de atitudinea mea, mai exact de intelegerea pe care i-o acord lui Corso in timp ce acesta se comporta ca un "misel"! Pentru ca, in final, cel ce urma sa imi fie sot sa ma acuze nici mai mult, nici mai putin de faptul ca probabil, din moment ce tolerez infidelitatea canina, sunt si adepta infidelitatii omenesti! Iar concluzia a fost una de-a dreptul halucinanta:

- Rodica, in conditiile astea trebuie sa amanam casatoria! Trebuie sa ne cunoastem mai bine, pentru ca se pare ca inca avem secrete unul fata de altul si conceptii diferite de viata in chestiunile esentiale dintr-o casnicie! Inca nu ne-am descoperit suficient...

Ce puteam spune? In prima faza am incercat sa il determin sa revina cu picioarele pe pamant si sa vada dincolo de aparente. Cand m-am convins insa ca nu era o gluma sau o farsa din partea lui Silviu, mi-am luat lucrurile si m-am mutat inapoi in garsoniera mea din Titan, pe care din fericire nu apucasem sa o inchiriez, desi asa intentionasem. Nu puteam crede ca, din cauza unor aventuri ale lui Corso, care, ca orice caine, se lasa sedus de catelele aflate in calduri, planurile noastre de viitor aveau sa se naruie. Dar m-am impacat cu situatia si mi-am propus sa las lucrurile sa curga de la sine, si sa nu fortez evolutia in sensul dorit de mine, desi mi-era clar ca eu si Silviu ne iubeam sincer si doream sa ne casatorim.

De atunci a trecut aproape un an! Un an in care eu si Silviu am format un cuplu, ne-am "descoperit" tot mai mult, insa nu am locuit impreuna, iar chestiunea casatoriei nu a mai fost adusa in discutie. Asta, pana intr-o buna zi, in care Gloria a calcat stramb... Eram singura in parcul Titan, doar cu Gloria si puii sai care de acum erau maricei. Silviu, care avea intalnire cu niste amici din facultate, il luase pe Corso cu el, si asa se face ca Gloria zburda voioasa intr-un luminis in timp ce cateii se harjoneau de mama focului. Si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut-o pe catelusa bichon cum flirteaza cu alti dulai si cum deodata salta coada. De fapt, daca e s-o spun p-a dreapta, cred ca pana la urma a fost facuta "posta"! Atunci l-am sunat imediat pe Silviu si i-am relatat grozavia, iar acesta, neputand sa creada ca Gloria lui se poate deda la asa ceva, a lasat totul balta si a alergat intr-un suflet sa vada cu ochii sai. Iar cand a ajuns si a gasit-o pe aparent nevinovata catelusa in miezul faptelor, lasandu-se calarita ba de un dulau, ba de altul, cu ochii iesiti din orbite si cu limba scoasa, s-a crucit! Tot ce mai putea face era sa strige la ea, si chiar asta a facut:

- Gloria! Ce faci? Nu e frumos, Gloria! Te rog, opreste-te imediat, lasa coada jos!

Dar in zadar. Bichonul era in extaz, gemea intruna si nu il baga in seama pe stapanul sau care, in final, de ciuda si de nervi, avea sa rabufneasca de-a dreptul:

- Gloria, catea proasta si infidela! Nu esti mai buna decat Corso! Bine a facut cand a babardit toate catelele din cartier...

Cum ziceam, trecuse cam un an de cand casatoria "picase" si eu ma mutasem singura. Dar in acele momente, vazandu-si "fetita" impreunandu-se fara pic de rusine cu maidanezii in absenta "iubitului" sau "oficial", Silviu a avut o revelatie si a inteles cat de aberant fusese atunci cand anulase nunta ce urma sa aiba loc. El a ingenuncheat pentru a doua oara la picioarele mele, m-a rugat sa il iert si m-a cerut din nou de sotie:

- Rodica, te iubesc! Vrei sa fii sotia mea?

Si a adaugat, pentru a nu mai fi niciun dubiu:

- Hai sa-i lasam pe Corso si pe Gloria deoparte, sa nu-i mai amestecam in povestea noastra! Cainii cu cainii, oamenii cu oamenii! Ei pot sa se insele cat poftesc, insa noi stim ca ne iubim si nu o vom face niciodata...

Desigur ca am acceptat pe loc, fiindca, asa cum va ziceam, eu si Silviu chiar ne iubeam foarte mult. Acum, cand va scriu, pregatirile de nunta sunt pe ultima suta de metri, iar de data asta nimic nu ne mai poate opri. Chiar daca Corso ia la rand toate catelele disponibile din cartier si Gloria se impreuneaza cu o haita intreaga de dulai, nu ne mai pasa: avem pretentia ca suntem oameni, nu animale...

 

 

Din aceeasi categorie:

Luana, vagaboanda, m-a redat soţiei care mă pierduse

Luana, vagaboanda, m-a redat soţiei care mă pierduse

Atunci cand tatal meu mi-a spus ca un barbat nu poate apartine unei singure femei, nu am inteles la ce se referea. Stiam doar ca imi iubesc sotia si n...

Citeşte mai mult...

Am avut totul și am rămas fără nimic

Am avut totul și am rămas fără nimic

Numele meu este Ioana S, si-mi este rusine cu el. De ce? Fiindca am ajuns la 40 de ani si toata viata n-am facut decat altceva sa trandavesc pe spatel...

Citeşte mai mult...

Am redevenit bărbat după ce cu alta m-am culcat

Am redevenit bărbat după ce cu alta m-am culcat

Dupa 8 ani de convietuire, casnicia mea era pe butuci. Continuam sa fiu impreuna cu Mioara numai din inertie, iar apartamentul cu doua camere din cart...

Citeşte mai mult...

Ajutând-o pe Laura, m-am nenorocit pe mine

Ajutând-o pe Laura, m-am nenorocit pe mine

Ma numesc Sonin si am 45 de ani. Pe sotia mea o cheama Sonia, iar pe cei doi gemeni ai nostri, in varsta de zece ani, Marcel si Mironel. Sunt casatori...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Dragostea câinească nu e la fel cu cea omenească