gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon28092020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Mi-au murit patru bărbaţi şi nici celui de-al cincilea nu-i e prea bine...

Evaluare: / 1
1

Prima oara mi-am dat seama de asta pe la 19 ani. Eram o fata frumoasa, bucalata, cu parul saten si lung atarnandu-mi pana la mijloc. Aveam ochii mari, caprui si buzele carnoase. Veneam la oras plina de incredere, speram ca aici voi gasi ceea ce nu am reusit sa gasesc la tara, acolo unde m-am nascut si am crescut: dragostea adevarata, bazata pe incredere si respect! Stiam ca nu va fi usor, ca tipii de la oras abia asteptau sa se infrupte dintr-o franzela calda si proaspata, frumos dospita si crescuta in aerul sanatos de munte, cum eram eu. Dar mai stiam si ca valorile morale cu care ma inzestrasera ai mei imi pot fi de ajuns pentru a tine piept provocarilor, a spune nu ispitelor si a merge pe calea cea dreapta. Si asa a si fost.

Nu m-am daruit primului pretendent, chiar daca Doru Spinache (asa-l chema pe tip) tot spunea ca eu eram cea pe care o asteptase de o viata si ca, odata intrat in mine, in viata mea, nimeni si nimic nu-l va scoate de acolo. Eu stiam de la colegele seduse si abandonate de el ca nu e altceva decat un crai, un fustangiu, asa ca, domnisoara fiind, nu i-am permis asta. L-am indepartat ca pe o masea stricata si l-am uitat.

Prima mea iubire a fost Damian Stratulat, un alt coleg de grupa (eram studenta la ASE), care mi-a aratat afectiune, tandrete si incredere. Vorba lui era vorba, si fapta lui era fapta. Cand spunea ceva, se tinea de cuvant, iar cand facea ceva, lucrul iesit din mainile lui era lucru adevarat. Era genul de om pe care te puteai baza, Damian Stratulat, asta era. De aici i s-a si tras.

Intr-o seara, pe cand eram noi in intimitate deplina si traiam un extaz sufletesc si trupesc vecine cu nirvana, suna telefonul. Era Mihaela, colega mea de banca. Zice:

- Maria, imi pare rau ca te deranjez, poate va aveati alte planuri pentru seara aceasta, dar am mare nevoie de Damian...

Eu, ca fraiera, il rog pe iubitul meu sa se imbrace si sa fuga la ea. Ca, deh, asa-s eu, buna, saritoare, amabila cu toata lumea... Ce se intamplase? Avusese loc o cadere de tensiune pe reteaua din camine si Mihaelei i se arsesera sigurantele. Statea singura in bezna, neajutorata, nestiind ce sa faca. De-aia ma sunase.

Asadar, Damian merge la Mihaela, iar eu astept o ora, astept doua... Nimic! Astept trei, tot nimic! Asa ca pun mana pe telefon si sun la Damian. Degeaba, un raspunde. Sun si la Mihaela. Nici ea nu raspunde. Asa ca, in disperare de cauza fiind, ma imbrac si fug la caminul de fete. Acolo, dezastru... Politie, salvare, pompieri... Si jos, intinse pe doua targi, acoperite cu doua cearsafuri, doua cadavre... “Of, Doamne!”, am strigat.

Ce se intamplase? Damian uitase sa intrerupa curentul de la panou si o secunda de neatentie i-a fost fatala. L-a zgaltait ce l-a zgaltait, l-a prajit pana l-a invinetit si l-a aruncat vreo trei metri, lovindu-l cu capul de perete. Acolo a ramas, lat. Mihaela, vazandu-l cum tremura ca bagat in priza, ceea ce de fapt nu era departe de adevar, caci firele la care lucra erau conectate la priza centrala, a incercat sa-l desprinda de acolo, asa ca a preluat o parte din sarcina si s-a trezit si ea bataita...

Una peste alta, pana la urma am reusit sa ma resemnez si sa trec peste. Mi-am spus: “C’est la vie! Atat mi-a fost sa fiu cu Damian! Asta mi-a fost norocul cu Stratulat!” si l-am condus cu mila pe ultimul drum. Spre norocul meu, nu a trebuit sa stau prea mult timp singura. Caci, printre colegii lui Damian care au purtat cosciugul cu corpul neinsufletit la groapa, l-am remarcat pe Sorin Dumbrava. Era si greu sa nu remarci un om ca el. Inalt, bine facut, putin neras, degaja virilitate! Adica arata bestial.

N-a durat mult pana sa ma apropii de Sorin si sa devenim intimi. Si iubita lui murise cu o luna impreuna, inecata cu un mare os de peste, asa incat el era indurerat, ca si mine; era singur, ca si mine; era dornic de a lasa tristul trecut in urma. Iubirea noastra a venit de la sine. A parut ceva normal atat pentru noi, cat si pentru cunoscuti, care ne tot spuneau ca n-au vazut un cuplu atat de potrivit. Adevarul e ca aveam aceleasi preocupari si pasiuni, acelasi mod e de vedea lumea si viata; una peste alta, parca am fi fost facuti unul pentru altul. Dar pana la urma s-a dovedit ca nu era asa...

Trecusera doi ani de cand eram cu Damian. Dezvoltasem o relatie solida, bazata pe respect si incredere, asa cum imi dorisem. Aveam de gand sa ne casatorim la terminarea facultatii. Dar nu am mai apucat. Unde s-a mai pomenit ca o femeie plina de viata, o torta vie cum eram eu, sa se casatoreasca cu un om rece ca gheata, cum ajunsese el?.. cu un mort! Intr-adevar, nicaieri...

Era o splendida dupa-amiaza de primavara, numai buna de iesit la un gratar. Asa ca ne-am facut bagajele si dusi am fost eu, Sorin Dumbrava si inca sase colegi de an. Am campat intr-un luminis dintr-o padure nu departe de manastirea si ne-am distrat: am mancat, am baut, am jucat carti, table, volei... Iar, spre seara, cand incepuse sa se intunece, ne-am retras, doi cate doi, prin tufe si boscheti si am facut dragoste in natura. A fost superb, dar numai pana un punct. Caci, aflat in focul actiunii, Sorin Dumbrava a omis un amanunt: nu e bine sa calci descult pe taciuni incinsi daca nu esti fachir! Ei bine, focusat asupra corpului meu, el a calcat.

- Aaaaaah! Doamneee! a urlat ca un apucat, stricand placerea tuturor, care au sarit ca iepurii din straturi, tare speriati. Aaaaaaah! Mor de durere, mor de durere! a insistat barbosul meu, si am luat vorbele lui ca pe o figura de stil, un fel de a vorbi. Pana la urma insa, ele s-au devedit cat se poate de reale: Sorin Dumbrava chiar a murit.

Dus la spital, el a fost internat la terapie intensiva; nu era vorba doar de o arsura duperficiala, talpa lui Sorin fusese strapunsa bine de acel taciune incins. Nu stiu exact, si nici nu vreau sa imi amintesc prea multe, dar el avea intoleranta la anumite antibiotice, pe care doctorii, in necunostinta de cauza, i le-au administrat... Un sfarsit dureros, tragic pentru un om atat se bun si bland cum a fost Sorin Dumbrava. Ce sa fac, insa? Mi-am spus: “Merg inainte! Exista viata dupa Dumbrava!”, si am trecut peste.

Dupa ce am terminat facultatea, m-am angajat ca economista la un Centru de calcul. Acolo nu era prea mult de lucru, dar si banii nu veneau cu taraita – si noi ne faceam ca muncim, si ei se faceau ca ne platesc. Asa ca, in lipsa de satisfactii materiale, am compensat cu cele sentimentale. M-am indragostit de Bobby Banloc, fiul directorului general, care facea act de prezenta pe acolo ca sa ii faca pe plac tatalui. Bobby, desi baiat de bani gata, era un barbat romantic, sentimental si milos... Cel putin cu mine, cat a fost sa fie, s-a purtat ireprosabil Banloc junior. Dar, din pacate, nu a fost sa fie prea mult… Bobby Banloc a murit la numai 27 de ani !

A fost tragedie in Centrul de calcul, caci Bobby era foarte iubit in ciuda legaturii de sange cu seful cel mare (sau tocmai de aceea, cine mai stie...). Baiat de actiune, Bobby avea o masina sport , dar si mania vitezei. Il sfatuiam: “Las-o mai moale, Bobby!”, dar el imi replica: “Sezi bland, Maria! Bag presiune in ea, ca doar nu-i caruta!”. Si baga... Norocul meu ca nu eram cu el cand s-a intamplat grozavia, caci acum eram si eu oale si ulcele. A sfarsit desfigurat Bobby, cand l-au ingropat nici nu au deschis sicriul sa i se vada fata, atat era de transformat in rau, saracul. Martorii au spus ca a fost pur si simplu dezmembrat, adica era facut bucati in urma impactului cu o autoutilitara care circula regulamentar... Ce pacat de el!

Nu am plans foarte mult dupa Bobby Banloc, cel putin nu la fel de mult cum am jelit dupa Damian Stratulat sau Sorin Dumbrava. Asta, probabil, fiindca nu eram impreuna decat de prea putin timp, ca sa apuce sa se sedimenteze sentimentul. Sau pentru ca, atat de lovita de soarta, ma imunizase Dumnezeu, cine stie?... Urmatorul pe lista fericirii si nefericirii mele a fost Liviu. Liviu Brumar. Un barbat potent, capabil sa ofere senzatii tari oricarei femei, dar in acelasi timp un tip dragastos, delicat. L-am iubit cu frenezie de la inceput pana la sfarsit - un sfarsit arzator, atat la propiu cat si la figurat... Patru ani minunati, de pasiune, din care nu regret nicio secunda din cele petrecute cu, alaturi, pe sau sub Liviu Brumar…

Liviu era pompier. Avea o alura impunatoare, o privire smechera si o mustata rasucita ca a detectivului Poirot…ii cadeau femeile la picioare ca spicele in fata secerii. Dar el nu avea ochi decat pentru mine. Ma iubea cu adevarat, ma alinta, imi facea toate poftele si nu prea ma lasa singura. Spunea:

- O fiinta asa delicata si fragila, ca tine, Maria, nu trebuie lasata o clipa singura, ci trebuie iubita zi si noapte!

Intr-o noapte, insa, nu m-a mai iubit! A sunat alarma si echipa a plecat in graba la locul incendiulului. Liviu era sef de echipa, dar el nu statea sa dea ordine, ci intra primul in foc, cu capul inainte! El spargea frontul de atac; uneori chiar lua actiunea pe cont propriu, era foarte curajos Liviu Brumar. Atunci insa, din neatentie un cadet a dizlocat o grinda care s-a pravalit in capul lui Liviu Brumar. Au fugit colegii cu el la spital, dar era prea tarziu: grinda ii deschisese teasta si ii provocase multiple contuzii cerebrale... Il pierdusem asadar si pe Liviu, si ramasesem iar singura, neconsolata, disperata. Blesemata. Ma intrebam: “Pana cand, Doamne? Pana cand ma mai pedepsesti in felul asta?”. Ma revoltam: “N-am omorat pe nimeni! N-am si eu dreptul la fericire”. Faceam promisiuni Divinitatii in gand si plangeam. Foarte mult plangeam... Aveam viata grea, si nu mai eram chiar tanara. Asta pana in urma cu doi ani, pe cand ajunsesem deja la 35 de primaveri. Atunci, in sfarsit, am crezut ca a iesit soarele si pe strada mea. Inca mai cred…

L-am cunoscut pe Dudu Stamache intamplator, la piata. Eu luam mere, el ciuperci. Ii plac foarte mult ciupercile, le devoreaza pur si simplu. Are si niste oameni ai lui, care ii culeg si ii aduc de undeva din munti, ciuperci alese, de soi, numai una si una. Nimic toxic sau otravitor, cum aduc altii. De multe ori i le gatesc chiar eu, caci ne-am mutat impreuna de circa patru luni. Ne intelegem minunat, nu iesim unul din vorba altuia. Numai ca acum doua zile el a iesit dintr-a mea. I-am spus:

- Dudu, ciupercile astea imi par suspecte! Sunt cam albastre. Esti sigur ca sunt comestibile?

- Bineinteles ca sunt! Doar le-am luat de la oamenii mei, ce naiba! Prepara-le, te rog, asa cum imi plac mie, inabusite in mujdei de usturoi!

Si le-am preparat! Dar eu una, n-am gustat din ele! Acum, de doua zile, Dudu zace pe patul de spital, la hotarul dintre viata si moarte. A avut parte de o intoxicatie grava, la granita cu otravirea. A paralizat pe-o parte, bietul de el, cine stie ce reactie i-or fi dat ciupercile ale, ca prea erau albastre... Oricum, ciuperci ca cele pe care le-a inghitit Dudu sunt la laborator, la analize. El zace in spital, inconstient, iar eu sunt in drum spre biserica. Ma duc sa ma rog la bunul Dumenzeu sa-l scape, ca daca-mi moare si el, nu stiu ce ma fac. Poate ca am fost blesemata in tinerete de aventurierul Doru Spinache, dar poate ca odata si odata blestemul asta se va desface si chinul meu va lua sfarsit. Ca nu mai rezist, credeti-ma! Am ajuns sa ma gandesc: “Oare nu era mai bine sa ii cedez lui Spinache? Poate, daca i-as fi cedat, viata mea ar fi luat alta turnura...”

Din aceeasi categorie:

Ciula, vrăjitoarea, mi-a făcut figura

Ciula, vrăjitoarea, mi-a făcut figura

Nu am crezut niciodata in farmece, blesteme si alte facaturi. Tocmai de aceea atunci cand colega mea de munca m-a amenintat ca va merge la o vrajitoar...

Citeşte mai mult...

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Numele meu este Bogdan, am 45 de ani si locuiesc in Pitesti impreuna cu sotia mea, Andreea, si cu parintii ei. Andreea are 40 de ani si este o femeie ...

Citeşte mai mult...

Mi-a trecut viața în timp ce mă uitam la televizor

Mi-a trecut viața în timp ce mă uitam la televizor

Sunt Aneta Rosu, din Pascani, am 38 de ani si sunt necasatorita. Ba, mai mult chiar, sunt inca domnisoara, aceasta insemnand nu numai ca sunt o femeie...

Citeşte mai mult...

Nepotul m-a batjocorit, dar unchiul lui chiar m-a iubit

Nepotul m-a batjocorit, dar unchiul lui chiar m-a iubit

Maricel a fost in doua randuri sotul meu. In urma cu zece ani ne-am casatorit pentru prima oara; pe atunci eu nu implinisem inca 30 de ani, in vreme c...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Mi-au murit patru bărbaţi şi nici celui de-al cincilea nu-i e prea bine...