gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue17072018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Baiatul sotului fostei mele sotii si fata actualei mele sotii merg la altar...

Evaluare: / 0
1

Am fost casatorit cu Anania timp de 13 ani. Am avut o viata destul de frumoasa impreuna, insa in cele din urma faptul ca ea nu putea avea copii avea sa fie hotarator in luarea deciziei de a divorta. Eu am iubit dintotdeauna cu disperare copiii, si nu puteam concepe viata fara ei. Iar cand, dupa ani buni de incercari esuate de a deveni parinti, s-a adeverit faptul ca Anania nu putea ramane insarcinata, ne-am despartit in ciuda faptului ca tineam inca foarte mult unul la celalalt. Am suferit amandoi foarte mult la vremea respectiva, dar ea a inteles ca nu o abandonez din egoism si ca pentru mine dorinta de a deveni tata conta cel mai mult. Cum nici adoptia propusa de ea nu m-a incantat prea tare, fiecare din noi a pornit asadar pe drumul sau. Am ramas totusi buni prieteni si am pastrat legatura, caci ne doream cu adevarat unul altuia sa gasim fericirea. Insa chiar sa ajungem sa ne incuscrim – asta nu as fi crezut-o vreodata! La scurt timp dupa divort, in urma cu 4 ani, am cunoscut-o pe Marta. Ea s-a angajat la institutul de proiectare la care lucram si eu, iar apropierea dintre noi s-a produs surprinzator de rapid. Aceasta, probabil, multumita pasiunii comune pentru muzica si sport, dar si faptului ca aveam amandoi o varsta la care, daca iti doresti copii, trebuie sa te grabesti. Asta am facut si noi: ne-am grabit. Eu aveam 44 de ani, iar ea 38. Ce este drept, Marta avea o fata de in varsta de 18 ani, Axinia, din prima casatorie - incheiata prin decesul sotului. Insa mai dorea un copil, in special un baiat. Iar in ceea ce ma priveste pe mine, nu conta ca va fi fata sau baiat – numai sa devin tata, asta era esential. Doar pentru asta divortasem!

- Marta, te iubesc si doresc sa te fac cea mai fericita femeie din lume! Vrei sa imi faci onoarea sa devii sotia mea si mama copiilor mei?

Astfel am cerut-o in casatorie pe actuala mea sotie, la numai jumatate de an de cand ne cunoscusem, iar ea nu a stat pe ganduri, ci a acceptat pe loc. De altfel, nici nu concepeam un eventual refuz, din moment ce noi discutasem mult si bine pe tema copiilor pe care urma sa ii avem impreuna. Si care, spre fericirea amandurora, avea sa se nasca la mai putin de un an de la casatorie: un baietel sanatos si frumos, pe nume Traian! Doamne, daca ati sti ce simteam cand l-am strans prima data in brate! Greu de explicat in cuvinte! Cert este ca visul mi se implinise, iar casnicia mea cu Marta era chiar una implinita! Ea se dovedea a fi o sotie perfecta, o mama devotata si, peste toate, un prieten de nadejde. Aveam, noi doi, o relatie nemaipomenita, bazata pe iubire, respect, incredere, iar ea a inteles si a acceptat faptul ca eu vorbeam din cand in cand la telefon cu prima mea sotie, Anania.

- Dragul meu, nu vad nicio problema in a tine legatura cu femeia care ti-a fost alaturi 13 ani. Nu e vreun pericol pentru casatoria noastra. Eu stiu ca acum eu sunt cea pe care o iubesti, mai ales ca eu ti-am daruit copilul asteptat o viata... asa ca stai linistit, Dorel: chiar ma bucur sa constat, inca o data, ce suflet bun ai!

Din discutiile telefonice avute cam o data pe saptamana, am simtit ca Anania nu era la fel de fericita ca mine. Se recasatorise, la randul sau, cu un barbat bun, serios, cincantenarul Manole, care avea un baiat de 25 de ani din primul sau mariaj. Si care mariaj, la fel ca si in cazul Martei, se incheiase prin moartea violenta si prematura a partenerei. Dupa cate am inteles, relatia Ananiei cu Codrut, baiatul vitreg, care locuia impreuna cu ei, era foarte frumoasa, mai ales ca acesta nu o privise ca pe o intrusa in casa tatalui sau ramas vaduv, ci ca pe cea care i-a adus alinare dupa o mare suferinta. Iar Anania avea numai cuvinte de lauda la adresa lui Codrut:

- Dorel, te rog sa ma crezi, Codrut e un tanar deosebit, este exact baiatul pe care mi l-am dorit si eu, dar pe care soarta a facut sa nu il am. E sensibil, serios, manierat si bland, nicidecum ca tinerii zbuciumati din ziua de azi...

Cam asa isi descria fosta mea sotie baiatul vitreg... iar eu nu puteam sa nu sufar deopotriva cu ea imaginandu-mi ce o fi in sufletul sau pentru ca acest baiat nu a putut fi conceput chiar de ea. In acelasi timp insa, nu puteam sa nu ma gandesc si la fata mea vitrega, fata actualei mele sotii, care locuia cu noi si era, dupa parerea mea, croita pe acelasi calapod cu Codrut: simpla, modesta, frumoasa, studioasa, timida. Pe scurt, ea corespundea, la randul sau, descrierii facute lui Codrut de Anania: nu era ,,nicidecum ca tinerii zbuciumati din ziua de azi’’. Ba, mai mult, isi iubea fratiorul vitreg, adica pe baietelul meu, cu disperare. Asa suflet bun avea Axinia!

Au trecut doi ani minunati pentru mine. Traian crestea vazand cu ochii, casnicia mea mergea perfect, la fel si a Ananiei, singura deosebire dintre noi ramanand aceea ca ea nu putuse trai fericirea unica pe lume de a deveni parinte, in timp ce eu o traiam in fiecare zi. In urma cu circa jumatate de an, intr-o discutie la telefon ca multe altele, Anania m-a anuntat, printre altele, ca va deveni soacra mare:

- Ieri, Codrut ne-a surprins enorm pe mine si pe Manole, cand ne-a anuntat, deodata, ca este pe cale sa se insoare. Si-a cerut in casatorie iubita, ea a acceptat, iar acum urmeaza sa o aduca sa o cunoastem...

Si a incheiat astfel Anania, care parea socata, dar in acelasi timp si destul de entuziasmata:

- Spune si tu, Dorel! Nu stim mai nimic de fata asta, iubita lui, nu am vazut-o niciodata! Numai de cateva ori ne-a pomenit de ea, si deodata Codrut ne anunta ca se insoara cu ea!

Eu, acum, ce puteam spune? Mi se parea intr-adevar destul de ciudat, dar totusi m-am bucurat pentru Anania si pentru pentru familia ei, in general. Nici prin gand nu imi trecea ca, in acea seara, Axinia avea sa ne anunte, la randul ei, ca s-a decis sa se marite. Iar de facut vreo legatura intre casatoria Axiniei si a cea a fiului Ananiei – nicio sansa!

Axinia, care avea numai 20 de ani, nu daduse semne ca s-ar afla implicata in vreo relatie serioasa, insa totodata eu si Marta o stiam ca fiind destul de introvertita si de secretoasa, asa incat nu pot spune ca vestea ei ne-a dat peste cap sau ne-a pus pe jar. Mama sa a fost cea care a luat-o totusi a intrebari si a inceput sa o descoase: cine e tanarul, ce varsta are, cu ce se ocupa, de cand il cunoaste si asa mai departe. Oricata libertate i s-ar fi acordat fetei, libertate bazata pe increderea in maturitatea, inteligenta si intuitia ei, nu era de ici, de colo sa apara, tam-nesam, cu un viitor sot!... Mai ales ca inca nu terminase Universitatea de Stiinte si Arte, la care era studenta abia in anul II, si prin urmare nu se putea intretine singura.

Ceva din ceea ce a spus Axinia in acea seara ar fi trebuit sa ma puna serios pe ganduri. Insa eu eram atunci usor distrat si nu am retinut esentialul - tocmai acele cuvinte mi-au intrat pe o ureche si mi-au iesit pe cealalta! Dar mi-au revenit ulterior, mi le-am amintit atunci cand faptele erau consumate, dupa intalnirea familiilor viitorilor miri. Axinia a spus cam asa ceva:

- Eu si Codrut ne cunoastem de aproape 2 ani, desi am evitat sa va vorbesc de el. Are 27 de ani, este asistent universitar si castiga binisor, iar parintii sai il ajuta, la randul lor, din punct de vedere material destul de mult. Asa ca ne vom descurca, mai ales ca vom locui cu ei.

Ca sa scurtez povestea, am sa trec peste pasii irelevanti si am sa ajung la marea intalnire care a urmat. S-a decis ca, pana la urma, sa ne adunam cu totii, parinti si copii, la restaurantul ,,Miorita’’, asadar pe teren neutru. Era intr-o sambata seara si a trebuit sa apelez la mama mea pentru a avea grija de Traian cat timp noi eram plecati, dar ea chiar a zis ,,mersi’’. Il iubea enorm pe cel mic si nu percepea ca o corvoada faptul de a avea grija de el, care, intre altele fie spus, era un baietel foarte cuminte. Asa ca am mers, eu si Marta, destul de relaxati in privinta sigurantei lui Traian, dar in acelasi timp foarte curiosi si putin emotionati, sa ii cunoastem pe cei ce aveau sa ne fie ginere si respectiv socri. Iar ceea ce a urmat avea sa se constituie in cea mai mare surpriza din viata mea!

Desi eu vorbeam regulat la telefon cu fosta mea sotie, Anania, nu ne mai vazusem deloc dupa divort, adica de aproape 4 ani. Dar asta nu inseamna ca nu am recunoscut-o din prima clipa in care am intrat in local. Cum nu stiam de ce se afla acolo, i-am zambit de la distanta, apoi le-am condus pe Marta si pe Axinia la masa ei, pentru a le face cunostinta.

- Buna, Anania! Ce mica e lumea! Ea este sotia mea, Marta, iar ea este fiica noastra, Axinia!

- Buna, Dorel! Chiar e o lume mica! E o mare surpriza sa ne intalnim aici. El este sotul meu, Manole, iar el este fiul nostru, Codrut!

Acum, fiindca eu nu retinusem din spusele Axiniei ca logodnicul sau se numeste Codrut, adica tot asa cum stiam ca se numea si baiatul Ananiei, nu am gasit nimic ciudat. Insa Marta retinuse, iar Axinia a inteles la randul sau intr-o clipa ce se intampla. Asa ca nu e de mirare ca, in timp ce sotia mea a scos un tipat scurt si a lesinat pe loc, fata a afisat o privire inspaimantata, de parca ar fi vazut o fantoma, si a baiguit:

- Codrut! Tu, iubitul meu...

Apoi a intrat intr-un blocaj emotional si intr-o clipa a devenit un monument mai impietrit decat ,,Masa Tacerii’’ a lui Brancusi. Cea care s-a dezmeticit prima a fost Anania. Eu m-am grabit sa o ridic si sa o resuscitez pe Marta, iar in acest timp am auzit-o pe fosta mea sotie strigand:

- Vai, Doamne! Nu se poate! Dorel, vom fi cuscri!

Ba da, uite ca totusi se putea! Din cat este lumea de mare, Destinul a facut ca tocmai baiatul sotului fostei mele sotii si fata actualei mele sotii sa se cunoasca, sa se indragosteasca si sa decida sa se casatoreasca! Ce sanse ar fi fost sa se intample asa ceva? Va spun eu: de o mie de ori mai mici decat sa castigi premiul cel mare la loterie! Dupa ce ne-am dezmeticit cu totii – pentru ca niciuna din cele 6 persoane implicate in chestiunea in cauza nu avea vreo idee despre legatura de rudenie rara ce urma sa se stabileasca -, am ciocnit un pahar cu sampanie si am izbucnit in ras. Treptat, atmosfera s-a destins, pentru ca in final sa devina chiar foarte relaxata! Iar Manole a pus punctul pe ,,i’’ prin urarea sa de final:

- Acum asta e! Nu mai conteaza cine sunt parintii mirilor, nu conteaza ca au fost casatoriti! Esential e sa fie copiii fericiti! Hai, casa de piatra, si sa fie intr-un ceas bun!

Ce trebuie sa va mai spun este ceva ce m-a impresionat profund: anume ca nici atunci, dar nici ulterior, Manole si Marta nu au dat vreun semn de nemultumire, de frustrare sau de gelozie bolnavicioasa, legat de faptul ca eu si Anania am devenit - cu cateva saptamani in urma - cuscri, dupa ce fusesem, pana in urma cu 4 ani, soti si sotie! Practic, lucrurile au descurs cat se poate de firesc de atunci inainte si asa sunt si in prezent: Axinia si Codrut s-au casatorit, locuiesc cu parintii baiatului, iar noi, parintii fetei, ne intalnim din cand in cand cu cuscrii nostri. Insa nu e niciodata tensiune in aer, niciodata nimeni nu a facut vreo scena si, faptul cel mai important, tinerii insuratei sunt foarte fericiti! Si intre noi fie vorba, daca vreti sa va dezvalui un secret in incheiere, aflati ca nici nu cred ca mi-as fi putut dori o cuscra mai buna decat fosta mea sotie, Anania!

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Contratimp. Când m-a vrut ea, n-am mai vrut-o eu...

Contratimp. Când m-a vrut ea, n-am mai vrut-o eu...

Ma numesc Gabi, am 50 de ani si sunt din Constanta. Femeia de care va povestesc in continuare, Liza Ionascu, este o persoana cu 5 ani mai tanara decat...

Citeşte mai mult...

Când sunt nesatisfacută în iubire, nu mă satisface nimic altceva decât iubirea...

Când sunt nesatisfacută în iubire, nu mă satisface nimic altceva decât iubirea...

De cand ma stiu, nu am avut vreo mare pasiune. Cand eram mica, ma jucam, ce-i drept, cu papusile, ca toate fetitele, insa nu pot spune ca asta ma face...

Citeşte mai mult...

Nelu Banloc bea de stingea şi bătea la mine ca la fasole

Nelu Banloc bea de stingea şi bătea la mine ca la fasole

Ma numesc Monica Banloc, sunt din Ilfov si am 35 de ani. Nelu Banloc este sotul meu; sau, mai bine zis, a fost sotul meu, caci a dat ortul popii in ur...

Citeşte mai mult...

Seful m-a facut la fel cum le-a facut si pe colegele mele

Seful m-a facut la fel cum le-a facut si pe colegele mele

Sunt Mirela Pandispan, din Craiova, am 30 de ani si lucrez la un Institut de cercetare. Impreuna cu mine lucreaza si sotul meu, Marian, dar si cei mai...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Baiatul sotului fostei mele sotii si fata actualei mele sotii merg la altar...