gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri30102020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Abia după ce am arătat că sunt bărbat, am devenit bărbat...

Evaluare: / 2
1
Index
Abia după ce am arătat că sunt bărbat, am devenit bărbat...
Pagina 2
Pagina 3
Toate paginile

Sunt Marcel, de meserie inginer, am 40 de ani si locuiesc in Bucuresti. Ce vreau acum e sa va relatez povestea mea, o poveste pe alocuri trista, pe alocuri amuzanta, din care se pot trage anumite invataminte si concluzii. Cea de pe urma si definitiva dintre aceste concluzii este aceea ca, daca stii sa iti joci cartile, poti castiga jocul, indiferent daca aceste carti sunt bune sau rele. Stiu ce vorbesc, am trait totul pe propria piele. De ce spun asta? Fiindca am fost un om bun, atat de bun incat am ajuns sa fiu luat de prost chiar si de sotia mea. Dar, la un moment dat, am schimbat placa si am folosit bunatatea in favoarea mea. Acel moment a fost atunci cand Manuela m-a prins in patul conjugal cu Didina, vecina de dedesubt.

Sunt casatorit cu Manuela de peste un deceniu. Ea are 32 de ani, lucreaza ca si creator de moda, cum ii place sa se autointituleze - in fapt, nu este altceva decat o croitoreasa intr-un atelier al unui designer - si, de felul ei, este foarte intepata. O femeie apriga, infipta, bataioasa, care stie sa se descurce in orice situatie. Asta spre deosebire de mine, care sunt genul de om bleg, moale, care prefera sa cedeze in favoarea altuia decat sa intre in contre si clinciuri. De fapt, lasand la o parte atractia fizica, tocmai aceasta contradictie flagranta de caractere a fost cea care ne-a manat unul spre celalalt, incat am ajuns sa ne unim destinele. Mie mi-a convenit sa stiu ca am alaturi pe cineva care poate rezolva problemele in locul meu, iar ea a preferat sa aiba un sot supus, care sa nu carteasca si care sa ii dea mana libera.

Cu tot pacifismul meu, in decursul timpului, intre mine si Manuela s-au dus adevarate lupte, lupte care s-au inasprit de la an la an, odata ce ea constata ca eu nu devin mai dezghetat, iar eu constatam ca ea nu se mai imblanzeste. Chemarea catre genul opus a scazut reciproc odata cu trecerea timpului, atractia fizica aproape ca a disparut si ea, tot ce a ramas din iubirea noastra fiind amintirile vremurilor bune. Prea putin, mai ales ca intre timp Manuela, fara sa ii pese de suferinta pe care mi-o provoca, incepuse sa se vada cu alti barbati. Asa incat s-a impus, atunci, o discutie capitala cu sotia mea, discutie care a decurs cam in felul urmator:

- Manuela, eu nu mai suport traiul acesta dezmatat al tau. Eu sunt un om bun si intelegator, trec multe de la mine, dar deja te barfesc vecinii din bloc...

- Cum indraznesti sa te legi de viata mea privata, Marcel? Cine iti da tie dreptul asta, mamelucule? De cand nu ti-ai mai indeplinit datoria de barbat fata de mine?

- Dar tu, tu de cand nu ti-ai mai indeplinit fata de mine datoria de femeie? Daca tac, asta nu inseamna ca nu vad si aud.

- Daca ai vedea si ai auzi, ai actiona, Marcel, nu ai sta ca un urs in hibernare, sa iti rezolve altii femeia si toate celelalte probleme… Prost ai fost, prost ai ramas, asa ca hai, scuteste-ma!

In sinea mea eram constient ca Manuela avea dreptate. Chiar eram un bleg si un mototol. Dar lucrul asta ea il cunoscuse de la inceput, asa ca nu intelegeam de ce mi-l reprosa dupa ani buni de casnicie, ci nu mi l-a reprosat inainte de casatorie. Cat despre partea cu vorbitul lumii din bloc, lumea aceasta era reprezentata de una si aceeasi persoana, duduia Didina, zisa “Bubulina”, care locuia sub noi si care, vaduva si pensionata anticipat fiind (ii aranjase pensionarea un doctor corupt, caci de fapt n-avea nici pe dracu’, practica zilnic jogging, streching si aerobic), nu avea altceva de facut decat sa afle ce se mai intampla, ce mai zice unul sau altul. Si, dupa ce le afla, le transmitea celor ce aveau chef sa o asculte, unul dintre acestia fiind eu. De ce puneam urechea la vorbele Didinei, zisa “Bubulina”? Din doua motive: in primul rand, pentru ca multe dintre barfele sale o priveau pe Manuela, care in lipsa mea isi facea de cap cu unul si altul; iar in al dolea rand, fiindca imi placea de ea ca femeie.

Gasesc, in acest moment al povestirii mele, ca ar fi cazul sa dezvolt putin pe seama Bubulinei. Ei bine, Didina-Bubulina este, cum se spune in popor, o femeie de femeie. Adica genul de muiere dintr-o bucata, care nu se incurca in detalii, nu se pierde in amanunte, ci merge direct la esenta. Cand vede ceva, cere; cand vrea ceva, ia. Fara retineri, fara oprelisti de ordin moral sau de alta natura. Moto-ul ei in viata este “Traieste ora”, o fina ironie la adresa barbatilor care, adoptand drept idee calauzitoare de viata dictonul “Traieste clipa”, sfarsesc raporturile intime in doar cateva momente. O adevarata figura, aceasta Didina, va rog sa ma credeti! Cum sa nu ii placa unui barbat o astfel de femeie? Cum sa n-o doreasca? Ori eu, in ciuda aprecierilor Manuelei - care ma considera un bou si nimic altceva - sunt barbat si nu aveam cum sa nu remarc toate acestea si sa nu vreau sa ii ofer acces direct la esenta mea. Ceea ce, de fapt, intr-un final am si facut. Dar, pana acolo mai e. Acum, sa revin la momentul de dinainte de divagatia pe seama Bubulinei, respectiv la momentul disputei cu Manuela.


Artizat al pacii fiind de felul meu, adept al non-combatului, am lasat discutia cu nabadaioasa mea sotie in coada de peste, nu am pus in niciun fel lucrurile la punct. Practic, am vorbit de dragul de a vorbi, pentru ca mai apoi sa revin la obiceiurile de dinainte si sa fac ceea ce face orice mototol: sa imi vad de treaba mea si sa caut sa nu supar pe nimeni. Dar oare asta e scopul vietii unui om, sa nu deranjeze vietile altora? Cum ramane cu propria viata? Nu trebuie si ea traita? Intrebari existentale, pe care mi le-am pus intr-o seara, in timp ce savuram un pahar de brandy in compania vecinei Didina. Intrebari la care am gasit si raspunsuri, drept pentru care m-am hotarat sa dau frau liber instinctelor primare si sa eliberez animalul din mine. Iar cand spun animal, nu ma refer nicidecum la “bou”, ci dimpotriva, la “taur”…

Stiam ca Bubublina ma place. O placeam si eu. Eram singuri, bausem, aveam amandoi dispozitie romantica. De ce n-am fi facut-o pe treaba? Numai pentru ca Manuela ma considera un prost? Ei bine, era momentul sa ii demonstrez ei, dar mai ales mie insumi, ca nu era asa. M-am dat aproape de Didina-Bubulina, am luat-o de gat, am apasat-o incet, cat sa simta ca nu e gluma si ca vreau s-o tavalesc, iar ea a oftat. Am realizat ca era la fel de dornica si excitata launtric ca si mine si ca a o rapune va fi o misiune destul de usoara. Si nu m-am inselat.

- Didina, astazi arati mai bine ca oricand. Si ai in privire o lucire aparte! i-am lansat un prim compliment, in timp ce imi lasam mana sa alunece pe sanii tari si pietrosi, ai caror sfarcuri se intarisera precum butoanele de la sunerii.

- O, Marcel, iti multumesc, dar nu este meritul meu, ci al tau. Intotdeauna vederea unui mascul adevarat, ca tine, imi asterne in ochi o privire de lupoaica hamesita. Stii ce inseamna asta, nu?

Am incuviintat din cap ca inteleg si am trecut la treaba. Stiam ca Manuela era la o prezentare de moda (desi ma indoiam ca era intr-adevar acolo...) si nu urma sa vina prea curand, asa incat am luat-o pe Bubulina treptat. M-am ocupat de ea temeinic, neratand niciun centimentru patrat din corpul ei minunat: alb, catifelat si parfumat. Cand, in fine, am ajuns la “punctul forte”, femeia era pe jumatate gata. Sa o termin a fost floare la ureche, animalul pe care il tinusem prea mult in frau si pe care tocmai il eliberasem facand-o harcea-parcea. Nu mai retin amanunte si, chiar daca mi le-as aminti, nu stiu daca se cade a vi le impartasi, dar stiu un lucru: bestia in care ma transformasem a rupt-o in doua pe Didina-Bubulina! Cu toate antrenamentele ei la sala de forta, cu greu mi-a putut face fata, rugandu-ma in repetate randuri sa o mai slabesc, ca altfel o innebunesc. Dar n-am slabit-o. I-am dat pana s-a saturat, lasand-o lata... Si tocmai atunci, pe cand imi admiram opera, m-am pomenit cu Manuela in pragul usii.

- Pe toti sfintii, ce se petrece aici? Marcel, ce cauta Didina in patul nostru? Si de ce e dezbracata? Si de ce nu misca? m-a intrebat ea, cu ochii cat cepele, maturand camera din prag.

- Sa miste?! m-am dat eu macho. Sa zica mersi ca mai respira! La cate a avut de indurat, ma mir ca n-a sucombat!

Dupa aceste vorbe, mi-am luat un prosop din dulap si m-am indreptat catre baie, aruncandu-i Manuelei, care ramasese incremenita, peste umar:

- Vezi cum faci sa o duci acasa. Cand ies de aici, vreau sa gasesc patul gol, ca mi-e somn. Intelegi?

Manuela a clatinat din cap mecanic, ca o vita, semn ca da, intelege, si chiar asa a fost, drept dovada stand faptul ca la iesirea din baie am gasit asternuturi noi, impecabil aranjate la dunga, si nici urma de Bubulina. M-am bagat in pat si, ca un barbat adevarat ce tocmai devenisem, m-am culcat. Nu m-am intrebat nicio clipa ce o gandi sotia mea despre mine si despre cele vazute, pentru ca, sincer vorbind, nici nu imi pasa. Asa cum nici pe ea nu a interesat-o ce anume gandeam eu cand aflam de o noua aventura extraconjugala de-a ei, asa nu ma interesa nici pe mine de ea acum. Scurt si la obiect.

A doua zi, in zori, surpriza! M-am trezit cu Manuela, complet goala, peste mine, ea oferindu-mi clipe de amor de neuitat, cum nu mai imi oferise de ani buni...

- Ia sa te vad acum, Marcel! Hai, arata-mi de ce esti in stare, da tot ce ai mai bun! m-a indemnat ea, in timp ce se impingea si se proptea nabadaioasa cu dosul inspre mine.


M-a incantat faptul ca, in loc sa se atace si sa faca o scena din pricina ipostazei in care ne gasise pe mine si pe vecina Didina, sotia mea a reactionat pozitiv, neparand afectata de adulter, asa ca am lasat reticentele la o parte si am trecut la treaba. Aveam de luat o revansa fata de ea, una mult amanata, si trebuia sa o iau la modul cel mai vehement, asa incat sa o fac pe Manuela sa inteleaga ca a fost nedreapta cu mine etichetandu-ma prost, bou sau mocofan.

- Bine, Manuela, daca asta vrei. Tine-te bine si ia de aici! i-am raspuns, in timp ce am apucat-o cu ambele maini de solduri, am sarutat-o pe ceafa si am sarit pe ea asa cum sare un berbecut salbatic si exaltat pe o iada blanda si docila.

Dupa care a venit macelul... Ce a urmat, nu se poate exprima in cuvinte. Asa ca nu am sa exprin. Am sa ma limitez la a va destainui faptul ca i-am oferit sotiei mele cea mai dura partida de amor din viata ei, una la incheierea careia am lasat-o intr-o stare de inconstienta vecina cu letargia. Dupa care m-am imbracat si am plecat la serviciu, in drum oprindu-ma pe la vecina Didina, pe care am rugat-o:

- Du-te pana sus, la noi si trezeste-o pe Manuela, caci si ea te-a trezit pe tine azi-noapte, cand erai cazuta. Si ajut-o sa faca curatenie, da?

Dupa care am schimbat brusc tonul calm cu unul agresiv:

- Cand ma intorc, vreau sa gasesc casa luna!

Ce pot sa va mai spun? De la acea “dubla”, viata mea s-a schimbat completamente. De atunci, Manuela ma vede cu alti ochi si ma apreciaza altfel. Nu mai iese cu alti barbati, nu mai lipseste noptile de acasa si nu mi se mai adreseaza la modul jignitor la care o facea inainte. Dimpotriva, e toata numai miere si nu stie cum sa se mai gudure pe langa mine pentru a imi obtine favorurile. Favoruri pe care, nu ma sfiesc s-o recunosc, i le ofer atat ei, cat si Bubulinei, cea care are meritul de a fi trezit animalul din mine si a-l fi pus la treaba dupa ce Manuela il abandonase in hibernare.

Deunazi, dupa ce i-am dezvaluit sotiei ca ma bate tot mai tare gandul sa fac un copil, ea s-a aratat incantata de idee, implorandu-ma insa ca, odata ce voi fi devenit tata, sa ma fac om de casa, serios, responsabil si sa nu ma mai ating de Didina-Bubulina... Cum va spuneam: concluzia este ca, daca stii sa iti joci cartile, poti castiga jocul, indiferent daca ai carti sunt bune sau rele...

 

Din aceeasi categorie:

În materie de amante e ca peste tot: ce e mult, strică!

În materie de amante e ca peste tot: ce e mult, strică!

Numele meu este Manuel, am 40 de ani si sunt un barbat normal, care duce o viata normala intr-un cartier central al Iasiului. La ce ma refer atunci ...

Citeşte mai mult...

Am alergat după Ariana de şapte ori, peste şapte mări şi şapte ţări...

Am alergat după Ariana de şapte ori, peste şapte mări şi şapte ţări...

Povestea mea este o poveste de dragoste. Citind-o, veti constata cat de mult mi-am dorit sa o cuceresc pe cea care mi se strecurase in suflet si imi f...

Citeşte mai mult...

Le-am aratat adolescentelor cum fac amor femeile mature

Le-am aratat adolescentelor cum fac amor femeile mature

Ma numesc Dorin Topala, sunt din Constanta si am 67 de ani. Tot de acolo sunt si parintii mei, Ileana si Mihai Topala, doi oameni minunati, care au du...

Citeşte mai mult...

Şi înşelat, şi copulat, şi cu copilul luat...

Şi înşelat, şi copulat, şi cu copilul luat...

Intreaga poveste incepe in urma cu 10 ani, atunci cand m-am casatorit cu Alenia, o fata modesta si simpla, de 20 de ani, de la tara, care pe deasupra ...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Drumul spre fericire Abia după ce am arătat că sunt bărbat, am devenit bărbat...