gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Thu23012020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Hemoroizii mi-au mâncat maţul gros şi o parte din ficaţi…

Evaluare: / 1
1

Din capul locului, trebuie sa stiti ca am fost toata viata un om sanatos, viguros, pentru care nu prea au existat medicamentele. Adica, de existat, ele au existat, insa eu am apelat extrem de rar la un algocalmin, dupa o betie pana in zori, sau la un paracetamol, impotriva unei raceli care nu trecea de la sine. Insa, repet: extrem de rar am luat o pastila, in rest am fost mereu sanatos - tun. Nu am intrat in spital decat pentru a-mi vizita rude sau prieteni, nu am suferit niciodata de nimic. Asta, pana in urma cu 10 ani, cand am resimtit niste mici intepaturi in timp ce sedeam pe scaun, si astfel am descoperit ca sufar de hemoroizi.

Implinisem, atunci, 46 de ani, si habar nu aveam ce sunt hemoroizii. Auzisem doar ca ar fi niste excrescente carnoase la nivelul anusului. Atat si nimic mai mult. Nu parea asadar prea inspaimantator. Am facut cateva cercetari pe cont propriu si am aflat ca singurele medicamente care au efect sunt cele antiinflamatorii. Motiv pentru care m-am apucat, dupa ce m-am consultat cu sotia mea, Melania, sa ma tratez singur. Timp de circa doi ani am incercat sa ma vindec prin bai calde de sezut in fierturi din frunze de afin, angelica, busuioc, castan, coada-soricelului, frasin, gorun, musetel, papadie sau din seminte de gutui si coaja alba de alun. Insa totul a fost in zadar. Nimic nu a mers, nimic nu a functionat, durerea nu s-a ameliorat deloc. Ba mai mult, suparatoarea afectiune a continuat sa evolueze chiar si dupa ce mi-am introdus supozitoare cu propolis, care nu au produs cicatrizarea dorita. Astfel incat, spre disperarea mea si a sotiei, am ajuns sa nu mai pot sta normal pe scaun, ca orice om - asa de tare ma ustura si ma durea terminatia anala... Si atunci am apelat la ,,baba Veta’’, o batrana vindecatoare din oras, despre care se dusese vestea ca ar avea leac la orice.

Cand a auzit despre ce este vorba, Veta a zambit larg si m-a asigurat ca are solutie la problema mea. M-a pus sa ma intind pe pat si sa ma dezbrac, ca sa vada cu ochii sai hemoroizii mei, i-a vazut, dupa care a exclamat:

- Ai, ai, ai! Nu arata prea bine! E clar, trebuie sa taiem raul de la radacina, pana nu e prea tarziu! Esti pregatit pentru tratamentul cu urzici?

Evident ca m-am mirat auzind de metoda propusa de batrana, insa ce puteam face? Doar era vindecatoare renumita! Mi-am zis ca o sti ce o sti, si am incuviintat cu convingere, desi am observat ca Melania, care era de fata, parea cam sceptica:

- Sigur ca sunt pregatit, mamaie! Sunt gata pentru orice ! Ma doare de mor, cum sa nu fiu pregatit? Sa incercam tratamentul cu urzici!

...Si am incercat. Timp de cinci luni am stat cu fundul deasupra unui lighean plin cu zeama de urzici sI chiar cu urzici crude. Nu stiu de unde le procura Veta, insa in schimb stiu altceva: stiu ca simteam ca mi-a luat fundul foc de la atata usturime pe care am indurat-o, fara sa ajungem insa la niciun progres. Asta, pana intr-o seara, cand, nemaiputand suporta usturimea, am izbucnit de-a dreptul:

- Aoleu, mamaie, nu mai pot, mor aici! Nu vreau sa mai vad urzici in viata mea! Alt tratament mai eficient nu ai?

Baba Veta a inteles atunci ca leacul sau bazat pe urzici nu era suficient de puternic pentru a lichida hemoroizii aflati intr-o faza avansata de dezvoltare si a conchis pe loc, dupa ce a examinat din nou situatia:

- E clar, nu ai scapat de ei! Sunt tot acolo. E nevoie de ceva mai tare, care sa ii elimine definitiv. Asa ca e musai sa punem lipitorile pe ei!

Ma credeti ca, in ciuda supararii si a suferintei cumplite, baba m-a facut sa rad? Auzi la ea: sunt tot acolo! De parca eu nu stiam. De parca nu simteam pe pielea mea in fiecare zi ca sunt acolo. In fine... Dupa ce m-am consultat cu Melania, am decis sa ii acordam in continuare credit varstnicei tamaduitoare, care, in ciuda rateului, parea sigura pe ea si determinata sa ma faca bine. Asa ca am acceptat sa incercam tratamentul cu lipitori, desi, intre noi fie vorba, in prima faza am fost ingrozit inchipuindu-mi dizgratiosii viermi paraziti sugand-mi sangele din hemoroizi:

- Bine, mamaie, hai sa incercam cu lipitorile astea! Dar esti sigura ca e bine, esti convinsa ca nu imi fac rau?

- Daaaa, stai linistit, omule! Oricum, mai rau de cat iti e acum nu are cum sa iti fie!

…Dar mi-a fost ! Nu numai ca, dupa o jumatate de an in care, seara de seara, varstnica vindecatoare aparea cu un cos de lipitori si le punea pe mine, nu s-a semnalat vreo ameliorare a afectiunii mele... Dar, din nefericire, chiar a inceput sa imi fie mai rau, adica mai greu de mers inainte cu fundul paradit intr-asa hal incat nici intins pe pat, pe spate, nu mai puteam sta. Ci doar pe burta. Eram disperat! Am strans din dinti cat am putut de tare in timp ce viermii se infruptau din sangele meu, insa a venit sI momentul in care am cedat. Pur si simplu, in timpul fiecarei sedinte de supt simteam ca ma urc pe pereti de usturime si de durere. Ce s-o mai lungesc! Era carne vie acolo, si nu alta! Iar din cauza asta am rabufnit odata si am tipat mai tare ca puternicul Tarzan cand se napustea pe liana spre suava Jane:

- Oaaaaaaau! Nu mai pooooot! Opreste-te, mamaie, ia lipitorile de pe mine, ca lesin! Opreste tratamentul, ca mor!

Baba Veta a acceptat cu greu infrangerea. Nu ii venea sa creada ca viermii paraziti nu ma vindecasera de hemoroizi, si se lamenta incontinuu. Abia am reusit sa o linistim, eu si sotia mea, cand a inceput sa isi smulga parul din cap de suparare si de nervi. Aproape ca am uitat de ranile mele din dos vazand-o pe biata septuagenara in pragul isteriei, asa de mila mi-era de ea....

In cele din urma, am reusit sa depasim dificilul, dar si penibilul moment, in care eu zaceam pe pat cu fundul dezvelit mancat de viermi, iar baba jelea si azvarlea cu lipitorile in toate partile. Pentru asta i-am multumit Melaniei, care a avut inspiratia de a-i sugera batranei Veta sa se concentreze si sa vina rapid cu alta idee de tratament, caci am mare nevoie. Si, ce-i drept, chiar aveam: nu mai stiam pe ce lume sunt, asa de rau ma simteam!

Vindecatoarea si-a revenit in fire si, dupa ce a mi-a examinat leziunile cu atentie, a cazut nitel pe ganduri, apoi a exclamat radioasa:

- Gata, stiu! E cea mai dureroasa, dar e unica solutie! Cu asta, mergem la sigur! Nu mai e de glumit, cu ierburi si viermi, omule! A venit timpul sa ardem locul cu carbid!

Auzind de carbid, m-am inspaimantat pe loc. Mai apoi insa, cand baba Veta mi-a explicat ca de fapt carbidul nu este decat carbura de calciu, care, aprinsa si aplicata local, poate sa cauterizeze cele mai grave rani, m-am lasat convins:

- Bine, mamaie! Fie cum spui! Hai sa ardem hemoroizii astia pacatosi cu carbid!

…Si i-am ars! Credeti-ma ca nu imi e deloc usor sa va descriu senzatia pe care am avut-o cand carbidul a intrat prima data in contact cu excrescentele mele carnale. Acestea, care dupa ce fusesera deja supuse actiunii unor factori externi cel putin fantezisti, erau extrem de sensibile, au reactionat vehement. Efectiv ca am crezut ca m-a luat dracul cand am simtit usturimea produsa de carbid, care o depasea cu mult pe cea cauzata de urzici sau de lipitori! Cu toate astea, am strans din dinti inca o data si, folosindu-ma de toata incrancenarea de eram in stare, am reusit treptat sa ma obisnuiesc cu sedintele de ardere cu carbid. Din pacate insa, timpul trecea, dar rezultatele intarziau sa apara. Mai concret, cauterizarea pe care o asteptam nu se producea, motiv pentru care intr-o seara am intrebat-o direct pe Veta:

- Mamaie, ce ne facem? E tot carne vie, nu se inchide deloc.

Tamaduitoarea a admis ca asa e, adica rana nu se inchide, apoi, spre disperarea mea, care cu greu ma putusem acomoda cu procedura de ardere a hemoroizilor cu carbura de calciu, a decis :

- Doza dubla! Bagam doza dubla de carbid! Ori la bal, ori la spital!

…Si am bagat doza dubla! Numai ca, de cum am facut-o, de cum m-am asezat cu fundul deasupra ligheanului in care ardea carbidul incins, am simtit ca - scuzati-ma! - am belit-o! Asa de tare m-a fript carbidul la fund, incat cred ca am sarit pana in tavan urland ca din gura de sarpe:

- Mamaaaa, mamaaaa! Moooor!

Desigur, e evident ce se intamplase. Doza dubla de carbid fusese imposibil de suportat pentru carnea mea greu incercata. Rezultatul? Am ajuns, intr-unul din locurile in care baba Veta anticipase ca voi ajunge, si anume la spital. Aveam arsuri de gradele 1,2,3 si 4 nu numai pe fund, dar si pe spinare, si pe pulpe. Peste jumatate de an am stat in spital pentru a ma vindeca numai de arsuri, timp in care hemoroizii m-au chinuit intr-atat incat am simtit ca trec prin furcile caudine... Apoi, cand lucrul acesta a fost posibil, am ajuns pe masa de operatie. Numai ca, din fericire pentru mine, de data aceasta interventia chirurgicala a fost realizata de un doctor proctolog, nu de o baba nebuna, si a fost un adevarat succes: am scapat de hemoroizi fara sa simt nimic!

De la intamplarea cu pricina au trecut cativa ani buni si, spre uriasa mea satisfactie, pot spune ca, dupa ce am depasit cu bine cumpana afectiunii hemoroidale, am redevenit omul sanatos - tun care am fost intotdeauna. Pe baba Veta am mai intalnit-o de cateva ori dupa ce am iesit din spital, iar cand am vazut-o prima data, imi venea sa o strang de gat, si nu alta! Cu timpul insa am iertat-o pentru tot ce mi-a facut, ba chiar am ajuns sa radem, la un pahar de vin impreuna cu sotia mea, de peripetiile prin care am trecut aplicand originalele sale metode de vindecare.

- Mai tii minte, mai omule, ce rau te-au urzicat ierburile alea? Sau cat de tare te-au ciupit lipitorile ? Sau cum ti-a luat fundul foc cand am marit doza de carbid? Mai tii minte?

- Cum sa nu tin minte, mamaie? Tin minte fiecare experienta prin care am trecut din cauza matale! Tin minte ca de fiecare data am sperat sa ma vindec, desi simteam ca mor de usturime, dar in zadar… In fine, ce a fost, a fost! Macar am avut curaj sI am incercat, nu-i asa?

- Am incercat, asa e. Dar haide sa iti spun care e marele meu regret! Stii care e?... Daca nu se intampla sa iti ia fundul foc de la carbid, ei bine, chiar daca nu te vindecai, aveam o ultima varianta, pe care o stiu de la bunicul meu si cu care nu puteam da gres: urina de fata mare! Pe asta, daca o turnam pe rana ta deschisa, mergeam la sigur, iti spun eu! Te scapam de hemoroizi cat ai fi zis ,,peste’’... Dar oricum, e bine ca a iesit si asa, ai avut mare noroc cu proctologul ala.

Din aceeasi categorie:

De treizeci de ani tânjesc după o femeie

De treizeci de ani tânjesc după o femeie

Am cunoscut-o pe Elena in urma cu 30 de ani, in timpul facultatii. Nu voi uita niciodata clipa in care am vazut-o pentru prima data. Parea un inger pi...

Citeşte mai mult...

Nu pot trăi fără el, chiar dacă știu că mă inșală la greu

Nu pot trăi fără el, chiar dacă știu că mă inșală la greu

Cate sacrificii nu se fac in numele dragostei... Eu, una, fiindca il iubesc pe sotul meu cu disperare, nu renunt la el chiar daca, de un an, am aflat ...

Citeşte mai mult...

Mărturisirile au atras tentativele de omor asupra mea

Mărturisirile au atras tentativele de omor asupra mea

Barbati din intreaga tara, va rog sa cititi povestea mea si sa invatati ceva din ea! Nu faceti aceeasi greseala pe care eu am facut-o nu numai o data,...

Citeşte mai mult...

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Numele meu este Bogdan, am 45 de ani si locuiesc in Pitesti impreuna cu sotia mea, Andreea, si cu parintii ei. Andreea are 40 de ani si este o femeie ...

Citeşte mai mult...

Comentarii 

 
0 #1 alex 16-07-2015 07:15
tare frate:D:D:D:D,m ulta sanatate!!!
 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Hemoroizii mi-au mâncat maţul gros şi o parte din ficaţi…