gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon22012018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Bărbatul mă conduce ziua, eu fac ce vreau din el noaptea...

Evaluare: / 0
1
Index
Bărbatul mă conduce ziua, eu fac ce vreau din el noaptea...
Pagina 2
Toate paginile

Povestea mea incepe in urma cu 6 ani, intr-o noapte neguroasa de toamna in care mergeam de la serviciu spre casa. Lucram, ca si azi, ca bucatareasa la un restaurant din centrul urbei, insa uneori mai ajutam si chelnerii la servit. Tin minte ca fusese o zi caniculara, si prin urmare am avut parte de aglomeratie de dimineata pana seara tarziu; cred ca s-au baut tone de bere... Cum m-a prins miezul noptii pe drum si eram tare obosita, paseam agale intrebandu-ma de unde se lasase masa de abur care limita vederea la numai cativa pasi inainte. Cand, deodata, ma pomenesc cu un om care se izbeste cu pieptul direct de mine, apoi merge mai departe fara sa ma bage in seama.

- Ho, ma, nene! Intri asa, ca buldozerul, in mine! Nu te uiti pe unde mergi, vrei sa ma dai jos?

Astfel l-am apostrofat, plina de nervi, pe individ. Insa el s-a facut ca nu ma vede si nu ma aude, ci si-a vazut mai departe de drum.

M-am uitat in urma lui, sa vad daca se clatina, ca sa ma conving daca era beat, dar nici gand: pasea drept si parea un om normal. Dar, va spun eu de pe acum, nu era! Si aveam sa aflu peste putin timp si ce cusur avea: era somnambul!

Nu mai tarziu de doua zile de la intamplarea cu pricina, cu cine ma pomenesc in carciuma unde lucram? Ei bine, era chiar el, omul cu care ma lovisem pe strada. Cum l-am vazut, l-am si recunoscut, asa ca, eu nepreafiind dusa la biserica, l-am luat la rost atunci cand m-a chemat sa comande o slibovita:

- Ia stai asa! Te faci ca ploua? Comanzi asa, tarie, fara sa iti ceri scuze?

Omul insa parea ca picat din luna. Se uita la mine ca vitelul la poarta noua si nu dadea semne ca ar fi priceput ce vorbesc. In cele din urma a rostit totusi cateva cuvinte, din care eu am dedus ca isi bate joc de mine:

- Pai de ce sa imi cer scuze? Ce, n-am voie sa beau slibovita daca imi place?

Nu voi reproduce acum tot dialogul de atunci. Cert este ca, dupa ce ne-am mai contrat nitel, aveam sa ne linistim si chiar sa radem impreuna de ridicolul situatiei. Am tras concluzia ca, din moment ce omul se jura ca nu a fost el si ca in urma cu doua nopti dormea la ora la care eu treceam pe strada, probabil am facut confuzie. Asa ca am inghitit in sec si mi-am cerut eu scuze, desi... prea semana cu cel care s-a ciocnit de mine, zau asa!

Au trecut de atunci cateva saptamani, vreme in care m-am tot intalnit cu omul, pana cand, amandoi fiind singuri, am ajuns sa ne iubim. Adica, mai precis, sa facem dragoste... caci de o mare iubire sufleteasca intre noi nu putea fi vorba atat de repede. Oricum insa, ma simteam mai bine cu George Rusu - asa imi spusese, intre timp, ca se numeste - decat inainte, fara nimeni langa mine. El era de loc dintr-o comuna de langa Rosiori, dar de multi ani se stabilise in oras si lucra ca mecanic auto la un atelier privat. Si, cum locuia cu chirie, in timp ce eu aveam propria mea gospodarie, mostenita de la parintii ce se prapadisera de cativa ani, dupa cateva luni de concubinaj i-am propus lui George sa se mute cu mine. Iar el a fost atat de entuziasmat de ideea mea, incat nu a gasit altceva mai bun de facut decat sa ma ceara de nevasta pe loc!... Atunci, cand am spus “da”, a-nceput aventura vietii mele!

Asadar, cam la un an de cand ne-am cunoscut, ne-am luat! N-am facut nunta mare, ci numai o cununie in cadru restrans, urmata de o masa cu cateva rude mai de departe. Niciunul din noi nu avea prieteni sau cunostinte foarte apropiate, din pacate... Poate, daca as fi avut o sora sau o amica de suflet, cu care sa ma sfatuiesc, careia sa ii povestesc prin ce trec, mi-ar fi fost mai usor. Poate am fi gasit impreuna o solutie. Asa insa, a trebuit sa indur totul de una singura si sa sper ca bunul Dumnezeu isi va intoarce privirea si spre mine si ma va scoate din belea.

Dar ce se intamplase? Pai nimic mai simplu si mai banal – dupa ce se vazu cu sacii in caruta, adica insurat si cu casa, George al meu incepu sa se schimbe! Nu deodata, peste noapte, ci incet-incet, pe nesimtite, cate putin in fiecare zi. Asa incat, dupa nici 3 ani de casatorie, ajunsesem sa regret amarnic alegerea facuta in pripa. Acum, ca sa intelegeti cum sta treaba, n-oi fi fost nici eu prea culta, caci Facultate nu facusem, dar macar citisem destule carti la viata mea. Cu George insa chiar nu prea aveam ce discuta in afara de fotbal, formula 1 si tatele fufelor din emisiunea “Burlacul”! In afara de asta, cazuse, putin cate putin, in patima bauturii, si in cele mai multe seri bea cu colegii de munca pana se face praf. Apoi venea acasa si imi cerea sa facem sex...

De tandrete ori de dragalasenie ce sa va mai spun? Ele disparusera aproape complet ca metode de exprimare a afectiunii ale omului meu, fiind inlocuite de jigniri, reprosuri si palme peste fata. Pentru ca da, spre rusinea mea, trebuie sa va marturisesc ca George incepuse sa ma loveasca. Venea beat, se enerva din orice, iar ca sa se descarce se lua de mine. Nu o data l-am somat:

- George, nu mai da in mine, caci te bate Dumnezeu! Sunt nevasta ta si am grija de tine! Ce ai cu mine, omule?

In zadar insa. Lucrurile evoluau tot mai rau. El nu era deloc receptiv la strigatele mele de ajutor, la nevoia mea de iubire... desi ii cunoscusem latura frumoasa inainte sa ma marit cu el, si stiam ca e in stare sa ma dezmierde ca nimeni altul. Numai ca de la o vreme parca devenise posedat! Motiv pentru care am decis ca asa nu se mai poate, si am luat taurul de coarne. Mai exact, dupa ce am ajuns la concluzia ca la trezie nu mai era chip sa ma pot intelege cu George (iar la betie, nici atat...), am realizat ca il pot readuce pe drumul cel bun numai noaptea, in somn! Prin urmare, am inceput sa citesc si sa ma documentez despre somnambulism, dar, mai ales, am incercat sa aflu cum as putea profita de momentele in care George se afla in aceasta stare patologica. Si, de cum am aflat, am si profitat! Dar hai mai bine sa va povestesc cum si la ce s-a ajuns, sa vedeti ce turnura au luat lucrurile...

Dupa cum va spuneam, prima si prima data l-am intalnit pe George noaptea, pe strada, atunci cand a intrat de-a dreptul in mine. El a sustinut ulterior sus si tare ca dormea la ora aceea, iar eu l-am crezut pana la urma. Abia dupa ce ne-am casatorit si ne-am mutat impreuna aveam sa descopar, insa, ceea ce nici sotul meu nu stia: anume ca este noctambul!

Totul a inceput in noaptea in care l-am simtit pe George cum se da tiptil jos din pat si se imbraca pe intuneric! Eram uimita, nu stiam ce are de gand, credeam ca vrea sa ma insele... Asa ca m-am prefacut ca dorm, apoi am tras un capot pe mine si l-am urmarit in tacere. L-am vazut astfel cum a iesit in strada, s-a plimbat - singur - vreun sfert de ceas, apoi a revenit in pat si s-a culcat. A doua zi, cand l-am intrebat ce se intamplase noaptea trecuta, mi-a raspuns cu inocenta:

- Te tii de glume, Tatiana? Nu s-a intamplat nimic, am dormit cu tine, draga mea! Ce altceva puteam sa fac?

Si uite asa am inteles ca George era cel care ma izbise atunci, in noaptea cetoasa, numai ca nu isi amintea nimic! In momentul acela, in care am aflat ca sotul meu este lunatic, nu am actionat in niciun fel. Doar l-am urmarit de alte cateva ori, constatand in felul acesta ca respecta acelasi traseu si ca se intorcea de fiecare data acasa, cam intr-un un sfert de ora, fara vreun incident. Prin urmare, cum nu facea rau nimanui (si mai ales ca nu pleca din casa in fiecare noapte), nu i-am spus nimic, de teama ca auzind grozavia sa nu se considere un om bolnav. Insa cand, dupa aproape 3 ani de casnicie, s-a schimbat, devenind absolut insuportabil, m-am pus si am studiat tot ce am gasit despre cazul lui. Iar cand am descoperit ca somnambulii pot comunica monosilabic, pot raspunde la intrebari, dar - si asta mi s-a parut cel mai interesant! - pot primi si executa ordine, ei bine, atunci am inceput sa i le dau!



Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Bărbatul mă conduce ziua, eu fac ce vreau din el noaptea...