gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Wed13112019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Între mine şi pisică, soţia a ales pisica...

Evaluare: / 2
1
Index
Între mine şi pisică, soţia a ales pisica...
Pagina 2
Toate paginile

Mi-este destul de greu sa va povestesc incredibila poveste a vietii mele sau, mai bine zis, a ce a mai ramas din ea. Furia ce ma cuprinde amintindu-mi intamplarile prin care am trecut este greu de stapanit. Inca nu imi vine sa cred ca un animal blestemat mi-a schimbat destinul... Si totusi asa a fost: din prima zi in care am intrat in casa Ilenei, pisica aceea m-a privit cu dusmanie, m-a scuipat, m-a zgariat. Probabil a simtit ca nu suportam felinele si aveam alergie la pisici. Ura reciproca dintre mine si Dodo – asa o cheama pe pisica - a atins, dupa cativa ani de calvar, cote paroxistice, si nu e de mirare ca am incercat sa ii fac de petrecanie... Cum insa se spune ca pisicile au sapte vieti, in cele din urma Dodo a avut castig de cauza, iar cel care plecat cu coada intre picioare am fost eu...

Am cunoscut-o pe Ileana Dinu prin intermediul unui prieten comun. El fusese coleg si amic cu ea in liceu, iar eu il cunoscusem pe el in facultate, cand ne-am apropiat foarte mult in special datorita pasiunii comune: muzica blues neagra, ancestrala. Cand ne-am intalnit, ea avea 29 de ani, iar eu 31. Pe mine ma cheama Victor Dragan, si trebuie sa va spun ca nu va voi retine atentia cu detalii nesemnificative, ci va voi povesti ceea ce este cu adevarat relevant. In afara de asta, sincer sa fiu, abia astept sa pun totul pe hartie, in speranta ca ma voi simti mai usurat... Asadar, prima intalnire cu pisica Ilenei este si primul eveniment pe care trebuie sa vi-l descriu. Pentru ca din acea zi, in ciuda iubirii tot mai puternice pentru cea care urma sa imi devina sotie, soarta imi era pecetluita. Niciodata nu am reusit sa ajung mai iubit decat Dodo, desi m-am casatorit cu stapana ei dintr-o dragoste sincera si reciproca.

- Victor, sa stii ca Dodo este tot ce am mai sfant pe lume! N-as concepe viata fara pisica asta! Sper sa ajungi sa o iubesti la fel de mult ca mine! – si-a manifestat Ileana dorinta chiar in ziua in care am intrat prima data in casa ei. Eu o anuntasem ca sunt alergic la pisici, dar ea ignorase cu mult tact acest aspect. Doar formulase pe un ton neutru:

- Stai linistit! Nu o sa fie probleme cu Dodo. Este o pisica scumpa foc, cu totul deosebita!

Cat de ,,deosebita’’ era acea mata aveam sa ma conving chiar de prima data, dupa cum va spuneam. Antipatia a fost reciproca: ea ma privea cu ura inca din pragul usii, iar eu gandeam in sinea mea: ,,Doamne, ce ghinion cu pisica asta...’’ Dodo m-a zgariat chiar de la intrare, apoi, pe toata durata sederii la Ileana, a scos niste sunete lungi, lugubre, asemanatoare celor scoase iarna de haita de lupi hamesita. Am incercat sa stau cat mai departe de felina, ba chiar uneori am vorbit cu ea – ,,Tu esti Dodo? Ce faci tu, Dodo?’’ -, insa probabil ca afurisita simtea ca totul e numai de fatada. Am incercat la un moment dat sa o mangai, iar perfida s-a prefacut a fi incantata, incepand sa toarca. Apoi, cand a prins momentul prielnic, de neatentie din partea mea, mi-a mai tras o zgarietura de toata frumusetea pe antebrat. Astfel se face ca, una peste alta, la finalul primei vizite la Ileana am plecat pe de o parte foarte multumit de modul in care evolua legatura cu iubita mea, dar pe de alta, tare ingrijorat din cauza pisicii sale.

Lucrurile aveau sa evolueze foarte frumos intre mine si Ileana, asa ca, dupa numai 4 luni de cand ne-am cunoscut, ne-am si casatorit. Am acceptat sa locuim in apartamentul ei, mai ales ca eu inca stateam cu parintii, iar o eventuala coabitare cu ai mei nu ne incanta pe niciunul dintre noi... Intre timp, ,,relatia’’ mea cu Dodo evoluase si ea, dar numai de fatada. Parca stabilisem un pact tacit, si in prezenta Ilenei eram aparent inofensivi unul cu celalalt, ba chiar aveam scurte momente de tandrete. Apoi insa, cand ramaneam singur cu pisica, incepea razboiul: ea scuipa si sarea pe mine, mai salbatica decat un linx, iar drept replica, eu o fugaream prin toata casa si, cand reuseam sa o capturez, o tineam de ceafa si ii trageam ,,castane’’ pe teasta sa mica si tare, de simteam ca ii piuie apa in cap.

- Na, fir-ai tu sa fii de pisica blestemata! Na, Dodo! - ii strigam, ca sa ma descarc, in timp ce o loveam in crestet. Iar pentru ca tacamul sa fie complet, ea se zbatea, ma musca si ma zgaria pana la sange, ceea ce ma facea sa imi ies din minti si sa inchei disputa cu mica bestie cu un mare spit in fund, de o faceam sa urle ca arsa cu fierul incins: ,,Miauuuuuuuu! Miauuuuuu!’’ Cam asa au stat lucrurile in primii doi ani de casnicie alaturi de Ileana, ani in care amandoi am fost cat se poate de iubitori si de devotati, ani despre care as fi putut spune fara ezitare ca au fost ani fericiti daca nu ar fi existat Dodo...

---------------------

Lucrurile aveau sa devina cu adevarat neplacute intr-al treilea an de casatorie, atunci cand rabdarea si intelegerea mi-au fost puse serios la incercare. Ileana parca nu se mai satura sa se joace cu Dodo, sa o aiba mereu in preajma... Iar felul in care ii vorbea neincetat mi se parea de-a dreptul ridicol. Ea intreba, si tot ea dadea raspunsurile:

- Dodo, esti fetita frumoasa? Esti! Esti fetita scumpa? Siiiiigur ca esti! Esti fetita mea dulce? Da, esti fetita mea dulce, Dodo!

Ajunsesem ca, pe langa animozitatea si ostilitatea pe care le manifestasem fata de mata inca din prima clipa, sa dezvolt si un soi de invidie ciudata. Desi Ileana ma iubea - nu ma indoiam de asta - mie nu imi vorbea niciodata asa, nu ma simteam atat de rasfatat pe cat era Dodo. Asa ca intr-o seara, in timp ce pupa mata in bot, nu m-am putut abtine si am facut o aluzie care mie mi se parea subtila, dar care de fapt nu era:

- Ce bine trebuie sa fie sa fii in pielea lui Dodo!

Apoi mi-au venit in minte corectiile fizice pe care bietul animal le suferea de la mine cand sotia mea nu era de fata, si m-am trezit zambind sugubat. M-au readus cu picioarele pe pamant vorbele Ilenei, care ma mustra, aparent numai in gluma:

- Victor, sper ca nu esti gelos pe Dodo. Ti-am zis din prima zi in care ai venit la mine in casa ca ea este tot ce am mai sfant pe lume...

Am inghitit in sec. Nu-mi placea remarca si am incercat sa trec peste ea, alegand sa cred ca nu ma luase si pe mine in calcul cand a spus ce a spus. Dar aveam sa ma conving de contrariul nu peste mult timp, in seara cand intentionam sa urmaresc un meci de fotbal din Liga Campionilor. Tot atunci, pe alt post se difuza un filmul lui Kusturica ,,Pisica alba, pisica neagra’’, iar Ileana nu a acceptat sa vedem meciul.

- Doar stii ca Dodo e moarta dupa filmele cu pisici, Victor! Cum poti fi atat de crud cu Dodo?! Nu te gandesti ca e singura noastra pisica?...

Ce-i drept, Slava Domnului, din fericire era singura!... Stiam ca Dodo sta linistita si priveste ca hipnotizata la televizor atunci cand vede imagini cu pisici sau tigri, insa ma irita faptul ca trebuie sa renunt la o semifinala de Liga Campionilor... Imi amintesc ca atunci m-am gandit pentru prima data sa scap definitv de dusmanul din casa! Insa asa cum mi-a venit ideea, tot asa s-a si evaporat. In fond, eram un om milos si nicidecum un asasin de pisici. Altfel, in perioadele in care animalul intra in calduri si urla infiorator, de mi se zburlea parul in cap si simteam fiori reci pe sira spinarii, nu as fi pornit DVD Player-ul pentru ca Dodo sa poata urmari,,Pisicile aristocrate’’ si astfel sa resimta mai putin fierbintelile specifice animalelor dornice de acuplare... Mata noastra era de-a dreptul fascinata de pisicile din filmul acela de desene animate, dar – am observat eu – mai ales de sarmantul motan Thomas O’ Malley.



Comentarii 

 
+1 #2 marius 12-09-2014 12:52
Citez pe edda:
Esti un om bolnav psihic, du-te si trateaza-te. Nu e vina pisicii , e vina dereglarii din creierul tau.
Azi-maine , faci asa si cu oamenii ...


Nu mai lua atat apararea pisicii. Omul are dreptate, casnicia i s-a dus de rapa. Sigur, principala vinovata e sotia, femeie ca tine probabil, care nu a inteles diferenta dintre un om si un animal.
 
 
+1 #1 edda 05-09-2014 11:45
Esti un om bolnav psihic, du-te si trateaza-te. Nu e vina pisicii , e vina dereglarii din creierul tau.
Azi-maine , faci asa si cu oamenii ...
 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Între mine şi pisică, soţia a ales pisica...