gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon24022020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...

Evaluare: / 1
1
Index
Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...
Pagina 2
Toate paginile

Sunt, la 43 de ani, un om nenorocit, care si-a pierdut sotia, copiii si casa - si toate astea numai si numai din cauza inconstientei preotului Gabriel. El este acela care i-a divulgat Ioanei - sotia mea - amanunte picante din viata mea extra conjugala, iar cand l-am intrebat de ce a facut-o, a raspuns ca a vrut sa faca un bine. Halal bine! Acum sunt singur, locuiesc cu chirie si imi vad fetitele numai in week-end-uri si in vacante. Cum a fost posibil sa mi se intample una ca asta aflati citind randurile de mai jos.

Casnicia mea cu Ioana a inceput in urma cu 10 ani, atunci cand fiecare din noi avea 33 de ani. Ne stiam de peste trei ani, timp in care trecusem prin fazele normale ale oricarei relatii de durata: ne simpatizasem reciproc, apoi ne indragostisem, devenisem un cuplu si ulterior ne mutasem impreuna. Casatoria a venit, asadar, de la sine, dupa ce ne-a fost clar amandurora ca ne iubim atat de mult incat ne dorim sa avem copii si sa imbatranim impreuna. Si, intr-adevar, copiii aveau sa vina destul de rapid: Gabriela s-a nascut dupa numai doi ani, iar Mihaela dupa alti doi. Ioana avea atunci, ca si mine, 37 de ani, si de comun acord am stabilit ca doi copii ne sunt suficienti pentru a ne considera si simti o familie implinita.

Acum, inainte de a intra in miezul problemelor care urmau sa apara, trebuie sa va marturisesc ca timp de opt ani am fost, cum se spune in popor, usa de biserica. Adica nu am inselat-o niciodata pe Ioana, desi, slava Domnului, se ivisera destule oportunitati s-o fac. Mi-am vazut insa de treaba mea, intrucat sotia imi oferea suficient rasfat erotic incat sa nu tanjesc dupa senzatii noi... In urma cu doi ani, insa, ceva avea sa se schimbe. Ei bine, atunci aveam sa calc stramb pentru prima data. Ce a fost in capul meu, nu imi e clar nici azi. Cert este totusi ca, ajunsa la 41 de ani, dupa ce nascuse doi copii, Ioana a inceput sa isi piarda din prospetimea de altadata. Si, totodata, raporturile noastre intime se rarisera simtitor in ultimele luni. Asa ca, atunci cand am observat o tanara ziarista facandu-mi ochi dulci la vernisajul unei expozitii de organizarea careia ma ocupasem, am simtit cum ma trec caldurile.

Prin urmare, nu m-am mai gandit la toti anii petrecuti alaturi de sotia mea, la tot ce ne lega, la copiii pe care ii aveam impreuna, ci m-am lasat dus de val si mi-am oferit doua ceasuri de extaz trupesc cu juna, pe numele sau Diana. Nu am sa ofer acum amanunte spumoase din timpul escapadei amoroase, insa tot ce pot spune este ca, odata ce - ajutat de cateva pahare cu sampanie - am lasat inhibitiile deoparte si am alungat sentimentul de vinovatie ce ma insotea, am avut parte de clipe cu adevarat unice, de trairi cu totul si cu totul speciale. Motiv pentru care, peste ceva timp aveam sa o caut pe Diana si sa repet experienta.

Toate bune si frumoase pana aici. Nu numai ca aveam o familie fericita, dar, lucru care mi s-ar fi parut de neinchipuit cu cativa ani in urma, ajunsesem sa am si o amanta tanara si frumoasa. Eram foarte satisfacut din toate punctele de vedere, asa ca nici nu ma gandeam sa schimb ceva in viata mea. Insa, stiti cum se spune: cand e sa iti bage dracusorul coada, atunci nu ai ce face - si-o baga. In cazul meu, lucru aproape incredibil, dracusorul avea sa se intruchipeze in persoana unui... preot. Mai exact, in preotul Gabriel, duhovnicul sotiei mele, la care am facut fatala greseala de a ma spovedi, la randul meu, pentru prima data in viata.

Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Daca nu fusesem niciodata la spovedanie, nu inseamna ca nu eram - si nu sunt - un om credincios. Adevarul este ca, desi nu prea am avut de a face cu biserica, in sinea mea m-am considerat intotdeauna un bun crestin, pentru care Dumnezeu a reprezentat principalul sprijin la greu. Sunt convins ca, fara El, nu as fi realizat nimic in viata si ca Lui ii datorez, in primul si in primul rand, totul. Tocmai de aceea, atunci cand, in postul Pastelui, sotia mea a staruit sa ma spovedesc la duhovnicul ei, am acceptat, desi, repet, in ceea ce ma priveste, consideram ca rugaciunile facute acasa, in solitudine, constituie cea mai simpla si curata modalitate de apropiere de Divinitate. Am mers asadar la popa Gabriel, fara sa banuiesc nicio clipa ca acest slujitor al Domnului avea sa imi dea complet viata peste cap.


Parintele a primit confesiunea mea, prima in 41 de ani, cu mare rabdare. Parea un batranel cumsecade, cu o blandete linistitoare in glas, care asculta pacatele pe care le destainuiam cu intelegere si care nu ma judeca pentru ce faptele mele. De altfel, chiar asta a contat in decizia mea de a-i da in vileag aventurile erotice traite cu Diana, si anume faptul ca preotul Gabriel nu ma judeca pentru ce facusem. Doar punea intrebari, cerea detalii, dupa care imi zicea cu calm si blandete ca nu e bine ce am facut, dar ca bunul Dumnezeu, in marinimia sa, ma va ierta. Asa ca, desi inainte de spovedanie statusem in dubii, daca sa dezvalui ori nu adulterul comis, cand l-am simtit pe duhovnic atat de cald si de omenos, am facut-o. I-am spus tot ce se petrecuse in ultimele luni intre mine si amanta mea, omitand numai anumite “detalii tehnice” din timpul contopirii trupurilor. Apoi am plecat multumit ca imi luasem o piatra de pe suflet.

Ce s-a intamplat in continuare avea sa se constituie intr-una din cele mai mari si totodata cele mai urate surprize din viata mea... Nu trecuse nici o saptamana de la momentul spovedaniei, cand, intr-o seara, venind de la serviciu, o gasesc pe Ioana cu o falca in cer si alta in pamant. Parea neagra de suparare si mai furioasa decat un bivol muscat de o colonie de tauni. Nu stiam ce se intamplase cu ea, insa o sumbra premonitie m-a pocnit deodata: “Nu cumva preotul ii dezvaluise spovedania mea?” Am incercat totusi sa imi fac curaj, spunandu-mi ca asa ceva nu se poate, ca nu s-a pomenit vreodata ca un preot sa divulge pacate auzite la sfanta spovedanie, nici chiar daca ar fi fost vorba de un asasin ce-si marturisese cele mai odioase crime. Insa cand m-am trezit ca Ioana ma ia deodata la intrebari, am inteles ca imposibilul devenise posibil: Gabriel ii spusese sotiei de adulterul meu!

- Ia spune, Marian, de ce de la o vreme ai inceput sa intarzii seara, cand vii de la serviciu? Pe unde iti umbla picioarele cand, chipurile, tu muncesti? Nu cumva imi ascunzi ceva, Marian?... Am observat ca de la o vreme nu mai facem dragoste la fel de des ca inainte. Oare nu te mai atrag ca in trecut, ori mi se nazare mie?

Ce puteam spune? Taceam malc si ma gandeam cum e mai bine, sa il iau pe “nu” in brate ori sa recunosc totul si sa sper ca, inr-un acces de marinimie, ma va ierta. Totusi, dupa cum o cunosteam eu pe Ioana, ea era o persoana extrem de corecta din toate punctele de vedere si care, prin urmare, pretindea sa fie tratata cu respect si fidelitate. Motiv pentru care am alungat din minte varianta de a da cartile pe fata si a cersi apoi indurare. Dar, in acelasi timp, incoltit cum eram, nu gaseam nicio alta solutie de a iesi din belea, din moment ce sotia mea stia din cea mai credibila sursa ceea ce facusem.

Profitand de degringolada in care ma aflam, Ioana si-a intetit atacurile. Eram ca un boxer in corzi, asteptand gongul salvator, insa din pacate niciun gong nu avea sa ma salveze.

- Aaaaa.... Deci nu ai nimic de spus? Atunci iti spun eu, ticalosule! Preotul Gabriel mi-a destainuit toata aventura ta cu nesplalata aia. Marian, nu pot crede ca, dupa zece ani impreuna, timp in care ti-am fost o nevasta supusa, devotata si loiala si ti-am faruit doi copii minunati, ai putut sa ma tradezi ca un misel! M-ai dezamagit in cel mai cumplit mod posibil, si nu am sa te iert niciodata, nemernicule! Sa dispari definitiv din casa asta si sa ramai cu vagaboanda aia care ti-a sucit mintile, caci eu bag divort chiar maine, la prima ora! Scarba ce esti!

Ma credeti ca nu am fost in stare sa ma apar in niciun fel? Nu am scos nici macar o vorba! Ioana era un butoi cu pulbere si probabil ca, daca as fi incercat sa ma justific in vreun fel, nu as fi reusit decat sa provoc explozia acelui butoi. Am inghitit asadar in sec si m-am retras in camera mea, injurandu-l in gand pe popa Gabriel si blestemand ziua in care am avut nefericita inspiratie sa ma confesez lui. In noaptea aceea am dormit - sau, mai corect, am incercat sa dorm - pe canapeaua din sufragerie, framantandu-ma pana la ivirea zorilor, iar a doua zi, am incercat sa o imbunez pe Ioana aducandu-i, la prima ora, un buchet urias de crizanteme. Sunt florile sale preferate, si nadajduiam ca astfel sa o aduc la sentimente mai bune; speram sa nu fie atat de intransigenta si de cruda incat sa divorteze, caci gandul ca voi ramane singur pur si simplu ma ingrozea...

As! Nici gand ca sotia mea sa se inmoaie. Ba, dimpotriva! Numai ce m-a vazut cu florile, ca a si inceput sa urle la mine mai tare decat cu o seara in urma. Nici macar nu are rost sa reproduc toate invectivele pe care mi le-a adresat cea cu care traseim zece ani; cert este insa ca, spre deznadejdea mea, Ioana era de neoprit din hotararea sa. Iar faptul ca in seara respectiva ea a primit vizita unui avocat cu care a discutat despre divort chiar de fata cu mine avea sa imi intareasca convingerea ca nu era de glumit. Sotia mea nu mai putea fi intoarsa din drumul spre despartire. Asa ca, in disperare de cauza, chiar a doua zi am mers la preotul care ma bagase in belea, pentru a-i cere socoteala... Ceea ce avea sa imi spuna, insa, Gabriel m-a lasat paf. Am plecat de la el convins fiind ca omul ori era nebun, ori, daca nu era nebun, atunci nu era om, ci era diavolul in persoana; alta explicatie pentru purtarea sa nu am gasit. Vorbele sale ma vor urmari intreaga viata.

- Fiule, ti-am facut un mare bine, pentru care candva imi vei multumi. Daca as fi lasat lucrurile asa cum erau, sunt convins ca ai fi continuat sa pacatuiesti, ai fi continuat sa mergi pe calea pierzaniei si ai fi sfarsit in chinurile iadului. Asa insa, chiar daca acum sufletul iti plange, e bine, caci astfel vei ajunge la mantuire prin suferinta, singura cale de a regasi calea spre raiul lui Dumnezeu. Fiule, acum te doare, dar pentru tine vindecarea a inceput!

Cam asta a fost povestea mea. Ce as fi putut face cand batranul preot era convins ca imi facuse un bine, desi, de fapt si de drept, el mi-a distrus casnicia si viata? Imi venea sa il zgaltai nitel, pentru a-l face sa se trezeasca la realitate si sa nu mai nenoroceasca si pe altii cu a sa “mantuire prin suferinta”. Dar, cu toate astea, nu am facut nimic, pentru ca imi era evident ca Gabriel nu era intreg la minte. Am plecat din biserica si l-am lasat in plata Domnului, apoi aveam sa plec si din casa in care traisem zece ani impreuna cu sotia mea si, mai apoi, cu cei doi copii. Acum sunt singur, locuiesc cu chirie si imi vad fetitele numai in week-end-uri si in vacante. Cat despre Diana, aceasta a plecat din tara si s-a maritat cu un armator grec, dar ma suna uneori ca sa ma intrebe cum o mai duc. De fiecare data cand vorbim, ea se minuneaza de naivitatea mea, care m-a facut sa imi pierd sotia, copii si casa, si rade cu pofta de necazul meu.

Desigur, eu nu am de ce sa ma supar pe Diana pentru ca se amuza pe seama mea, caci ea nu are nicio vina. Toata vina pentru nenorocirea mea este a preotului Gabriel. Nu trebuia sa ma spovedesc lui. Chiar daca, dupa cum zicea popa, “as fi continuat sa merg pe calea pierzaniei si as fi sfarsit in chinurile iadului”, stiu ca, pana una, alta, aici, pe pamant, aveam tot ce-mi puteam dori, iar acum nu mai am nimic.

 

 

 

Din aceeasi categorie:

În loc să o fac să se îmbrace, m-a făcut ea pe mine să mă dezbrac...

În loc să o fac să se îmbrace, m-a făcut ea pe mine să mă dezbrac...

Cand m-am casatorit, in urma cu 20 de ani, n-aveam de unde sa stiu ca voi ajunge sa traiesc cel mai urat cosmar al vietii mele. Sotia mea parea absolu...

Citeşte mai mult...

Abia după ce am arătat că sunt bărbat, am devenit bărbat...

Abia după ce am arătat că sunt bărbat, am devenit bărbat...

Sunt Marcel, de meserie inginer, am 40 de ani si locuiesc in Bucuresti. Ce vreau acum e sa va relatez povestea mea, o poveste pe alocuri trista, pe al...

Citeşte mai mult...

Mama a ales bărbatul pentru mine, şi l-a ales bine

Mama a ales bărbatul pentru mine, şi l-a ales bine

Cand am auzit ce avea de gand mama, am izbucnit intr-un hohot de ras; asa ceva nu se mai face de mult, nici macar la tara, daramite in Capitala, in mi...

Citeşte mai mult...

De Marian sunt sătulă, îmi trebuie altă sculă...

De Marian sunt sătulă, îmi trebuie altă sculă...

Stiu ca multi din cei ce vor citi povestirea mea ma vor condamna, insa totodata sunt convinsa ca se vor gasi macar cateva reprezentante ale sexului fr...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...