In trenul regio de la Pitesti spre Bucuresti, e liniste. E seara, incepe sa se intunece si, satui de conversatie circumstantiala, calatorii pun capul jos, in cautarea clipei de relaxare. “Cat mai avem?”, il intreaba un batran decrepit, de loc din Curtea de Arges, pe un student ce se intoarce de la neamuri. “Vreo ora si ceva”, raspunde tanarul plictisit, fara sa se uite la ceas. “Eh, atunci pot sa trag un pui de somn...”, conchide mosneagul, inchizand ochii si cazand instantaneu in amorteala.
Peste nici cinci minute, trenul ajunge in Ghergani, o mica localitate de pe langa Titu, unde, in plin camp, stationeaza vreo doua minute. Deodata, in compartimentul in care doarme varstnicul, intra un om cu chipul ravasit. E un barbat la vreo 40 de ani, tras la fata, murdar pe gat, imbracat in haine taranesti, ponosite. Ochii ii sunt dusi in fundul capului, iar transpiratia ii formeaza broboane grele pe frunte si pe dupa ceafa. Arata ca un haituit si, de fapt, chiar asta si e.
“Repede, dati-va la o parte!”, le striga el tinerilor pe care ii vede stand. “Ridicati-va, ca sa ma asez eu! Sunt urmarit!” “De cine?”, intreaba naiv unul dintre ei, deschizand usa de la compartiment si privind pe culoar. “Nu-i nimeni!” “Stiu. I-am pacalit, i-am facut sa se urce in vagonul celalalt, dar n-o sa treaca mult si or sa ajunga aici... Trebuie sa ma ajutati, trebuie sa ma ascundeti! Daca ma gasesc, aia ma omoara!”, da fugarul niste explicatii vagi, bagand frica in calatori. “Uite-asa niste cutite mari au, d’alea de macelari!” Si, zicand acestea, apropie mainile una de alta la o distanta de circa 30 de cm. Cuprins de neliniste, un domn simpatic, cu aer de intelectual, ii spune pustiului care deschisese mai inainte usa: “Ia mai vezi, ma, o data, sa nu vina aia peste noi!” Baiatul, cret si cu pistrui pe fata, se mai uita o data: “Tot nimic!” Si, chiar atunci, se trezeste batranul argesean: “Ce se intampla aici?”
Ramas o clipa blocat, omul urmarit isi revine iute. Fulgerator, el scoate de la brau un sis cu lama dubla, identic cu cel descris mai inainte, si-l rasuceste demonstrativ prin fata batranului: “Gura, mosule, ca acu-ti fac buzunar la gat! N-auzi ca vor sa ma omoare? Fa ceva, ajuta-ma cumva!” “Da’ ce le-ai facut, cu ce i-ai suparat, de vor sa te omoare?”, ii vorbeste omul domol, cu o rabdare care aminteste de Ernest Maftei in rol de taran sugubat. “Tocmai asta e, ca nu le-am facut nimic, ii raspunde fugarul pe un ton mai bland. Ei s-au luat de mine! Io stateam linistit, ca tot omu’, la carciuma din gara, si beam o bere. Asteptam sa vina personalul. Cand apare un tigan dintr-astia si-mi pune cutitu-n barba, cica sa scot cinci sutare, ca altfel ma desface. I-am dat una jos, la periculoase si-un cap in gura, de l-am dat pe spate, da’ a-nceput sa urle si imediat s-a adunat satra. Asa ca am pus mana pe cutit - uite, asta e!, il prezinta el, in mod, demonstrativ, calatorilor - si m-am suit in tren, chit ca-l asteptam in partea-ailalta.” “Si ei s-au urcat dupa tine?”, anticipeaza intelectualul finalul. “Pai, io ce va spui? N-auziti ca ma omoara? Sunt vreo cinci care ma cauta!”
Exact in momentul in care cautatul termina povestea si trenul paraseste mica halta, baiatul cu pistrui scoate din nou capul pe culoar si-i vede. “Vin! Sunt sase, nu cinci!”, constata el pe un ton oarecum indiferent si tranteste usa compartimentului. Instantaneu, fugarul isi da seama ca n-are alta sansa si striga la celalalt tanar: “Deschide geamul!” Tanarul il deschide. “Daca intreaba, spuneti ca nu m-ati vazut!”, zice cel fugarit si, cu o miscare agila, iese pe geam, ramanand atarnat cu mainile de toc. Vazandu-l cum pluteste, in pozitie aproape orizontala, cretul nu-si poate retine admiratia: “Mama, Superman!” Desi trenul prinde viteza, cu aerul disperarii intiparit pe fata si cutitul prins in dinti, ca un adevarat comando-man, urmaritul isi da drumul, rostogolindu-se de cateva ori prin iarba si luand-o apoi la fuga pe camp. “S-a dus frumos!”, constata domnul cu aer de profesor. “A scapat!”
Peste cateva secunde, in compartimentul groazei isi fac aparitia urmaritorii: sase tigani negri ca pacura si urati ca dracul. “Unde-i?”, zbiara ei la cei pe care-i gasesc inauntru. “Cine?”, le raspunde pe un ton de om surprins profesorul, privind catre companionii de calatorie. Tiganii isi dau seama ca sunt in plus si, injurand si dracuind, pleaca cu coada intre picioare. “Cat mai avem?”, il intreaba batranul din Curtea de Arges pe studentul cret ce se intoarce de la neamuri, imediat ce romii parasesc compartimentul. “Vreo ora”, ii raspunde tanarul plictisit, fara sa se uite la ceas. “E bine. Inca mai am timp sa trag un pui de somn...”
Din aceeasi categorie:
Omul care și-a făcut calul să plângă
Cartierul Mohanescu, situat la periferia Capitalei, vizavi de noul penitenciar Rahova, e format numai din case, de aceea are un aspect rural, cum de a...
Mâncătorii de zăpadă
In fata magazinului Obor e stransa, de vreun sfert de ora, o multime de oameni de tot felul: tineri sfrijiti, fugiti de la scoala, muncitori invoiti d...
Despre unul care zace în stradă
Chiar la intrarea in parcul «Arenei Nationale», este cazut un om. Imbracat foarte decent, in costum de stofa si camasa alba, el atrage, vineri seara, ...
Băiatul cu două feţe
Autobuzul 311 porneste din Balta Alba intr-o cursa spre centru si, dupa nici doua statii, toate scaunele sunt ocupate. In partea din fata, unde sunt l...
TINETI MINTE!