gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue24042018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Drumul spre fericire

- Intamplari cat se poate de adevarate, care au schimbat destine -

Bărbatul m-a terorizat cu gelozia lui

Evaluare: / 2
1

Ma numesc Anca T. si am 40 de ani. Sunt casatorita de zece cu Mihai, in varsta de 45 de ani, cu care am si un copil, pe Sorin, de 15 ani. Avem o viata linistita, fara lipsuri, dar si fara excese. Cand ne-am casatorit, am locuit intr-o garsoniera din cartierul Colentina dar, cum baiatul crestea si avea nevoie de intimidate, ne-am hotarat sa facem un imprumut la banca, pentru a trece la doua camere. Ceea ce am si facut. Dar, cum ne-am mutat, in loc sa ne fie mai bine, ne-a fost mai rau, iar vietile noastre s-au distrus cu totul.

Nelu, Nelu, ești numai bun de dus la Bellu...

Evaluare: / 1
1

Povestea mea este aparent dramatica, insa in fapt este una comica. Esentialul poate fi cuprins in cateva cuvinte: eu si sotul meu nu vorbim unul cu altul de 3 ani... Insa felul in care am ajuns aici, ce a declansat toata aceasta nebunie si modul in care s-a desfasurat si se desfasoara in continuare viata noastra - acestea sunt chiar demne de "cascadorii rasului". Si nu exagerez deloc. Va puteti inchipui cum ar fi sa stati o singura zi cu fiinta iubita in casa, dar sa nu vorbiti nimic? Sa nu scoateti o vorba? ...Ei bine, noi nu ne-am adresat nici macar un singur cuvant de 3 ani.

Toata tarasenia a inceput de la un fleac. Mai exact, de la faptul ca fiecare din noi dorea sa urmareasca un alt post de televiziune, si prin urmare ne-am "batut" pe telecomanda. Lucrul asta nu era deloc ceva neobisnuit, pentru ca eu si Nelu, sotul meu, locuiam singuri, in aceeasi casa, inca de cand ne-am casatorit, in urma cu 15 ani. Insa de fiecare data cand se mai intamplase sa ne ciondanim din pricina telecomenzii, se gasea unul din noi mai intelegator pe moment, incat sa lase de la el si sa stingem din fasa un posibil conflict...

Proasta de mine și-a recunoscut greșeala, dar nu a fost niciodată iertată...

Ma numesc Sorina D., am 33 de ani si lucrez ca operator introducere date la un important Institut de Sondaj din Capitala. Nu am fost niciodata o femeie foarte evlavioasa, dar nici atee nu sunt – mai exact, cred in existenta unei Forte Supreme sau Divine, insa nu am incredere in Institutia denumita Biserica, nici in preoti si prefer ca, daca spun o rugaciune, sa o spun acasa, in intimitate. In biserica am intrat destul de rar, in special pentru a aprinde o lumanare pentru parinti si pentru sora mea - ea este maritata si are un baietel de 5 ani, Marius. Cea mai buna prietena imi este o colega de serviciu, Evelin, si nu avem niciun fel de secrete una fata de cealalta. Petrecem foarte mult timp impreuna si ne impartasim toate gandurile si trairile. Practic, ea imi este ca o a doua sora, sau chiar ca prima, avand in vedere ca Silvia (asa o cheama pe sora mea cea adevarata) locuieste in alt oras si prin urmare ne vedem destul de rar, mai ales de sarbatori sau la vreo aniversare.

 

Am plăcut-o din prima, dar am luat-o abia din a treia...

Evaluare: / 1
1

Totul a inceput in urma cu circa douazeci de ani, atunci cand ma indreptam catre facultate. Aveam 22 de ani, eram vesel si optimist. Aveam forta si vitalitate, prin venele mele curgea sange tanar, eram ca un armasar care cu greu putea fi tinut in frau. Simteam ca lumea intreaga e a mea, si tot ceea ce vedeam ma incanta...

Era dimineata, iar eu asteptam la semafor. Cand, deodata,  privirea mi-a fost atrasa de ea. Am fost, intr-o fractiune de secunda, capacitat, invadat. As putea afirma chiar, privind retrospectiv, ca in clipa aceea m-am indragostit… Imbracata complet intr-un galben electrizant si inzestrata de natura cu chip angelic si corp gratios, fata atragea toate privirile, si era foarte constienta de asta. Se citea pe fata ei ca stie ca este urmarita si admirata, iar asta o facea sa para si mai mandra, si mai starnitoare. Era intr-adevar mortala tipa.

Am trimis ursul la plimbare şi m-am dus liniştit la culcare...

Intamplarea pe care vi-o povestesc mai jos este pe cat de rara, pe atat de amuzanta, si s-a petrecut in urma cu patru ani, la munte. Mai precis, la Poiana Tapului. Ma aflam acolo in vacanta de vara cu sotia mea, Steliana, si sedeam in gazda in vila lui Nicolae Talnar, situata in binecunoscuta zona Zamora, chiar la baza muntelui impadurit. Cum vremea era superba in acel august, pot spune ca pana in ziua intamplarii cu pricina avusesem un sejur foarte tihnit, pigmentat cu mici drumetii pe munte, dar si cu lungi perioade de relaxare pe veranda casei lui nea Nicolae Talnar sau cu plaja in superba poiana Zamora, cu cateva beri racite in apa de izvor. Amintirea cea mai pretioasa din toata vacanta avea insa sa se lege de noaptea in care ne-am pomenit peste noi, in curtea casei, cu ditamai ursul infometat si fioros...

Drumul spre fericire