Ma numesc Matei Dragan, am 27 de ani si sunt din Ploiesti. In urma cu doi ani am terminat Facultatea de Automatica din cadrul Insitutului Politehnic Bucuresti si, cum am fost sef de promotie, am obtinut un post foarte bun in Capitala. Totusi, cum casa parinteasca se afla la nici 60 de km departare de Bucuresti, si cum relatia mea cu parintii a fost dintotdeauna una foarte stransa, mi se intampla foarte des sa merg la ei, in special in week-end-uri si in concediu.
De aici si incepe povestea mea, de la o vizita pe care am facut-o acasa. Se intampla in vara anului 2009, mai exact anul in care terminasem facultatea si primisem postul de care va spuneam. Pana sa incep serviciul, insa, eram liber si-mi petreceam vacanta pe strand si in parc. Era o zi de luni si, cum eram singur si liber ca pasarea cerului, m-am hotarat sa las deoparte agitatia si aglomeratia strandului si m-am orientat catre un crang curat si linistit din zona de Sud a orasului. Acolo nu am gasit decat un manunchi de pensionari si cativa tineri care faceau plaja.
Dupa ce am parcurs un buletin saptamanal de pariuri sportive, in lipsa oricarei alte preocupari imi arunc ochii in jur. Si o vad pe ea. Alba ca zapada, cu un par negru ca noaptea si un chip precum al zeitelor grecesti, nu avea cum sa imi scape privirii, mai ales ca nu ne desparteau mai mult de zece metri.
- Buna, ce faci aici? am incercat pentru inceput o abordare clasica.
- Cu mine vorbesti? mi-a raspuns pe un ton naiv, uitandu-se in jur.
- Pai doar n-oi vorbi cu baba aia? i-am replicat la randul meu cu indrazneala, aratadu-i din cap o femeie in varsta, care, intinsa in spatele unor tufisuri, isi scosese sutienul si facea plaja topless, oferind ochiului o imagine cel putin neplacuta. Si am completat cu mai mult tupeu: fireste ca cu tine vorbesc.
Fata era insotita de o alta, la randul ei destul de placuta, purtand un costum de baie indraznet care ii lasa la vedere formele apetisante, bine conturate. Auzind replica mea, ea s-a bagat singura in seama, vorbind in locul celeilalte:
- Ba, eu cred ca vorbeai cu baba!, completand pe un ton care nu lasa loc de continuare: Mai bine vezi-ti de treaba ta si lasa-ne in pace!
Auzind asta, am ramas putin blocat, fiindca nu ma asteptam sa fiu luat atat de tare. Motiv pentru care am tacut, m-am asezat inapoi pe cearceaful meu si am inceput sa citesc o carte, intrerupandu-ma din cand in cand pentru a mai trage cate o dusca dintr-o sticla de vodca rece cu care venisem pregatit de acasa. Si da-i, si da-i, pana am golit mai bine de jumatate de sticla. Asta m-a racorit bine si m-a energizat pe mine, asa ca, prinzand iar curaj, m-am adresat din nou fetelor:
- Fetelor, aveti cumva o unghiera? Stiti, am o unghie incarnata, care ma jeneaza ingrozitor la mers.
Auzind asta, nimfa care imi cazuse cu tronc m-a privit direct, ochii ei tradand curiozitatea vizavi de un "ciudat", cum probabil paream in ochii lor.
- Avem, dar nu ti-o dam! E bine? mi-a ras ea in fata.
...Si asa am intrat in vorba cu ele. Am aflat ca sunt surori, ca se numesc Matilda si Corina, ca au 20, respectiv 22 de ani, ca sunt studente la Bucuresti si ca sunt in vizita la parinti, care va sa zica o situatie asemanatoare cu a mea. Ceea ce m-a facut sa declam in maniera clasica a lui Humphrey Bogart din finalul peliculei "Casablanca":
- O coincidenta bizara, care ar putea fi inceputul unei lungi si frumoase prietenii. Nu-i asa?
- Ba da, mi-a raspuns mezina Matilda, cea de care eram eu atras si care parea mai comunicativa decat sora ei... Ar putea fi asa.
In urmatoarele zile, le-am gasit din nou pe fete in crang. Am vorbit zi de zi cu ele, am facut schimb de numere de telefon, am devenit apropiati. Asa incat faptul ca la un moment dat am invitat-o pe Matilda in oras a venit ca de la sine, nu a surprins pe nimeni. Mai intai s-a eschivat, motivand ca are de invatat pentru restante, dar apoi a acceptat. Am inceput, astfel, o relatie platonica si este evident ca asteptam cu nerabdare clipa in care aveam sa fac dragoste cu ea. O priveam si eram tare fericit! Dar, din pacate, fericirea nu avea sa dureze mult...
In toamna, la inceputul noului an studentesc, Matilda a disparut pur si simplu! Am incercat sa dau de ea, dar nu am reusit. Isi schimbase numarul de telefon, la fel ca si Corina. Asa ca m-am gandit sa o caut la facultate. Stiam ca surorile sunt studente la ASE, stiam cum se numeau, deci banuiam ca nu va fi greu sa le dau de urma. Dar ma inselam. Dupa ce am facut toate cercetarile posible si imposibile, am ajuns la concluzia ca ma mintisera. Isi batusera - de fapt, Matilda, caci de ea e vorba acum - joc de mine.
Incet-incet, luat cu treburile de la serviciu, am inceput sa uit strania poveste din vara. Dar ceva din mine ramasese legat de Matilda. Uneori gandul imi fugea la ea si nu ma puteam abtine sa nu ma intreb: "De ce a fugit fara sa ma anunte?" . Fusesem indragostit foarte tare de ea, iar rana pe care mi-o lasese in suflet fusese adanca. De cate ori ajungeam la Ploiesti mai dadeam o raita prin crangul unde o cunoscusem, sperand ca prin cine-stie-ce minune le voi gasi pe fete acolo... Degeaba insa, nu erau! Trecusera cateva luni bune de cand nu mai stiam nimic de Matilda si incepusem sa ma obisnuiesc cu gandul ca nu am s-o mai vad niciodata... Cand colo, surpriza!
Era pe la mijlocul lui decembrie. Intrasem in vacanta de iarna si venisem, ca de obicei, la Ploiesti, sa petrec sarbatorile alaturi de parinti. Traiam zile egale, linistite. Ningea incet, cu fulgi mari, orasul era acoperit de zapada. Imi plimbam gandurile si pasii pe marginea lacului si nu eram prea atent la ce se intampla in jur, pana cand am zarit un barbat de vreo 30 de ani alergand spre o fata, prinzand-o si acoperindu-i pe fata cu un bulgare mare de zapada. Radeau amandoi voiosi, se bucurau unul de altul, se copilareau. Era clar ca se iubeau... Poteca pe care inaintam ducea inspre ei, asa ca atunci cand m-am apropiat, i-am privit cu atentie, si am ramas uimit: fata era Matilda!
La randul ei, Matilda a inlemnit. A incetat imediat harjoneala si, facand ochii mari, m-a intrebat cu voce tremuratoare:
- Matei! Ce cauti aici?
- Ce caut eu?! Mai bine spune-mi ce cauti tu, Matilda! Nu mai stiu nimic de tine de un car de vreme... In timpul asta, barbatul de alaturi de uita derutat cand la mine, cand la ea. Era clar ca habar nu avea cine sunt.
Discutia cu Matilda a fost mai simpla decat mi-as fi putut imagina. L-a rugat pe cel care o insotea sa ne lase putin si, odata ramasi singuri, mi-a spus ca nu m-a iubit niciodata si ca de fapt nu a urmarit decat sa obtina sprijin - era vorba de pregatirea pentru restante, la care eu o ajutasem din plin. Asadar, fusesem folosit. Asta era adevarul, crudul adevar pe care n-aveam cum sa-l schimb orice as fi facut. Cat despre cel cu care se juca in zapada, acela era iubitul ei de mai multi ani, in fapt un prieten din copilarie care pe perioada verii, atunci cand ne cunoscusem noi, fusese plecat la munca in Spania… Si cam asta era. Se parea ca idila mea si a Matildei, daca se poate numi asa, se incheia aici, ca nu mai era nimic de spus. Dar neprevazutul si-a facut din nou aparitia atunci cand ma asteptam mai putin....
Se intampla prin martie anul trecut. Eram la Bucuresti. Terminasem lucrul, ma relaxam cu niste prieteni la un pahar de vorba, cand ma pomenesc cu un telefon. Ma suna cineva cu un numar necunoscut. Cand am auzit vocea celei care ma sunase, nu mi-a venit sa cred. Era Corina, sora Matildei. Plangand in hohote, m-a rugat sa vin cat de repede pot la Ploiesti, fiindca Matilda e pe cale sa o ia razna. N-am inteles pe moment ce voia sa spuna, asa ca am rugat-o sa imi dea detalii. Printre suspine si sughituri, mi-a spus ca iubitul Matildei, cel cu care o gasisem in parc, o parasise in urma cu o saptamana si ca de atunci Matilda nu mai era om. Totul culminase cu seara de dinainte, cand, dupa o depresie severa, fata facuse o criza urata de nervi si, in disperare de cauza, isi taiase venele.
Auzind una ca asta, n-am stat pe ganduri. Am sarit in masina, am plecat imediat la Ploiesti si nu m-am oprit decat la spital, unde ma astepta Corina. Starea ei era una relativ stabila, dar prognoza pe termen lung era rezervata. Avea nevoie de multa intelegere si sustinere din partea celor apropiati, si tocmai de aceea ma chemase Corina. Nu puteam spune "nu" intr-o asemenea situatie, oricat de mult ma facuse fata sa sufar...
Am fost langa Matilda ei cateva luni. Am ajutat-o cu bani (parintii ei erau pensionari, iar situatia lor materiala era una destul de precara), m-am folosit de cunostintele mele si ale sefilor mei din sistemul sanitar, am mutat-o de la o clinica la alta, i-am platit tot felul de tratamente specifice, pana cand, intr-un final, specialistii au confirmat ca pacienta este vindecata suta la suta si prin urmare isi poate relua viata normala. Am sperat, atunci, ca in sfarsit a iesit soarele si pe strada mea, ca mi-a venit si mie randul la fericire. Dar nu a durat mult pana cand aveam sa constat ca din nou m-am inselat...
Se intampla cu cateva zile inainte de Paste. Ma intorceam la Ploiesti cu inima deschisa, sperand sa o gasesc pe Matilda asa cum o lasasem cu o saptamana inainte: restabilita complet in ceea ce priveste sanatatea, senina, joviala si atenta cu cei din jur, calda si foarte apropiata de mine. O iubeam chiar mai mult decat in urma cu an si nu-mi vedeam viitorul decat alaturi de ea. Aveam masina incarcata cu cadouri si simteam ca plutesc in drumul spre casa ei. Dar, cand aveam sa ajung, aveam sa fiu readus in mod brutal cu picioarele pe pamant: Matilda era in scara blocului, in bratele fostului ei iubit!
Ce am simtit atunci, nu am cum sa exprim in cuvinte. Cert este ca pe moment nu am fost in stare sa scot un cuvant. I-am privit vreun minut cum se saruta, am aruncat cutiile si pachetele pe gazonul din fata blocului, am intors masina si am plecat, observand numai cum cei doi se desprinsesera din imbratisare si se uitau dupa mine. Am accelerat rapid si am colindat haotic pe strazi toata noaptea. Simteam ca pentru mine viata s-a sfarsit, ca nu voi mai putea iubi niciodata, dar inca o data ma inselam: totul era exact pe dos!
A doua zi dupa noaptea alba pe care am facut-o, m-am pomenit cu un telefon. Era, din nou, Corina, sora Matildei. Mi-a spus ca a auzit ce s-a intamplat, ca ii pare rau pentru mine, ca nu meritam una ca asta din partea surorii ei. Si m-a intrebat daca ma poate ajuta cu ceva. I-am raspuns ca nu stiu, dar cred ca mi-ar prinde bine sa vorbesc cu cineva, sa nu petrec ziua in singuratate. Foarte intelegatoare si blanda, asa cum mi-am dorit sa fi fost Matilda, Corina a venit imediat la mine si... Si nu a mai plecat niciodata!
In mod absolut neasteptat, in ziua aceea s-a legat definitiv prietenia dintre mine si Corina, prietenie care a evoluat treptat in iubire. Am ajuns incet-incet sa o vad cu alti ochi pe acea fata minunata si sa ma intreb cat de orb putusem fi. Probabil ca asta se intamplase fiindca statuse tot timpul in umbra surorii mai mici, altfel nu pot sa imi explic. Cert este ca de atunci si pana astazi binecuvantez ziua in care am gasit-o pe Matilda de gatul aluia (care, in paranteza fie spus, intre timp a parasit-o din nou, de data asta definitiv), fiindca numai asa am avut posibilitatea sa ma apropii si sa ma atasez de Corina, cea mai buna si mai scumpa fiinta din lume, cu care urmeaza sa ma casatoresc in aceasta toamna...
ADAUGA COMENTARIU
Din aceeasi categorie:
Dragostea adevărată era acolo unde mă așteptam mai puțin...
Sunt Dorel, din Buzau, un tip cat se poate de obisnuit, fara alte vise si aspiratii decat acelea ale unui om normal: o situatie materiala linistitoare...
Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...
Sunt, la 43 de ani, un om nenorocit, care si-a pierdut sotia, copiii si casa - si toate astea numai si numai din cauza inconstientei preotului Gabriel...
Cincisprezece ani am fost jucăria sexuală a bărbatului meu
Oare cum am putut fi atat de naiva? Atat de proasta... Pentru ca nu m-am lasat inselata si folosita de Nistor doi ani sau trei, ci 15 !!! Ne-am cunosc...
M-am combinat cu trei cumnati, si pe toti i-am divortat!
Ma numesc Alina si sunt o mare pacatoasa. Am comis niste fapte condamnabile, care nu au nicio logica si nicio scuza. E adevarat, as putea invoca, drep...
TINETI MINTE!