gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sat28112020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Mi-a trecut toată Europa prin pat, dar eu l-am ales pe Marin din Buzău...

Evaluare: / 1
1
Index
Mi-a trecut toată Europa prin pat, dar eu l-am ales pe Marin din Buzău...
Pagina 2
Toate paginile

Ma numesc Dana D. si locuiesc in Brasov. Un oras mai mereu intesat de turisti veniti din toate partile lumii si in randul carora am sperat ca imi voi gasi si eu jumatatea: un barbat adevarat, bun si intelegator, inalt si frumos, bogat spiritual si material. Un barbat care sa ma scape de grijile viitorului si alaturi de care sa am un trai minunat, ci nu asa cum li s-a intamplat parintilor mei, care au muncit ca toata viata, iar la batranete nu s-au ales cu nimic. Din nefericire (sau mai corect spus, din fericire, dupa cum veti constata din cele ce am sa va relatez) nu am reusit asta, niciunul dintre cei de care am incercat sa ma apropii necorespunzand asteptarilor mele. Singurul care m-a capacitat cu adevarat, alaturi de care am simtit fluturi in stomac si care mi-a dat certitudinea ca are sa ma faca fericita a fost Marin Donose, din Buzau.

In urma cu cincisprezece ani, cand am absolvit liceul cu profil matematica-fizica din cartier, ma batea gandul sa dau la facultate si sa imi fac o cariera in domeniul invatamantului. Eram destul de bazata in domeniu, dovada stand rezultatele bune de la examene si olimpiade si, ce e mai important, imi placea materia, o invatam de placere, nu din obligatie. Discutand insa cu parintii mei, oameni aflati in pragul pensionarii, aveam sa ma reorientez catre ceva ce parea, cel putin la prima vedere, mult mai la indemana, mai placut si mai promitator: o casatorie cu un strain...

- Dana, uita-te la noi, am muncit o viata-ntreaga si acum, la batranete, o sa traim dintr-o amarata de pensie. Vrei sa ajungi la fel? m-a intrebat tatal meu, care era inginer, cuprins de amaraciune.

- Bineinteles ca nu! Cine si-ar putea dori asa ceva, tata? i-am raspuns cu un amestec de uimire si indignare in glas. N-am de gand sa mor in saracie, ca voi!

- Atunci, n-ai alta sansa decat sa iesi la joc! a concluzionat mama, care lucra ca laboranta intr-un institut de cercetari. Lasa prejudecatile deoparte, nu te uita in stanga si-n dreapta si nu asculta ce zice unul sau altul; tu urmeaza-ti calea! Gaseste pe cineva care sa te merite si nu mai sta pe ganduri: marita-te! Cu cat mai repede, cu atat mai bine!

Acesta a fost sfatul, aparent imoral, in realitate plin de intelepciune si dragoste, al parintilor mei la terminarea liceului. Sfat pe care m-am hotarat a-l urma, fiindca se mula pe principiile mele moderne de viata si, in consecinta, imi convenea de minune. Aveam 19 ani si aratam trasnet. Dublata de o inteligenta peste medie, frumusetea mea s-ar fi putut constitui intr-un atu suficient de valoros pentru a-mi putea asigura viitorul alaturi de un barbat de calitate, alaturi de care sa duc o viata linistita, fara grija zilei de maine. Un singur lucru lipsea, insa, pentru a imi putea pune in aplicare planul: acel barbat de calitate care sa corespunda pretentiilor, nu putine la numar, pe care le aveam de la partenerul meu de viata. Si atunci, mama, din nou mama, a venit cu ideea salvatoare:

- Dana, barbatii din ziua de astazi nu mai sunt cavalerii de altadata. Sunt mitocani, mincinosi si perversi aflati in cautarea placerilor fizice. Dar uite-te in jur si asculta ce iti spun: e orasul plin de straini, te lovesti de turisti din lumea-ntreaga la tot pasul. Unul d-asta iti trebuie tie! Gaseste-l, marita-ta cu el si apoi colinda lumea in lung si-n lat, nu mai sta pe ganduri!

Am ascultat-o pe mama cu atentie si i-am dat dreptate. Nici nu aveam cum altfel, cand destule prietene de-ale mele ajunsesera pe mana unor iubiti localnici care le amagisera cu tot felul de promisiuni desarte, dar, dupa ce obtinusera favorurile sexuale urmarite, le abandonasera fara pic de jena... Cunosteam situatia, era una frecvent intalnita, si nu intentionam sa devin o victima de acest fel. Drept pentru care in chiar iarna respectiva am urcat in Poiana Brasov in cautarea fericirii sau, mai exact, a unui barbat care sa imi schimbe destinul lipsit de satisfactii catre care ma indreptam inexorabil.

Prima incercare de apropiere am facut-o cu John Smith, un britanic simpatic, care mi-a lasat o buna impresie dupa ce l-am ascultat vorbind despre proprietatile pe care familia sa, una cu radacini nobiliare, le-ar fi detinut in Regat si pe care ar fi fost gata sa mi le puna la picioare in cazul in care as fi acceptat sa ii devin iubita. Era genul de barbat convingator, cu mustata stufoasa, sub care ascundea un zambet devastator, in stare sa inmoaie inima si sa deschida sutienul majoritatii fetelor. Nu era insa si cazul meu. Cand l-am luat la bani marunti si i-am propus sa il insotesc in Regat pentru a-i vizita mosiile cu care se lauda, a batut in retragere, scuzandu-se intr-un mod ridicol: chipurile, o matusa facuse o criza de guta si prin urmare nu ar fi un moment potrivit pentru vizita. Auzind o gogoasa ca asta din partea britanicului alaturi de care imi irosisem timp de o luna din viata, pe care il simpatizam si cu care imi facusem sperante ca as putea da lovitura vietii, mi-am pierdut rabdarea si i-am spus drept in fata:

- Auzi, John Smith? Esti un fanfaron de joasa speta si o scarba mitomana! Adio!
La cateva luni dupa ce am terminat-o cu Smith, l-am cunoscut pe Alain Debuchet, un student belgian de 24 de ani cu pielea alba ca laptele, care venise in Poiana Brasov in vacanta. Intentiona sa ramana toata vara, lucru care mi-a convenit, fiindca asta imi conferea timpul necesar pentru a-l descoase bine si a vedea ce ii poate pielea. Si, la prima vedere, tipul parea a fi in regula... Avea circa doi metri, spatele lat ca al inotatorilor profesionisti si parul galben ca al blondelor platinate din filmele pentru adulti. Arata bine belgianul, atat de bine incat cred ca oricare alta i-ar fi cedat inca de la prima iesire, mai ales ca detinea si maniere impecabile. Peste toate, mai era si plin de bani, bani pe care ii risipea cu naturalete, fara a tine socoteala sumelor. Imi placea ceea ce vedeam, eram foarte incantata si incepusem sa cred ca Alain era cel pe care il cautam. Timp de cateva saptamani imi facuse o curte asidua, ca un gentilom desavarsit, si nu gasisem nimic nelalocul lui in comportamentul belgianului. Dar, nu cu mult inainte de a-si termina sederea in Romania, pe cand ma hotarasem sa trec cu el la intimitati, avea sa isi dea arama pe fata. Isi pierduse rabdarea, pateticul albinos, sau cel putin asta e concluzia pe care am tras-o atunci cand mi-a pus mana pe coapsa si m-a intrebat direct:

- Dana, tu esti o fata minunata, dar eu sunt barbat sanatos, si am necesitati specifice varstei, intelegi? Nu crezi ca ar fi cazul sa incetam cu harjonelile copilaresti si sa trecem odata la lucruri serioase?

Pe moment, am ramas blocata, fiindca nu ma asteptam la una ca asta din partea celui care imi lasase impresia unui tip rafinat si manierat. Mai apoi, insa, imediat ce m-am dezmeticit, l-am pus la punct asa cum merita un pervers ca el:

- Auzi, Alain Debuchet? Degeaba studiezi la facultate si te dai destept, caci pentru mine nu esti altceva decat un spelb libidinos. Dispari din fata mea si i-ati gandul de la sex, caci nu vezi asa ceva de la mine, obsedatule!...

Si asa am terminat-o cu belgianul care parea un finut, dar care de fapt era doar un badaran aflat in cautarea satisfactiilor erotice... Urmatoarea mea tentativa de iesire din tara avea sa il aiba ca subiect pe Mario Spaletti, un italian conducand un Ferrari de ultima generatie si venit in Brasov impreuna cu un grup de amici din Bologna, de unde era de loc, special pentru a vizita Biserica Neagra. Un tip frumusel foc si destul de amuzant de felul lui, de care mi-a placut din prima clipa si in fata caruia mi-am deschis inima fara retinere, desi eram constienta ca peninsularii au un renume al lor in a fi neseriosi si a profita de fetele naive. Mi-am spus insa, judecand dupa faptul ca venise in tara noastra pentru a vizita un lacas de cult, ca poate Mario o fi altfel. Am anturat cu el mai bine de doua luni, perioada in care credeam ca am ajuns sa il cunosc destul de bine si in care nu a facut nicio gafa. Curtenitor si galant din cale afara, nu uita niciodata sa imi aduca un cadou costisitor, sa-mi aminteasca faptul ca e foarte indragostit de mine si sa precizeze ca, daca i-as cere, mi-ar indeplini orice dorinta. Ma flata atentia pe care mi-o acorda Mario, dar, din pacate, atunci cand a fost sa o puna in practica, mi-am dat seama ca doar gura era de el. De ce zic asta? Fiindca, exprimandu-mi la un moment dat dorinta de a-l insoti la Bologna si a-i cunoaste familia, italianul a dat-o la intors, cum ca nu are famiilie, ca ai lui au murit cu totii in timpul unui tsunami din Thailanda si ca e singur pe lume. Auzind o minciuna asa gogonata, mi-a fost clar deodata ca italianul nu era facut din alt aluat decat britanicul sau belgianul, drept pentru care l-am luat la trei pazeste, asa cum merita un trombonist ca el:

- Auzi, Mario Spaletti? Cred ca ma confunzi cu vreuna dintre bambinele naive care iti cad la picioare cand iti vad masina de lux. De data asta nu ti-ai gasit proasta, macaronarule! Dispari din viata mea si vezi-ti de a ta, nesimtitule!

Si... a disparut broscarul Mario. Iar mai apoi, la fel ca el, adica tot cu coada intre picioare, au disparut, pe rand, neamtul Fritz, ibericul Alonso, sud-africanul Omar, bulgarul Penev si altii ale caror nume si nationalitati nu le mai retin. Una peste alta, ideea este ca niciunul dintre strainii de care am incercat sa ma apropii timp de aproape zece ani si cu care am intentionat sa ma casatoresc nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor si pretentiilor mele. Si timpul a trecut, si am ajuns la 30 de ani, si tot nemaritata eram... Ma simteam inselata, nedreptatita, trista, blazata. Eram disperata si deja incepusem sa ma resemnez la gandul ca nu voi gasi vreodata barbatul asteptat. Cand colo, l-am gasit atunci cand ma asteptam mai putin, si unde ma asteptam mai putin: la Buzau...

Intr-adevar, chiar asa a fost, asta mi-a fost destinul. Satula de insatisfactiile rateurilor in serie pe care le inregistrasem la Brasov, mai ales dupa figura urata pe care mi-o facuse bulgarul si de care nu mai vreau sa imi amintesc, caci ma marcase prea mult la vremea respectiva, m-am hotarat sa parasesc orasul si sa petrec o perioada la o ruda din Buzau. Iar acolo aveam sa fac cunostinta cu un afacerist local specializat in achizitionarea si "reconditionarea" firmelor aflate pe butuci, pe nume Marin Donose, care dupa mai putin de doua luni avea sa ingenuncheze in fata mea, sa imi puna inelul pe deget si sa imi spuna:

- Dana, te rog sa imi faci marea onoare si imensa bucurie sa fii sotia mea!

Am ramas paf! Il placeam pe Marin, care era un tip bine, serios si foarte instarit in acelasi timp, simteam ca si el ma place pe mine, dar nu ma asteptam la atata hotarare si impetuozitate din partea lui. Practic, prin ceea ce facea, Marin se ridica peste toti strainii cu care incercasem sa ma marit si care ma amagisera ani de-a randul, el vazand in mine, in numai cateva zile, tot ceea ce ei nu reusisera sa vada in luni intregi. Am spus "Da" cu inima deschisa, convinsa ca buzoianul are sa se tina de toate promisiunile pe care mi le facuse, si in special de aceasta, care imi mersese la suflet:

- Dana, am sa te duc peste tot! Impreuna, vom colinda lumea de la un capat la altul si te voi face cea mai fericita sotie!

Si chiar asa a fost... Sotul meu m-a tratat mereu ca pe o printesa, iar eu am ajuns sa il iubesc din tot sufletul. In ultimii cinci ani am vazut, alaturi de Marin Donose, multe locuri minunate din intreaga lume si am trait clipe de neuitat, simtind ca viata merita intr-adevar traita. Acum calatorim mai putin, fiinca sunt insarcinata, dar cand va creste copilul, o vom porni iar la drum...

 

Din aceeasi categorie:

Amnezia m-a lovit pe autostradă...

Amnezia m-a lovit pe autostradă...

Ma numesc Doru Stanciu si am 45 de ani. Stau dovada pentru asta actele mele de identitate, eliberate de Politia Municipiului Bucuresti. Dar ma numesc ...

Citeşte mai mult...

Sora cea mică a fost dragostea cea mare...

Sora cea mică a fost dragostea cea mare...

Stiu ca s-a tot spus asta, insa trebuie sa o repet, la randul meu: intortocheate sunt caile Domnului atunci cand e vorba de dragoste! Nu as fi crezut ...

Citeşte mai mult...

Băiatul meu e un "Soare", şi nici pic de rău nu-mi pare...

Băiatul meu e un

Intamplarea de mai jos mi s-ar parea de-a dreptul ilara daca nu as fi trait-o eu, ci as fi auzit-o povestita sau as fi citit-o intr-o revista. Asa ins...

Citeşte mai mult...

Abia după ce a luat-o altul, am ajuns s-o iubesc pe cea care mă iubea

Abia după ce a luat-o altul, am ajuns s-o iubesc pe cea care mă iubea

Eu sunt Stelu, si pana in urma cu putin timp eram convins ca Laura a fost si este iubirea vietii mele. Am fost impreuna peste 2 ani, timp in care am i...

Citeşte mai mult...

Drumul spre fericire Mi-a trecut toată Europa prin pat, dar eu l-am ales pe Marin din Buzău...