gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri19042019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Refulare individuală în colectiv

Evaluare: / 1
1

E ora 12 fix si, fara o secunda intarziere, profesorul intra in amfiteatru. E un barbat inalt, sobru, grizonat, care nu accepta in timpul orelor nici un fosnit, scrasnit, ras sau vreun altfel de zgomot. La clasa lui nimeni nu misca, nimeni nu vorbeste, nimeni nu respira; nu se aude nici musca. Studentii stiu asta si, ca de obicei, il asteapta linistiti in banci, fara forfota si agitatia de dinaintea altor ore.

Profesorul avanseaza maiestuos pana la catedra si saluta: “Buna ziua!”, apoi isi lasa servieta pe scaun si balonzaidul in cuier, scoate o carte, scrisa, de altfel, chiar de el si isi declina intentiile: “Voi continua de unde am ramas ieri. Ochii la mine!” Si incepe sa astearna pe tabla diverse formule matematice complicate, greu de inteles pentru necunoscatori. Profesorul scrie, studentii copiaza, e o liniste mormantala si o presiune apasatoare, greu suportabila, cand, deodata, se aude un strigat fantastic: “Alo, profesore!”

Vine de undeva din spatele clasei, dar nu e foarte clar de unde. Cativa baieti pufnesc in ras: “Ha, ha!”, niste fete chitaie si ele: “Hi, hi!”; ceea ce s-a intamplat e de neinchipuit la ora de analiza matematica. Apoi tac cu totii si asteapta reactia profesorului, care nu intarzie sa apara. El se intoarce tacticos, scaneaza intreaga sala si intreaba: “Cine m-a strigat?” Nimeni nu scoate un sunet. “Cel ce a urlat sa iasa in fata!” Nici o miscare. Tensiunea creste. Profesorul asteapta un minut, doua, zece, cu o rabdare de sfinx, fara macar sa clipeasca, dupa care, pe neasteptate, se apropie de o fata din primul rand, cunoscuta ca fiind printre cele mai serioase si tocilare din tot anul: “Maria, daca nu-mi spui cine a zbierat, nu treci anul, auzi?” Fata, una durdulie si plina de pistrui, se inroseste toata si face semn ca da, aude. Dar nu spune nimic. “Tu! Ce te uiti la mine? Cu tine vorbesc! Spune ceva!” o someaza el, batand cu pumnul in banca, “Vorbeste, pentru numele lui Dumnezeu! Vorbeste!” Dar ea nu vorbeste.

Drept urmare, profesorul face: “Hmmmm! Va sa zica asa! Refulati ca dementii in clasa mea!” si o ia incet in sus, printre randuri, pana ajunge la Costea, rebelul grupei, un tip inalt, slab si foarte paros, care miroase a bautura. “Costea! Tu esti omul meu!” il bate profesorul amical pe spate, “Zi cine m-a strigat si ai rezolvat sesiunea din iarna!” Uimit, lunganul se ridica in picioare si ingana: “Serios?”. “Serios?” confirma profesorul si repeta indemnul: “Spune! Vorbeste!” Costea se uita imprejur, pare ca e gata sa-l dea in gat pe autorul mojiciei, dar intr-o fractiune de secunda se suceste: “Nu stiu, nu l-am vazut! Imi pare rau!” si se aseaza la loc, vorbind singur: “Doamne, ce ocazie! Sa scap de examen...”

Vazand asta, profesorul isi da seama ca nu scoate nimic nici de la el si, resemnat, se intoarce la lectie, strecurand in demonstratia problemei termeni colaterali, insinuanti, aluzii represive: “Deci nu vorbiti! Il aparati pe magar! Da’ si cand l-oi afla... A dat de dracu’, asta e sigur!” si altele de genul asta cand, deodata, se aude vocea de mai inainte, de data asta mult mai profunda si mai infioratoare: “Hei, profesore!”

Profesorul se intoarce cu fata spre clasa, afisand calmul sau cunoscut si raspunde: “Da, omule, vorbeste! Te ascult! Spune ce vrei!” Si asteapta. Din sala, nimic. Linste totala. “Vrei sa ma scoti din sarite? Te joci cu nervii mei?” intreaba el in continuare detasat. Apoi, brusc, schimba tonul, devine agresiv: “Te joci cu focul, dementule!” si ii da un ultimatum: “Ridica-te in picioare sa-ti vad mutra! Arata-te la fata, dezechilibratule!” Degeaba. Numai tacere si priviri fixe, inflexibile. Nimeni nu scoate un cuvant, drept pentru care profesorul anunta: “Foarte bine! Nu vorbiti, atunci sa va vad la examen! O sa va trec prin toata materia!”, dupa care fara o vorba in plus, paraseste amfiteatrul.

Dupa plecarea lui, studentii raman muti; nu stiu ce sa zica. Apoi, incet-incet, unul cate unul, se ridica si parasesc sala, lasandu-l in urma pe Costea. Ramas singur, lunganul paros trage o dusca scurta dintr-o sticluta metalica si exclama: “Oau! Mamma mia! A fost misto...”

 

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Cumpăna dificilă

Cumpăna dificilă

Unic fiu al unei familii de intelectuali, Marc Savoiu a beneficiat de o educatie aleasa si de o grija exagerata din partea parintilor. Crescut, vrand-...

Citeşte mai mult...

Atac la fese în autobuz

Atac la fese în autobuz

In lume sunt multi oameni obsedati sexual, de diferite spete, insa acesta face parte dintr-o categorie rara, anume aceea a celor ce se manifesta in mi...

Citeşte mai mult...

Au căutat-o cu lumânarea

Au căutat-o cu lumânarea

Linistea obisnuita dintr-un autobuz 104, la amiaza, este sparta de un urlet animalic: «Sarma!» Toti cei din autobuz, inclusiv soferul, un tip mustacio...

Citeşte mai mult...

Dolofanul ripostează

Dolofanul ripostează

Printre cei care isi manifesta intentia sa coboare din masina 335 la statia “Pictor Harlescu”, de pe Bd.Chisinau, se afla trei baieti inalti. Adusi de...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Pe uliţele oraşului Refulare individuală în colectiv