gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue04082020

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Nostalgie copleșitoare

Evaluare: / 0
1

Sunt trei tineri inalti, aratosi, joviali. Buni prieteni inca de pe vremea scolii, ei au crescut practic impreuna si nu e de mirare  ca o puternica legatura afectiva ii leaga si acum, la 30 de ani. Realizati pe plan profesional si sentimental, cei trei, Radu, Victor si Cezar, sunt ingineri, casatoriti si cu copii, dar asta nu-i impiedica sa se intalneasca, de cel putin doua ori pe saptamana, pe o terasa sau intr-o sala de biliard.

Vineri seara, amicii se reunesc la restaurantul Bucegi, unde mananca niste mititei, beau cateva beri si discuta despre toate cele, apoi, satui si multumiti, o apuca la pas pe strazi si, tot mergand, se trezesc in fata liceului "Mihai Viteazul". "Priviti, baieti, parca ieri eram elevi aici!" exclama Radu si trage un suspin nostalgic: "Eheee! Ce vremuri!" Ceilalti se uita lung la poarta mare a liceului si Victor ofteaza la randul sau: "Offf! Nu-mi aduce aminte! Cand ma gandesc ce tineri eram!" Cezar insa vrea sa-si aminteasca: "Niste mucosi, asta eram! Aveam impresia ca le stim pe toate, ne credeam cei mai tari..." si le propune prietenilor deodata: "Haideti sa intram! Ce ziceti?"

Baietii nu zic nimic, dar se pomenesc ca, pasind cu emotie, se indreapta spre curtea liceului. O forta de atractie irezistibila actioneaza asupra lor, si nu i se pot opune; dorinta de a intra si de a se intoarce in trecut e prea mare. Ei strabat aleea principala si ajung pe terenurile de sport, in mijlocul curtii interioare. Este ora 18.30 si elevii sunt la cursuri, asa ca e aproape pustiu; doar cateva fete joaca baschet la panou. Radu priveste zidurile vechi ale liceului, simte un gol in stomac si respira adanc: "Nimic nu s-a schimbat. Totul e la fel!" Victor cade pe ganduri cateva momente si consimte: "Asa e. E exact cum era in urma cu cincisprezece ani. Parca ma si vad fugind ca un calut pe terenul asta de fotbal!", pentru ca, la randul lui, Cezar sa-si faca ochii roata si sa izbucneasca: "Doamne, fratilor, cum trece timpul! Cum zboara anii! Eram doar niste pusti si peste noapte suntem oameni cu neveste si copii! Oh, Doamne, de ce?"

Cei trei fosti liceeni la "Mihai Viteazul" traiesc momentul. Marcati de intensitatea emotiilor si napaditi de amintiri, stau pironiti in loc si privesc, cu ochii mintii, inapoi. Radu constientizeaza deodata cat de efemera e viata, si cat de scurta, si le impartaseste acest gand tovarasilor: "Nici nu stii cand te nasti, si cand crapi!" declama el filozofic. "Ma uit in jur si nu pot sa cred! Ieri chiuleam si ma distram cu Miss Boboc, iar azi am inceput sa albesc!" Si, zicand astea, inchide ochii si-i strange cat poate, incercand sa opreasca o mica lacrima. Dar nu reuseste, si atunci Victor, observandu-l, il bate parinteste pe spate: "Hai, gata, ca nu s-a intamplat nici o nenorocire! Timpul trece, e normal sa-mbatranim!" Iar Cezar, rascolit la randul lui de lacrima amicului, dar si de propriile simtiri, adauga metaforic: "Asta-i viata, acum esti, acum nu mai esti! N-ai ce face!", dupa care se indreapta cu totii, in tacere, spre usa cea mare a liceului.

Ajungand la intrare, Radu isi priveste discret prietenii si constata ca acestia sunt de-a dreptul coplesiti de amintirile starnite de acest loc, unul in care cei trei au petrecut, cu circa cincisprezece ani in urma, momente fericite, momente de tinerete, momente de neuitat. Asa ca le propune pe neasteptate: "Stiti ceva? Mai bine nu intram!" Victor si Cezar il privesc mai intai usor mirati, apoi isi spun: "Da, poate ca e mai bine asa!" si se opresc locului, la doar cativa pasi de usa. Apoi, Cezar decide in numele tuturor: "Bine, nu intram, dar facem salutul nostru de demult. Il mai stiti?" Cum ceilalti confirma imediat ca il stiu, grupul celor trei ex-liceeni revine in mijlocul curtii si, aliniati unul langa altul, cu fata spre corpul principal, Radu, Victor si Cezar ridica ambele maini deasupra capului si striga: "Esteeee!", dupa care se rotesc de trei ori succesiv cu 90 de grade si repeta salutul in toate directiile: "Esteee!", facandu-i pe cei doi gardieni din poarta sa se intrebe surprinsi: "Ce-o fi cu astia? Or fi nebuni?"

Mai apoi, insa, cand ii vad pe cei trei ex-i parasind curtea liceului in liniste, fara incidente, respira usurati: "Bine ca s-au carat! Nu ne trebuie scandal aici..."

Din aceeasi categorie:

Frica de moarte

Frica de moarte

Coada mare la bilete, sambata, la telefericul care circula din Busteni la cabana Babele; multa lume vrea sa ajunga sus, pe crestele Bucegilor. Nu e in...

Citeşte mai mult...

Reportul

Reportul

Tatălui meu

- Cum e, taica, ce numere au iesit?... Ca eu nu prea le mai vad bine!

Cel care intreaba este un batran rotofei, cu parul alb si ciufulit, na...

Citeşte mai mult...

Tudor, fericit pe ultimul drum

Tudor, fericit pe ultimul drum

Pe soseaua Pantelimon trece, joi dupa-amiaza, un mic convoi funebru. In frunte e un preot batran, cu barba alba, lunga, insotit de un tanar imberb ce ...

Citeşte mai mult...

L-am făcut pe Luke să mă urască

L-am făcut pe Luke să mă urască

La Petrosani, aproape de miezul noptii, ma acosteaza un individ cu parul brunet, tuns foarte scurt. “Ai un ceas?” Ma uit atent la el: are fata rasa, h...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Viaţa noastră Nostalgie copleșitoare