gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon22012018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Pentru o bucățică, am îngropat de trei ori o pisică...

Evaluare: / 1
1
Index
Pentru o bucățică, am îngropat de trei ori o pisică...
Pagina 2
Toate paginile

Am cunoscut-o pe Mihaela in facultate, mai exact in ultimul an, cand ea s-a transferat, din Ploiesti, la Universitatea Politehnica Bucuresti. Venea in Capitala pentru ca sansele de angajare dupa absolvire sa fie mai largi, si pana la urma chiar asa avea sa fie. Oportunitatile au fost mai generoase nu numai in domeniul profesional – Mihaela s-a angajat la un Institut de Cercetare din Vitan -, dar si in cel sentimental. Pentru ca de cand ne-am intalnit, mai exact de 9 ani, suntem impreuna, ne intelegem destul de bine si urmeaza ca anul viitor sa ne casatorim. Desi... gandul ca ar trebui, candva, sa trec din nou prin ce am trecut recent, ma ingrozeste pur si simplu si ma face sa stau un pic in cumpana.

Cand am cunoscut-o pe Mihaela, tocmai primise cadou un catel. Era un pechinez mic, dragalas, destul de latos si foarte jucaus, pe care l-a numit Pufulet.

 

- Uite, Damian, ce scump si pufos e! O sa ii spun Pufulet! Nu-i asa ca e adorabil? Ce zici? s-a entuziasmat Mihaela.

Personal, desi nu ma omoram dupa animale, l-am gasit pe Pufulet mic si inofensiv, iar asta era tot ce imi doream. Ce puteam zice?...

- Da, Mihaela, e un catelus scump! Sper sa nu muste si sa nu lase par prin casa! i-am impartasit eu, sec, cateva din temerile mele.

Acum, serios vorbind, nu pot spune ca prezenta catelului m-a deranjat foarte tare, atat timp cat el nu intervenea nicicum in relatia de cuplu. Tot ce isi dorea era o plimbare de jumatate de ceas dimineata si seara, apoi sa fie scarpinat in timp ce noi ne uitam la televizor. Atat si nimic mai mult. Nu maraia, nu musca, se gudura frumos ca sa primeasca ciorbita calda, nu sforaia... una peste alta, un catel care nu crea probleme... Anii au trecut, si cand Mihaela s-a mutat la mine a adus si catelul, fara de care nu concepea existenta - intr-atat de mult il iubea. Numai ca destinul avea sa fie tragic pentru bietul patruped cu spirit ludic, care a platit cu viata dorinta de a inhata, in joaca, o vrabiuta nevinovata care trecea in zbor prin fata ferestrei.

---------

Era intr-o sambata nefiresc de calduroasa pentru un inceput de iarna. Spre asifntit, Pufulet, care de multa vreme prinsese spilul si stia sa se urce pe pervazul geamului, intocmai ca pisicile, motaia si de data asta pe pervaz, mangaiat de razele dulci ale soarelui. Nu o data imi exprimasem nedumerirea deopotriva cu teama:

- Mihaela, cum poti sa lasi cainele pe pervaz? Poate sa alunece, si praf se face de la etajul 8!...

Insa Mihaela avea incredere in mogaldeata ghidusa, dar inteligenta, dupa cum spunea ea.

- Stai linistit, Damian! Pufulet e tare destept, stie sa aproximeze inaltimile! Si apoi, e mai agil ca o pisica salbatica! N-are cum sa cada!
Ah, daca ar fi stiut cat de mult se insela! In acea sambata blestemata, Pufulet a uitat sa mai aproximeze inaltimea si nici n-a mai fost agil ca o piscia salbatica. Ci, vazand o vrabiuta zburand prin fata ferestresa, gata-gata sa il atinga cu aripa, a intins o labuta dupa ea, miscare care avea sa ii fie fatala! S-a dezechilibrat si s-a facut chiar praf! In cadere, nefericitul animal a mai apucat sa latre a spaima, alert si precipitat: ,,Ham, ham, haaaaaaaam!''. Dar asta a fost tot. S-a auzit apoi o bubuitura: ,,Buf!'' si imediat tipetele Mihaelei, care apucase sa isi vada adoratul in picaj:

- Pufulet! Nuuuuu! Pufulet! Ai grija!

Dar ce grija putea sa mai aiba bietul necuvantator? Pana sa urle Mihaela, nesabuitul catel avea deja capul crapat de caldaram si, din cate se vedeau de sus, un firicel de sange i se prelingea din gura, cate unul din fiecare ochi, altele din urechi si din nas. Era clar ca hemoragia interna ce a survenit dupa comotia cerebrala i-a fost fatala! Si atunci a inceput cosmarul meu...

------------

Pufulet fusese singurul ,,iubit'' al Mihaelei in ultimii 9 ani - in afara de mine, desigur... Iar acum zacea in strada, zdrobit si fara suflare. Mihaela era distrusa, nu-si putea reveni! Nu mai judeca, ci doar baiguia pitigaiat si incoerent nonsensuri. In pana de idei, ca sa o linistesc, i-am dat un paharel cu vodca si i-am soptit in timp ce o tineam in brate:

- Mihaela, bea asta si nu mai plange! Pufulet s-a dus, dar eu inca sunt cu tine! Totul o sa fie bine, inca ma ai pe mine! Bine ca nu am cazut eu...



Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Pentru o bucățică, am îngropat de trei ori o pisică...