gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sat17082019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Şi înşelat, şi copulat, şi cu copilul luat...

Evaluare: / 1
1
Index
Şi înşelat, şi copulat, şi cu copilul luat...
Pagina 2
Toate paginile

Intreaga poveste incepe in urma cu 10 ani, atunci cand m-am casatorit cu Alenia, o fata modesta si simpla, de 20 de ani, de la tara, care pe deasupra mai era si domnisoara. Eu, care eram cat de cat umblat si care avusesem de-a face cu multe fete pana in ziua in care am cunoscut-o pe Alenia, nu am putut sa nu apreciez calitatile ei si sa exclam plin de bucurie:

- Ce mai fata! Mi-a pus Dumnezeu mana in cap! Ea e aleasa, ea e iubirea vietii mele!

La nici jumatate de an de la prima noastra intalnire, ne-am casatorit. Eu aveam 27 de ani pe atunci, ea abia implinise 20. Era un boboc de fata, cu ochii mari si stralucitori, cu parul lung si cret si cu fata curata si luminoasa. Emana prin fiecare por tinerete si dorinta de viata, si asta imi placea la ea. Oricine o cunostea pe Alenia nu putea sa nu o indrageasca din prima, era foarte simpatica si era adorata de cunoscuti. De aici aveau, in cele din urma, sa apara si problemele noastre: pentru ca era atat de simpatica. Dar sa nu anticipam...

Deci, ne-am casatorit. Ne intelegeam bine, ne iubeam si ne respectam. Lumea intreaga era a noastra. Ne potriveam din toate punctele de vedere, asa incat sa nu incetam sa ne minunam ca soarta a fost atat buna cu noi atunci cand ne-a scos unul in calea altuia. Mai mult, am avut noroc si din punct de vedere financiar. Pana sa ne cunoastem, eu locuiam cu parintii si fratii mei, iar ea locuia cu parintii si surorile sale. Dar, cu banii stransi la nunta si cu ce ne-au mai ajutat familiile, am reusit sa ne cumparam, la scurt timp dupa cununie, o garsoniera superba in zona Titan. Aveam sa locuim in ea cinci ani, pana cand, hotarandu-ne ca a venit timpul sa ne inmultim familia, ne-am mutat intr-un apartament cu doua camere situat nu departe de garsoniera. Viata era in continuare minunata, amintirile frumoase se adunau, nimic nu parea a prevesti ceea ce avea sa urmeze...

Trecusera patru ani de cand ne mutasem la noul domiciliu. Patru ani grei, in care ne-am luptat cu un virus nenorocit pe care medicii l-au identificat in corpul Aleniei atunci cand a mers la ginecolog pentru a vedea in ce stadiu se afla sarcina. Caci, omisesem sa va spun, la putin timp de la schimbarea de domicliu, Alenia ne-a dat, mie si restului familei, vestea cea mare:

- Victor, tine-te bine! Sunt insarcinata! O sa avem un copil!

Bineinteles, bucuria a fost generala. Cu totii, abia asteptam sa treaca cele noua luni si sa apara copilul. Dar, cum spuneam, la un control de rutina doctorii i-au descoperit Aleniei virusul din corp si au hotarat intreruperea sarcinii, intrucat continuarea sa ar fi fost foarte periculoasa atat pentru mama, cat si pentru fat. Dupa aceea au urmat luni si ani de investigatii, tratamente, analize si tot asa. Chin, nu altceva! Dar dragostea ne-a ajutat sa trecem peste tot si sa mergem inainte pana cand, intr-un final, doctorul ne-a comunicat ceea ce asteptam de atata timp:

- Virusul a disparut! Puteti avea copii sanatosi!

O, Doamne, mult mai patimisem cu totii… Dupa aceea, restul a venit de la sine. Alenia a ramas din nou insarcinata si, peste noua luni care ni s-au parut noua ani, avea sa nasca un baietel minunat, pe care l-am botezat Matei si care semana leit cu ea si absolut deloc cu mine, incat toti cei care il vedeau nu se puteau abtine sa ma intrebe:

- Victor, dar tu unde ai fost cand a conceput Alenia copilul? Esti sigur ca e al tau?

Eu radeam si glumeam, fericit ca mi-a dat bunul Dumnezeu copilul pe care mi l-am dorit atat de mult, chiar daca nu semana cu mine la figura. Ce gaseam eu ca era important, e ca era al meu, ca il chema Matei si ca era baiat, asa cum ne doream cu totii. Din pacate erau si alte lucruri deosebite in ceea ce-l privea, nu numai figura lui, lucruri pe care atunci eu nu le cunosteam, si nici cu gandul nu le gandeam…

Incet-incet, copilul crestea. Era un copil frumos, sanatos, dar foarte rautacios, asta si fiindca fusese rasfatat de intreaga familie si in special de mama mea, care, ajunsa la o varsta inaintata si bolnava fiind, vedea in el o ultima bucurie pe care i-o facuse viata si revarsa in el intreaga dragoste de care mai era capabila. Eu si Alenia fiind plecati la serviciu de dimineata pana seara, mama tinea baiatul la ea: ea ii dadea sa manance, ea il spala, ea avea grija de el, ea se juca cu el, ea dormea cu el. Tatal meu, mai batran chiar decat ea, si chiar mai bolnav, statea mai mult in pat, asteptandu-si linstit sfarsitul, impacat cu soarta:

- Acum, ca m-am vazut si bunic, pot sa mor linistit! Are cine-mi duce numele mai departe!



Comentarii 

 
0 #2 Ciprian 12-10-2016 21:05
Daca chiar e adevarata povestea si poate candva respectivul v–a citii comentarile, vreau sa zici sa nu te lasi batut niciodata pentru ca under Dumnezeu exista pentru toti, noi suntem doar in trecere pe acest pamant, fi puternic si cu credinta.
 
 
0 #1 A 31-03-2015 11:28
M-a impresionat povestea ta...se pare ca exista persoane mai ghinioniste ca mine...Nu lua o decizie gresita..Sunt convinsa ca vei avea si tu norocul tau...Cu drag Ana
 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Şi înşelat, şi copulat, şi cu copilul luat...