gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon22012018

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

O lume mizeră

- Partea intunecata a fiintei umane -

Voma

Ma aflu in autobuzul 335, indreptandu-ma catre Casa Presei. E o zi de iarna geroasa, iar eu sunt friguros din fire, asa incat caldura din autobuz imi face bine. Din pacate, autobuzul este atat de aglomerat incat imi face chiar prea bine, daca pot sa spun asa... Dupa numai cateva statii, prins ca intr-o menghina intre doua basoldine indopate cu sarmale si caltabosi, care s-au urcat de la Obor, simt ca nu mai pot sa respir. Presiunea exercitata de cele doua muieri este extrema. Incerc sa ma desprind de ele, dar am putini sorti de izbanda.

Eliberarea

E o seara frigurosa, de toamna. Sunt singur pe strada, golit de ganduri si de sentimente. N-am chef de nimic si, pentru ca nu am chef de nimic, ma gandesc sa fac singurul lucru de care are chef un barbat atunci cand nu are chef sa nimic: sa ma eliberez. Nu ca n-as avea gagica, am. Am chiar mai multe, la cat de bine arat. Nu stiu cum sa mai scap de ele. Nuuu, nu se pune problema ca n-am femei, dar stiti cum se spune: “O eliberare la vremea ei, face cat zece femei”. Pai, nu?

Ei, si cum calculatorul imi e pe butuci, iar revistele din adolescenta sunt pline de pete si miros cam nasol, ma gandesc sa incerc ceva pitoresc, ce n-am mai incercat de mult: s-o fac in natura. Traversez, asadar, parcul, in cautarea unui loc curat si retras, dar, pe legea mea, nu gasesc: peste tot, mizerie. Imputiciune. Sa-ti moara de tot, si nu altceva. Plus ca s-a lasat frigul si mi-e teama ca, daca bag in mana in pantaloni, nu gasesc nimic. Asa incat solutia se impune de la sine: intru la cinema.

Politica

S-a mai dus un an si a venit din nou ziua cea mare: 23 februarie, zi de sarbatoare.  Suntem, ca in fiecare an, invitati la nasi, pentru traditionala intalnire de Lasata Secului. Cu alte ocazii nu se stie daca ne vedem, ca fiecare le are pe ale lui, dar de Lasata Secului e batut in cuie: obligat-fortat, mergem la nasi acasa. Si noi, si celelalte patru cupluri cununate de Costica si Maria, ale caror nume, nevazandu-i decat o data pe an, nu le retin. Imi amintesc doar ca unul e mic si gras, altul inalt si slab, unul chelios, iar altul barbos. In ceea ce le priveste pe consoarte, in afara de faptul ca, pana la proba contrarie, sunt toate femei si toate invatatoare, sterse si insipide, habar nu am nimic.

O lume mizeră