gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sat06032021

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Intervenție divină pe planeta maimuțelor

Evaluare: / 1
1

Intr-un colt al parcului Titan, cativa au incins, pe seara, o miuta. Sunt copii pana in 10 ani, multi dintre ei asistati de parinti sau bunici. Meciul curge frumos, fazele se succed cu repeziciune de la o poarta la alta, pana cand un baietel dolofan si cam rudimentar in exprimare fotbalistica trage o "lumanare". Mingea se inalta, zboara prin aer si cade undeva pe aleea ce delimiteaza terenul de joc. Aici, intamplarea face ca tocmai vine un barbat firav si destul de cherchelit, judecand dupa mersul sau impleticit. El vede mingea aterizand si, fara sa stea pe ganduri, ia un "voleu" bestial, strigand totodata: "Goooool! Goooooool!"

Mingea urca din nou in inaltul cerului, dar, din pacate, aterizeaza direct intr-un plop inalt si stufos, unde ramane fixata. "Ooooooh!" se aude imediat corul pustilor nemultumiti, iar unul ceva mai indraznet, vazandu-l ca da sa treaca mai departe, il apostrofeaza: "Pai ce faci, nene? Ne dai mingea in pom si pleci? Urca-te si ia-o!" Vocii lui se suprapun alte cateva glasuri ale unor parinti, la randul lor foarte ofticati. Un barbos mare cat un bivol nu se limiteaza insa la vorbe, ci, fara scrupule, il imbranceste pe chefliu si-l trimite dupa minge: "Hai, suie-te si adu-o, sa nu se supere copiii si, mai ales, sa nu ma supar eu!" Omul, de sila, de nevoie, n-are ce face si, mergand pe trei carari, se indreapta spre copac. Ajunge la el, face cateva incercari, dar in zadar, nu reuseste sa se urce. Se zgarie, se juleste, aluneca si pica la pamant, unde ramane lat. "Baga-mi-as aia in ea de viata sa-mi bag! Ce chin!" se vaita el si sughita de doua ori.

Unii parinti, in frunte cu malacul, sar pe betiv, trag de el si-l scoala: "Hai sus! Adu mingea, ca altfel te-a luat dracu'!", aplicandu-i o serie de palme peste fata si pumni in burta, doar ca sa-l mai trezeasca putin, nu de alta. Omului, si-asa terminat, asta ii mai lipsea! Se duce pe spate si, in cadere, se da cu capul de copacul urias de vede stele verzi. "Doamne, cu ce ti-am gresit?" invoca el, in agonie, divinitatea, "Doamne, nu ma lasa, fa ceva!" In acel moment, fapt aproape incredibil, se produce un adevarat miracol: ruga ii ascultata!

 

Din departare, se zareste sosind sosind un fotograf cu un aparat atarnat de gat si o maimuta nostima pe cap. "A venit pozaru'/ Cu Dana Nalbaru!" striga individul ca sa atraga clientii. "Maimutica Dana/Asteapta banana!" repeta incontinuu si mangaie simpaticul animal ce sta cuminte si poarta la gat o funda rosie. Auzindu-l, cel naucit de alcool si de lovituri face ochii mare si se lumineaza la fata. Ii face semn fotografului sa se apropie,il pune in tema cu necazul sau si-l implora: "Omule, te rog, ajuta-ma!" Respectivul, amuzat de patania amaratului din fata sa, ii arata atunci maimutei mingea din varful plopului si-i vorbeste ca unui om: "Dana! Sus!" Animalul pricepe imediat si, vesel, se catara in pom, arunca mingea, apoi revine si se aseaza din nou pe capul stapanului.

"Ura! Mingea!" striga toti copiii in cor, reluandu-si numaidecat meciul, iar fotograful striga: "Bravo, Dana! Bravo, fetito!" Multimea de parinti agresivi si dusi cu capul se indeparteaza, iar chefliul respira usurat: "Multumesc, Doamne! E un miracol ca am scapat!", dupa care il felicita pe salvatorul sau: "Omule, esti mare!" si il invita: "Hai cu mine, sa te cinstesc!", dar cum celalalt refuza, ii propune: "Atunci, ia fa-mi niste poze cu maimuta asta, sa-mi aduc aminte de ea!" Pozarul accepta varianta, il aseaza pe proaspatul sau client langa copac, cu Dana pe cap, si anunta: "Acum, zambeste! Totul va fi bine!"

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

După faptă, și răsplată

După faptă, și răsplată

Autobuzul 101 se apropie de statia Baicului. O gagica misto, de vreo 20 de ani, bruneta si cu ochii albastri, imbracata subtire, de vara, cu un tricou...

Citeşte mai mult...

Coman culege fructul

Coman culege fructul

La unul dintre magazinele de confectii de la etajul I al magazinului Unirea, vanzatoarea e o tipa supermisto la vreo 25 de ani, dar care poate trece u...

Citeşte mai mult...

Cursa de urmărire

Cursa de urmărire

In multimea de plajuitori de la Mamaia se afla si Dan Apostolescu impreuna cu sotia si cei doi copii. Om la vreo 40 de ani, posesor al unui fizic impr...

Citeşte mai mult...

Tipu’ de la cablu

Tipu’ de la cablu

Se lasa seara si se face racoare. Batranii pensionari ies de prin case si incep sa discute de-ale lor. Pe o banca, relaxat, nea Grigore le tine vecini...

Citeşte mai mult...

Pe uliţele oraşului Intervenție divină pe planeta maimuțelor