Dupa plecarea lui Camel, viata mea avea sa se schimbe radical. Angajandu-ma la o unitate spitaliceasca din Capitala, aveam sa ma dedic trup si suflet carierei profesionale, incercand, prin munca asidua, sa uit de iubirea care imi mistuia sufletul. Parintii mei vedeau ca sufar si ca ma consum, dar gandeau ca peste un timp are sa-mi treaca, drept pentru se bucurau in ascuns ca au scapat de „negroteiul” pe care nu l-au suportat niciodata. In special mirosul sau, care pe mine ma dadea pe spate, pe ei ii ucidea, nu se puteau deloc obisnui cu el. Eu le intelegeam bucuria, la urma urmei voiau ceea ce credeau ca este mai bun pentru fiica lor, dar ei nu imi intelegeau supararea. N-aveau de unde sa stie ca, dupa Camel, nu concepeam ca un alt barbat sa intre in viata mea, in sufletul si in patul meu. Pur si simplu, asa ceva nu se putea. Dumnezeu mi-e martor, chiar am vrut, dar totul a fost in zadar. Am urmat sfatul alor mei si am incercat sa ma apropii de barbati albi, dar nu am reusit. Numai faptul ca nu miroseau ca el si imi era de ajuns sa ma indeparteze de ei; daramite cand ii mai auzem cum vorbeau si ii vedeam cum se comportau... Nuuu, nu aveam alta solutie decat sa raman singura. Trecusera trei ani de la plecarea lui si nu il uitasem. Ma gandeam zilnic la el. Ma inchisesem in mine si acceptasem solitudinea, cand deodata raiul si-a deschis din nou portile pentru mine: Camel Mugabe s-a intors in Romania!

Intr-adevar, cand nu mai asteptam nimic bun de la ea, viata mi-a oferit cea mai frumoasa surpriza posibila, cel putin pana in cel moment: Camel, omul care imi furase inima si plecase cu ea in Africa, se intorsese in tara. Exact motivul care il chemase in Coasta de Fildes in urma cu trei ani,  anume nevoia de a-si ajuta familia, il adusese acum inapoi in Romania: oricat incercase sa se descurce la el in tara, nu reusise. Nu gasise de lucru decat pe post de muncitor in port sau hamal la hotel. Se chinuise ca un animal, dar in zadar. Si atunci, in disperare de cauza se gandise sa incerce in Romania, mai ales ca aici eram si eu, iubirea vietii sale. Si bine a facut! L-am primit cu bratele deschise si, printr-o cunostinta, l-am ajutat sa se angajeze la un spital particular. Mai mult, in ciuda ostilitatii parintilor mei, l-am convins sa accepte sa se mute la noi acasa, ceea ce in final avea sa se dovedeasca o miscare foarte inteleapta. Cu timpul, mama si tata s-au convins ce om deosebit este Camel, ajungand sa-l indrageasca si sa-l accepte de logodnic al fiicei lor. Eram atat de fericita.... Dar, din pacate pentru mine, fericirea nu avea sa dureze nici de aceasta data prea mult. Caci o tragedie neasteptata avea sa-i loveasca familia lui Camel si sa-l faca sa se hotarasca sa se intoarca definitiv –cel putin, asa credeam atunci- in Coasta de Fildes: mama si sapte dintre fratii sai murisera tn timpul unui cutremur care afectase orasul Yamoussoukro. Din nou am fost  distrusa, de data asta chiar mai rau decat data trecuta.

Anii au trecut unul dupa altul, si Camel nu a mai venit. Incet-incet am ajuns sa nu ma mai gandesc la el, ba chiar sa incerc sa ma apropii, din nou, de alti barbati, in special de cei de culoare. Am cunoscut astfel tot felul de africani, incepand cu cei din Egipt, Mali, Zambia, si terminand cu cei din Etiopia. Fiecare dintre acestia avea ceva al lui, nedefinit, care il diferentia de arieni si care ma atragea intr-un fel. Dar asta pana la un punct. Cand era vorba sa ajung in intimitate cu el, deodata se rupea filmul. Nu simteam mirosul, mirosul acela cu care ma innebunise Camel Mugabe, asa ca spuneam „pas” si ma retrageam. Azi asa, maine asa, pana am fost nevoita sa nu ma mai feresc si sa recunosc adevarul: il voiam inapoi pe el, numai el era cel care imi putea oferi bucurie si satisfactie. Asa incat, cum el nu dadea nici un semn, am luat hotararea de a pleca dupa el.

Stiu, poate parea nebuneasca initiativa mea, dar chiar asa am facut. M-am interesat la facultate, la Ministerul Invatamantului, ca si pe la diverse ambasade si consulate africane de la Bucuresti, si pana la urma am reusit sa aflu cum puteam da de Camel in Coasta de Fildes. M-am supus la  tot felul de analize si vaccinuri, mi-am facut bagajul si am plecat catre Yamoussoukro. Norocul meu a fost ca ivorienii sunt vorbitori de limba franceza, am putut astfel sa ma inteleg foarte usor cu ei. Ajunsa acolo, insa, aveam sa fiu crunt dezamagita. Dupa cutremur, cum casa ii fusese complet distrusa, familia Mugabe se mutase in Abidjan, cel mai mare oras al tarii. Asa ca am plecat la Abidjan. Dar nici acolo nu l-am gasit. Am batut Coasta de Fildes in lung si lat, dar in zadar. Dar unde nu l-am cautat... Intr-un final m-am intors la Yamoussoukro si eram pe punctul de a renunta, cand am gasit pe cineva care il cunostea si care mi-a dat de inteles ca Camel plecase in Nigeria, unde spera sa gaseasca ceva de lucru in domeniul medical. Asa incat chiar a doua zi am plecat catre Abuja, capitala Nigeriei. Speram ca aventura mea sa se incheie acolo, dar ma inselam. Nigeria fiind o tara a carei economie se bazeaza pe industriile alimentara si tehnica, in ceea ce priveste „sanatatea” fiind la pamant, Camel Mugabe nu reusise sa gaseasca nici acolo nimic pe domeniul sau. Drept pentru care plecase in Lagos. M-am dus dupa el in Lagos, ba mai mult chiar, l-am cautat si in tarile invecinate: Ghana, Benin si Togo. In zadar. Trecusera cateva luni de cand il cautam. Era deja prea mult. Eram extenuata. Era vremea sa ma intorc acasa.

Ajunsa in tara, mi-am facut tot felul de ganduri. Nu stiam ce sa cred. Pe undeva mai speram sa se intample vreo minune; pe de alta, stiam ca n-are cum sa se intampe. Drept urmare am ajuns sa-mi spun ca se petrecuse vreun accident cu el si, vrand-nevrand, am inceput sa ma obisuiesc cu ideea ca n-am sa-l mai vad niciodata pe africanul pe care il iubeam cu disperare. Si totusi, aveam sa-l vad! Dupa vreo luna de la intoarcerea mea in tara, Camel avea sa-mi faca facut surpriza vietii mele: mi-a batut in poarta la miezul noptii, mi-a pus inelul pe deget si m-a cerut de sotie... Incredibil, dar adevarat! I-am acceptat cererea pe loc, m-am aruncat in bratele sale si am inceput sa plang. Mi-a povestit prin cate a trecut ca sa ajunga inapoi aici, eu i-am povestit cat l-am cautat pe acolo, apoi ne-am imbratisat si ne-am promis sa nu ne mai despartim niciodata. In prezent suntem casatoriti de ani buni si avem trei copii. Lucram impreuna la o policlinica privata, cu cabinete individuale si castigam indeajuns incat sotul meu sa poata trimite si familie sale banii necesari traiului. Suntem foarte foarte fericiti: in final, dragostea noastra a invins toate obstacolele si ma pot bucura mirosul corpului lui Camel pentru tot restul vietii...

Din aceeasi categorie:

La viaţa mea mi-a plăcut femeia... care mă batjocorea...

Ceea ce mi s-a intamplat este greu de crezut. Dar, din pacate pentru mine, este strict autentic. Daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa ma indrago...

Citeşte mai mult...

Eu imi plângeam nevasta, iar ea era gravidă cu altul

Intamplarea pe care vi-o impartasesc in cele ce urmeaza este, din pacate, reala. Vreau sa va povestesc ce festa cruda mi-a jucat destinul in urma cu c...

Citeşte mai mult...

Sunt plătit să tac

Cine ar fi crezut ca lucrurile vor lua o turnura favorabila pentru mine, dupa ce primii ani de casnicie alaturi de Alina au fost un adevarat calvar? E...

Citeşte mai mult...

Dumnezeu l-a bătut în locul meu pe cel care m-a batjocorit

Nu stiu in ce masura este adevarat ca numele influenteaza destinul omului, insa in cazul meu s-a adeverit. Ma cheama Marcela P., sunt din Brasov, si i...

Citeşte mai mult...