gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon16092019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri...

Evaluare: / 1
1
Index
Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri...
Pagina 2
Toate paginile

Inca din adolescenta am dorit sa imi intemeiez o familie, nefiind mare amator de distractii si placeri efemere, precum cei din generatia mea. Din tinerete am iubit copiii si abia asteptam sa ma casatoresc, sa devin tata si sa ma joc cu baietii mei. Ma imaginam cu doi - trei baieti in jurul meu, harjonindu-ne fericiti, invatandu-i tot ce stiu si educandu-i in spiritul crestin in care am fost educat la randul meu. Nu stiam, atunci, ca visul meu avea sa imi fie refuzat cu incapatanare de un Dumnezeu pe care am fost multi ani tare suparat, dar cu care m-am impacat de curand.

Desi am fost singur la parinti, am avut o copilarie fericita, intrucat m-am nascut la tara, intr-un sat de langa Alexandria, unde ulitele erau mereu intesate de prichindei. Inca de mic imi erau foarte dragi copiii, cu care ma jucam pana la lasarea serii, iar ulterior, cand am crescut, aceasta simpatie s-a transformat intr-o mare dragoste pentru cei mici, dar in special pentru baietei. Abia asteptam sa ma insor si sa devin tata de baiat! Si, din fericire, cum parintii mei s-au mutat in Capitala inainte ca eu sa implinesc 14 ani, aveam sa traiesc urmatorii ani intr-un anturaj foarte ,,colorat", rezultatul fiind ca, din tanarul sfios si blajin care eram, am devenit un barbat in toata regula, sigur pe el si care stia exact ce isi dorea de la viata: o sotie si doi - trei copii, toti baieti.

Din pacate, insa, din clipa in care m-am casatorit destinul mi-a fost potrivinic. Aveam 25 de ani, terminasem o facultate tehnica si, cum gasisem un post de inginer foarte bine platit si cu perspective de avansare, aveam viitorul asigurat din punct de vedere material. Asa ca nu am stat prea mult pe ganduri, ci m-am insurat cu Daria, o laboranta cu patru ani mai tanara decat mine, pe care o cunoscusem la serviciu si care era o fata modesta si simpla, dar foarte draguta si serioasa. Simteam ca voi face casa buna cu ea, si nu m-am inselat, caci in urmatorii 15 de ani am format o familie unita si aproape fericita. De ce ,,aproape"? Ei bine, pentru ca, spre disperarea mea, Daria avea sa imi daruiasca, in primii 15 ani de casnicie, nu mai putin de 7 fete, dar niciun baiat.

Daca va mirati afland ca am conceput atatia copii, trebuie sa va reamintesc ca visul meu era sa fiu tata de baiat. Motiv pentru care am incercat, ani de-a randul, impreuna cu Daria, sa facem un baiat. In zadar, insa! Toti cei sapte copii au fost fete. Parca eram blestemat, si nu altceva! Ajunsesem la 40 de ani, eram realizat din toate punctele de vedere, aveam o familie mare si frumoasa, insa... nu aveam baiatul pe care il asteptam de o viata. Am fost la multi doctori, am citit sute de pagini pe tema conceptiei copiilor, insa cu toate astea nimic nu ne-a ajutat: Daria a continuat sa nasca numai fete, pana cand, cum ziceam, am ajuns la nu mai putin de 7. Acela a fost momentul in care am luat o decizie pe cat de dificila, pe atat de dureroasa, avand in vedere ca fusesem intotdeauna fidel si imi iubeam sotia: intrucat eram convins ca Daria era vinovata de nasterea exclusiv a fetelor, m-am hotarat sa o insel si sa concep un copil cu o alta femeie. Trebuia sa imi vad visul cu ochii, trebuia sa am un baiat!

Zis si facut. Ma credeti ca nu a fost deloc greu sa gasesc o femeie amatoare sa conceapa un copil cu mine, in ciuda faptului ca eram casatorit? Avand o situatie financiara grozava, a fost de ajuns sa ii promit Iolandei, o cunostinta mai veche din satul natal, cu care avusesem candva o idila si care la 35 de ani era necasatorita, ca voi avea grija de ea si de copil... Ea a acceptat propunerea mea fara sa stea pe ganduri, cu atat mai mult cu cat in adolescenta fusese foarte indragostita de mine, si asa se face ca am purces la fapte. Nu banuiam ce cumplita tragedie avea sa ma loveasca atat pe mine, dar mai ales pe biata femeie.

Cand i-a venit sorocul, Iolanda a decis sa nasca acasa, ajutata de moase. Nu era ceva iesit din comun pentru acel sat traditionalist, in care majoritatea femeilor nasteau asistate de batranele foarte pricepute la mosit. Numai ca nenorocirea a facut ca tocmai cand a nascut Iolanda sa apara complicatiile. Nu puteam fi de fata in acele momente, insa din cate am auzit ulterior, fatul, care era de sex masculin, a fost pozitionat de-a latul in pantec, astfel incat, oricat s-au straduit babele, totul a fost in zadar: au murit atat mama, cat si copilul. Mai e nevoie sa va spun ca eram un om distrus si ca am pus totul pe seama faptului ca pacatuisem grav?...

Asadar, puteam avea in sfarsit baiatul asteptat o viata, insa Dumnezeu a zis nu. Sotia mea a observat, desigur, la momentul respectiv ca nu eram in apele mele, insa m-a lasat sa-mi revin, nesacaindu-ma cu intrebarile. Si bine a facut, caci, daca m-ar fi iscodit, din cauza sentimentului coplesitor de vinovatie, i-as fi dezvaluit fapta mea marsava. Asa insa, timpul a trecut si ranile s-au cicatrizat treptat, la aceasta contribuind mai ales faptul ca, la trei ani de la intamplarea cu pricina, Daria m-a anuntat ca este din nou insarcinata. Iarasi mi-am facut sperante, iarasi m-am rugat zi si noapte ca pruncul sa fie baiat, iar de data asta Cel de Sus mi-a auzit rugile. Finalmente, dupa cat suferisem, sotia mi-a daruit un baiat, pe care l-am botezat Eusebiu.

Acum, n-as vrea sa ma intelegeti gresit. Imi iubeam foarte mult cele 7 fete, insa prea mult asteptasem si visasem sa fiu tata de baiat, asa ca eram in culmea fericirii. Si asa aveam sa fiu cativa ani, pana cand Eusebiu a implinit 6 ani. Atunci, chiar in ziua aniversarii sale, el a incalecat pe saua bicicletei primite cadou si, intr-o clipa de neatentie, nesupraveghteat fiind, a ajuns in fata unei masini, care l-a accidentat mortal. Odorul meu, ingerasul pe care Domnul mi-l trimisese dupa zeci de ani de rugaciuni, fusese prea curand chemat inapoi si urcase din nou la Ceruri. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce inseamna sa-ti pierzi un copil, cu atat mai mult cu cat era vorba de baiatul care reprezenta pentru mine tot ce aveam mai sfant pe lume. Repet, imi iubeam sotia si cele sapte fiice, insa Eusebiu devenise insusi sensul vietii mele, ratiunea de a exista. Iar acum, aceasta ratiune disparuse.


Cu foarte mare greutate ne-am revenit dupa pierderea suferita. Atat Daria, cat si fetele, au fost de-a dreptul distruse, insa eu fusesem cel mai afectat, ajungand in pragul nebuniei. Urmatorii ani am fost un robot care stia numai ca trebuie sa aiba grija de familia sa, si nimic mai mult. N-a mai existat niciun fel de distractie pentru mine, iar zambetul mi-a parasit ochii pret de cativa ani buni. Abia in pragul a 52 de ani luminita sperantei s-a reaprins pentru mine, atunci cand sotia a ramas din nou gravida. Avea 48 de ani, iar faptul ca era insarcinata era destul de rar pentru varsta sa, doctorii avertizandu-ne ca riscurile nasterii, ca si cele ale conceperii unui copil cu handicap erau destul de ridicate. Cu toate astea, cum eu eram mai mult decat disperat sa am un mostenitor, cum visul meu ramasese acelasi, nu m-am gandit nicio clipa sa dam inapoi. Asa ca am convins-o pe Daria sa pastreze copilul, pentru ca peste cativa ani sa realizez ce rau am facut...

Ce s-a intamplat? Baiatul pe care l-a nascut sotia mea si care ma facuse, pentru a doua oara in viata, cel mai fericit tata din lume, avea sindromul Down. In prima faza nu am putut sa ne dam seama, insa pe masura ce crestea, Sebastian a dezvoltat tot mai evident semnele specifice cumplitei maladii. Ceea ce m-a transformat, peste noapte, din cel mai fericit, in cel mai nefericit om de pe pamant, asta cu atat mai mult cu cat, potrivit medicilor, cauza bolii fusese varsta inaintata a mamei. Ori, cel care insistase ca Daria sa nu intrerupa sarcina, ci sa pastreze copilul, fusesem eu... Nu stiu cat de crud suna ceea ce va voi spune acum, insa va rog sa ma credeti ca, in ciuda faptului ca visul meu suprem, acela de a avea un baiat, se naruise, in ziua in care Sebastian a incetat din viata, la numai 6 ani, exact ca si Eusebiu, din cauza problemelor cardiace, am simtit o mare usurare. Nu putusem sa ma obisnuiesc niciodata cu imaginea micutului care se lupta in fiecare zi pentru viata si care suferea mult mai mult decat putea sau dorea sa arate...

Viata mea dupa moartea celui de-al doilea baiat a insemnat, inca o data, o existenta de robot. Ma imparteam intre serviciu si casa, nu ma mai interesa nimeni si nimic, cu greu reusind sa fiu un tata cat de cat apropiat de fiicele mele, care intre timp devenisera domnisoare in toata regula. Depasisem varsta de 60 de ani, iar visul meu de a avea un baiat, de a-l vedea cum creste si se transforma intr-un flacau pe cinste, visul de a face impreuna cu fiul meu lucruri firesti, pe care le fac tatii cu fiii, parea spulberat. Nu ma mai vedeam mergand cu baiatul meu pe stadion, band o bere pe terasa sau dandu-i primele explicatii despre ce este iubirea si sexul... Dar, cu toate acestea, miracolul avea sa se produca, iar in ultimii ani, dupa ce mi-am vazut totusi visul cu ochii, am trait cele mai frumoase momente din viata mea.

Ce s-a intamplat? Parintii mei octogenari au decis, in urma cu cativa ani, sa se retraga in casa din satul natal, iar eu i-am ajutat cu mutarea. Nu mai trecusem de mult timp pe acolo, asa incat atunci cand am pasit pragul casei parintesti, m-a cuprins o uriasa nostalgie. Apoi, spre stupefactia mea, aveau sa urmeze clipe cu o si mai mare incarcatura emotionala, atunci cand m-am aflat fata in fata cu baiatul meu si cand ne-am imbratisat pentru prima data. Da, da, chiar asa! Nu e o greseala, ci e purul adevar. Cum e posibil una ca asta?...

Ei bine, revenind in sat, m-am intalnit pe ulita cu Elena, o tarancuta nurlie cu care avusesem demult o aventura, tocmai in anii studentiei. Atunci, intr-o vara, ma retrasesem ca sa invat in liniste pentru sesiune, si timp de vreo saptamana ne cam facuseram de cap, dupa care eu am revenit in Capitala. Cum nu mai trecusem cu anii prin sat, nu avusesem de unde sa stiu ca Elena nascuse un baiat, Ionut, care acum avea aproape 40 de ani si care era baiatul meu. Mama sa, care in tinerete nu fusese tocmai usa de biserica, nu imi spusese nimic la momentul respectiv fiindca nu stiuse al cui e copilul decat dupa ce baiatul implinise 6 ani, mai exact cand observase ca Ionut semana leit cu mine! Cum insa la momentul respectiv eu eram casatorit si aveam deja doua fete, Elena crescuse singura copilul si tainuise faptul ca eu eram tatal lui...

Cand l-am reintalnit, baiatul meu avea o familie numeroasa: sotie si 3 copii, toti baieti! Dupa cate mi-a povestit la o bere, pe terasa bodegii din centrul satului, Ionut se retrasese la tara numai de cativa ani. Lucrase pe santier in Asia si facuse bani frumosi, asa ca avea tot ce ii trebuia pentru un trai indestulat si fericit. De-a lungul timpului, el o iscodise cu numeroase ocazii pe mama sa in legatura cu tatal sau, insa Elena pastrase secret numele sau. Abia cand m-a revazut in urma cu cativa ani pe ulita, albit si cu o privire foarte trista, de om nefericit, si stiind cat de mult imi dorisem sa am un baiat, ea s-a muiat si a dezvaluit totul.

Acum, ca mi-am vazut visul implinit, sunt un om fericit. E drept ca anii de suferinta si pierderea celor doi copii m-au marcat profund si au lasat urme adanci pe chipul meu, insa faptul ca in ultimii ani m-am intalnit destul de des cu baiatul meu si am recuperat din timpul pierdut a reprezentat pentru mine o dulce alinare. Cat despre Daria si fetele mele, ele nu au putut decat sa se bucure, stiind bine ca nu exista om pe pamant care sa isi fi dorit mai mult ca mine sa aiba un baiat. Si, chiar daca l-am gasit atat de tarziu, il iubesc pe Ionut ca pe un pui mic si scump, iar uneori il privesc ca si cum ar avea 3 - 4 anisori, ci nu aproape 45.

Din aceeasi categorie:

Când s-a văzut măritată, Iolanda şi-a arătat adevărata faţă...

Când s-a văzut măritată, Iolanda şi-a arătat adevărata faţă...

Am cunoscut-o pe Iolanda printr-o prietena comuna, in urma cu doi ani si jumatate. Auzisem numai lucruri bune despre ea: ca este o gospodina grozava, ...

Citeşte mai mult...

Ludovic m-a terorizat până n-am mai suportat...

Ludovic m-a terorizat până n-am mai suportat...

Dragi cititori, am ajuns la limita rabdarii, sunt in pragul disperarii, nu mai suport. Scriindu-va, pe de o parte sper ca in felul acesta am sa mai el...

Citeşte mai mult...

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Numele meu este Bogdan, am 45 de ani si locuiesc in Pitesti impreuna cu sotia mea, Andreea, si cu parintii ei. Andreea are 40 de ani si este o femeie ...

Citeşte mai mult...

Muzica mi-a distrus căsnicia

Muzica mi-a distrus căsnicia

Oameni buni, credeti-ma cand va spun ca nu mai puteam sta nicio clipa in casa cu nebuna aia! Si nu exagerez, sotia mea chiar e nebuna! 12 ani m-a chin...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri...