gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue24042018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Fiul pe care l-am crezut un diavol s-a dovedit a fi un înger

Evaluare: / 0
1
Index
Fiul pe care l-am crezut un diavol s-a dovedit a fi un înger
Pagina 2
Toate paginile

Poate nu v-as fi spus niciodata povestea mea, daca nu m-ar fi imboldit sotia mea, “coana preoteasa”, cum ii spun apropiatii. Ea a tinut mortis sa o fac, si asta pentru a restabili adevarul in ceea ce-l priveste pe Traian, baiatul nostru cel mic, pentru a-i putea astfel cunoaste lumea si partile bune, nu numai pe cele rele, cu care ne-a chinuit ani la rand. Considerat intotdeauna “oaia neagra a familiei”, Traian a aratat tuturor ca, in ciuda aparentelor, el avea un suflet curat, de un alb imaculat.

Traian, mezinul familiei, a implinit de curand 30 de ani, iar fratii sai, Luca si David, au 35, respectiv 40. Traian a fost dintotdeauna “oaia neagra a familiei”, asa l-am vazut toti pana in urma cu putin timp, cand ne-a aratat ca ne-am inselat in privinta lui. Despre asta vreau sa va povestesc, de fapt, despre cum s-a intors “oaia ratacita”, care era Traian, la stana si cum l-a transformat faptul asta in cel mai fericit om din lume pe pastorul care ar fi fost in stare sa paraseasca intreaga turma si sa plece in cautarea oii pierdute; pe pastor, adica pe mine, tatal lui.

Traian a fost inca de mic un copil-problema. Spre deosebire de fratii sai mai mari, care au tinut mereu calea cea drepta si au fost premianti incepand din primele clase si terminand cu facultatea de teologie, pe care au absolvit-o cu brio, el nu a fost interesat de scoala. Desi mintea ii merge brici, sau tocmai de aceea, nu a invatat decat ce a considerat necesar sau ceea ce i-a placut in mod deosebit; altfel, Dumnezeu cu mila: isi lua notele la teze si examene cu nota minima de trecere, si mergea mai departe fluierand. Bineinteles, eu si Ioana, sotia mea, l-am tot invatat sa discearna binele de rau, l-am implorat sa puna mana pe carte, sa isi vada de treaba si sa devina omul serios pe care ne-am dorit sa-l crestem. Degeaba! De ce il fortam, el mai rau se facea! Se ambitiona sa nu ne asculte si sa faca exact invers de cum il rugam. Iar cand ii dadeam exemple pe fratii mai mari, atunci parca innebunea! Injura ca la usa cortului si arunca cu lucruri prin casa, de parca era posedat, si nu alta. Orice, numai de David si Luca sa nu ii fi vorbit! Avea o ura inexplicabila pe fratii sai, pe care ii considera niste pampalai - tocilari, si carora, fara pic de rusine, le-o spunea in fata...

David si Luca au fost intotdeauna niste copii-model. Nu au iesit din vorba noastra, si asta nu fiindca eu as fi fost preot, iar Ioana - preoteasa. Nu, asta n-a contat. Ei au fost niste copii cuminti si ascultatori prin firea lor, ei si-au insusit de mici regulile bunei cuviinte si ale respectului de sine, devenind o mandrie pentru noi, ca parinti, si o bucurie a sufletului pentru prieteni. Iar faptul ca s-au orientat amandoi pe drumul cultelor si religiei a fost tot alegerea lor, nimeni nu i-a fortat sa o faca. Pur si simplu, mergand in mod frecvent la biserica, au prins drag de ea si tot ceea ce inseamna crestinismul. Iar decizia de a merge pe caile batute de tatal lor le-a apartinut numai si numai lor. In prezent, David preda cursuri de specialitate la o facultate de profil, este casatorit, are doi copii si locuieste cu familia in acelasi bloc in care locuim si noi. In ceea ce-l priveste pe Luca, baiatul cel mijlociu, a terminat facultatea si este cantaret intr-un cor de muzica bizantina, cu care sustine concerte in toata lumea. De asemenea, este si el casatorit si are un copil, locuind tot in bloc cu noi. Una peste alta, o familie frumoasa si unita, s-ar fi putut spune despre noi, daca nu ar fi fost la mijloc Traian...

Intr-adevar, Traian, mezinul familiei, era norul cenusiu pe cerul senin al existentei familiei Eftimiu. Un nor compact si incapatanat, pe care nu-l urnesc nici cele mai puternice batai de vant, care se ambitioneaza sa faca umbra asupra casei si sa aduca ploi in rafale. De ce m-am exprimat asa? Ei bine, era doar un fel mai elegant de a spune ca, spre rusinea tuturor, Traian era un derbedeu, un baiat care isi dorea doar sa-si traiasca viata independent, fara nicion satisfactie de ordin spiritual, ci urSorind sa obtina numai placeri de moment. Nimic din ce e bun si frumos nu il interesa; in schimb, tot ce e condamnabil si reprobabil se lipea de el, de parca ar fi fost inzestrat cu o forta ascunsa cu care atragea raul. Modul in care se purta Traian, pe care de multe ori imi era si jena sa il numesc fiul meu, era strigator la cer. Imbracat intr-un mod tipator si extravagant, cu cercei in ambele urechi si parul prins intr-o coada lunga, infatisandu-se ca un vagabond de joasa speta, el nu ezita sa intre in conflict ori de cate ori avea prilejul. Ba, din pacate, ca semn de maxima decadenta, atunci cand se imbata si nu ii convenea ca i se aduceau reprosuri, ne mai “atingea” cu cate o palma si mine, si pe coana preoteasa...


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Fiul pe care l-am crezut un diavol s-a dovedit a fi un înger