gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sat06032021

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

I-am îngropat pe toți bărbații din viața mea

Evaluare: / 3
1
Index
I-am îngropat pe toți bărbații din viața mea
Pagina 2
Toate paginile

Eram o fata frumoasa, bucalata, cu parul blond si lung atarnandu-mi pana la mijloc. Aveam ochii mari, caprui si buzele carnoase. Implinisem 19 ani si veneam la oras plina de incredere, speram ca aici voi gasi ceea ce nu am reusit sa gasesc la tara, acolo unde m-am nascut si am crescut: dragostea adevarata, bazata pe incredere si respect! Stiam ca nu va fi usor, ca tipii de la oras abia asteptau sa se infrupte dintr-o franzela calda si proaspata, frumos dospita si crescuta in aerul sanatos de munte, cum eram eu. Dar mai stiam si ca valorile morale cu care ma inzestrasera ai mei imi pot fi de ajuns pentru a tine piept provocarilor, a spune nu ispitelor si a merge pe calea cea dreapta. Si asa a si fost.

Nu m-am daruit primului pretendent, chiar daca Doru Spinache (asa-l chema pe tip) tot spunea ca eu eram cea pe care o asteptase de o viata si ca, odata intrat in mine, in viata mea, nimeni si nimic nu-l va scoate de acolo. Eu stiam de la colegele seduse si abandonate de el ca nu e altceva decat un crai, un fustangiu, asa ca, domnisoara fiind, nu i-am permis asta. L-am indepartat ca pe o masea stricata si l-am uitat.

Prima mea iubire a fost Damian Stratulat, un alt coleg de grupa (eram studenta la ASE), care mi-a aratat afectiune, tandrete si incredere. Vorba lui era vorba, si fapta lui era fapta. Cand spunea ceva, se tinea de cuvant, iar cand facea ceva, lucrul iesit din mainile lui era lucru adevarat. Era genul de om pe care te puteai baza, Damian Stratulat, asta era. De aici i s-a si tras.

Intr-o seara, pe cand eram noi in intimitate deplina si traiam un extaz sufletesc si trupesc vecine cu nirvana, suna telefonul. Era Mihaela, colega mea de banca. Zice:

- Mona, imi pare rau ca te deranjez, poate voi aveati alte planuri pentru seara aceasta, dar am mare nevoie de Damian...

Eu, ca fraiera, il rog pe iubitul meu sa se imbrace si sa fuga la ea. Ca, deh, asa-s eu, buna, saritoare, amabila cu toata lumea... Ce se intamplase? Avusese loc o cadere de tensiune pe reteaua din camine si Mihaelei i se arsesera sigurantele. Statea singura in bezna, neajutorata, nestiind ce sa faca. De-aia ma sunase.

Asadar, Damian merge la Mihaela, iar eu astept o ora, astept doua... Nimic! Astept trei, tot nimic! Asa ca pun mana pe telefon si sun la Damian. Degeaba, nu raspunde. Sun si la Mihaela. Nici ea nu raspunde. Asa ca, in disperare de cauza fiind, ma imbrac si fug la caminul de fete. Acolo, dezastru... Politie, salvare, pompieri... Si jos, intinse pe doua targi, acoperite cu doua cearsafuri, doua cadavre... "Of, Doamne!", am strigat.

Ce se intamplase? Damian uitase sa intrerupa curentul de la panou si o secunda de neatentie i-a fost fatala. L-a zgaltait ce l-a zgaltait, l-a prajit pana l-a invinetit si l-a aruncat vreo trei metri, lovindu-l cu capul de perete. Acolo a ramas, lat. Mihaela, vazandu-l cum tremura ca bagat in priza, ceea ce de fapt nu era departe de adevar, caci firele la care lucra erau conectate la priza centrala, a incercat sa-l desprinda de acolo, asa ca a preluat o parte din sarcina si s-a trezit si ea bataita...

Una peste alta, pana la urma am reusit sa ma resemnez si sa trec peste. Mi-am spus: "C'est la vie! Atat mi-a fost sa fiu cu Damian! Asta mi-a fost norocul cu Stratulat!" si l-am condus cu mila pe ultimul drum. Spre norocul meu, nu a trebuit sa stau prea mult timp singura. Caci, printre colegii lui Damian care au purtat cosciugul cu corpul neinsufletit la groapa, l-am remarcat pe Sorin Dumbrava. Era si greu sa nu remarci un om ca el. Inalt, bine facut, putin neras, degaja virilitate! Adica arata bestial.

N-a durat mult pana sa ma apropii de Sorin si sa devenim intimi. Si iubita lui murise cu o luna in urma, inecata cu un mare os de peste, asa incat el era indurerat, ca si mine; era singur, ca si mine; era dornic de a lasa tristul trecut in urma. Iubirea noastra a venit de la sine. A parut ceva normal atat pentru noi, cat si pentru cunoscuti, care ne tot spuneau ca n-au vazut un cuplu atat de potrivit. Adevarul e ca aveam aceleasi preocupari si pasiuni, acelasi mod e de vedea lumea si viata; una peste alta, parca am fi fost facuti unul pentru altul. Dar pana la urma s-a dovedit ca nu era asa...

Trecusera doi ani de cand eram cu Damian. Dezvoltasem o relatie solida, bazata pe respect si incredere, asa cum imi dorisem. Aveam de gand sa ne casatorim la terminarea facultatii. Dar nu am mai apucat. Unde s-a mai pomenit ca o femeie plina de viata, o torta vie cum eram eu, sa se casatoreasca cu un om rece ca gheata, cum ajunsese el?.. cu un mort! Intr-adevar, nicaieri...



Drumul spre fericire I-am îngropat pe toți bărbații din viața mea