Povestea ce am sa v-o spun acum are sa va emotioneze. Spun asta fiindca i-a impresionat pe toti cei carora le-am spus-o. Si au fost oameni diferiti, din medii diferite, de varste si sexe diferite, de conditii sociale diferite. Ei bine, fara exceptie, cei care au auzit povestea au ramas impresionati. Unii dintre ei chiar au plans.

E vorba de un baiat de 30 de ani, care la o adica ar putea fi numit barbat, dar pe care, cine l-a cunoscut, tindea sa-l catalogheze mai degraba drept baiat decat barbat. Un om sufletist, care a dat tot ce avea mai bun in el, pana a ramas el fara nimic. Iar cand, la randul lui, a cerut ajutor, nu a primit. Toti cei carora le daduse l-au uitat. Nimeni nu l-a mai recunoscut. Nu-i asa e ca e emotionant? V-am zis eu...

L-am cunoscut pe baiat la o actiune umanitara, in Casa Presei Libere. Venisera oamenii sa adune donatori de sange. Si, printre cei ce au acceptat sa doneze, s-a aflat si el. Am intrat in vorba in timp ce dona. Ca, poate nu toata lumea stie, procesul de scoatere a sangelui din corp si introducere in pungi dureaza vreun sfert de ora, daca nu chiar mai mult. Iar de parut, mare chiar mai mult.

Asa am aflat ca baiatul era donator vechi, care daduse sange de nenumarate ori pana atunci. Incepuse de la 18 ani, cand tatal sau era internat in spital si avea nevoie de sange. Cum rezervele spitalului erau pe terminate, s-a oferit el sa doneze. Si, in plus, a mai convins cativa prieteni sa doneze pentru tatal sau. Si l-a salvat. Doar ca, peste cateva luni, boala parintelui a recidivat. Avea, bietul om, o ciroza pacatoasa, care ii manca ficatii la propriu si la figurat si care pana la urma avea sa il si dovedeasca. Pana atunci, insa, s-a luptat mult cu boala, ajutat de fiecare data de fiul sau, care a donat ori de cate ori a fost nevoie.

Problema era ca tatal sau nu avea nevoie doar de sange. Sange s-ar mai fi gasit, pana la urma. Omul avea nevoie de trombocite, niste componente vitale ale sangelui, care in mod normal, la un om sanatos sunt in jur de 200-400 de mii, dar care la el, cu ficatul in batista fiind, abia ajungeau la 30 de mii. Fara trombocite, era mort omul. Asa ca baiatul s-a dus si a donat trombocite. Proces greu si solicitant. Sta donatorul o ora cu un ac in vena. Si ce ac... Gros cat o andrea! Trebuie sa ai vana pentru asta, atat la propriu, cat si la figurat. La propriu, ca sa aiba asistentele unde baga andreaua, iar la figurat, sa nu lesini acolo. Dar baiatul a avut si una, si alta. Si a donat. Apoi, dupa o luna a donat iar, pentru ca tatal sau avea nevoie incontinuu. Dar, oricat ar fi donat, doar efortul lui nu l-a salvat. Pana la urma s-a prapadit.

M-am intalnit cu el dupa vreo doi ani. Si, in timp ce dona, am mai stat la povesti. Asa ca am aflat ca venise la centru sa doneze pentru tatal unui prieten. Avea si acesta nevoie de trombocite. Si nu numai el. Am inteles ca e mare criza de celule dintr-astea numite trombocite. Si, de cate ori era nevoie, el dona. Neplatit. Detasat. Dezinteresat. Sau, mai bine zis, interesat; interesat de sanatatea celui pentru care dona. Un om minunat, acest baiat. Doar ca, tot donand si iar donand, a ramas el fara trombocite. Aici a fost buba. Ca, la un moment dat, orgasnismul a avut nevoie de ele, si nu avut de unde lua. Dramatic, nu? V-am avertizat...

Momentul respectiv a fost unul nefast. Un accident. Venea baiatul de la tara, de la niste rude. Se afla intr-un microbuz care a fost lovit frontal de un tir. Cei mai mult dintre pasageri au murit pe loc. El, insa, a scapat. Dar cu ce pret? Avea corpul facut bucati. Nimic nu mai era intreg in el. Erau organele interne facute praf, ca si oasele, de altfel. Si, dintre toate, cel mai afectat a fost ficatul. Se cereau trombocite. Cat mai multe trombocite. Insa, din pacate pentru el, in organism nu erau trombocite. Nu mai erau. Ce daduse, era bun dat; ce ramasese, era rau afectat. Nu avea decat sa apeleze la ajutor.

Ajutorul solicitat nu a venit. Nimeni nu a donat trombocite pentru baiat. Nici din cei pentru ai caror rude bolnave donase, nici din cei de dinafara. Iar ceea ce i s-a dat de la spital s-a dovedit insuficient. Nu a contat ca donase pentru atatia si atatia. Daca nu exista, de unde sa i se dea? "A fost greseala lui, ca a dat prea mult", s-au gasit unii sa spuna. "A fost un prost", au tras altii concluzia. Si alte vorbe grele, dureroase, de genul asta, care nu ma conteaza acum. Ce conteaza e ca, dupa o lupta crancena, in care s-a agatat cu disperare de viata, baiatul a murit. "Probabil ca tatalui meu ii e dor de mine si ma cheama la el", s-a consolat el in ultimele clipe. "Nu probabil, sigur", l-am incurajat. Apoi s-a stins.

Astfel se incheie povestea mea, care v-am spus ca este emotionanta. Daca l-ati fi cunoscut pe baiat, atunci, credeti-ma, vi s-ar fi parut si mai emotionanta. In final, constatati ca aceasta poveste apare la rubrica "O lume mizera" si va intrebati, probabil, ce e mizerabil in ea. Va spun eu ce e: firea umana. Firea umana e mizerabila.

Din aceeasi categorie:

Mea Culpa

Azi am sa va zic una cu schepsis. E vorba de patania lui Banloc, un coleg de serviciu, care intr-o clipa a trecut de la agonie la extaz, iar in alta c...

Citeşte mai mult...

Mobilul

Sunt in Militari si ma indrept spre centru. Urc in metrou si ma asez pe un scaun din capatul garniturii, o garnitura dintr-aia de tip vechi, la care g...

Citeşte mai mult...

Donatorul

Povestea ce am sa v-o spun acum are sa va emotioneze. Spun asta fiindca i-a impresionat pe toti cei carora le-am spus-o. Si au fost oameni diferiti, d...

Citeşte mai mult...

Pramatia

E sambata dimineata. Ora sapte, cand e somnul mai dulce. N-a fost, insa, chip, sa dorm; a trebuit sa ma scol. Am treaba. Ma aflu deja pe strada, indre...

Citeşte mai mult...