gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue24042018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

O lume mizeră

- Partea intunecata a fiintei umane -

Cadoul

Evaluare: / 1
1

Au venit sarbatorile. Magia lor pluteste in aer. Spiritul e cu noi. Oamenii sunt mai buni, mai atenti unul cu altul. Prietenii isi dovedesc sau redovedesc afectiunea, rudele certate arata conciliere, strainii isi fac noi cunostinte. Si cu totii, indiferent de gradul de rudenie sau de amicitie, isi fac daruri. Niciodata nu m-am dat in vant dupa o astfel de indeletnicire, am lasat-o pe sotia mea sa se ocupe de acest aspect ingrat al sarbatorilor, axandu-ma pe partea cu vinul de buturuga si carnea de porc. Si anul acesta procedez la fel.

Văcăreşti

Evaluare: / 1
1

A venit toamna, s-a racorit afara. Vremea e, totusi, inca buna de plimbare. Asa incat ma imbrac bine si, pe seara, ies la promenada pe marginea lacului Vacaresti; groapa aceea imensa care se intinde din Splaiul Unirii pana in Oltenitei si din Vitan-Barzesti pana in soseaua omonima. Un loc retras, in care isi fac veacul aurolacii, homeless-ii, cainii comunitari si tot felul de alte vietati, mai mult sau mai putin protejate de organizatiile mondiale. Asta, inspre mijlocul lacului, unde cativa pescari isi incearca, zi de zi, norocul; pe margine, insa, in zona inclinata care aminteste de un velodrom, nu e nimeni. E pustiu.

Rulota

Evaluare: / 1
1

De cum a dat caldura, baietii de gasca din zona se aduna, zi de zi, in parculetul din spatele blocurilor, cu berica in fata. O iau asa, la botul calului, adica din picioare. Nu stau jos, dintr-un motiv cat se poate de simplu: nu au unde sa stea. Sticlele le tin pe capotele masinilor parcate acolo, cojile de seminte le scuipa peste tot, in jur, iar, de discutat, discuta despre fotbal si femei. Nu au taine oamenii.

Ma integrez, mai mult din curiozitate decat din placere, grupului si intru in vorba. Vorbim noi ce vorbim, cand deodata atentia ne este atrasa de un cuplu de tineri, la vreo 18 ani, care se saruta pasional langa o rulota ce zace de cand lumea in micuta parcare dintre blocuri. Dupa sarutari, cei doi trec la masaj erotic. El o apuca de sani si i-i framanta bine, cu ambele maini, ca pe aluatul de gogosi. Ea il ia de fese si-l trage inspre ea, de parca ar vrea sa il bage cu totul inauntru. El se intoarce spectaculos si o lipeste de rulota, impingandu-se cu membrul in ea. Ea geme de placere, dar rezista atacului. Sunt excitati rau, se vede pe ei.

Pramatia

Evaluare: / 1
1

E sambata dimineata. Ora sapte, cand e somnul mai dulce. N-a fost, insa, chip, sa dorm; a trebuit sa ma scol. Am treaba. Ma aflu deja pe strada, indreptandu-ma catre locuinta fratelui, unde avem programata o actiune complexa, numita in mod generic “curatenie generala”. Trebuie scoase covoarele, mutata mobila si spalat pe dedesubt, plus multe alte chestii, una mai solicitanta ca alta. Nu-mi convine deloc ca trebuie sa fac asta, dar nu am avut cum sa il refuz: nici el nu ma refuza niciodata atunci cand il rog sa ma ajute sa golesc niscai sticle de bere...

Ma apropii de intersectia numita, de cunoscatori, “Diham”, asta pentru ca pe vremuri aici era un restaurant cu numele acesta. Acum, insa, in locul lui sunt mai multe localuri inferioare ca numar de metri patrati, dar superioare ca numar de fite pe metru patrat. Aici, ziua, ca ziua: zac cativa smecheri din cartier cu cate o bere in fata, calculandu-si banii de luat, si cateva curvistine cu cate o cafea in fata, numarandu-si banii deja luati; noaptea, insa, e full. Vin din toate partile, cu greu se poate gasi un loc, si asta doar cu interventii. Iar in noptile din week-end e nebunie curata. Mi-ar lua mult sa o descriu, fiindca nebunia e greu de descris, asa incat am sa ma rezum la un singur cuvant, si intelegeti voi restul: mini-Mamaia.

Despărţirea

Evaluare: / 1
1

Astazi am sa va spun o poveste de pe vremea cand lucram la editura. Sa vedeti - daca nu stiati - sau sa va reamintiti - in caz ca ati uitat - ce fel de oameni sunt pe lumea asta. Si, drept bonus, sa aflati cum am ajuns sa scriu povesti aici, pe site. Deci, hai sa dam timpul inapoi. Nu mult. Asa, vreo doi ani...

Va sa zica, lucrez la editura. Scriu, corectez, paginez, trimit la tipar, dar nu numai. Cand e nevoie, trec si la munca de jos. Doar sunt om de baza, cu vechi state in firma. Nu ma dau in laturi de la nimic, nici macar de la sortat, ambalat si carat. Nu am cum, cand bossul insusi munceste cot la cot cu mine si cu ceilalti, iar acest boss imi este ca si prieten, dupa zece ani de cand sunt angajatul lui. Dovada in acest sens stau stampilele si documentele firmei pe care la am pe mana, ca si platile de zeci de milioane pe care, desi nu e treaba mea, le efectuez colaboratorilor sau tipografiilor in numele sau. Cum spuneam, sunt om de baza. Sau cel putin asa cred...

O lume mizeră