gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon24062019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri... - Pagina 2

Evaluare: / 1
1
Index
Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri...
Pagina 2
Toate paginile

Cu foarte mare greutate ne-am revenit dupa pierderea suferita. Atat Daria, cat si fetele, au fost de-a dreptul distruse, insa eu fusesem cel mai afectat, ajungand in pragul nebuniei. Urmatorii ani am fost un robot care stia numai ca trebuie sa aiba grija de familia sa, si nimic mai mult. N-a mai existat niciun fel de distractie pentru mine, iar zambetul mi-a parasit ochii pret de cativa ani buni. Abia in pragul a 52 de ani luminita sperantei s-a reaprins pentru mine, atunci cand sotia a ramas din nou gravida. Avea 48 de ani, iar faptul ca era insarcinata era destul de rar pentru varsta sa, doctorii avertizandu-ne ca riscurile nasterii, ca si cele ale conceperii unui copil cu handicap erau destul de ridicate. Cu toate astea, cum eu eram mai mult decat disperat sa am un mostenitor, cum visul meu ramasese acelasi, nu m-am gandit nicio clipa sa dam inapoi. Asa ca am convins-o pe Daria sa pastreze copilul, pentru ca peste cativa ani sa realizez ce rau am facut...

Ce s-a intamplat? Baiatul pe care l-a nascut sotia mea si care ma facuse, pentru a doua oara in viata, cel mai fericit tata din lume, avea sindromul Down. In prima faza nu am putut sa ne dam seama, insa pe masura ce crestea, Sebastian a dezvoltat tot mai evident semnele specifice cumplitei maladii. Ceea ce m-a transformat, peste noapte, din cel mai fericit, in cel mai nefericit om de pe pamant, asta cu atat mai mult cu cat, potrivit medicilor, cauza bolii fusese varsta inaintata a mamei. Ori, cel care insistase ca Daria sa nu intrerupa sarcina, ci sa pastreze copilul, fusesem eu... Nu stiu cat de crud suna ceea ce va voi spune acum, insa va rog sa ma credeti ca, in ciuda faptului ca visul meu suprem, acela de a avea un baiat, se naruise, in ziua in care Sebastian a incetat din viata, la numai 6 ani, exact ca si Eusebiu, din cauza problemelor cardiace, am simtit o mare usurare. Nu putusem sa ma obisnuiesc niciodata cu imaginea micutului care se lupta in fiecare zi pentru viata si care suferea mult mai mult decat putea sau dorea sa arate...

Viata mea dupa moartea celui de-al doilea baiat a insemnat, inca o data, o existenta de robot. Ma imparteam intre serviciu si casa, nu ma mai interesa nimeni si nimic, cu greu reusind sa fiu un tata cat de cat apropiat de fiicele mele, care intre timp devenisera domnisoare in toata regula. Depasisem varsta de 60 de ani, iar visul meu de a avea un baiat, de a-l vedea cum creste si se transforma intr-un flacau pe cinste, visul de a face impreuna cu fiul meu lucruri firesti, pe care le fac tatii cu fiii, parea spulberat. Nu ma mai vedeam mergand cu baiatul meu pe stadion, band o bere pe terasa sau dandu-i primele explicatii despre ce este iubirea si sexul... Dar, cu toate acestea, miracolul avea sa se produca, iar in ultimii ani, dupa ce mi-am vazut totusi visul cu ochii, am trait cele mai frumoase momente din viata mea.

Ce s-a intamplat? Parintii mei octogenari au decis, in urma cu cativa ani, sa se retraga in casa din satul natal, iar eu i-am ajutat cu mutarea. Nu mai trecusem de mult timp pe acolo, asa incat atunci cand am pasit pragul casei parintesti, m-a cuprins o uriasa nostalgie. Apoi, spre stupefactia mea, aveau sa urmeze clipe cu o si mai mare incarcatura emotionala, atunci cand m-am aflat fata in fata cu baiatul meu si cand ne-am imbratisat pentru prima data. Da, da, chiar asa! Nu e o greseala, ci e purul adevar. Cum e posibil una ca asta?...

Ei bine, revenind in sat, m-am intalnit pe ulita cu Elena, o tarancuta nurlie cu care avusesem demult o aventura, tocmai in anii studentiei. Atunci, intr-o vara, ma retrasesem ca sa invat in liniste pentru sesiune, si timp de vreo saptamana ne cam facuseram de cap, dupa care eu am revenit in Capitala. Cum nu mai trecusem cu anii prin sat, nu avusesem de unde sa stiu ca Elena nascuse un baiat, Ionut, care acum avea aproape 40 de ani si care era baiatul meu. Mama sa, care in tinerete nu fusese tocmai usa de biserica, nu imi spusese nimic la momentul respectiv fiindca nu stiuse al cui e copilul decat dupa ce baiatul implinise 6 ani, mai exact cand observase ca Ionut semana leit cu mine! Cum insa la momentul respectiv eu eram casatorit si aveam deja doua fete, Elena crescuse singura copilul si tainuise faptul ca eu eram tatal lui...

Cand l-am reintalnit, baiatul meu avea o familie numeroasa: sotie si 3 copii, toti baieti! Dupa cate mi-a povestit la o bere, pe terasa bodegii din centrul satului, Ionut se retrasese la tara numai de cativa ani. Lucrase pe santier in Asia si facuse bani frumosi, asa ca avea tot ce ii trebuia pentru un trai indestulat si fericit. De-a lungul timpului, el o iscodise cu numeroase ocazii pe mama sa in legatura cu tatal sau, insa Elena pastrase secret numele sau. Abia cand m-a revazut in urma cu cativa ani pe ulita, albit si cu o privire foarte trista, de om nefericit, si stiind cat de mult imi dorisem sa am un baiat, ea s-a muiat si a dezvaluit totul.

Acum, ca mi-am vazut visul implinit, sunt un om fericit. E drept ca anii de suferinta si pierderea celor doi copii m-au marcat profund si au lasat urme adanci pe chipul meu, insa faptul ca in ultimii ani m-am intalnit destul de des cu baiatul meu si am recuperat din timpul pierdut a reprezentat pentru mine o dulce alinare. Cat despre Daria si fetele mele, ele nu au putut decat sa se bucure, stiind bine ca nu exista om pe pamant care sa isi fi dorit mai mult ca mine sa aiba un baiat. Si, chiar daca l-am gasit atat de tarziu, il iubesc pe Ionut ca pe un pui mic si scump, iar uneori il privesc ca si cum ar avea 3 - 4 anisori, ci nu aproape 45.

Din aceeasi categorie:

Amnezia m-a lovit pe autostradă...

Amnezia m-a lovit pe autostradă...

Ma numesc Doru Stanciu si am 45 de ani. Stau dovada pentru asta actele mele de identitate, eliberate de Politia Municipiului Bucuresti. Dar ma numesc ...

Citeşte mai mult...

Amantul nevestei mele îmi oferă o viață de huzur

Amantul nevestei mele îmi oferă o viață de huzur

Sunt cu Didi de 20 de ani. Eu am acum, cand va scriu, 47 de ani, iar ea are 39. Ne-am casatorit de tineri, si asa se face ca avem copii mari: Mihai ar...

Citeşte mai mult...

Am un fix cu d-alea roșii

Am un fix cu d-alea roșii

Fiecare om are o pasiune a sa, mai mare sau mai mica. La unii ramane in stadiul de hobby, in timp ce la altii tot creste si poate ajunge sa fie ridica...

Citeşte mai mult...

Când ai mei m-au părăsit, o straină m-a îngrijit

Când ai mei m-au părăsit, o straină m-a îngrijit

Numele meu este Doru L. Am 50 de ani si locuiesc in Capitala, unde m-am si nascut. Privind in urma, pot spune ca am avut o viata frumoasa, cel putin p...

Citeşte mai mult...



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri... - Pagina 2