gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue17072018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

O lume mizeră

- Partea intunecata a fiintei umane -

Răsplata

Evaluare: / 2
1

Merg zilele trecute cu o fata in parc. E cald rau, asa ca e putina lume, ceea ce nu-mi displace de fel. Ne plimbam noi ce ne plimbam, apoi ne hotaram sa sedem. Ochim o banca retrasa sub un batran nuc si ne indreptam spre ea cu ganduri nespuse, dar de amandoi stiute. Cand sa ne asezam, insa, observam pe banca un telefon si o borseta. "E ocupata banca", trage fata concluzia. "N-as zice", ii raspund dupa ce privesc in jur. "Nu e nimeni pe aici. Cred ca cineva a uitat lucrurile astea." Neincrezatoare, fata se uita in toate partile. Fara rezultat. Nimeni altcineva nu pare a mai fi observat obiectele uitate pe banca. Nimeni nu ne baga in seama.

Donatorul

Evaluare: / 2
1

Povestea ce am sa v-o spun acum are sa va emotioneze. Spun asta fiindca i-a impresionat pe toti cei carora le-am spus-o. Si au fost oameni diferiti, din medii diferite, de varste si sexe diferite, de conditii sociale diferite. Ei bine, fara exceptie, cei care au auzit povestea au ramas impresionati. Unii dintre ei chiar au plans.

E vorba de un baiat de 30 de ani, care la o adica ar putea fi numit barbat, dar pe care, cine l-a cunoscut, tindea sa-l catalogheze mai degraba drept baiat decat barbat. Un om sufletist, care a dat tot ce avea mai bun in el, pana a ramas el fara nimic. Iar cand, la randul lui, a cerut ajutor, nu a primit. Toti cei carora le daduse l-au uitat. Nimeni nu l-a mai recunoscut. Nu-i asa e ca e emotionant? V-am zis eu...

Gunoiul

Evaluare: / 1
1

E sambata dimineata. Foarte de dimineata. Strazile sunt aproape pustii. Doar ici-colo se vede cate un om, plecat cu cine stie ce treaba matinala. Ma indrept, linistit, catre statia de autobuz. Nu am nimic in minte. Sper doar sa termin cat mai repede ceea ce am de rezolvat si sa ma intorc acasa. Ma uit la ceilalti patru oameni care asteapta in statie. La fel de apatici sunt si ei. Fara chef de viata. Nimic nu pare a tulbura pacea zorilor. Cand, deodata, dintre blocuri, apare un dur. Genul acela de om solid, cu falci de buldog si ceafa groasa, ras in cap si purtand un lant gros de aur pe sub maioul care acopera prea putin din umerii lati si burta respectabila.

Găurile

Ma aflu in trenul interregio care merge de la Bucuresti la Timisoara. Am loc intr-un compartiment de sase persoane, in care se mai afla o femeie la vreo 60 de ani, o maicuta fara varsta si o familie formata din mama, tata si copilul. Sunt cam obosita si sper sa reusesc sa dorm cateva ore. Ma uit cu atentie la partenerii de calatorie. Nu par a fi din cei care sa creeze probleme, adica sa faca galagie sau sa converseze conventional pe marginea vremii. Iar baiatul pare cumintel, bine crescut. Cand a intrat in compartiment, a salutat frumos, apoi s-a asezat pe locul sau si s-a pus pe rasfoit un Rahan.

Păpușa

Evaluare: / 1
1

Ma uit cu la ea cu pofta. As musca din ea ca dintr-un mar. E tanara si proaspata. Sau, cum zice un  amic citit, e brudnica si pempanta. E o papusa. Emana viata prin fiecare por al corpului croit dupa tiparul zeitelor grecesti. Iar cand rade, zici ca se deschid portile raiului, nu altceva. Are o dantura perfecta, care completeaza o aparitie perfecta. Nu ma pot retine a ma intreba cum de calatoreste cu tramvaiul 1. La cum arata, daca ar iesi la pas pe bulevard, in cinci minute ar gasi puzderie de fanti gata sa ii puna lumea la picioare. Si ma mai intreb ceva, dar nu ca mai inainte, cu curiozitate, ci cu uluiala: ce e cu  putoiul ala langa ea? Ala e iubitul ei? Imposibil.

O lume mizeră