gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Thu09072020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Un drac m-a băgat în azil, dar un înger m-a ajutat să scap...

Evaluare: / 2
1
Index
Un drac m-a băgat în azil, dar un înger m-a ajutat să scap...
Pagina 2
Toate paginile

Cand va scriu aceste randuri sunt acasa si sunt un om fericit! Chiar daca ma apropii de 70 de ani si am cataracta, reumatism, pietre la rinichi si cancer de colon, chiar daca inima ma inteapa din cand in cand, iar ficatul ma supara adesea, eu tot sunt fericit! Stiu ca pare greu de crezut, insa dupa ce veti afla prin cate am trecut si cat am patimit, veti intelege de ce, in ciuda atator boli cu care ma confrunt, sunt totusi fericit. Va voi povesti ce am facut in ultimii 5 ani, perioada in care am crezut ca mor si chiar ajunsesem sa imi doresc asta... Dar hai sa o iau cu inceputul, ca sa aflati ce viata am dus pana sa inceapa agonia.

Ma numesc Sorin C., am 68 de ani si sunt pensionar pe caz de boala. M-am nascut si am trait numai in Bucuresti, unde am lucrat toata viata ca profesor de matematica, si asta pentru ca inca de la terminarea facultatii am prins un post de asistent universitar.

Nu am avut o viata prea agitata, ci dimpotriva. Sotia mi-am cunoscut-o chiar in facultate; a fost prima, si de atunci avea sa ramana singura femeie din viata mea. Ne-am casatorit, am facut doi copii si am format impreuna o familie fericita. Am avut momente de bucurie, dar si clipe de tristete, ca orice cuplu, insa una peste alta ne-a fost bine unul cu altul pana in urma cu 5 ani, cand sotia mea a fost rapusa de cancer. Atunci avea sa inceapa si saga mea...

Durerea pricinuita de pierderea fiintei iubite m-a afectat enorm, astfel incat toate afectiunile de care sufeream s-au agravat peste noapte. Din nefericire, cei doi baieti ai mei, Florin si Catalin, munceau departe, tocmai in SUA, intr-o companie care avea contracte cu NASA si unde regimul de lucru era foarte strict. Cu chiu, cu vai au reusit sa obtina invoirea pentru a fi alaturi de mama lor pe ultimul drum, insa imediat dupa aceea a trebuit sa se intoarca imediat in America. Ceea ce pentru mine a insemnat ca, subrezit din punct de vedere fizic si distrus sufleteste, trebuia sa-mi port singur de grija. Dupa numai o luna, insa, am realizat ca nu sunt in stare sa ma descurc, asa ca am apelat la un nepot din partea fratelui meu, frate decedat intr-un accident impreuna cu sotia sa, el fiind singura ruda pe care o aveam. Il stiam pe Dorel ca fiind un student serios si sensibil, pe care ma pot baza, asa ca l-am luat in spatiu, fara chirie, pentru a beneficia de ajutorul sau. Singurul ,,beneficiu” de care aveam sa am parte, insa, a fost acela ca tanarul, care se schimbase complet de cand nu-l mai vazusem, nu numai ca nu m-a ajutat cu nimic, dar avea sa ma si insele, punandu-ma sa semnez un act prin care ii donam casa.

Intr-adevar, cateva luni bune Dorel m-a chinuit si si-a batut joc de mine in fel si chip, ajungand sa imi fure mancarea din frigider sau chiar sa dea bairamuri studentesti - la care luau parte o multime de tineri dubiosi, cu cercei si tatuaje - in casa mea. Iar eu n-aveam voie nici macar sa ii reprosez ceva, caci atunci ma pedepsea in fel si chip, de exemplu bagandu-ma in cada si oparindu-ma cu apa fierbinte sau ascuzandu-mi medicamentele... In cele din urma, mintindu-ma ca trebuie sa semnez o cerere de instalare a repartitoarelor termice in bloc si profitand de faptul ca, intre altele, suferind de cataracta, nu vedeam bine, nemernicul nepot m-a facut sa iscalesc donatia de care va spuneam. Ceea ce a insemnat ca practic am ramas fara locuinta si, sub amenintarea cu evacuarea fortata, a trebuit sa plec din propria-mi casa, ramanand fara niciun adapost. Degeaba i-am anuntat pe baietii mei ce am patit, caci tot ce au putut sa faca a fost sa ma incurajeze si sa imi trimita niste bani. Timp de cinci ani, cat erau sub contract cu firma americana, nu li se mai permitea sa paraseasca tara...

Salvarea mea, cel putin pentru moment, avea sa vina din partea vecinului meu Mitica, cu care eram amic de peste 30 de ani si a carui fiica, lucrand la Directia de Ajutor Social, mi-a facilitat inscrierea intr-un camin de batrani. Asta, dupa ce bunul Mitica ma gazduise cateva zile in casa sa si avusese grija de mine, desi atat el, cat si sotia sa erau oameni sarmani si foarte bolnavi. M-a impresionat gestul vecinului, pe care l-am pomenit de atunci in toate rugile mele, insa nu aveam de unde sa stiu atunci ce ma astepta in caminul de batrani si ce clipe de cosmar voi ajunge sa traiesc... Iar cand afirm asa ceva, o fac fara sa exagerez catusi de putin, credeti-ma! Ce am patit in acel azil nu am sa uit niciodata, de asa experienta cumplita nedorindu-le sa aiba parte nici macar dusmanilor mei.



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Un drac m-a băgat în azil, dar un înger m-a ajutat să scap...