gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sat21072018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Cântăreții

Evaluare: / 1
1
Index
Cântăreții
Pagina 2
Toate paginile

"A trage pe nas e una dintre putinele adevarate bucurii ale vietii..."

Ne aflam la statia de metrou Piata Iancului, pe culoarul care, ca orice culoar, face legatura intre interior si exterior. Stam cuminti, in banca noastra si ascultam cum le zice din gura, din chitara si, mai rar, din muzicuta un tanar la vreo 28 de ani. Un tanar placut la figura si destul de dezghetat la minte, desi cam nespalat la corp. Asteptam sa faca o pauza, dupa care punem cinci lei in palaria in care colecteaza si il abordam.

- Cum e, merge?
- Ce sa zic, raspunde el, oarecum sceptic. Nu fuge, dar, de mers, merge.
- Iese banutul?
- Bine zis "banutul", ca bani nu se pot numi ceea ce scot eu aici.

- Chiar asta voiam sa aflam: cam cat faci pe zi?
- Cam un milion vechi. Adica o suta noua.
- Si cat canti? Doua-trei ore?
- Mai mult. Patru, cinci, uneori chiar si sase.
- Si nu e e bine? Sa iei o suta de lei in sase ore? Sunt oameni care muncesc opt-zece ore (si munca grea, nu cantat!), si nu scot mai mult de patru sutare. La urma urmei, daca nu pui week-end-urile, tot ajungi la douazezi-douazeci si doua de milioane pe luna. E totusi, o suma...
- Depinde.
- De ce anume?
- De cat cheltuiesti.
- Adica?
- Adica, mult ai, mult cheltuiesti. Cunosc oameni care traiesc cu o mie cinci sute o luna, si sunt patru insi: el, ea, copilul si un bunic. Si mai si pun deoparte.
- Deci e cum am zis noi: castigi destul de bine. Asta fara sa socotim ca, daca ai sta mai mult pe teren, ai putea ajunge la un milion jumate pe zi. Dar chiar si un milion e multumitor in vremurile astea, pe praful asta. Nu consideri?
- As considera, daca as avea o viata regulata, cum au cei de care v-am spus: casa, serviciu, parc, supermarket, si tot asa... Din pacate, insa, nu e cazul meu...
- Dar ce fel de viata duci? Ai viata de noapte?
- Oho, si inca cum!!!
- Acolo se duce malaiul?
- In mare parte, da.
- Si restul?
- Restul, pe cheltuieli curente: mancare, bautura, iarba...
- Le mai tragi?
- De ce nu?
- De ce da?
- La inceput, de curiozitate; mai apoi, din insatisfactie; acum, de placere. A trage pe nas e una dintre putinele adevarate bucurii ale vietii.
- La fel ca si a obtine remiza in fata unui campion national la sah.
- Probabil.

"Sa dam parintilor ceea ce e al parintilor..."

Baiatul cu care vorbim se numeste Mihai si nu are, asa cum am banuit, 28 de an, ci numai 20. Cand ne-a destainuit asta, am ramas muti. Stiam ca mancarea proasta, alcoolul si drogurile, suprapuse noptilor pierdute si vietii dezordonate, ucid celulele organismului, determinand imbatranirea prematura, dar cand vezi cu ochii tai un asemenea caz nu poti sa nu te minunezi. Ne minunam pret de vreun sfert de ora, cat mai baga el trei cantece, apoi ii mai punem cinci lei in palarie si revenim la discutie.

- Cu parintii cum stai?
- La comun.
- Adica?
- Locuim in aceeasi casa, daca asta era intrebarea.
- Nu asta era, dar e bine sa stiut. Ne refeream la cum  te intelegi cu ei? Ii iubesti? te iubesc?
- In limita bunului simt.
- Care ar fi aceasta limita?
- Nu ii deranjez cata vreme nu ma derajeaza.
- Asta e bine. Dar, altfel, nu comunicati? Nu iesiti duminica la padure? Nu petreceti Revelionul impreuna?
- Doamne fereste!
- De ce?
- Pai ce, eu sunt papa-lapte? Treburile astea nu le mai fac de peste zece ani. Poate chiar mai mult.
- De ce?
- Cum de ce?! Fiindca nu se fac. Cum sa petreci Revelionul cu parintii? Atunci la ce bun prietenii, la ce bun gagicile?
- Pai, prietenii sunt sa te ajuti cu ei in caz de nevoie, iar gagicile... sa te ajuti cu ele in caz de altfel de nevoie. Nu?
- Nexam. La mine parintii sunt pentru ajutor, iar toti ceilalti pentru distractie.
- Sa intelegem, deci, ca nu versi in casa nimic din ce scoti cu chitara?
- Niciun leu. Cum sa vars eu din ce scot pe cantat, cand ei au pensiile lor, din care platesc angaralele si restul? Ce sa fac, sa achit eu intretinerea, iar ei puna banii la saltea, pentru inmormantare? Nu si-au gasit fraierul...
- Ai lucrat vreodata?
- Nici macar o zi.
- Si din ce ai trait? In scoala cine te-a tinut?
- Ei, dar era datoria lor s-o faca. Ca parinte, la lucrurile astea trebuie sa te gandesti inainte sa faci copii, ca doar nu ii faci pentru ei, ci pentru tine.
- Exact aici voiam sa ajungem. Ca babacii te-au facut, te-au crescut, te-au pus pe picioare, iar pe tine acum te doare undeva de ei...
- Nici chiar asa. Nu fac Revelionul cu ei, recunosc, dar nu pot spune ca nu imi pasa de ei. Ce naiba, doar sunt parintii mei! Insa de aici pana a fi jucaria lor, e cale lunga. Eu, in chestiuni dintr-astea am un principiu: «Sa dam parintilor ceea ce e al parintilor! »
- Anume?
- Bucuria de a-si vedea copiii mari, sanatosi, invartindu-se prin preajma lor, ar trebui sa le fie de ajuns pentru a le incalzi si lumina batranetile.



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Tinerii de azi Cântăreții