gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon22012018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Eu şi iubita mea trăim o iubire imposibilă: suntem amândoi căsătoriţi...

Evaluare: / 0
1
Index
Eu şi iubita mea trăim o iubire imposibilă: suntem amândoi căsătoriţi...
Pagina 2
Toate paginile

Dragi prieteni, trec printr-o perioada foarte delicata a vietii mele. Nu stiu ce se intampla cu mine, dar am ajuns sa nu ma mai recunosc. Am 40 de ani, am o oarecare experienta de viata, sunt trecut prin multe, dar am ajuns acum sa ma comport ca un adolescent: cant, dansez pe strada, simt ca plutesc. Am senzatia ca lumea intreaga e a mea. Si asta dintr-un motiv cat se poate de simplu: sunt indragostit. Foarte bine!, veti spune, e un lucru foarte frumos ca un barbat sa fie indragostit de sotia lui si sa vrea sa ii faca partasi si pe altii la fericirea sa. Problema e ca nu sunt indragostit de sotie, ci de o alta femeie...

Desi pare greu de crezut - mai ales pentru cei care ma cunosc si stiu ca sunt om serios, cu o coloana vertebrala solida -, mi s-au aprins calcaiele dupa o colega de serviciu. Si ce e mai ciudat, e ca nu este vorba de vreo fetiscana nou venita in firma, cu fizic de top-model si cu sarm devastator, pe care sa mi se fi pus pata din prima clipa. Nu, ceea ce are loc intre noi (spun intre noi, fiindca si ea este indragostita de mine la fel cum sunt eu de ea) nu se poate sub nicio forma numi dragoste la prima vedere, caci suntem colegi de mai bine de trei ani, daca nu chiar patru. Pur si simplu s-a intamplat ca dintr-o data s-o vad cu alti ochi si sa ma intreb cat de orb am putut fi pana acum, daca nu am remarcat toate calitatile pe care le are aceasta minunata fiinta pe care am s-o numesc in continuare Daciana, desi in realitate se cheama altfel. In ceea ce ma priveste, voi folosi cognomenul Virgil, care, ca si cel ales pentru ea, nu este departe de numele real.

 

Sa va spun, asadar, cum a inceput totul, cum au evoluat lucrurile si unde ne aflam acum, pentru ca sa va faceti o parere despre unde am putea ajunge in viitor. Un viitor pe care, cu oarecare jena trebuie sa recunosc, nu-l vad nicidecum fara Daciana langa mine. Cum asta ar insemna insa sa ma despart de Andreea, actuala mea sotie, si sa pierd si custodia celor doi gemeni de 4 ani pe care ii avem impreuna, situatia este cu adevarat problematica. Asta ca sa nu zic dramatica...

Deci, ajung intr-o zi mai devreme la serviciu si o gasesc pe Daciana singura in birou, dereticand si aranjand cele lasate de colege in dezordine cu o seara inainte. Lucram intr-o companie de publicitate unde multi oameni sunt imprastiati, dezordonati, astfel ca, la sfarstiul programului, privelistea care se infatiseaza ochiului strain este una cel putin dezolanta: hartii zac aruncate in toate colturile camerelor, resturi de mancare sunt lasate peste noapte pe birouri si pe mese, haine transpirate atarna in dezordine pe spatarele scaunelor... Dar Daciana – angajata pe post de copyrighter - nu este una dintre persoanele lipsite de bun simt, si va ziceam ca am gasit-o singura in birou. Ea stergea praful de pe monitoarele colegelor, strangea mancarea de pe mese, ducea gunoiul la ghena si pusese cafeaua la fiert. Harnica femeie! Si, din ceea ce aveam sa aflu ulterior, cand am inceput sa o cunosc mai bine, ea facea toate aceste lucruri nu de ieri, de azi, ci de circa un an, de cand se mutase in acel birou. Atunci insa, cand am vazut-o trebaluind cu spor, nu i-am aruncat decat o privire fugara si am facut o gluma colegiala.

- Daciana, cand termini aici, sa vii si la noi in birou, ca si acolo e multa mizerie!

- Da, da, cum sa nu? Acum vin! Asteapta-ma acolo!

Aparent banal, acesta schimb amical de cuvinte a fost cel care a declansat ceva in mine si m-a determinat a-mi face drum zilnic pe la ea in biroul ei. Asa a inceput totul. Apoi lucrurile au evoluat surprinzator de rapid si de spectaculos, incat eu si Daciana am ajuns, in nici trei luni de la discutia de mai sus, amanti! Si, desi imi este jena, folosesc totusi acest termen cat se poate de corect si constient, pentru ca, la fel ca si mine, Daciana este si ea casatorita de zece ani si, tot la fel ca mine, are doi copii. Culmea, doua fetite gemene!

Intr-o seara, la plecare, o observ in fata mea pe drumul care duce spre metrou. Grabesc pasul, o ajung din urma si, fara sa spun o vorba, o apuc de brat. Ea se sperie putin, se intoarce si, cand ma vede, face ochii mari:

-Virgil?! Ce e cu tine? De ce ai facut gestul asta?

- Uite-asa! Din dragoste, cu Mircea Radu!

Apoi am ras amandoi, ne-am continuat impreuna drumul spre gura de metrou, si uite asa a inceput povestea noastra de dragoste...


Daciana este o femeie minunata. In primul rand ca nu arata cei 35 de ani pe care ii are. Are piele fina, curata si mainile delicate, de zici ca si le protejeaza si nu misca un pai la usa casei, cand, de fapt, este foarte vrednica, fiind tare priceputa la spalat, calcat, gatit, aspirat… Nu este, practic, lucru de care sa nu se ocupe in casa, incat ai zice ca s-a maritat cu un tr­antor, nu cu un om. Totusi, din cate mi-a povestit Daciana, sotul ei este un barbat bun, dar oarecum neslefuit - ca sa folosesc un eufemism - in comparatie cu ea... De altfel, sunt convins ca, daca Manole nu ar fi fost un om de treaba, nu s-ar fi casatorit ea, o femeie virtuoasa si speciala, cu el. Daciana este insa mult peste el din punct de vedere intelectual si spiritual si, daca ma intrebati, de aici cred eu ca s-a nascut prapastia dintre ei si totodata sansa mea de a reusi sa ma apropii de ea. N-as vrea sa par cumva lipsit de modestie, dar adevarul este ca eu, ca si ea, sunt un tip deosebit, superior, inteligent si hazliu in acelasi timp, in orice caz genul de om cu farmec debordant. Din pacate pentru mine, dupa ce am cunoscut-o pe Daciana aveam sa-mi dau seama, ca, la fel ca si barbatul ei, Manole, sotia mea, Andreea, nu detine atuurile necesare pentru a ma capacita plenar si a scoate la iveala tot ce e mai bun in mine. Doar potrivirea dintre mine si Daciana este aproape perfecta din toate punctele de vedere, incat nu de putine ori stau si ma minunez singur: ce sansa am putut avea pentru a ne intalni unul cu altul. Desi, in acelasi timp, ma si inciudez: daca ne-am fi intalnit in urma cu zece ani…

Acum, inainte de a continua povestea, gasesc potrivit sa va spun cateva despre mine si despre Andreea, daca nu din alt motiv, atunci macar dintr-acela pentru a va putea oferi o imagine de ansamblu asupra existentei mele de dinainte de a o descoperi pe actuala mea amanta. Ei bine, eu am fost si am ramas intotdeauna un om retras, dar in acelasi timp un romantic incurabil. Nu am avut decat doua relatii, ambele de lunga durata, mai exact de minimum cinci ani, inainte de a ma casatori cu Andreea, in urma de zece ani. Am inteles insa, dupa precedentele relatii, ca am o varsta la care nu-mi mai permit sa pierd timpul, daca vreau sa imi intemeiez o familie si sa fac si copii. Asa incat atunci cand m-am apropiat de Andreea, nu am mai stat pe ganduri: am cerut-o de sotie la niciun an de cand ne-am cunoscut, chiar daca aveam anumite retineri vizavi de compatibilitatea intelectuala dintre noi. Stiti, eu am terminat facultatea ca sef de promotie, am si un bogat bagaj cultural si spiritual, in vreme ce ea nu are la baza decat liceul si prefera ca in timpul liber sa citeasca reviste de scandal sau sa se uite la telenovele.…

Andreea este totusi o femeie simpla si buna. Nici foarte frumoasa, dar nici urata; nici foarte desteapta, dar nici proasta. O fata in randul lumii, de treaba, harnica si devotata, dar… cam atat. Exact genul de femeie pe care sa o iei de nevasta, sa-i faci doi copii si apoi sa stai linistit, la gandul ca nimic rau nu ti se poate intampla cu ea alaturi; dar… nici nimic prea bun. Si aici e buba. Satul de insatisfactiile unei existente liniare, monotone, prea austere, atunci cand am intalnit pe cineva atat de deosebit, pe de o parte, dar in acelasi timp atat de apropiat de felul meu de a fi si de a vedea lucrurile si viata, pe de alta, nu am putut sa nu cedez ispitei. La randul ei, Daciana, traind o viata la fel de searbada, terna si plictisitoare ca si e mea, alaturi de un barbat cu universul redus la fotbal si sala de forta, nu s-a putut opune farmecului unui partener evoluat si elevat, cum sunt eu. Asa a luat nastere si asa se explica idila noastra atat de surprinzatoare, intre doi oameni seriosi, asezati, care nu si-au inselat niciodata jumatatile in trecut, dar care, atunci cand li s-a ivit ocazia accederii la un nivel superior de cunoastere si percepere a iubirii, nu au putut sa spuna “nu”.

Sunt deja trei luni de cand formam un cuplu. Un cuplu imoral, s-ar putea spune, fara a fi deloc departe de adevar. Ea cu sot si doua gemene minore acasa; eu cu sotie si doi gemeni acasa. Ce ne-a trebuit noua sa ne incurcam unul cu altul? Nu ne ajungea ceea ce aveam? Se pare ca nu, din moment ce am ajuns unde am ajuns si din moment ce nu avem de gand sa ne oprim aici. De fapt, nu putem. Eu o iubesc pe ea mai mult decat imi iubesc intreaga familie, iar ea ma iubeste pe mine mai mult decat pe toti ai sai la un loc. Cum am putea, atunci, sa renuntam unul la altul? Ne simtim atat de bine impreuna... Atat de bine incat dupa numai cateva iesiri in oras, dupa program, am ajuns sa devenim intimi, desi nu aceasta pornire sexual-erotica este cea care ne tine legati. Nu, pe aceasta o luam ca pe un bonus. Ceea ce ne tine atat de atasati unul de altul este comuniunea intelectual-sufleteasca perfecta dintre noi, apropierea dintre modurile in care vedem viata, in general, si dragostea, in special. Suntem, desi poate parea banal sau desuet ceea ce spun, exact ca doua jumatati ale unei portocale.

Dragi prieteni, deocamdata nu stiu ce ne rezerva viitorul mie si Dacianei, dar stiu ca in scurt timp va trebui sa luam o decizie. Desi ne iubim partenerii de viata si copiii, si eu si ea vrem sa fim impreuna, sa nu ne despartim nicio clipa, sa nu ne impartim unul pe altul cu nimeni altcineva. Dar asta nu se poate decat daca divortam si ne recasatorim. Asadar nu e atat de simplu, desi nebunia noastra nu are limite. Noi simtim ca dragostea ne va da puterea sa trecem peste barierele de ordin moral, social si de orice alta natura care se vor ridica in fata noastra. Totusi, sunt intrebari care nu ne dau pace: vom putea sa ignoram ce spune lumea si sa stergem cu buretele cate zece ani din existenta fiecaruia dintre noi pentru a putea merge mai departe? Vom mai putea, in cazul acesta, sa ne uitam in ochii copiilor nostri atunci cand acestia vor creste si ne vor pune intrebari incomode? Ne vor putea intelege ei cand vom incerca sa le explicam, cata vreme nu vor fi trait dragostea astrala pe care o traim eu si Daciana acum? Si oare merita dragostea atatea sacrificii? Daca exista un raspuns la aceste intrebari, atunci cu siguranta numai Dumnezeu il stie…

 

 

Din aceeasi categorie:

De fiecare dată când am greşit, am plătit înzecit

De fiecare dată când am greşit, am plătit înzecit

Sa vedeti ce mi s-a intamplat. Aveam 14 ani si, traind la tara, in mijlocul naturii, mi-am dezvoltat o inclinatie aparte pentru pictura. Tin minte ca ...

Citeşte mai mult...

Răzbunare divină... Eu i-am sedus nevasta popii, el mi-a sedus-o pe a mea....

Răzbunare divină... Eu i-am sedus nevasta popii, el mi-a sedus-o pe a mea....

Numele meu este Gelu Stanciu si sunt dintr-un sat de langa Falticeni, acolo unde, desi am implinit 40 de ani, din cauza infatisarii mele ingenue si co...

Citeşte mai mult...

Mi-am sacrificat viața de dragul câinilor și pisicilor

Mi-am sacrificat viața de dragul câinilor și pisicilor

Va scriu aceste randuri din casa parinteasca, situata in oraselul Rm. Sarat, unde m-am intors de curand dupa ce am trait un deceniu in Capitala. Sunt ...

Citeşte mai mult...

Nelu, Nelu, ești numai bun de dus la Bellu...

Nelu, Nelu, ești numai bun de dus la Bellu...

Povestea mea este aparent dramatica, insa in fapt este una comica. Esentialul poate fi cuprins in cateva cuvinte: eu si sotul meu nu vorbim unul cu al...

Citeşte mai mult...

Comentarii  

 
+1 #6 alis 15-04-2015 06:18
I-o fi zis nevasta ca se sinucide daca o paraseste.
ce oameni prosti... sa pierzi fericirea
pt o femeie pe care oricum nu o iubeai
din moment ce a aparut alta
cele mai mari pericole sunt tampeniile
pe care ni le-au bagat in cap cei care
ne-au educat
Citat
 
 
+2 #5 georgiana 30-10-2014 14:56
Ma simt ingrozitor si nu stiu daca o sa-mi revin vreodata. Il iubesc cu o dragoste nemarginita, il vad zilnic si sufar enorm. Nici Eugen nu este fericit, se vede pe el. Il cunosc dupa atatea ani. O iubire inposibila care nu stiu ce sfarsit va avea. Totul este asa de incert. Dumnezeu poate vrea sa fie asa! Simt ca viata mea fara el nu mai are sens. Avem prea multe in comun si prea multe amintiri. Toate minunate. 3 ani de vis fara ceam mai mica unda de indoiala.
Citat
 
 
-2 #4 georgiana 30-10-2014 14:52
Mi-a spus ca trebuie sa facem o pauza, nu stie cat de lunga. Mi-a spus ca ma iubeste mult, ca sunt cea mai minunata femeie pe care acunoscut-o, ca ii este teribil de greu, dar sa nu-l intreb care este motivul. Am crezut ca se desface cerul si pamnatul in fata mea. A venit ca un trasnet. S-a intamplat acum trei luni. Am plans si l-am rugat sa-mi spuna motivul oricat de dureros este, dar nu a vrut.De atunci a devenit trist si rece. Paraca ii era greu sa ma vada si ma ruga din suflet sa nu ma mai vada necajita. Este asa de greu. Suntem colegi, imi spune ca ma iubeste, ma mai saruta cand poate, dar nu mai este el.
Citat
 
 
+4 #3 georgiana 30-10-2014 14:52
Avem 46 de ani amandoi si aproape 20 ani de casatorie. Nu am crezut ca doi oameni la varsta noastra se pot iubi cu atata pasiune. Eram una in toate, gandeam la fel, ne doream aceleasi lucruri, romantici si o atractie cum rar intalnesti. Petreceam mult timp impreuna la servici, mancam impreuna, si nu era zi sa nu ne spunem cat de mult ne iubim si ce norocosi suntem ca ne-am gasit. Am reusit sa ne ferim de cei din jur ca sa nu dam de banuit pentru ca eram considerati seriosi si familisti de toti cei ce ne cunosteau. Nu era morala povestea noastra, dar era minunata si ne facea sa plutim de fericire. Am zis ca orice se va intampla noi vom merge mai departe. Dar nu a fost sa fie asa. Dupa aproape trei ani de iubire nemarginita a venit o zi in care Eugen a devenit total schimbat. Parca nu era acelasi om.
Citat
 
 
0 #2 georgiana 30-10-2014 14:49
Draga Virgil,
tot din motive de confidentialita te eu ma numesc Georgiana, iar iubitul meu Eugen. Povestea noastra a inceput la fel ca si la voi. Suntem colegi de multi ani, dar acum trei ani parca ne-am fi vazut pentru prima oara. Ne-am descoperit si am inceput fara sa ne dam seama cea mai frumoasa poveste de dragoste. Si eu si el suntem casatoriti si avem copii. Eugen are doi copii, iar eu o fetita.
Citat
 
 
-1 #1 georgiana 30-10-2014 14:47
Pot sa-ti povestesc povestea mea
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Eu şi iubita mea trăim o iubire imposibilă: suntem amândoi căsătoriţi...