Camel Mugabe este african. Felul lui de a face dragoste este unic, iar pielea corpului sau este neagra ca abanosul si are un miros specific. As recunoaste acest miros dintr-o mie, ba chiar dintr-o suta de mii. Eu ma numesc Adela Parvu, am 40 ani si sunt bucuresteanca get-beget. Locuiesc cu parintii, sotul si cei trei copii intr-o casa din cartierul Rahova. Situatia in familie este una destul de calma, acum, dar pana sa se linisteasca lucrurile si sa se aseze in matca in care sunt acum, a fost multa agitatie...

Spun asta intrucat sotul meu este ivorian, iar parintilor mei, oameni simpli, in varsta, cu conceptii traditionaliste, le-a fost foarte greu sa se obisnuiasca cu ideea ca fiica lor sa aduca la usa casei un „negrotei”, cum il numesc ei pe Camel Mugabe. Nu va spun ce a fost la gura lor cand le-am povestit prima oara de relatia mea cu el si, mai apoi, cand i-am anuntat ca am decis sa ma marit cu ivorianul... L-au facut ca pe o albie de porci. Eu insa nu m-am lasat pana nu i-am facut sa isi schimbe parerea despre el. Acum il apreciaza si iubesc foarte mult, ca pe un adevarat ginere si prieten de nadejde. Dar pana i-am convins de asta, numai eu stiu cat am patimit...

L-am cunoscut pe Camel Mugabe in urma cu 20 de ani, pe vremea cand eram inca domnisoara. In prima instanta nu am vazut in el altceva decat un coleg de facultate, o pata de culoare, atat la propriu, cat si la figurat, in peisajul destul de anost si rece al salilor de curs. Si spun asta fiindca Camel este negru. Atat de negru incat noaptea, pe intuneric, ar putea foarte usor trece neobservat, daca ar tine ochii inchisi. Colegii nostri de la facultatea de medicina au ramas surprinsi cand, in anul doi, au aflat ca formam un cuplu. Acesta fiindca pana atunci nimic din comportamentul nostru nu daduse de inteles cum ca am fi mai apropiati decat sunt doi colegi de grupa. Dar noi eram. Totul s-a intamplat foarte rapid si foarte firesc. Plecand impreuna catre casa, zi de zi, am discutat una-alta si am descoperit ca impartaseam aceleasi pasiuni si ca aveam puncte de vedere comune vizavi de problemele existentiale. Apropierea dintre noi a venit ca ceva firesc. Incet-incet am ajuns sa ne simpatizam reciproc si la un moment dat simpatia s-a transformat in dragoste. O dragoste adevarata, trainica, unica.

Camel Mugabe a fost primul barbat din viata mea. Si singurul. Cand i-am acceptat avansurile eram virgina. Cunoscusem baieti inaintea lui, ajunsesem la un oarecare grad de intimitate cu unii dintre ei, dar niciunul nu ma capacitase intr-o asa masura incat sa ii permit sa ajunga prea departe. Asta nu pentru ca as fi fost eu frigida sau mai putin permisiva decat altele. Dimpotriva, de felul meu sunt foarte dornica si pasionala. Nu, pur si simplu, pana la Camel nu intalnisem pe nimeni cu care sa ma inteleg atat de bine si alaturi de care sa ma simt atat de fericita si in siguranta. Intr-adevar, ivorianul Camel este genul de barbat sigur pe el, care  emana forta in jur. Masoara aproape doi metri, are un spate lat ca al culturistilor si un chip frumos, de adonis negru. Trasaturile fetei ii sunt regulate, buzele groase si carnoase, parul-ondulat in modul specific africanilor, iar barbatia-absolut impresionanta. Peste toate, corpul sau raspandeste un miros anume, un miros unic, pe care nu l-am mai intalnit la nimeni altcineva si pe care il ador pur si simplu. De fapt, asta e ceea ce m-a atras cel mai mult la el in prima instanta: mirosul. Si acum, dupa atata timp de cand l-am descoperit, ma topesc dupa el, si nu altceva...

Povestea noastra de dragoste, mai exact prima parte a sa, avea sa dureze circa patru ani, adica pana la terminarea facultatii. Patru ani care nici nu stiu unde s-au dus, atat de repede si de frumos s-au scurs. Am trecut, alaturi de african, prin toate starile sufletesti posibile, de la iubire la ura, de la speranta la deznadejde, de la nepasare la incrancenare. Ne-am bucurat impreuna atunci cand luam examenele, si ne-am intristat atunci cand le ratam. Am ras nebuneste in vacantele petrecute cu prietenii, si am plans cand mama si tata mi-au interzis sa il aduc acasa pe „negrotei”.  Ne-am luptat cu prejudecatile oamenilor, si am invins. Nimic nu a reusit sa ne desparta. Ne faceam planuri de viitor, speram ca vom fi impreuna pentru tot restul vietii. Intentionam sa ne casatorim, in ciuda opozitiei parintilor mei si a unora dintre cunoscuti. Eram uniti la bine si la rau. Traiam un vis frumos, din care ne doream sa nu trezim vreodata. Dar, din pacate, am fost nevoiti sa ne trezim, iar trezirea a fost una brusca si dureroasa. Se terminase facultatea si Camel Mugabe trebuia sa se intoarca acasa, in Coasta de Fildes. Am fost distrusa.

Poate va intrebati de ce a plecat ivorianul, daca ma iubea atat de mult. Si eu m-am intrebat ani la rand. Ei bine, e momentul sa va spun cate ceva despre Camel, despre familia sa si despre patria lui natala. Coasta de Fildes este o tara mica si saraca de pe coasta de vest a Africii, care traieste de pe urma exportului de cafea, cacao, cherestea si ulei de palmier. Acolo, ca de altfel in majoritatea tarilor din zona, pentru omul de rand a trai este totuna cu a supravietui. Iar familia lui Camel era formata din oameni de rand. Mai mult chiar, desi familia sa locuia la Yamoussoukro, capitala tarii, situatia sa materiala era una dramatica, atata vreme cat numara 12 persoane -parintii si zece copii, dintre care Camel este cel mai mare-, iar dintre parinti numai tatal sau este cel care muncea si aducea bani acasa. In aceste conditii, Camel a fost vazut ca salvarea familiei, in invatatura sa si slujba dobandita de pe urma acesteia punandu-se toate sperantele. Deci nu avea cum sa nu plece inapoi. Asa ca a plecat.