gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon24062019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Proasta de mine și-a recunoscut greșeala, dar nu a fost niciodată iertată...

Evaluare: / 0
1
Index
Proasta de mine și-a recunoscut greșeala, dar nu a fost niciodată iertată...
Pagina 2
Toate paginile

Ma numesc Sorina D., am 33 de ani si lucrez ca operator introducere date la un important Institut de Sondaj din Capitala. Nu am fost niciodata o femeie foarte evlavioasa, dar nici atee nu sunt – mai exact, cred in existenta unei Forte Supreme sau Divine, insa nu am incredere in Institutia denumita Biserica, nici in preoti si prefer ca, daca spun o rugaciune, sa o spun acasa, in intimitate. In biserica am intrat destul de rar, in special pentru a aprinde o lumanare pentru parinti si pentru sora mea - ea este maritata si are un baietel de 5 ani, Marius. Cea mai buna prietena imi este o colega de serviciu, Evelin, si nu avem niciun fel de secrete una fata de cealalta. Petrecem foarte mult timp impreuna si ne impartasim toate gandurile si trairile. Practic, ea imi este ca o a doua sora, sau chiar ca prima, avand in vedere ca Silvia (asa o cheama pe sora mea cea adevarata) locuieste in alt oras si prin urmare ne vedem destul de rar, mai ales de sarbatori sau la vreo aniversare.

 

- Sorina, imi zice intr-o buna zi Evelin, trebuie neaparat sa vii cu mine la slujba! Te rog sa vii! Barbat mai mai frumos ca asta nu ai mai vazut si nici nu vei mai vedea! Pacat de el, nu ar fi trebuit sa se faca preot...
...Si m-a tot batut asa la cap vreo cateva zile, pana cand, in cele din urma, de dragul sau dar si ca sa scap de gura ei, am acceptat sa merg la liturghie duminica dimineata.

- Bineeeeee, merg, dar daca nu imi place preotul, de la mine nu veti primi binecuvantarea! am glumit cu Evelin, care era in culmea fericirii pentru ca ma convinsese sa o insotesc.

Cum nu ma vedeam insa a rezista la intreaga slujba, am convins-o pe Evelin, care locuieste la numai cateva blocuri distanta de mine, sa mergem mai spre finalul liturghiei, ca sa nu ma plictisesc prea tare. Oricum, trebuie sa recunosc totusi ca eram foarte curioasa sa vad cum arata barbatul care, dupa propriile-i spuse, ii sucise mintile prietenei mele. Si, spre surprinderea mea, a trebuit sa admit ca intr-adevar preotul chiar era un barbat tare aratos, in varsta de vreo 45 de ani, cu un chip expresiv si frumos, un trup solid si zvelt cu o voce impunatoare si masculina. Numai ca, stiindu-l preot – si casatorit pe deasupra... -, nu-l puteam privi decat ca pe un... preot.

Sluba respectiva a durat foarte mult – sau poate asa mi s-a parut mie, nefiind obisnuita sa ascult psalmi si alte cantari bisericesti. Spre rusinea mea, in marea majoritate a timpului cercetam interiorul lacasului ca si persoanele care asistau la slujba. Ma amuza sa vad cum oameni in toata firea, unii dintre ei chiar ajunsi la senectute, se tranteau pe burta, cadeau la matanii si spuneau diverse rugi in cor. Cert este ca ochii mi s-au oprit, involuntar, pe un barbat singur, postat in picioare nu departe de mine, imbracat foarte sobru si elegant si care degaja o pace interioara evidenta pentru oricine il privea. Nu era mai frumos ca preotul, insa te cucerea instantaneu prin aerul de om puternic, dar totodata bland: ,,Pot misca muntii din loc daca vreau. Dar nu vreau..." – vorbele acestea mi l-am inchipuit eu rostindu-le in timp ce il priveam ca fascinata, uitand complet de cel care oficia slujba si pentru care de fapt acceptasem sa vin la biserica.

- Te-am vazut oarecum cazuta pe ganduri, Sorina - mi-a spus Evelin la final, pe drumul spre fast-food, unde urma sa mancam de pranz. Asa-i ca te-a fermecat si pe tine preotul?

- Spre surprinderea ta, afla ca nu e chiar asa – i-am raspuns cu sinceritate, ca de obicei. Preotul tau chiar arata grozav, insa in timpul slujbei am remarcat un barbat mult mai interesant... si care nu e nici insurat – nu avea nicio verigheta pe deget -, si nici preot ! Si, zicand astea, am izbucnit amandoua in ras. Apoi, in timpul mesei m-am trezit anuntand-o pe Evelin ca duminica viitoare intentionez sa merg din nou la liturghie. Ea a ras cu pofta si mi-a spus ca se bucura pentru mine, fiindca, facand abstractie de motivul pentru care as veni, simplul fapt ca vin la biserica este totusi ceva pozitiv.

Am continuat asadar sa merg la biserica impreuna cu Evelin, iar lucrurile au evoluat cu foarte mare repeziciune exact spre ceea ce imi doream – si anume sa intru in legatura cu omul de care ma simteam atrasa. Asa se face ca aveam o stare sufleteasca grozava, remarcata bineinteles si de parintii meu, cu care locuiam – si cu care inca locuiesc.

- Sorina, de cand ai inceput sa mergi duminica la liturghie, parca esti mult mai radioasa, mai senina, mai linistita - imi spunea mama deunazi. Lui Evelin trebuie sa ii multumesti, fiindca daca nu insista ea, nu ai fi mers niciodata...

Bineinteles ca ma pufnea rasul auzind spusele parintilor, care credeau ca am devenit mult mai evlavioasa - si chiar trebuie sa recunosc ca, treptat, ajunsesem sa cunosc ordinea etapelor slujbei, ba chiar spuneam cateva rugi impreuna cu multimea. Insa motivul pentru care chipul meu parea mai luminos era acela ca ma indragostisem si, mai mult, simteam ca iubirea tinde sa devina reciproca. Cum s-a putut intamplat asa ceva? Foarte simplu: La finalul slujbelor, oamenii gusta din bucatele aduse spre a fi sfintite de preot, discuta intre ei, se mai cunosc, se imprietenesc... si azi asa, maine asa - am ajuns ca dupa slujba sa conversez destul de mult cu omul pe care il admiram in taina. In scurt timp, am simtit ca ma simpatiza, la randul sau, si i-am spus lui Evelin:
- Sa stii ca Mircea a inceput sa ma placa. Am simtit dupa felul in care ma priveste.



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Proasta de mine și-a recunoscut greșeala, dar nu a fost niciodată iertată...