gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon22012018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

De câte ori am încercat să îmi iau viața, de atâtea ori am fost salvată!

Evaluare: / 1
1

Sunt Alina, am  47 de ani si am sase tentative de sinucidere la activ. Am avut o viata destul de frumoasa, cu bune si rele, pana in urma cu cativa ani, cand necazurile au inceput sa se tina lant. Eram, pe atunci, inca nevasta lui Gogu. Asa era stiut barbatul meu de toata lumea: Gogu. Desi numele sau real era Gheorghe Manescua. A fost, Gogu, vreme de 15 ani, un om cumsecade, cu care am facut casa buna. Insa deodata n-a mai fost asa. Influentat de anturajul de la serviciu - lucra ca mecanic auto -, s-a luat de bautura si nu s-a mai lasat pana n-a inchis ochii... Pentru ca Gogu nu mai e, a murit. Insa pana sa moara a tras la masea vartos cativa ani buni si mi-a facut mie zile fripte. Sau, mai corect, ani fripti.

De fapt, daca e sa ma gandesc bine, seria evenimentelor dramatice a inceput de atunci. De cand s-a schimbat Gogu al meu. Din urma cu vreo 5 ani. Certurile incepeau cand venea beat. Si, cum ajunsese sa vina manga de la serviciu aproape in fiecare zi, scadalurile se tineau lant. Ajunsesem de ne stia tot blocul din pricina disputelor repetate, si nu e de mirare ca a inceput sa dea in mine. Ma batea mereu cand se imbata, insa nici eu nu eram proasta sa tac si sa inghit. Ci tipam. Tipam ca din gura de sarpe de fiecare data cand ma batea. Tipam pana ne bateau vecinii in tevi, si atunci Gogu trebuia sa se potoleasca. Iar a doua zi dupa fiecare cafteala primita eram compatimita de cei ce locuiau langa noi:

- Ce-a facut, iar te-a batut Gogu, nu-i asa? Te-am auzit cum tipai cand dadea...

Ce puteam spune? Ma obisnuisem cu loviturile si, din fericire, de multe ori era atat de beat incat nici nu mai avea forta sa dea cu pumnul... Poate as fi divortat de mult daca nu era copilul. Insa il aveam pe Marius, de 9 ani, si de dragul lui am ramas cu Gogu. Cum ziceam, cam pe atunci au venit belelele care in cele din urma m-au facut sa imi pierd mintile.

Prima data a murit tata.

Apoi a murit si mama.

La interval de jumatate de an, mi-am pierdut ambii parinti. S-a spus ca au murit de ,,moarte buna''. Dar sa-mi spuna si mie cineva: ce moarte poate fi ,,buna''?... E drept ca erau destul de batrani, trecusera de 75 de ani, insa tot am suferit enorm. Iar Gogu, in timp ce eu jeleam, faceam pomeni peste pomeni si incercam sa fiu tare ca sa pot creste baiatul, continua sa bea si sa ma bata...

A urmat, cam la un an dupa pierderea parintilor, cumplitul accident in care a murit singurul meu frate impreuna cu sotia lui. Erau in concediu, pe munte; ea a alunecat, el s-a intins dupa ea, si au cazut amandoi in prapastie. Praf s-au facut! Alta inmormantare, alte lacrimi, alta enorma suferinta de partea mea. Iar Gogu tot nu se potolea. Acum, cand il prindeam la trezie si il intrebam de ce bea si ma bate, avea alta justificare. Nu mai dadea ca inainte vina pe mine, care, chipurile, il enervam tinandu-l din scurt:

- Beau de suparare, d-asta beau! Ca sa uit ca au murit Tanta cu Ilie... Au murit si Stelian cu Flori... Cum sa nu beau?

Tanta si Ilie erau parintii mei, iar Stelian si Flori erau fratele meu cu sotia sa. Cum insa Gogu nu prea ii avusese la inima pe niciunul dintre ai mei si abia daca ii vedea de cateva ori pe an, in general de sarbatori, era evident ca motivele pentru care cazuse barbatul meu in patima bauturii erau cu totul altele. Ce sa spun?... Nu mai putea el de dragul lor... De ingroparea fiecaruia dintre cei morti m-am ocupat de una singura, in timp ce lui Gogu nu-i pasa: bea pana se facea ,,zdrente''. Grea viata si trista mai aveam! Si inca alte tragedii urmau sa vina peste mine...

Cea mai cumplita lovitura pe care o poate primi un om este sa isi vada copilul mort. Iar eu am primit-o si pe asta. La niciun an de la ultimele inmormantari a trebuit sa imi ingrop baiatul. Avea numai 13 ani, si a pierit intr-un accident de masina o data cu Gogu. De altfel, asta a fost singura mea mica alinare: faptul ca s-a prapadit si Gogu. Poate par prea cruda, insa numai eu stiu cata umilinta am indurat, cata ciomageala am luat de la el... Cand s-a produs accidentul eram toti trei in taxiul care a fost lovit frontal de un camion. Dintre toti, doar eu am scapat teafara, cu numai cateva zgarieturi. Marius, Gogu si soferul taxiului au sfarsit sfartecati.

Eram convinsa, dupa alte doua inmormantari, ca nu mai am ce sa pierd pe lumea asta. M-am revoltat. Am strigat la Dumnezeu:

- De ce, Doamne? De ce ma chinui in halul asta? Cu ce am gresit?

Atunci, mai exact in urma cu doi ani, a fost pentru prima data cand mi-a venit gandul sinuciderii. Nu mai aveam pentru cine sa traiesc... Dar ma inselam cand credeam ca nu mai am ce sa pierd. Mai era ceva: sanatatea.
La putin timp dupa ce am ramas singura pe lume, m-am imbolnavit rau de rinichi, iar cel drept a trebuit sa fie extirpat. Apoi, pentru ca tacamul sa fie complet, am descoperit ca am cancer la sani. Insa asta nu m-a afectat prea tare. In fond, cum putea sa ma afecteze cancerul, dupa ce in cativa ani murisera toti oamenii iubiti? Dar un efect a avut totusi depistarea incurabilei boli: m-am decis sa ma sinucid si sa curm astfel intreaga suferinta. Chiar nu gaseam niciun motiv pentru care sa mai traiesc. Eram cu nervii la pamant, iar atunci cand am fost anuntata ca fabrica de confectii la care lucram de 20 de ani isi va inchide portile urmand ca angajatii sa fie trimisi in somaj, am izbucnit intr-un ras nebunesc care le-a facut pe cateva colege de munca sa exclame fara retinere:

- Doamne, Alina e tacanita! Si-a pierdut mintile, saraca, dupa cate a patimit...

Adevarul este ca aveau dreptate. Nu mai judecam normal, din moment ce am decis sa inchei conturile cu viata. Ce sinucigas isi mai pastreaza oare mintea lucida din moment ce alege sa se omoare? Au urmat sase tentative de suicid din partea mea, care de care mai inversunata... Apoi am inteles ca Dumnezeu, dupa cat m-a incercat, nu vrea sa imi ia viata pana nu imi inchei socotelile pe Pamant, ci are alte plan cu mine. Nu mult dupa aceea am aflat si care este acest plan si ce rost mai am.

Prima data am incercat cu pastile. Mi se parea cea mai usoara moarte. Asa ca am inghitit un pumn de pastile, care de care mai colorate, si m-am culcat seara, sperand sa nu ma mai trezesc a doua zi. Vroiam sa mor in somn. Nici nu ma gandeam ca scap. Ingurgitasem atatea antibiotice si atatea alte medicamente gasite in casa, pilule cu mare concentratie, incat puteam jura ca ma vor da gata. Insa nu m-au dat... Fiindca in dimineata urmatoare, cand cea mai apropiata vecina, Marcela, a venit sa imi ceara putin ulei pentru o prajeala, usa casei era deschisa. A ciocanit, a apasat pe clanta si a intrat, gasindu-ma intinsa pe pat, alba ca varul si cu spume la gura. A chemat imediat Salvarea si... am fost salvata!

Tot Marcela a fost cea care m-a intors de la moarte si a doua oara. Atunci cand am dat drumul la gaze si m-am culcat, cu speranta ca voi muri, vecina a simtit mirosul si a chemat de urgenta Pompierii si Salvarea. La spital mi s-a spus ca, daca mai intarziau un ceas, eram moarta. Asa insa am scapat din nou...

Eram abia la inceput. Alte tentative de sinucidere au urmat in interval de numai cateva luni. Iar prima dintre ele a fost prin inec. M-am dus la strandul amenajat langa lacul de la iesirea din oras si, ca sa nu atrag atentia, m-am intins la plaja. Apoi, cand am simtit ca nu baga nimeni de seama, am intrat in apa, am inotat departe de mal si am inceput sa ma scufund. Insa nici de data asta n-a fost sa fie! Cineva de pe mal ma urmarise intamplator cu privirea si observase ce facusem, asa ca s-a pus pe strigat atat de tare incat am auzit chiar si eu, din mijlocul lacului, in timp ce ma straduiam sa ma duc la fund:

- Ajutor, sariti! Se ineaca o femeie! Acolo, in mijloc! Sariti, oameni buni!

Si oamenii buni au sarit... Si nu m-am inecat. Iar am scapat!

Dupa trei ratari, eram furioasa! Sa fie oare atat de greu sa iti iei viata? Nu-mi venea sa cred... Motiv pentru care am ales una dintre cele mai dureroase metode de suicid: m-am aruncat in gol de la balcon!
Locuiam la etajul 5, ca si acum de altfel, si prin urmare eram convinsa ca voi muri, ca voi termina odata cu viata. Am lasat chiar si o scrisoare in care imi manifestam dorinta ca, in lipsa oricaror rude, apartamentul meu sa ajunga la o familie saraca. Insa cand Dumnezeu spune ,,nu'', atunci ,,nu'' e. Am inchis ochii, m-am gandit pentru ultima oara la baiatul meu si am sarit... Cand m-am trezit, pe patul spitalului, mi s-a spus ca nu am decat doua coaste rupte. Robustul barbat in capul caruia cazusem si care imi salvase viata acuza insa rani mult mai serioase si era internat la reanimare. Insa pana la urma s-a facut bine si am ramas amici. Ma suna in fiecare week-end sa vada ce mai fac si cum o mai duc...

A cincea tentativa de sinucidere a fost cea mai banala. Numai ce ridicasem ajutorul de somaj, ca mi-a incoltit ideea de a ma arunca in fata unei masini. Asa ca am dat o pate din bani unei batrane schioape, care abia se tara sprijinindu-se de un baston, am asteptat sa apara un autoturism de teren si am sarit brusc in fata lui. Dar iar n-a iesit cum am vrut eu... Soferul jeep-ului era un veritabil profesionist, care a tras fulgerator de volan, asa ca nu m-a lovit in plin. Tin minte si acum reprosurile sale de dupa accident, atunci cand, azvarlita pe trotuar in urma impactului, el urla la mine in timp ce eu ma vaitam de durere:
- Ce faci, femeie nebuna? Vrei sa ma bagi in puscarie? Mai bine du-te la ospiciu!

In fine... A trecut si asta. Am mai scapat o data. Dar tot nu m-am oprit... Pentru ultima incercare de a-mi lua viata am ales o metoda masculina, plina de cruzime: mi-am implantat un cutit de bucatarie in burta si mi-am facut harachiri! Asta se intampla in urma cu aproape un an, iar cea care avea sa ma salveze, ingerul mei pazitor avea sa fie, din nou, Marcela. Vecina Marcela. Venise la mine sa imprumute malai pentru mamaliga, cand m-a gasit zacand in baie, inconstienta, cu cutitul in burta si cu sangele siroind. A sunat iar la Salvare si... urmarea este logica, din moment ce am apucat sa scriu povestea mea: am fost salvata! Si, de atunci, nici nu am mai incercat sa imi iau viata. Pentru ca intre timp s-a intamplat o minune: am descoperit ca am iarasi pentru ce trai atunci cand, la 46 de ani, am redevenit mama!

Da, da! Nu e o gluma. A fost un miracol! Intr-o dimineata, cand sa ies din casa, am gasit pe presul din fata usii un cos in care se afla un bebelus. Pe biletelul din cos scria: ,,Marius. Doamne-ajuta!'' In prima clipa, nu mi-a venit sa cred, desigur. Insa apoi am luat copilul in brate si am crezut. Dumnezeu, dupa ce m-a oprit de la moarte in sase randuri, mi-a trimis si un copil care, culmea!, se numea Marius, ca si baiatul meu decedat. Si asta nu e tot...

Pentru ca miracolul sa fie complet, cand am facut demersurile necesare pentru adoptie, a trebuit sa fac dovada ca sunt sanatoasa si pot intretine copilul. Ei bine, am facut analizele, si nici urma de cancer! Doctorii nu au avut nicio explicatie logica. Au spus ca e un miracol, ceea ce si era de altfel, ca si abadonarea copilului pe presul apartamentului meu. Mai mult chiar, drept cireasa de pe tort, in aceesi perioada am fost anuntata de o fosta colega de munca despre privatizarea si redeschiderea fabricii de confectii. Mi-am reluat asadar postul, cu un salariu frumusel, astfel incat mi-am permis sa platesc o bona pentru jumatate de zi, cat eu sunt la lucru.

Acum, Marius are 1 an si 3 luni, este sanatos si voios. Este baiatul meu scump si minunat. Este insusi rostul meu pe Pamant, punctul meu de sprijin in Univers. El este motivul pentru care Cel de Sus nu m-a lasat sa mor, m-a vindecat de cancer si mi-a redat mintile ratacite dupa ce pierdusem tot si nu mai vroiam sa traiesc. Sunt sigura de asta.

 

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Am alergat după Ariana de şapte ori, peste şapte mări şi şapte ţări...

Am alergat după Ariana de şapte ori, peste şapte mări şi şapte ţări...

Povestea mea este o poveste de dragoste. Citind-o, veti constata cat de mult mi-am dorit sa o cuceresc pe cea care mi se strecurase in suflet si imi f...

Citeşte mai mult...

O viaţă întreagă am fost măritată cu un strigoi

O viaţă întreagă am fost măritată cu un strigoi

Oameni buni, nu sunt nebuna! Sa nu credeti ca, daca va scriu despre intamplarea destul de neverosimila petrecuta la inmormantarea sotului meu, am inne...

Citeşte mai mult...

Trei ani am fost prostul Nataliei, care a călărit toţi armăsarii din cartier...

Trei ani am fost prostul Nataliei, care a călărit toţi armăsarii din cartier...

Cand am cunoscut-o pe Natalia aveam 36 de ani. Treceam, de aproape un an, printr-o prelungita perioada de acalmie sentimentala dupa ce iesisem dintr-o...

Citeşte mai mult...

Nu mai pot trăi fără cel ce-și bate joc de mine

Nu mai pot trăi fără cel ce-și bate joc de mine

L-am cunoscut pe Codin inainte de a cunoaste ce inseamna dragostea. M-am atasat de el si am considerat ca ceea ce simteam pentru el era dragoste. Se p...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire De câte ori am încercat să îmi iau viața, de atâtea ori am fost salvată!