gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sat28112020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Stomatologul m-a lucrat întâi sus şi apoi jos...

Evaluare: / 2
1
Index
Stomatologul m-a lucrat întâi sus şi apoi jos...
Pagina 2
Toate paginile

Am fost condamnata la patru inchisoare pentru tentativa de omor si am terminat de ispasit pedeapsa in urma cu doi ani. Pe vremea cand mi s-a intamplat acel lucru groaznic si am ajuns efectiv dupa gratii, eram o persoana care in ruptul capului nu s-ar fi descris ca amenintatoare la adresa cuiva. Dimpotriva: eram blajina, modesta si foarte concilianta de fel.

Eram la sfarsitul unei relatii istovitoare cu un barbat care oriunde, numai in caminul nostru, nu isi gasea implinirea, echilibrul, rostul. Asta fiindca eram eu prea moale pentru a-mi face auzite nevoile de dragoste, siguranta si atentie, asa cum merita orice femeie.

El considera ca sunt ca o planta din aceea frumoasa, ornamentala, dar fara parfum. Fara a vorbi pe ocolite, ma vedea drept fara sare si piper, ar fi vrut sa am o personalitate puternica, ar fi vrut sa fiu infipta in loc de modesta, nastrusnica in loc de cuminte, si asa mai departe. Va dati seama ce era in sufletul meu cand orice faceam nu era bine, iar eu trebuia sa devin altcineva pentru a fi pe placul lui... Pe acest om chiar l-am iubit, dar dezamagirile au curs necontenit. Golul pricinuit de lipsa unei iubiri impartasite si presiunea de a ma transforma in altcineva decat eram de fapt ma goleau de resurse si nu mai gaseam placere de trai. Intr-o seara, la toata suferinta s-a adaugat un alt eveniment, atras parca de starea interioara jalnica prin care treceam. El a dat buzna pe usa, manga de beat cu o tanara atarnata de gatul lui, care, sincera sa fiu, parea a fi drogata.

Pe tonul lui mustrator de obicei, dar mai acid ca alta data, mi-a zis:

- Marina, ce naiba cauti tu acasa acum? Nu poate omul sa isi faca o bucurie, ca ii stai tu ca un ghimpe in coasta! Mars de aici, am treaba!

- Victor, tu te auzi cum vorbesti? Drept cine ma iei ? Cine este fata cu care ai venit?

- De cand te priveste ce fac? Mai bine cauta-ti de drum, ca nu mai esti ce ai fost odata....

Mi s-a daramat cerul! Cata umilinta mai puteam sa indur? M-a pocnit o durere groaznica in inima, cred ca de fapt durerea sufleteasca nascuta la auzul unor asa cuvinte s-a transformat si in durere fizica. Atunci parca m-a trecut un scurtcircuit, nu mai imi amintesc decat ca m-am aruncat asupra lui si, cu mainile adanc infipte in grumaz, am vrut sa il fac sa dispara pe veci. Apoi s-a rupt filmul. M-am trezit la spital, avusesem preinfarct si ma tineau inca sub observatie. Victor a depus plangere fara sa clipeasca si asa am ajuns dupa gratii, sub acuzatia de tentativa de omor.

Cei patru ani de puscarie mi-au accentuat rebeliunea interioara, dar totodata mi-au oferit si o intorsatura sufleteasca de la ateism catre Dumnezeu, m-au ajutat la perceperea "cu alti ochi", cu alte mijloace a lumii in care traim.

Cand am iesit pe poarta inchisorii, am tras o gura zdravana de aer in piept, m-am inchinat pentru darul libertatii mele recastigate si m-am dus direct acasa. Parintii mei m-au primit cu caldura, ei erau singurii care stiau exact prin ce trecusem cu Victor si imi stiau sufletul bun, de copil. Tocmai implinisem 28 ani, ma simteam insa ca la 14 ani: in cautare de raspunsuri, in cautarea unui rost si, de ce nu?, in cautarea iubirii unui barbat. Chiar daca eram inchisa ca un arici in fata barbatilor, tanjeam totusi dupa iubirea sincera, impartasita, a unuia. Intuitia imi spunea ca exista acel barbat, dar trebuia numai sa ma incred intr-un destin bun. Am simtit ca Dumnezeu incepea sa isi intorca fata spre mine atunci cand mi-am gasit de lucru in domeniul publicitatii.

Eram fericita, oh cat eram de fericita la serviciu! Veneam cu idei noi, viabile si care spargeau tiparele de pana atunci. Mi-am lasat creativitatea sa zboare si, o data cu ea, mi-am mai aruncat din lanturile unui trecut dureros care inca ma tineau captiva. Cum eram o fata constiincioasa, fidela companiei, fara a face parada cu vreo tinuta vestimentara sau mai stiu eu cu ce, am devenit in scurt timp mana dreapta a Conducerii acelei companii.

Zilele zburau, mai ieseam cand si cand cu vreo colega de la munca in oras, la vreun spectacol, in rest, veneam direct acasa de la serviciu. Nimic nu mi se parea ca ar putea sparge monotonia in care ma scufundasem pe plan sentimental. Si totusi un eveniment avea sa imi schimbe viata...

Mi-am luat cateva zile libere de la serviciu ca sa imi rezolv o problema infioratoare la un dinte. Caria avansase destul de mult, aveam dureri cumplite si tot ce imi doream era sa ajung de urgenta la un cabinet stomatologic. Tanti Mioara, o femeie sprintena si zurlie, mi-a spus odata, demult de un anume doctor Costica nu-mai-stiu-cum, care este foarte priceput in ale meseriei. Cabinetul lui aflandu-se la numai doua blocuri distanta de al meu, m-am dus direct acolo. Cand am intrat in cabinet gemand de durere, a aparut el, Costica Preda (asa scria pe ecuson), un barbat in jur de 34 ani, cu un chip grosier dar cu ochii albastri de o blandete naucitoare.

Nu stiu exact ce mi-a facut la dinte, fiindca nu avusesem decat foarte rar nevoie de un tratament dentar, si oricum, asta se intamplase demult, cand eram copil.

- Este nevoie sa mai veniti cel putin o data! Dintele era deja distrus pe jumatate si trebuie tratament in prima faza! mi-a zis doctorul pe un ton usor agitat.

Am revenit peste trei zile pentru ceea ce credeam eu a fi interventia finala. Am plecat intr-oi stare aparent buna, cu jumatate de gura amortita de la anestezie si cu linistea ca totul se terminase. Imi pusese plomba definitiva iar lucrurile aveau sa reintre in normal.



Drumul spre fericire Stomatologul m-a lucrat întâi sus şi apoi jos...