gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sat21072018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Cătălina a fost pentru mine o buruiană, dar Dalia este o floare - Pagina 2

Evaluare: / 1
1
Index
Cătălina a fost pentru mine o buruiană, dar Dalia este o floare
Pagina 2
Toate paginile

 

A trecut 1 an de la proces. Mihai, pe care il vedeam regulat si care era insusi sensul existentei mele, avea 4 ani atunci cand am primit cea mai cumplita veste din viata mea! Asadar, anul trecut m-am trezit acasa cu doi dintre avocatii fostei sotii, care mi-au zis atat atunci cand i-am intrebat ce doresc:
- Cititi hartia aceasta si veti intelege!

Am citit imediat hartia respectiva, si am simtit ca mi se inmoaie picioarele. Era o chemare in instanta pentru stabilirea paternitatii! Ce se intampla? Acum, la un an dupa ce imi luase totul si imi lasase numai dreptul de a vedea baiatul, ticaloasa curva (scuzati cuvantul, dar e cel mai potrivit aici), adica fosta mea sotie, ma anunta ca Mihai nu era copilul meu, ci il concepuse cu amantul ei! Ceea ce insemna ca legatura lor adulterina dura de ani buni, iar ea mi-a ascuns asta pana mi-a stors partea mea de bani... Fara sa mai pomenesc de faptul ca eu crescusem timp de 3 ani copilul altuia!
Am facut un soc extrem de puternic si era gata-gata sa innebunesc! Au fost zile si nopti cumplite, in care nu mai stiam pe ce lume sunt! Numai prezenta parintilor si a fratelui meu langa mine m-au ajutat sa raman in viata si sa nu devin o leguma! Simteam ca nu mai am de de sa traiesc... desi il iubeam pe copil la fel de mult ca in clipa in care l-am strans prima data in viata ca pe copilul meu! Simteam ca, daca nu imi gasesc un alt tel in viata, nu mai are rost sa continui! Gandul sinciderii ma vizita tot mai des si nu vedeam alta solutie sa scap de chinul insuportabil... pana in urma cu cateva luni, cand mi s-a intamplat un lucru incredibil, minunat!

Intr-o seara mergeam la pas, pe bulevardul Magheru, spre casa, cu gandurile mele, cu amintirile mele dureroase care ma bantuiau neincetat. Eram rupt de realitate, pierdut in timp si spatiu, cand, nu-mi explic nici azi de ce, am ridicat brusc capul din pamant. Probabil a fost o premonitie, posibil sa fi fost insa doar un instinct. Pentru ca, ceea ce am vazut atunci, m-a ingrozit: o masina neagra, uriasa, ,,de teren'', se indrepta cu mare viteza, slalomand dezordonat printre niste jaloane imaginare, spre intersectia cu strada C.A. Rosetti, in care cateva persoane traversau linistite pe trecerea de pietoni. Stiu ca poate a fost un moment de nebunie, insa am simtit ca soferul pieduse controlul bolidului. Asa ca, fara sa imi pese de primejdie, am strigat cat am putut de tare: ,,Atentie!'' si am sarit in fata masinii, tragand dupa mine trei persoane care ramasesera ca paralizate! Apoi... s-a rupt filmul si, cand m-am trezit, eram la spital, iar de la marginea patului in care zacusem inconstient imi zambea o tanara mignona, subtire, frumoasa, cu un trandafir rosu in mana:
- Iti multumesc pentru ca mi-ai salvat viata!

Ce se intamplase mi-a fost apoi cat se poate de evident, dupa ce fata mi-a povestit totul cu lux de amanunte: masina ma acrosase, fusesem lovit la cap, transportat de urgenta la spital, dar acum eram in afara pericolului. Acum trebuie sa admit ca nu mai stiu daca, in acele clipe, in care am simtit ca bolidul va lovi pietonii, mi-am dorit sa intervin si sa ii salvez sau pur si simplu, din subconstient, mi s-a reactivat dorinta de a muri dupa ce pierdusem tot si nu mai aveam pentru ce sa traiesc. Cert este ca saltul meu s-a dovedit salvator pentru toate cele trei persoane, intre care fusese si tanara care se afla langa mine cand m-am trezit.

Peste numai trei zile, cand am fost externat, Dalia, cum se numea tanara, a venit si m-a asteptat la iesire, ca si celelalte doua persoane pe care le salvasem. Credeam ca doar au tinut sa imi mai multumeasca o data, insa era numai partial adevarat. Pentru ca dupa ce au plecat doamna si domnul pe care ii trasesem pe trotuar, salvandu-i de la moarte, Dalia, care de altfel ma vizitase in fiecare zi, a ramas cu mine si m-a intrebat:

- Bogdan, vrei sa mergem la o cafea, sa ne cunoastem mai bine? Ce ai facut tu pentru mine nu a mai facut nimeni!

Desigur ca am acceptat invitatia. Dalia parea o tanara foarte draguta, serioasa si stapana pe sine, desi, cum v-am spus, avea un fizic marunt, delicat. Am mers impreuna si am stat pana seara tarziu, iar a doua zi ne-am vazut iar. A treia zi, din nou. Si, tot asa, pe nesimtite, inca o saptamana in sir. Fara sa ne dam seama, ne-am imprietenit foarte bine si ne-am povestit fapte din trecutul fiecaruia. Am ajuns sa vorbim mult la telefon cand nu ne vedeam, sa ne scriem pe mail si sa ne gandim unul la celalalt. Dalia fusese zguduita afland prin ce trecusem, si se temea sa nu cumva sa imi reapara dorinta de a imi pune capat vietii. Insa ce nu stia ea era ca, treptat, de cand o cunoscusem, acele ganduri nebune nu imi mai aparusera deloc.

- Dalia, cred ca eu m-am indragostit de tine! m-am trezit dezvaluind-i intr-o seara, tam-nesam sau pe nepusa masa, cum se spune.

Nu premeditasem nimic, ci mai degraba am gandit cu voce tare. Stiam ca si ea ma place foarte mult, simtisem asta in cele cateva saptamani de cand ne cunosteam, insa tot aveam emotii. Stiam ca ea, la numai 29 de ani, era vaduva de doi ani si nu mai avusese vreo relatie, insa tot aveam emotii; imi doream enorm ca sentimentul sa fie reciproc!

- Bogdan, mi-ai salvat viata si esti un om minunat! Imi doresc sa incerc sa te fac fericit, pentru ca meriti, dupa cat ai suferit!

Astea au fost vorbele Daliei. Dupa care a adaugat zambind:

- Mai e nevoie sa iti spun ca si eu sunt indragostta de tine? Nu se vede, nu simti?

Ne-am imbratisat apoi si ne-am sarutat cu atata pasiune de parca ar fi fost pentru prima data pentru fiecare din noi. Si, intr-un fel, chiar era; caci era un nou inceput... Din ziua aceea am fost nedespartiti, iar azi suntem tot impreuna, uniti si indragostiti lulea unul de celalalt. La toamna urmeaza sa ne casatorim, si acum, la finalul povestirii mele, pot spune cu mana pe inima ca, daca nu as fi sarit ca nebunul in fata masinii, in acea zi, eu nu as mai fi avut vreun rost pe Pamant. N-as fi cunoscut-o pe Dalia, cea careia i-am salvat viata si care, la randul ei, avea sa mi-o salveze pe a mea!

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Seful m-a facut la fel cum le-a facut si pe colegele mele

Seful m-a facut la fel cum le-a facut si pe colegele mele

Sunt Mirela Pandispan, din Craiova, am 30 de ani si lucrez la un Institut de cercetare. Impreuna cu mine lucreaza si sotul meu, Marian, dar si cei mai...

Citeşte mai mult...

Am încălzit la sân cinci şerpi, nu cinci copii...

Am încălzit la sân cinci şerpi, nu cinci copii...

Numele meu este Eufrosina Anghel si sunt o batrana chinuita, batuta de soarta. Am 67 de ani si locuiesc in Caracal. Sunt vaduva si sunt singura pe lum...

Citeşte mai mult...

Am căutat liniştea pastorală şi am ajuns în braţele lui Pastor

Am căutat liniştea pastorală şi am ajuns în braţele lui Pastor

De la bun inceput, trebuie sa va spun ca sunt o femeie credincioasa. Si asta in toate privintele. Cred in Dumnezeu, cred in dragoste, cred in respectu...

Citeşte mai mult...

Am zărit-o într-o seară, într-un vagon de metrou...

Am zărit-o într-o seară, într-un vagon de metrou...

Am zarit-o pe fata despre care vreau sa va povestesc in metrou. Se intampla in urma cu sapte ani. Ma urcasem la ,,Titan''. Calatoream spre ,,Politehni...

Citeşte mai mult...



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Cătălina a fost pentru mine o buruiană, dar Dalia este o floare - Pagina 2