gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Thu21062018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Autostopiştii

Evaluare: / 1
1

E trecut de noua, e intuneric bezna si, dinspre Alexandria spre Bucuresti, putine masini mai trec...

La intersectia drumului national cu soseaua taraneasca ce duce spre comuna Comoara, o mana de oameni asteapta un autobuz care nu mai vine. Sunt vreo zece persoane, sase barbati si patru femei. Au figuri specifice de tarani, au imbracaminte si traiste de tarani si vorbesc ca niste tarani: “Ce facem, fratilor, ca nu mai trece nimic? Ramanem aicea pana maine, inghetam dracu’ de frig. Cainii ne mananca, si nu altceva! Daca stiam, nu mai porneam la drum, o lasam pe maine.” Toti au caciuli groase pe cap si, cu toate astea, toti tremura. Toti fac semn cu mana cand se apropie vreo masina si toti injura in urma ei cand vad ca nu opreste: “Grijania ma-tii, lovi-te-ar foametea!” Afara ninge cu fulgi mici si pentru la noapte s-a anuntat viscol.

La un moment dat, un barbat ceva mai in varsta, dar mai descuiat la minte, pe nume Petre Donose, vede farurile unei masini care se apropie. La zice confratilor: “Stati asa, ca vine altu’, opri-l-ar soarta-n loc! Bagati-va mai la intuneric, ca nu va vada!” Si o trage de mana pe o femeie mai tanara si mai rotunda la fata: “Hai, fa, Getuto, cu mine, ca te vaz ca esti mai aratoasa si mai sanatoasa, poate te place ala si-i vine vreun gand... Cine stie, poate opreste!” Masina e un autobuz pe care, initial, una dintre femei, coana Leana, o confunda cu rata: “E aia de noua jumate, de la Turnu!”, dar care de fapt se dovedeste a fi proprietatea unui intreprinzator particular, un fel de conducator singuratic prin noapte sau, altfel spus, un “road-runner” de tip teleormanean.

In mod nesperat pentru Donose, soferul da semnal de oprire la marginea drumului inca inainte de a-i face focoasa Getuta cu mana si, pe geam, ii striga: “Hai, las-o moarta, tataie, cati sunteti?” “Zece!”, raspunde imediat Petre Donose, dandu-si seam ca omul e versat si n-are cum sa-l duca sau sa-l “intoarca”. “Cheama-i pe toti, spune-le sa iasa de prin tufisurile alea si pregatiti cate zece lei de caciula, ca ma grabesc. Hai repede, sariti cu marinarii in ring, scoateti malaiu’, nu mai stati pe ganduri!”

Precipitandu-se spre usile autobuzului, taranii scot din fuga cate o bancnota de prin buzunare si o arunca pe tabloul de comanda al masinii, dupa care, inghetati complet, se ghemuiesc fiecare in cate un scaun al autobuzului. Isi fac cruci si multumesc cerului ca sunt salvati: “Doamne ajuta, mare ti-e puterea! Slavit fie numele tau, ca, daca nu ni-l scoteai in cale pe crestinul asta, muream prin salbaticia asta. Dracu’ ne lua!”, apoi incearca sa adoarma. Pana la Bucuresti mai sunt vreo optzeci de km.

Dupa nici doua minute de mers, conducatorul trage pe dreapta, opreste motorul si, pe un ton de om suparat foc, striga in spate, in directia lui Donose: “Bai, frati-miu, pai asa nu facem treaba. Am zis zece lei de caciula, si-n loc de o mie imi dadurati nouazeci. Care n-ai dat banii, fa bine si da-i acu, pana nu ma supar si va dau jos pe toti!” Nestiind despre ce e vorba, taranii se uita unii la altii ca prostii, asteptand fiecare ca altul sa dea banii. Dar, dupa cum se vede treaba, nimeni nu-i da. Satul de asteptare, unul dintre ceilalti calatori, aflat in autobuz de dinainte de suirea celor zece, si el un taran pornit cu treburi la oras, incepe sa tipe: “Da’ da-i, ba, banii, ala care nu i-ai dat si lasa-l sa plece, ce dracu’, ne prinde miezul noptii aici!”, sfat in continuarea caruia altcineva vine cu o propunere directa la sofer: “Daca nu, atunci da-le banii inapoi si da-i jos in frig pa toti, sa le inghette sangele in vine, sa se invete minte sa mai fure altadata! Si da-i bataie odata, baga mare, c-am inghetat ca un rahat!”

Auzindu-l pe sofer cum il ameninta la randul lui: “Omule, ai incurcat-o! Adineauri zisei asa, sa va intarat, da’ acu chiar vorbesc serios: daca nu-l faci pa-l de n-a platit sa scoata banii imediat, va dau jos pe toti!”, Donose devine incordat si urla ca un nebun la ai sai: “Bai, Marine, n-ai dat, bai? Da-i acum, si hai sa mergem!” “Am dat, bre, nea Petrica, am dat!”, ii replica celalalt. “Ioana, Marie, voi n-ati dat?”, insista taranul. “Da’ cum nu, nea Petrica, noi am dat amandoua, altcineva n-a dat!”, raspund laolalta femeile. “Fratilor, care n-ati dat, dati, ma, dati acum, sa scapam de belea si p-orma ne-om intelege noi, om vedea cum ne-om socoti!”, se roaga Donose de ei, aproape plangand. Degeaba. nimeni nu da, toti spun ca au dat.

Pierzandu-si rabdarea, conducatorul le comanda scurt, taios, ca la caini: “Nu vreti sa dati, aaa? Atunci, hai, valea! Jos cu totii! Si rugati-va la Dumnezeu sa nu geruiasca la noapte, ca vaz ca ne paste balana!” La inceput protestand, apoi resemnati, taranii incep sa-si adune lucrurile si se pregatesc sa coboare. Sunt opriti insa tot de sofer, care, fire miloasa, suflet caritabil, mana larga, le mai da o sansa: “Fiti atenti ce facem, ca sa nu ziceti ca-s io omul dracului. Lasati traistile sus si coborati cu totii. Va urcati apoi in ordine si, ca sa nu se supere nimeni, mai dati fiecare cate doi lei. Altfel, aici va las si lupii va mananca, daca nu va taie tiganii mai inainte! Ne-am inteles?”

Desi nu prea le convine, taranii accepta propunerea omului si, de voie, de nevoie, mai scot cate doi lei din buzunar. Sub supravegherea lui nea Petrica Donose, operatiunile de platire a soferului si de reimbarcare decurg in regula si, imediat ce ultimul taran e sus, se aude vorba acestuia catre sofer: “Multumit? Atunci, baga viteaza!” Soferul se declara satisfacut si, zambind pe sub mustati, ii da drumul mai departe.

La Bucuresti, la capatul tramvaiului 32, taranii coboara si-si vad fiecare de drumul lui. In urma lor, soferul isi indeasa o suta douazeci de lei in buzunarul de la piept si rade: “Sa mai veniti si altadata, fir-ati ai dracului de mocartani prosti!” Apoi intoarce si porneste sa adune si alti intarziati de pe drumuri.

E trecut de unspe, e intuneric bezna si, dinspre Bucuresti spre Alexandria, putine masini mai trec...

 

Din aceeasi categorie:

Imnurile tăcerii

Imnurile tăcerii

Un soare cu dinti musca din trupurile zgribulite ale oamenilor, duminica la amiaza. E o zi geroasa si, in dezolanta priveliste in alb-negrul zapezii m...

Citeşte mai mult...

Fugarul din Ghergani

Fugarul din Ghergani

In trenul regio de la Pitesti spre Bucuresti, e liniste. E seara, incepe sa se intunece si, satui de conversatie circumstantiala, calatorii pun capul ...

Citeşte mai mult...

Târguiala

Târguiala

Sambata dimineata, pe la ora 9.00, in Piata Delfinului intra, pusi pe fapte mari, el si ea. El e domnul Popazu, un barbat de 65 de ani, rotunjor la fa...

Citeşte mai mult...

Cazul unui om imposibil de recuperat

Cazul unui om imposibil de recuperat

Intr-unul din vagoanele metroului ce circula pe ruta Dristor-Gara de Nord este asezat un domn simpatic, dar foarte plapand, pe care de-abia stau haine...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Viaţa noastră Autostopiştii