gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Thu18012018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Drumul spre fericire

- Intamplari cat se poate de adevarate, care au schimbat destine -

Abia după ce am arătat că sunt bărbat, am devenit bărbat...

Evaluare: / 1
1

Sunt Marcel, de meserie inginer, am 40 de ani si locuiesc in Bucuresti. Ce vreau acum e sa va relatez povestea mea, o poveste pe alocuri trista, pe alocuri amuzanta, din care se pot trage anumite invataminte si concluzii. Cea de pe urma si definitiva dintre aceste concluzii este aceea ca, daca stii sa iti joci cartile, poti castiga jocul, indiferent daca aceste carti sunt bune sau rele. Stiu ce vorbesc, am trait totul pe propria piele. De ce spun asta? Fiindca am fost un om bun, atat de bun incat am ajuns sa fiu luat de prost chiar si de sotia mea. Dar, la un moment dat, am schimbat placa si am folosit bunatatea in favoarea mea. Acel moment a fost atunci cand Manuela m-a prins in patul conjugal cu Didina, vecina de dedesubt.

Iubire într-un picior

Evaluare: / 1
1

Sunt Alexandru B, din Bucuresti, si am 35 de ani. Sunt un tip aratos si indraznet, dupa care femeile se dadeau in vant, mai ales cand eram echipat in costumul negru de piele, mulat pe corp, calarindu-mi motocicleta... Din pacate pentru mine, insa, in prezent sunt infirm, asta intrucat in urma cu cinci ani, cand am fost victima unui cumplit accident de circulatie, mi-am pierdut piciorul stang. Tot atunci, odata cu piciorul, mi-am pierdut iubitele si prietenii, ramanand infirm nu numai din punct de vedere fizic, ci si psihic, cata vreme, cu exceptia parintilor si a Mariei, toti cei care altadata ma iubeau si de care eram nedespartit m-au uitat...

Era vai de mine dacă nu dădea tata milităria jos din pod

Evaluare: / 1
1

Numele meu este Liliana, am 37 ani, sunt din Bucuresti si pot spune ca viata mea e un roman; unul militaresc, daca exista asa ceva. Asta dintr-un motiv cat se poate de simplu, anume ca intreaga mea familie este formata din cadre militare, iar intamplarile pe care am sa vi le povestesc au la baza formatia cazona si modul militaresc de a vedea lucrurile si a pune problema ale rudelor mele. Intr-adevar, desi pare greu de crezut, parintii mei, dar nu numai ei, au lasat problemele profesionale sa interfere intr-un mod nefericit cu viata personala, ajungand pana acolo incat au facut din caminul conjugal o a doua cazarma. Cel mai rau ne-a picat acest lucru mie, Rebecai, sora mea, si lui Emil, sotul meu, niciunul dintre noi neavand vreo legatura cu armata sau vreo simpatie fata de viata militara. Noi nu am reusit nici pana astazi sa intelegem sensul ordinii si disciplinei de fier impuse de tatal meu in casa, ca si acceptul pe care i l-a dat mama in a-si creste si forma fetele in maniera autoritara in care au facut-o.

Cincisprezece ani mi-am aşteptat cuminte rândul la fericire

Evaluare: / 1
1

Ma numesc Mariela si locuiesc in Timisoara. Am 35 de ani si sunt necasatorita, dar sper ca in cel mai scurt voi fi. Am convingerea ca Mircea, cel caruia i-am daruit inima, fecioria si intreaga mea viata, va realiza ca eu sunt femeia care il face poate fericit, oferindu-i liniste, conform, caldura si dragoste; si ca, in cele din urma, isi va lua inima in dinti si ma va cere de sotie...

Teoretic, as putea forta lucrurile, dar prefer sa n-o fac deocamdata, intrucat el este in convalescenta sentimentala: inca mai suspina dupa Mimi, iubirea vietii sale, care l-a amagit 15 de ani inainte sa il paraseasca. Asa ca il mai las o vreme, ca nu cumva sa creada ca profit de vulnerabilitatea sa si il imping sa faca ceva ce nu vrea. Dar pana la urma tot voi deveni sotia lui. Mi-am dedicat viata acestui scop si nu ma las pana nu il ating.

Mi-am dat seama de valoarea Emei abia după ce am pierdut-o...

Evaluare: / 1
1

Va povestesc, in cele ce urmeaza, despre dragostea cu nabadai dintre mine si Ema, iubita - si, mai apoi, sotia - mea, dragoste care dureaza de aproape doua decenii. Da fapt, daca ma gandesc bine, mai corect spus ar fi fost ,,relatia dintre mine si Ema”, ci nu ,,dragostea”, caci, dupa cum veti vedea, in multi din anii petrecuti impreuna numai de dragoste nu a fost vorba…

Totul a inceput in urma cu circa douazeci de ani, ca intr-un basm frumos. Eu si Ema ne-am cunoscut pe cand eram doar niste adolescenti, ne-am indragostit nebuneste si ne-am jurat ca nimeni si nimic nu ne va putea desparti vreodata. Ca lucrurile nu aveau sa stea asa cum le planuisem noi urma sa aflam mult timp mai tarziu, insa primii doi ani de iubire, pana la casatoria ce a urmat, au fost intr-adevar dulci ca un fagure de miere.

Drumul spre fericire