gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue16072019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Am căutat liniştea pastorală şi am ajuns în braţele lui Pastor

Evaluare: / 1
1
Index
Am căutat liniştea pastorală şi am ajuns în braţele lui Pastor
Pagina 2
Toate paginile

De la bun inceput, trebuie sa va spun ca sunt o femeie credincioasa. Si asta in toate privintele. Cred in Dumnezeu, cred in dragoste, cred in respectul fata de persoana iubita si sunt fidela omului iubit. Ma numesc Anica Serbanica, am 32 de ani impliniti de curand si sunt necasatorita. Inca. Sper insa ca asta sa nu mai dureze mult si sa intru si eu cat de curand in randul lumii, cum spune mama in serile in care ne mai adunam in fata semineului, la povesti.

Mama locuieste la curte, pe o straduta din capatul cartierului Pantelimon. De cand s-a prapadit tata, in urma cu patru ani, e destul de singura: in afara de surorile ei, ambele mai batrane decat ea, si de mine, nimeni altcineva nu-i mai calca pragul casei. Si, de altfel, nici nu are nevoie. Este o femeie foarte bisericosa, habotnica chiar, care isi petrece ore in sir in rugaciuni ori citind din vechi carti religioase. Eu locuiesc pe o strada vecina, dar la bloc, si uneori, mai ales in week-end, trec pe la ea, sa mai stam si noi la palavre, ca femeile.

Si tot ascultand-o, am gasit aceasta aplecare a ei catre credinta si religie drept una captivanta si datatoare de speranta, asa incat incet-incet am pornit si eu pe drumul catre biserica. Acum, merg regulat la Sfanta Liturghie de duminica si la Sfantul Maslu de marti, tin toate posturile de peste an si, in general, incerc sa fiu o buna crestina, sa nu supar pe nimeni.

Tocmai in acest sens, la sfarsitul anului trecut m-am gandit sa fac o fapta buna si sa ajut o prietena aflata in necaz sa treaca cu bine peste o perioada de neimpliniri si suparari. Ea venea dupa o despartire dureroasa de un barbat pe care il iubise nebuneste si care profitase de naivitatea ei, seducand-o si abandonand-o dupa ce i-a tocat si economiile pe care le avea. Asa ca i-am spus:

- Elena, uite, eu am sa plec intr-o excursie in care se face turul manastirilor din Moldova si Bucovina. Excursia se organizeaza de catre o scoala, pentru elevi, dar cum nu sunt destui copii, se mai accepta si adulti, ca sa se umple autocarul. Nu te-ar incanta sa vii si tu cu mine? Abia mai uiti de suparari.

La inceput, Elena a ezitat, dar mai apoi s-a lasat convinsa si a acceptat. Asa ca am plecat amandoua in excursie, increzatoare ca acolo vom descoperi lucruri interesante, care ne vor rupe de monotonia cotidiana, ne vor departa de rautatea omeneasca si ne vor apropia de Dumnezeu. Ne-am strans, impreuna cu ceilalti excursionisti, dintre care nici jumatate nu erau elevi, la 6 dimineata la locul stabilit, am incarcat bagajele si am pornit. Autocarul avea 40 de locuri; copiii le ocupau pe cele mai din fata, sa vada mai bine, in vreme ce noi stateam undeva mai in spate, in sectorul rezervat oamenilor mari. Elena era plasata la geam, iar eu pe locul celalalt, dinspre culoar, pe partea stanga a autocarului. In dreapta mea, chiar in rand cu mine, era un domn la vreo 40 de ani, cu barba neagra si deasa, genul de crestin-ortodox cult, rafinat, cu pielea alba si fata palida, semn caracteristic al lipsei din alimentatie a carnii de porc.

- Doamne ajuta! m-a salutat cu respect si buna-cuviinta atunci cand s-a asezat pe locul sau, privindu-ma direct in ochi, asa cum fac oamenii bisericosi, care nu au patimi sau, daca au, le au bine ascunse in adancul sufletului.

- Doamne ajuta! i-am raspuns la randul meu, plecand capul respectuos, fara a banui ca acesta avea sa fie inceputul unei adevarate aventuri.

Traseul a fost, pana la un punct, oarecum plictisitor, asa incat discutiile intre pasageri s-au inchegat destul de rapid. Se vorbea mai ales despre ceea ce urma sa vizitam, anume manastirile moldave si bucovinene, despre frumusetea lor si importanta istorica si ortodoxa. Domnul de alaturi, pe care am aflat ulterior ca il cheama Pastor, citea dintr-o carte veche de religie si numai rar intervenea in discutie. De fiecare data cand o facea, insa, ceea ce spunea era ascultat cu atentie de toata lumea, pentru ca omul avea un fel cald, dar in acelasi timp ferm de a rosti cuvintele, ajutandu-l sa capteze atentia prin eruditia pe care o tradau cele spune. Si asa, incet-incet, am ajuns, spre seara, la Gura Humorului, unde ne-am cazat la o vila superba, inzestrata cu camere single (catre una din acestea s-a orientat, singur fiind, si domnul), dar si cu camere pentru doua persoane (pe una din ele ocupand-o eu cu Elena).

A doua zi dimineata, la prima ora, la micul dejun, s-a deschis din nou o discutie interesanta despre obiectivele turistice din minunata zona montana in care ne aflam si din nou Pastor a avut posibilitatea sa uimeasca asistenta cu vastele sale cunostinte de istorie, religie, dar si geografie. Eu una, cel putin, eram de-a dreptul capacitata de acest om frumos si destept, fara a cunoaste nimic despre el; eram, cum sa va spun, pur si simplu topita. Am urcat apoi in autocar, unde am putut observa cum citea rugaciune dupa rugaciune, cum soptea psalm dupa psalm, asta dupa ce dimineata, inainte de masa ma surprinsese placut in momentul in care a spus Tatal Nostru cu voce tare, pentru toti cei de fata. Chiar era un bun crestin, Pastor. Si frumos, si destept, si credincios. Mi-am spus: “Ce norocoasa trebuie sa fie sotia lui, sa aiba alaturi in viata un asa barbat adevarat!” Dar, imediat am observat ceva ce m-a surpins total, de m-a facut sa ma si intreb cum de nu remarcasem pana atunci: nu purta verigheta! Deci nu era casatorit. De unde am tras concluzia: “Inseamna ca am si eu sansa mea!”



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Am căutat liniştea pastorală şi am ajuns în braţele lui Pastor