gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Thu17102019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

După ce mi-am întors eu faţa către Dumnezeu, şi-a întors-o şi El către mine...

Evaluare: / 2
1

Ma numesc Ilie si sunt din Craiova. Povestea mea este una emotionanta fiindca, in ultimii ani, in viata mea au avut loc multe evenimente triste sau chiar dramatice, dar in cele din urma am gasit calea prin care sa opresc sirul nenorocirilor: este vorba de calea evlaviei. Daca ma gandesc bine acum, sunt singurul membru al familiei care nu a patimit din cauza unor infractori. Ceilalti, fara exceptie, au ajuns sa patimeasca mai devreme sau mai tarziu din cauza unor ticalosi.

Familia Dulama a fost intotdeauna o familie de buni crestini, crescuti in legea si cu frica de Dumnezeu, carora nimeni n-a avut niciodata sa le reprosese nimic. Iar eu, ca si ceilalti, mi-am vazut de treaba mea, cautand sa nu supar sau sa deranjez pe nimeni. Dar, din pacate, asta nu a fost de ajuns. Fiindca oricat de buni si de omenosi am fost eu si cei din familia mea cu toata lumea, tot s-au gasit indivizi care sa ne loveasca fara mila. Si ce e mai rau e ca niciunul dintre acesti nelegiuiti nu a fost prins si tras la raspundere, acesta fiind de altfel si motivul pentru care m-am hotarat sa imi iau soarta in propriile maini. Pana sa va spun insa cum am actionat, ce am facut concret, cred ca ar trebui sa aflati prin ce a trecut familia mea...

Prima dintre noi care a avut de suferit a fost chiar mama mea, Elena. Aveam 25 de ani cand saraca a venit acasa plangand in hohote. A intrat pe usa, ne-a aratat, mie si surorii mele, Irina, geanta si, printre hohote, ne-a spus:

- Sunt nenorocita! Mi-au taiat hotii geanta in autobuz! Mi-au luat portofelul, in care aveam banii, actele si cheile...

Am ramas consternat auzind cele istorisite de ea, nevenindu-mi a crede ce patise, dar ce mai puteam face in afara sa o incurajez sa treaca peste nefericita intamplare? Si, dupa ce tata a schimbat yala de la usa si i-a cumparat o alta geanta si un alt portofel, a trecut... Era insa doar prima dintr-un lung sir de nenorociri care avea sa ne loveasca familia in decurs de numai cativa ani. Urmatorul pe lista era chiar tata...

Tata a lucrat ca lacatus mecanic pana sa iasa la pensie. Lua salariul o singura data pe luna, nu primea avans si chenzina, ca altii. Asa era la ei la atelier, iar data de salariu era 9 a fiecarei luni. Tin minte foarte bine ziua in care ne-a sunat de la spital ca sa ne spuna sa-i ducem pijama si alte lucruri. Mama aproape ca a lesinat, iar eu si Irina am ramas stupefiati. Am plecat intr-acolo cu totii si l-am gasit internat la chirurgie. Fusese operat deja si era in afara oricarui pericol. Dar si cat patimise, amaratul de el...

- Iesisem din atelier si mergeam singur pe strada, cand deodata am simtit o arsura in spate. Nu am apucat sa ma intorc, sa vad ce se intamplase, fiindca am lesinat. Abia dupa ce m-am trezit la spital, am aflat de la asistenta ca am fost adus cu un cutit in spate...

In urma cercetarilor s-a aflat ca, dupa toate aparentele, cineva le vanduse banditilor pontul cu ziua de salarii. Asa ca ei l-au urmarit pe tata chiar in ziua in care luase leafa, inca de la iesirea pe poarta atelierului, l-au ajuns din urma si i-au implantat pumnalul in spate. Cazut jos, bunul meu tata a fost deposedat de servieta in care avea salariul, ca si de ceasul de la mana, telefonul mobil si cheile de la casa. Nimeni nu a vazut nimic, nimeni nu a intervenit in apararea lui. Am ramas din nou consternat. Nenonocirile continuau sa imi loveasca familia, iar eu nu puteam decat sa ma rog sa se termine odata. Dar ele nu aveau nicidecum sa se termine, ci dimpotriva...

Dupa tata, avea sa vina randul fratelui meu mai mic, Damian, sa isi primeasca portia de umilinta din partea unor netrebnici care, in loc sa faca ani grei de puscarie, umbla liberi pe strazi. Plecat la serviciu, fratele meu avea sa fie sunat de un vecin de bloc:

- Damian, s-a intamplat un mare necaz, ti-au spart hotii apartamentul! Au devastat casa, si nu altceva! Trebuie sa vii degraba acasa!

Bineinteles, auzind asa grozavie, Damian ne-a sunat la randul lui pe mine si pe parinti, cu totii intalnindu-ne in scurt timp la locul faptei, unde aveam sa constatam ca vecinul nu exagerase deloc. Cand am vazut ce era acolo, pur si simplu nu ne-a venit sa credem. Hotii intorsesera casa cu susul in jos: scosesera hainele din dulapuri, taiasera pernele, storsesera tuburile cu pasta de dinti, ba scotocisera chiar si in bazinul de la WC in cautarea banilor, bijuteriilor si a altor bunuri de valoare. Nimic nu ramasese neatins. Firesc, fratele meu a chemat Politia, dar nici pana in ziua de astazi nu au fost prinsi faptasii, asa cum de altfel nu au fost prinsi nici cei ale caror victime fusesera mama, tata si sora mea...

Da, din pacate, necazul patit de Damian nu a fost ultimul care avea sa se abata asupra noastra. Venise timpul sa o pateasca si sora mea, Irina, si inca intr-un mod cat se poate de urat, poate cel mai urat posibil. Ei bine, la nici un an de la vandalizarea apartamentului fratelui ei, Irina a fost violata! Nu va puteti da seama ce a fost in casa la noi, asa cum nici noi nu ne putem da seama ce trebuie sa fi fost in sufletul bietei Irina... Cum s-a petrecut infamia? Iesisera, ea si prietenul ei, de la cinema intr-o noapte, cand au fost acostati de trei tigani. Doi dintre ei l-au snopit pe baiat, iar al treilea a luat-o pe sus pe sora mea si au bagat-o cu forta intr-o masina. De acolo au dus-o pe un camp, unde au batjocorit-o, dupa care au abandonat-o. Biata de ea, cu ultimele puteri a reusit sa ajunga la o casa din apropiere, de unde m-a sunat si mi-a spus, printre hohote si sughituri:

- Ioane, vino repede, ca m-au violat niste tigani! Si-au batut joc de mine, nenorocitii! Vino repede, te rog!

Irina, violata? Nu puteam sa cred! Dar chiar asa era... Dupa ce m-am trezit din socul celor auzite, m-am dus la ea, am luat-o si am transportat-o de urgenta la spital. Era intr-un hal de nedescris, sarmana mea surioara... Nu suportam s-o vad in felul acela, asa incat imediat ce am dat-o pe mana medicilor, am plecat de la spital si am umblat ca nebunul pe strazi, reflectand la toate cate ni se intamplasera mie si alor mei in ultimii ani. Mama, furata... Tata, talharit... Fratele, jefuit... Sora, violata... Era prea mult pentru mine. Mintea mea refuza sa accepte asa ceva, sufletul meu era distrus... Drept pentru care am realizat atunci, pe moment: daca nimeni nu ne apara de scursurile societatii, ei bine atunci, cumva, trebuie sa ne aparam singuri. Dar cum? Aceasta era intrebarea pe care mi-o tot puneam...

Primul impuls a fost sa aplic dictonul latin “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, dar asta ar fi insemnat sa intru in tabara nelegiutilor si sa ma transform intr-unul din ei. Ori asa ceva nu se potrivea cu educatia mea crestina. Si atunci, ce puteam face? Raspunsul aveam sa-l aflu intr-o duminca, la predica de dupa Sfanta Liturghie, cand preotul a vorbit de un sfant care, de dragul mantuirii semenilor, si-a chinuit trupul cu post si rugaciune. Auzindu-l, am avut o revelatie si mi-am dat seama ca aceasta era calea. Drept pentru care, incepand chiar din acea zi am intrat in post si m-am apucat sa citesc Psaltirea. Mai mult chiar, in zilele de miercuri si vineri am tinut post negru. Iar rezultatele nu au intarziat sa apara...

La vreo doua saptamani de la inceperea postului, mama a gasit pe strada un portofel burdusit cu bani. Dupa o luna, fratele meu a castigat la loto o suma fabuloasa. Mai apoi, tatal meu a primit o mostenire neasteptata din partea unei rude indepartate, stabilita de multi ani in strainatate. Si, in fine, sora mea a gasit un baiat minunat, care a ajutat-o sa treaca peste trauma provocata de viol si cu care avea sa si casatoreasca in scurt timp.

...Au trecut peste zece ani de atunci, dar eu am continuat sa tin post si sa citesc Psaltirea zi de zi. Intre timp, m-am casatorit si am doi copii. Nu pot insa sa nu ma gandesc zilnic la faptul ca soarta s-a intors in favoarea mea si a familiei mele abia dupa ce am descoperit calea catre Dumnezeu. Acum suntem cu totii sanatosi si fericiti, asa incat imi vine sa strig cat pot de tare: Aleluia, frati crestini!

Din aceeasi categorie:

Rex mi-a alungat toți pretendenții

Rex mi-a alungat toți pretendenții

Numele meu este Andrada si am 35 de ani. Locuiesc in Sighisoara impreuna cu sotul meu, Damian, dar pe perioada vacantei ne stabilim la Paris, acolo un...

Citeşte mai mult...

Am fost prea strâmtă pentru superdotatul Dorel...

Am fost prea strâmtă pentru superdotatul Dorel...

Ma numesc Crina D, am 30 de ani si sunt singura fata a unei familii de oameni buni, drepti, religiosi. Mama este profesoara de limba romana, iar tata ...

Citeşte mai mult...

Am alergat după fericire peste mări și țări, și ea era aici, lângă mine

Am alergat după fericire peste mări și țări, și ea era aici, lângă mine

Ma numesc Dana si va scriu din Madrid, unde ma aflu la lucru. Am plecat din tara in urma cu patru ani, ani pe care nici nu i-am simtit cum au zburat p...

Citeşte mai mult...

În luna de miere m-a părăsit pentru fostul, şi eu am rămas ca prostul

În luna de miere m-a părăsit pentru fostul, şi eu am rămas ca prostul

Nu vreau sa va plictisesc cu o introducere prea laborioasa, ci am s-o scurtez cat pot. Ce trebuie sa stiti este ca m-am insurat cu Mimi in primavara c...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire După ce mi-am întors eu faţa către Dumnezeu, şi-a întors-o şi El către mine...