gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri29032024

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Nelu, Nelu, ești numai bun de dus la Bellu...

Evaluare: / 3
1
Index
Nelu, Nelu, ești numai bun de dus la Bellu...
Pagina 2
Toate paginile

Povestea mea este aparent dramatica, insa in fapt este una comica. Esentialul poate fi cuprins in cateva cuvinte: eu si sotul meu nu vorbim unul cu altul de 3 ani... Insa felul in care am ajuns aici, ce a declansat toata aceasta nebunie si modul in care s-a desfasurat si se desfasoara in continuare viata noastra - acestea sunt chiar demne de "cascadorii rasului". Si nu exagerez deloc. Va puteti inchipui cum ar fi sa stati o singura zi cu fiinta iubita in casa, dar sa nu vorbiti nimic? Sa nu scoateti o vorba? ...Ei bine, noi nu ne-am adresat nici macar un singur cuvant de 3 ani.

Toata tarasenia a inceput de la un fleac. Mai exact, de la faptul ca fiecare din noi dorea sa urmareasca un alt post de televiziune, si prin urmare ne-am "batut" pe telecomanda. Lucrul asta nu era deloc ceva neobisnuit, pentru ca eu si Nelu, sotul meu, locuiam singuri, in aceeasi casa, inca de cand ne-am casatorit, in urma cu 15 ani. Insa de fiecare data cand se mai intamplase sa ne ciondanim din pricina telecomenzii, se gasea unul din noi mai intelegator pe moment, incat sa lase de la el si sa stingem din fasa un posibil conflict...

In seara cu pricina, totusi, cum eu imi doream foarte mult sa vizionez ultimul episod dintr-o pasionanta telenovela mexicana, iar Nelu tinea mortis sa urmareasca un meci de fotbal din cupele europene, nu ne-am inteles si nu am mai cazut de acord, ca de obicei. Atunci a pornit toata nebunia, atunci s-a instalat tacerea in casa noastra...

Cearta a tinut peste o ora, timp in care fiecare din noi a spus multe vorbe nu tocmai ortodoxe. Amandoi eram foarte tafnosi, dupa ce la cina bausem impreuna o sticla cu vin rosu, asa ca ne infigeam unul intr-altul ca curcanii, si nu altceva. Din fericire, Nelu nu a fost niciodata un barbat agresiv, deci nu s-a pus problema unei dispute fizice... Insa la finele scandalului, dupa ce niciunul din noi nu mai apucase sa urmareasca emisiunea preferata, sotul meu era atat de manios incat s-a rastit la mine ca un apucat:

- Viorela, tine minte ziua asta! M-ai suparat mai tare ca oricand! Nici macar cand mi-ai dat cumplita veste ca ai pierdut sarcina, si prin urmare nu vom avea copilul visat, nu am fost atat de furios, atat de inciudat pe tine! Din clipa asta nu mai am ce discuta cu tine toata viata! Niciodata!

Degeaba am incercat eu sa aflu ce vroia sa spuna Iilie, in zadar l-am iscodit sa aflu ce are gand, caci intrebarile mele s-au izbit de un zid al tacerii.
- Nelu, ce inseamna asta, mai omule? Cum adica nu mai discutam? Ce vrei sa spui? Pana cand nu mai vorbim? Chiar ai de gand sa tii suparare o viata intreaga?... Nelu, si eu sunt la fel de dezamagita ca si tine, asa ca vorbeste cu mine, Nelu!

Nelu n-a vorbit cu mine, insa. Si nu a vorbit nu numai in seara cu pricina, dar nici a doua zi. Cand ne-am bagat in pat sa ne culcam, i-am urat "Noapte buna!", dar s-a intors cu spatele la mine si nu mi-a raspuns. La micul dejun, iarasi nu mi-a raspuns la salut, ba nici macar cand l-am intrebat cum doreste sa ii prepar ouale nu a catadicsit sa spuna ceva. Doar se uita la mine, serios, si nu zicea nimic. Motiv pentru care, la un moment dat, m-am infuriat si am rabufnit:

- Mai omule, tu esti sanatos la cap? Eu te intreb ceva, iar tu te uiti la mine ca vitelul la poarta noua si nu zici nimic! Bineeeee, Nelu... Daca asa stau lucrurile si te pui la ambitie cu mine, atunci afla ca nici eu nu mai vorbesc cu tine pana cand nu vorbesti tu. Hai sa vedem care pe care!
Acum, va spun deschis ca in acele momente blufam. Nu credeam ca ambitia prosteasca a sotului meu va dura prea mult, desi stiam ca, atunci cand isi pune in cap, poate fi mai incapatanat ca un catar lenes trantit la umbra intr-o zi torida. Dupa ce au trecut insa trei zile, si noi tot nu vorbeam unul cu altul, ci ne intelegeam numai prin semne, am realizat ca gluma se ingroasa. Si, o data cu ea, cresteau si frustrarea mea, nervii mei, dar... si ambitia mea. Eram tot mai decisa sa nu ii dau satisfactie lui Nelu si sa nu ii mai spun nimic inainte ca el sa imi vorbeasca, asa ca m-am inarmat cu rabdare si am asteptat. O saptamana. Doua. Trei. Apoi o luna. Doua. Trei. Si asa mai departe...

Ce este cat se poate de amuzant este faptul ca, dupa cum spuneam la inceputul povestirii mele, eu si Nelu chiar ne iubeam si inca ne iubim foarte mult. Asa ca, dupa numai cateva zile, supararea ne trecuse. Ramasese insa ambitia colosala de a nu vorbi primul. Nici eu, nici Nelu nu doream sa cedam. Si astfel s-a ajuns sa mancam intr-o liniste absoluta, sa comunicam scriind pe petice de hartie si chiar sa facem dragoste in tacere deplina, intelegandu-ne din priviri atunci cand urma sa variem pozitiile. Circ, si nu altceva! Dar, cu toate astea, trecuse mai bine de un an, si noi tot nu vorbeam unul cu celalalt; nici macar un singur cuvant nu ne spuneam, daca va vine sa credeti! Ne priveam uneori cu dusmanie sau ciuda, alteori cu drag, izbucnind amandoi in ras, insa de vorbit - nu ne vorbeam... Si atunci s-a intamplat ceva ce, speram eu, va face ca nebuneasca noastra competitie sa se incheie: am ramas, pentru a doua oara in viata, insarcinata!


Desigur, vestea ca, in sfarsit, va avea copilul pe care si l-a dorit dintotdeauna, l-a bucurat nespus pe Nelu, care nici mai mult, nici mai putin, de fericire a izbucnit in plans ca un copil. Ma asteptam asadar ca macar atunci sa lase orgoliul la o parte si sa ma felicite sau sa imi multumeasca. Sa imi spuna ceva frumos, orice... As! Mi-am si gasit in cine sa imi pun speranta... Caposul lacrima, ma strangea in brate cat putea de tare si ma saruta pe toata fata, dar nici macar o vorbulita n-a scos! Ce puteam face? Sa ma supar pe el cand, la randul meu, eram tare fericita?... Si mai ales ca eram la fel de incapatanata ca Nelu, si n-as fi cedat, dupa atata vreme, nici in ruptul capului. Asa ca am continuat sa ne ducem viata in tacere, transmitandu-ne unul altuia mesajele prin semne sau punandu-le pe hartie.

Ce nu v-am spus pana acum e felul in care au reactionat familile noastre cand au aflat cum se desfasoara viata noatra in mutenie. Atat parintii mei, cat si ai sotului meu traiau si traiesc si in prezent, ca si sora mea si fratele lui Nelu. Ei bine, ca sa va faceti o idee despre cat de socati au fost cu totii auzind de ambitia noastra absurda si cat de mult si-au dorit sa ne faca sa renuntam, e suficient sa va spun ca parintii mei au mers pana intr-acolo incat ne-au oferit cadou o vacanta in Grecia, iar parintii lui Nelu au promis ca ne cumpara o plasma de ultima generatie. In acelasi timp, sora mea si fratele lui Nelu ne-au vizitat de zeci de ori si au incercat sa ne convinga sa ne vorbim. Ba chiar Doru, fratele sotului meu, a ajuns la disputa fizica cu acesta, intr-o seara in care ambitia tampita a lui Nelu de a nu vorbi cu mine sau in prezenta mea l-a infuriat peste masura... Toate, dar absolut toate tentativele au ramas, insa, fara rezultat, ceea ce i-a facut pe parinti sa concluzioneze la unison:

- Voi sunteti nebuni de legat! Sunteti casatoriti de un car de vreme, va iubiti si va respectati, treceti impreuna prin bune si prin rele, va culcati noapte de noapte in acelasi pat, si cu toate astea nu va vorbiti! Doamne sfinte, sunteti chiar sariti de pe fix, cu ambitia asta a voastra! Chiar nu vrea niciunul din voi sa renunte la orgoliul asta absurd?

Ei bine, niciunul din noi nu a vrut sa renunte, dupa cat de incrancenata fusese "inclestarea" pana atunci, si asa se face ca incet-incet, pe nesimtite, au trecut alte noua luni, pana cand aveam sa il nasc pe Ionut. Am fost atat de fericiti atunci! Ionut era - si este - un baietel scump, sanatos si vioi! Nici nu ma gandeam ca tatal sau, adica Nelu al meu, cu care nu vorbeam de peste doi ani, nu va ceda, macar acum, pentru a putea discuta impreuna despre nevoile copilului si pentru ca Ionut sa ne poata auzi glasurile amandurora... Dar "catarul" tot n-a cedat!

La inceput, copilul fiind mic, nu era nevoie sa vorbim cu el, caci oricum nu intelegea nimic. Insa de la luna la luna, crescand, el parea sa devina tot mai interesat de ce e in jurul sau. Gangurea mult, intindea manutele spre mine si spre Nelu, avea nevoie de tot mai multa atentie. Din  care cauza, atunci cand sotul meu era la serviciu, eu vorbeam cu Ionut cate-n luna si-n stele, ii indrugam vrute si nevrute numai ca sa ma auda, sa imi recunoasca vocea si sa se linisteasca. Ba uneori ii vorbeam si cu Nelu acasa, atunci cand acesta facea baie, batea covoarele sau motaia in fotoliu - asta tot ca sa nu ma poata auzi. Iar in ceea ce il priveste pe Nelu, acesta facea la fel. Nu o data, cand el credea ca dorm, l-am auzit "discutand" cu Ionut asa, ca intre "barbati". Dar repet: atat eu, cat si Nelu, ne feream sa fim auziti de celalalt cand vorbeam cu micutul si profitam din plin de momentele de singuratate sau de neatentia celuilalt.

Cred ca, citind cele de mai sus, va minunati: cum oare e posibil asa ceva? Cat de absurzi sau de nebuni sa fie doi oameni - care, culmea, se iubesc foarte mult - incat si dupa ce fac un copil impreuna sa refuze sa isi vorbeasca? Astfel m-am intrebat si eu adeseori, va rog sa ma credeti. Insa de fiecare data raspunsul meu a fost subiectiv, fiindca eu sunt direct implicata. Numai eu - si Nelu, desigur - stim ce a insemnat ca, timp de trei ani, sa gesticulam in fel si chip, precum surdo-mutii, pentru a ne intelege si sa ne scriem sute sau chiar mii de biletele. Acum, daca m-ati intreba pe mine cum si cand se va sfarsi acest pariu al orgoliului si al ambitiei impinse la extrem, v-as spune fara sa ezit ca mai devreme sau mai tarziu Nelu va fi cel care va ceda. Si afirm asta fiindca Ionut creste cu fiecare zi care trece, va incepe sa vorbeasca tot mai mult, iar Nelu va trebui nu doar sa il asculte, ci si sa ii raspunda. Asta fara a mai pomeni de faptul ca va trebui sa ii citeasca povesti si asa mai departe, ocazie cu care ii voi auzi si eu vocea dupa foarte mult timp... Pana atunci, insa, haideti, in finalul povestirii mele, sa va spun ce idee mi-a venit saptamana trecuta! O idee care sper sa dea roade, adica sa accelereze evolutia lucrurilor si sa incheie echitabil pentru amandoi mult prea exagerata "competitie". Haideti sa vedeti ce am facut!

Intr-o zi, dupa pranz, cum stateam eu si-l priveam pe Ionut dormind linistit in patutul sau, m-am pomenit deodata gandindu-ma ca eu cu Nelu suntem niste oameni binecuvantati: ne avem unul pe altul, ne iubim si avem un copil foarte reusit, plus tot ce ne trebuie ca sa o ducem bine. Si atunci? Ce rost are sa continuam jocul acesta stupid al ambitiei, cand de fapt cei ce pierd, zi de zi, suntem chiar noi insine?... Motiv pentru care m-am lasat prada unui impuls de moment si am luat o foaie de hartie pe care am scris: "Nelu, te iubesc! Hai sa facem pace, dragul meu! Ti-am daruit un copil minunat, si e pacat sa ii vorbesti pe ascuns! Te rog sa te gandesti bine si sa imi scrii exact cand vrei sa vorbim, si vom rosti in acelasi timp primele cuvinte, astfel incat niciunul din noi sa nu simta ca a cedat, dupa cat ne-am straduit amandoi sa tacem atata vreme"...

Acum, nu stiu sigur ce va fi, insa de cateva zile, mai exact de cand a citit mesajul meu, simt ca Nelu este putin schimbat. Si asta fiindca, probabil, in el se da o lupta. Pe de o parte, e constient ca, asa cum ziceam, trebuie sa vorbeasca, fiindca Ionut are tot mai mare nevoie sa il auda pe taticul sau. Pe de alta, la cat de incapatanat este, si-ar dori sa castige, ar vrea sa ma auda pe mine prima vorbind... Daca ar fi sa pariez acum, as miza pe faptul ca totusi Nelu va fi rezonabil si, cat de curand, va apuca mana pe care i-am intins-o. Cel putin asa presimt eu ca se va incheia toata nebunia, si asa ar fi cel mai frumos.

 

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Douăzeci și cinci de ani am făcut amor cu un corp străin

Douăzeci și cinci de ani am făcut amor cu un corp străin

Am cunoscut-o pe Diana in urma cu 26 de ani, pe cand eram amandoi studenti la Agronomie. Ea era una din cele mai tacute si retrase persoane din grupa,...

Citeşte mai mult...

Când toți mă credeau terminată, m-am ridicat și am luat-o de la capăt...

Când toți mă credeau terminată, m-am ridicat și am luat-o de la capăt...

Ma numesc Valentina, am 40 ani si locuiesc in Bacau, impreuna cu fiica mea, Anamaria, de 20, cu sotul ei si cu fiul lor. Ei sunt familia mea, ei sunt ...

Citeşte mai mult...

Douăzeci şi cinci de ani am căutat iubirea, dar nu am dat decât peste umbra ei

Douăzeci şi cinci de ani am căutat iubirea, dar nu am dat decât peste umbra ei

M-am nascut intr-o familie instarita din Capitala, in urma cu 48 de ani. Parintii mei aveau slujbe de top si faceau Bani cu B mare: tata era medic chi...

Citeşte mai mult...

În luna de miere m-a părăsit pentru fostul, şi eu am rămas ca prostul

În luna de miere m-a părăsit pentru fostul, şi eu am rămas ca prostul

Nu vreau sa va plictisesc cu o introducere prea laborioasa, ci am s-o scurtez cat pot. Ce trebuie sa stiti este ca m-am insurat cu Mimi in primavara c...

Citeşte mai mult...

Drumul spre fericire Nelu, Nelu, ești numai bun de dus la Bellu...