gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue16102018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

De fiecare dată când am greşit, am plătit înzecit

Evaluare: / 0
1
Index
De fiecare dată când am greşit, am plătit înzecit
Pagina 2
Toate paginile

Sa vedeti ce mi s-a intamplat. Aveam 14 ani si, traind la tara, in mijlocul naturii, mi-am dezvoltat o inclinatie aparte pentru pictura. Tin minte ca plecam de acasa dis-de-dimineata, pana sa rasara soarele, cu sevaletul si culorile dupa mine, si ma prindea seara pe dealurile din jurul satului sau in lunca. Mi-ar fi placut sa devin pictorita, dar din pacate nu a fost dupa mine. Cand a venit vremea liceului, eu am vrut sa merg la Liceul de Arte din Bucuresti, dar mama si tata au fost de alta parere: au tinut mortis sa urmez Liceul Sanitar, sa ies asistenta medicala, fiindca asta ar fi insemnat, in opinia lor, ca am viitorul asigurat, material si nu numai, in vreme ce desenul si pictura m-ar fi condus spre saracie si un trai dezordonat. M-am inscris la Sanitar si am intrat fara probleme. Iar la absolvire, am primit o repartitie buna, un post de asistenta la o clinica din capitala. Dar, pana sa va spun ce am facut acolo, sa va spun prin ce am trecut la liceu. Tragedie, nu altceva!. Si pentru ea, firesc, am si eu partea mea de vina...

Eram in ultimul an, cand m-am indragostit de un baiat. Il chema Alexandru, si parea bun si serios. Dar nu era. La inceput, nu stia cum sa ma mai rasfete pentru a imi intra in gratii. Apoi, cand a simtit ca am prins drag de el, a schimbat macazul. Ma trata ca pe o fata usoara, ma ducea numai unde voia el, in cercul lui de prieteni dubiosi care se intreceau in tot felul de mascari. Ca sa va dati seama cum se purta Alexandru cu mine, trebuie sa va marturisesc ca ajunsese ca in intimitate sa ma arda cu tigara pe brate si pe piept, facandu-ma sa cred ca asa ceva era normal, daca voiam sa obtin satisfactie maxima. Si eu, fata naiva de la tara, neobisnuita cu obiceiurile si preferintele orasenilor, l-am crezut, am zis ca asa e normal… . Cand intr-un final, dupa aproape un an de chinuri, am avut curajul sa-i povestesc mamei prin ce treceam, ea mi-a deschis ochii si m-a facut sa ma detasez de acel animal, ca alfel nu pot sa-i spun. Dar nu a uitat sa-mi aminteasca, ca de obicei, ca, pentru ce s-a intamplat, am si eu partea mea de vina...

La clinica, lucrurile mergeau, intr-adevar bine. Ma pricepeam si puneam suflet in ceea ce faceam, desi nu de putine ori era sa lesin in fata durerilor pe care le vedeam la ranitii adusi parca pe banda rulanta. Ajunsesem la o sectie de primire urgente, si aici nu era de gluma, era de munca. E drept, banii veneau la timp si la ei se adaugau bonusurile de la rudele pacientilor, pe care vrand-nevrand le acceptam, caci doar de asta au tinut ai mei sa ma fac asistenta - ca sa scot familia din saracia in care se afla. Pe de alta parte, imaginile cumplite pe care le suportam zi de zi si pe care ajunsesem sa le visez noaptea se cereau cumva compensate, nu? Ei bine, peste dupa vreun an, daca nu chiar mai mult, pe langa bani, a venit si o altfel de “compensatie”.

- Diana, ne cunoastem de atata timp… Ai putea sa imi spui Milan, mi-a spus chirurgul intr-o noapte in care picasem impreuna de garda.

Naiva cum eram, m-am bucurat da propunerea doctorului si nu am vazut amenintarea din spatele acestei invitatii, mai ales ca de mult il placeam in secret. M-am cuplat cu doctorul Milan la jumatate de an de la angajare. Eram tot de garda pe tura de noapte, o noapte destul de linistita, cand am facut prima oara dragoste cu el, chiar acolo, in camera de garda. Nu stiu ce a fost in capul meu, dar cand a inceput sa ma sarute, sa-mi sopteasca cuvinte de amor si sa-mi promita ca o sa divorteze, ca sa ma ia pe mine de sotie, i-am cedat. A fost, intr-adevar, foarte pasionala contopirea noastra, n-am s-o uit toata viata, chiar se pricepea doctorul sa faca o femeie sa se simta speciala. Iar sfarsitul a fost de poveste. Dupa ce actul s-a terminat, a cazut in genunchi in fata mea, eu fiind goala-goluta, ca si el, si mi-a spus:

- Multumesc lui Dumnezeu ca existi in viata mea, Diana!

Povestea de dragoste dintre mine si doctorul Milan Popescu a durat mai bine de doi ani. Doi ani de amor salbatic, prin cabinete, dar si in garsoniera sa (aveam ulterior sa aflu ca multe alte tinere asistente trecusera pe acolo inaintea mea...). In prostia mea, chiar l-am crezut cand mi-a spus ca mariajul lui scartaie de ani buni si ca de mult isi dorea sa intalneasca pe cineva ca mine, alaturi de care sa-si refaca viata. In final insa, m-am trezit sedusa si abandonata, iar doctorul s-a intors spasit la familia, copiii si viata lui. In ziua in care m-a informat, pe un ton rece, aproape oficial:

- Diana, intre noi totul s-a terminat! A fost frumos, dar acum nu mai e!, am fost distrusa. Mi-am luat imediat o saptamana concediu si m-am dus la tara, la mama, careia i-am povestit totul. M-a ascultat ca de obicei cu rabdare, m-a inteles, apoi a tras concluzia:

- Vezi tu, Diana, pentru ce s-a intamplat, ai si tu partea ta de vina...

Asa era. Nu am stiu sa ii spun ,,nu’’ doctorului atunci cand incepusem sa am dubii in privinta promisiunilor sale, am continuat sa sper, ca o fraiera, ca pana la urma totul va fi bine. Si n-a fost. Si uite asa s-au mai dus niste ani din viata mea. Speram, in sinea mea, sa fi scapat de ceea ce a fost mai greu, dar ma inselam. Pentru mine, greul abia urma.

Cam la vreun an dupa povestea cu doctorul, care se mutase la un alt spital, intr-un post de conducere (chiar era bun in meserie, netrebnicul!), in spital si-a facut aparitia Giani. Si-a facut aparitia, e doar un fel de a spune, caci de fapt el a fost adus pe brancarda, in stare de inconstienta. Ulterior a intrat si in coma, dar asta nu pentru mult timp, caci si-a revenit, nemernicul! Acum, privind in urma, pot spune cu mana pe inima, chiar daca fac un pacat: mai bine nu-si revenea!

Giani era fiul unui cunoscut interlop ilfovean. Faceau, ai lui, afaceri in stil mare, erau implicati in traficul de droguri, de arme, chiar de carne vie. Dar astea aveam sa le aflu ultrior, cand era deja tarziu. Atunci, la inceput, nu am vazut in Giani decat un pacient ca oricare altul, l-am tratat ca pe orice bolnav din salon. Fusese injunghiat in mai multe locuri, dar avusese noroc: lama cutitului nu atinsese niciun orgam vital. A scapat usor. Totusi, pana sa se restabileasca si sa vindece complet, a stat vreo doua luni internat, perioada in care s-a aprins flacara dragostei. M-am atasat de el si, in timp, am schimbat mila cu care il priveam in dragoste. Am vazut ca si el ma place: incepuse sa-mi faca complimente, sa imi ofere diferite atentii, imi vorbea duios... Nu stiam ce sa fac, sa ma bag sau nu; ceva imi spunea sa stau in banca mea, sa-mi vad de ale mele, dar altceva imi spunea sa merg inainte, ca prea sunt singura de multa vreme. Si pana la urma, chemarea inimii a fost mai puternica: m-am bagat!



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire De fiecare dată când am greşit, am plătit înzecit