gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon16092019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Un orb m-a făcut să văd ce e dragostea

Evaluare: / 2
1
Index
Un orb m-a făcut să văd ce e dragostea
Pagina 2
Toate paginile

Numele meu este Dorina, am 35 de ani si sunt nascuta in Bucuresti. Locuiesc in Capitala, impreuna cu parintii, lucru care mi-a atras nu de putine ori reprosurile prietenilor. Acestia nu contenesc sa-mi repete ca am totusi o varsta, ca ar fi cazul sa ii las pe cei batrani cu cele batranesti, sa rup cordonul ombilical care ma leaga de ei si sa-mi caut un rost, sa incerc sa fac ceva cu viata mea.  Am o sora mai mare cu doi ani, maritata inca de la 25 de ani, care imi repeta si ea acelasi lucru din timp in timp, mahnita ca nu reusesc sa intru odata "in randul lumii", cum zice ea, adica sa-mi intemeiez o familie si sa fac copii. Ea are doi baieti minunati, pe care si eu ii iubesc nespus, de altfel, si pe care ea nu inceteaza sa mi-i dea ca exemplu, intrebandu-ma cu subinteles: "Cand te vad si pe tine cu asa ceva la usa casei?"

Daca imi punea intrebarea acesta, ea sau oricine altcineva, in urma cu trei luni, atunci raspunsul meu ar fi fost in mor cert urmatorul: "Niciodata!" Acum insa, in situatia in care ma aflu, avandu-l alaturi de mine pe David, raspund plina de speranta si optimism: "Cat de curand!" Nu am cum sa raspund altfel cand am langa mine un om minunat, plin de rabdare, bunatate si intelegere, destept si harnic, frumos din cale afara... Ca ochii ii sunt inchisi, asta nu conteaza pentru mine, cata vreme inima ii este permanent deschisa, fiind gata sa ma ajute ori de cate ori am nevoie si sa ma incalzeasca cu dragostea lui arzatoare. Am cunoscut, inaintea lui, o serie de barbati integri din punct de vedere fizic, dar ale caror suflete nu se puteau ridica sub nicio forma la inaltimea celui al orbului David, omul care m-a salvat din bratele deznadejdii, mi-a redat increderea in mine si m-a oprit in ultima clipa de la calugarire. Multumita lui, acum sunt fericita cum nu am fost niciodata si cum nu cred ca sunt multe alte femei pe lumea asta. Dar, sa vedeti cum am ajuns aici...

Primul barbat din viata mea a fost Horatiu. Un baiat destul de sters de felul sau, care nu excela in niciun domeniu, dar care avea o blandete a lui cu care reusea sa atraga. Cel putin pe mine, asta m-a atras la el. Nu m-a deranjat faptul ca purta ochelari si petrecea foarte mult timp in fata calculatorului, am preferat sa vad partile lui frumoase si m-am daruit lui pe cand aveam 22 de ani. Atunci am descoperit adevarata lui problema, care m-a facut sa inchei relatia si sa nu doresc sa mai am vreodata de-a face cu el.

Probabil ca va intrebati ce cusur avea Horatiu. Ei bine, din pacate pentru mine, dar si pentru el, Horatiu nu era indeajuns de barbat pentru a satisface o femeie. Cunostintele sale in domeniul amorului se limitau la ceea ce vazuse prin filmele deocheate pe care le descarca de pe internet, asezonate in mod nefericit cu tot felul de ciudatenii nelalocul lor, menite mai degraba a scarbi decat a fascina o fata serioasa si la locul ei, cum eram eu atunci si cum am pretentia ca am ramas pana in ziua de azi. Din acest motiv, dupa nici o un an de la inceperea vietii noastre intime, l-am anuntat cat am putut de serios:

- Horatiu, imi pare rau, dar constat ca relatia noastra nu se indreapta intr-o directie buna. Cred ca ar fi mai bine ca fiecare sa mearga pe drumul sau si sa vada ce ii rezerva viitorul...

Dupa care i-am explicat, in amanunt, ce anume ma deranja la el. Bineinteles ca a incercat sa ma faca sa ma razgandesc, promitandu-mi marea cu sarea. Mai exact - ca are sa se schimbe si ca are sa faca numai ce spun eu. Si cate si mai cate... Degeaba insa. Am fost de neinduplecat. L-am parasit fara urma de regret si nu am mai vrut sa aud de el.

Din fericire pentru mine, nu am stat prea multa vreme singura. Intamplarea a facut ca, absolvind facultatea, sa incep serviciul si, la chiar primul meu loc de munca, sa cunosc pe cineva care mi-a placut. Se chema Ionel, dar prietenii si cunostintele ii spuneau John. Era foarte bine dotat din punct de vedere fizic, arata ca un adevarat manechin, natura fusese darnica cu el. Iar din punct de vedere al modului in care se manifesta in societate, era exact opusul lui Horatiu. Pe cat era acela de rigid si sperios, pe atat era acesta de dezinvolt si curajos. Plin de farmec si de umor, John reusea fara dificultate sa se faca placut de partea feminina, nu putine fiind tipele care se gudurau pe langa el precum pisoii pe langa castronasele cu laptic, in speranta de a-i intra in gratii.

Spre norocul meu, nici despre mine nu se poate spune ca arat rau. Dimpotriva, desi nu-mi place sa vorbesc despre prorpia persoana, trebuie sa las modestia la o parte si sa admit ca sunt bine proportionata si am o fata cel putin frumusica.  Ba chiar as putea afirma ca sunt o aparitie foarte placuta, mai ales ca stiu  sa ma imbrac destul de cochet si cu bun simt. Drept urmare nu a venit ca o surpriza pentru mine faptul ca, dupa numai cateva luni de cand am facut cunostinta cu el, John m-a abordat direct cu propunerea. Mi-a spus, pe un ton romantic, de jena impletita cu siguranta, ton pe care sunt sigura ca il exersase indelung in experientele sale romantice cu alte fete:

- Draga Dorina, eu te-as invita la inghetata cu multa frisca si cu ciocolata. Dar nu stiu daca iti place asa ceva, si ...

- Oooo, John, cum sa nu imi placa inghetata cu multa frisca si cu ciocolata? i-am raspuns alintandu-ma ca o pustoaica rasfatata. La asa ceva e imposibil sa zici nu...


Am devenit asadar iubita lui John dupa circa trei luni de curte pe care mi-a facut-o la modul cel mai romantic posibil. A fost cu adevarat incantator, iar pe alocuri chiar flatant comportamentul sau la adresa mea. Brate de flori la usa, mesaje siropoase pe telefonul celular, excursii in locuri pitoresti... nimic nu a lipsit din arsenalul pe care l-a aruncat barbatul in lupta pentru a ma cuceri. Si, cum spuneam, a reusit. M-am daruit lui la malul marii, intr-o seara de vara pe care nu am s-o uit niciodata - atat de incarcata de senzualitate a fost. Iar priceperea lui in arta amorului era una deplina, fiinf capabil, masculul, a satisface orice femeie si a o determina sa isi doreasca sa mai dureze. Care femeie nu si-ar fi dorit drept iubit un amant perfect, cum era John?

Din pacate pentru mine, nu avea sa dureze mai mult de doi ani. Paradoxal, tocmai pleiada de calitati remarcabile cu care il inzestrasera ursitoarele pe John au constituit motivul destramarii relatiei noastre, care la un moment dat parea perfecta. Fiind atat de deosebit, toate femeiele erau cu ochii pe el, toate il doreau. Si, pana la urma, l-au avut... Nici macar nu stiu daca m-a inselat cu una sau cu mai multe. Dar, de fapt, nici nu conteaza. Ideea e ca l-am prins de mai multe ori in compania altor femei, dar numai o singura data intr-o postura clara de barbat infidel. Ceea ce mi-a fost de ajuns. L-am parasit pe John aproximativ cu aceleasi cuvinte cu care l-am parasit pe Horatiu:

- John, imi pare rau, dar constat ca relatia noastra nu se indreapta intr-o directie buna. Cred ca ar fi mai bine ca fiecare sa mearga pe drumul sau si sa vada ce ii rezerva viitorul... Adio!

Urmatorul barbat din viata mea a fost Sebastian. Venind dupa John, ar fi putut lasa impresia unui tip comun. Totusi, avea ceva deosebit in felul de a fi si de a pune problema. Stia cum sa-si aleaga cuvintele, asa incat reusea sa le prosteasca pe femei in fata. Din pacate pentru mine, eu am fost una dintre cele prostite... Abia la cateva luni dupa ce am devenit intima cu el, am aflat ca era sarac lipit pamantului, ca avea o gramada de datorii si ca se afla in cautarea unei partide avantajoase din punct de vedere financiar, care sa-l scoata din situatia jenanta in care se complacea de ceva vreme. L-am parasit fara sa stau pe ganduri, jignindu-l in fata, asa cum merita un pervers vanator de zestre ca el.

Au urmat apoi, in viata mea, alti doi barbati de slaba factura umana, care mi-au intarit convingerea ca nu exista dragoste adevarata, dezinteresata si ca singura mea sansa de a supravietui in viata fara sa innebunesc, este sa ma calugaresc. Nu-mi face placere sa-mi amintesc de ei, dar as vrea numai sa precizez ca primul dintre ei era un inginer cu pretentii de intelectual rasat, dar care vorbea foarte urat si ma jignea din te miri ce, uneori chiar in fata cunoscutilor, in vreme ce al doilea era un zugrav, om simplu si muncitor, dar betivan din cale afara, care dadea cu mine de pamant fara sa ma avertizeze inainte...

Eram cuprinsa de deznadejde, ajunsesem in pragul clacarii. Asa ca m-am dus la parintele meu duhovnic, un preot inzestrat de Dumenzezu cu har si bunatate, parintele Molina, cerandu-i dezlegare pentru calugarie. El m-a ascultat cu blandete, mi-a inteles supararea, mi-a promis ca ma va sprijini daca va fi cazul, dar m-a rugat sa mai astept o vreme, caci ceva bun si frumos mi se poate intampla oricand. L-am ascultat. Am asteptat. Si bine am facut, caci altfel nu mai eram acum atat de indragostita si de fericita...

Pe David l-am cunoscut cu totul intamplator. Am observat un orb cu bastonul ridicat, care astepta la o trecere de pietoni ca sa traverseze strada. Si m-am oferit sa-l ajut. L-am luat de mana si l-am traversat. Am vrut apoi sa ma desprind, dar el mi-a retinut mana, rugandu-ma:

- Domnisoara, daca ati fost atat de amabila, as putea indrazni sa va rog sa ma conduceti pana in statie la autobuz? M-as putea descuca si singur, dar ar dura mai mult si, stiti, sunt foarte grabit astazi...

- Bineinteles, i-am raspuns, mai ales ca si eu ma indreptam catre statia de autobuz. Cu mare placere.

Asa a decurs intalnire mea cea dintai cu David. Ulterior, calatorind impreuna, aveam sa discut cu el si sa aflu o multime de lucruri interesante, care m-au lasat fara grai. Era atat de fascinant acel barbat orb, si avea un fel de a  rosti cuvintele atat de cald, incat vorbele lui iti mergeau direct la inima. Am fost de-a dreptul capacitata de David si nu m-am sfiit sa i-o spun in fata. A fost, probabil, cel mai inteligent si mai curajos pas pe care l-am facut vreodata pe taramul dragostei.

Au trecut, de atunci, mai bine de trei luni, iar eu si David formam un cuplu ideal. Ne iubim ca niste copii, si ne comportam ca atare. Soarele a iesit pe strada mea, desi ochii lui David nu puteau sa il vada. Lucrul acel minunat despre care  parintele Molina imi spunea ca mi se putea intampla oricand, mi se intamplase. David este un om minunat. Cald, atent, grijuliu, iubitor... Iar in casa este foarte pedant, ordonat si harnic. Vorbeste frumos, se comporta frumos si, daca e sa o spun pe cea dreapta, este chiar si un barbat frumos. Iar ochelarii fumurii il fac sa para interesant, captivant, dorit. Nu mai spun ca si in intimitate se descurca intr-un mod remarcabil, compensand lipsa vederii prin folosirea celorlate simturi intr-un mod si la un nivel superior, fiind in stare, cu atingerile sale fine, sa infioare si sa sa scoale mortii din morminte.  Iar cand imi sopteste la ureche, duios cum nu cred ca exista altcineva pe lumea asta capabil a o face:

- Vezi tu, Dorina, uneori, ca sa vezi lucrurile mai clar, e bine sa tii ochii inchisi..., ma infioara de ma topesc de-a dreptul, si multumesc in gand cerului ca mi l-a scos in cale.

Sunt, intr-adevar, acum, extradordinar de fericita. Ma simt implinita din toate punctele de vedere si abia astept ziua in care ma voi casatori cu David. Prietenii si rudele mele sunt le fel de incantati de barbatul de langa mine, cu toti il apreciaza, respecta si iubesc. Iar  parintii mei... Mama si tata, cand m-au vazut fericita cum nu ma  vazusera vreodata in viata lor, si cand s-au convins ce om bun este David, s-au comportat intr-un mod cu totul si cu totul deosebit. Mi-au fost alaturi de la inceput si mi-au promis ca imi vor ramane in continuare alaturi, constientizand si intelegand ca o iubire precum cea dintre mine si David, o iubire – cu adevarat cosmica, dincolo de intelesul pamantenilor - intre un vazator si un nevazator, este un dar ceresc pe care putini oameni il primesc in viata lor...

 

 

Din aceeasi categorie:

Am suferit serios din cauza unui soț neserios

Am suferit serios din cauza unui soț neserios

Am sa intru direct in miezul problemei, dragi cititori, pentru ca nu are rost sa va plictisesc cu amanunte inutile. Numele meu este Amalia, am 34 de a...

Citeşte mai mult...

De 20 de ani îl traduc pe Şerban cu Ştefan...

De 20 de ani îl traduc pe Şerban cu Ştefan...

Ceea ce mi s-a intamplat in ultimii 20 de ani este absolut incredibil. De ce afirm asta? Pentru ca de atunci, de cand l-am intalnit pe Stefan, existen...

Citeşte mai mult...

Am plăcut-o din prima, dar am luat-o abia din a treia...

Am plăcut-o din prima, dar am luat-o abia din a treia...

Totul a inceput in urma cu circa douazeci de ani, atunci cand ma indreptam catre facultate. Aveam 22 de ani, eram vesel si optimist. Aveam forta si vi...

Citeşte mai mult...

Facerea de bine m-a distrus pe mine

Facerea de bine m-a distrus pe mine

In urma cu 3 ani, cand am cunoscut-o prin intermediul internetului pe Marcela, eu aveam 32 de ani, iar ea 28. La inceput am tinut-o numai in vrajeli i...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Un orb m-a făcut să văd ce e dragostea