gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sun17022019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Viaţa noastră

- Intamplari cu oameni normali surprinsi in ipostaze anormale -

Autostopiştii

Evaluare: / 1
1

E trecut de noua, e intuneric bezna si, dinspre Alexandria spre Bucuresti, putine masini mai trec...

La intersectia drumului national cu soseaua taraneasca ce duce spre comuna Comoara, o mana de oameni asteapta un autobuz care nu mai vine. Sunt vreo zece persoane, sase barbati si patru femei. Au figuri specifice de tarani, au imbracaminte si traiste de tarani si vorbesc ca niste tarani: “Ce facem, fratilor, ca nu mai trece nimic? Ramanem aicea pana maine, inghetam dracu’ de frig. Cainii ne mananca, si nu altceva! Daca stiam, nu mai porneam la drum, o lasam pe maine.” Toti au caciuli groase pe cap si, cu toate astea, toti tremura. Toti fac semn cu mana cand se apropie vreo masina si toti injura in urma ei cand vad ca nu opreste: “Grijania ma-tii, lovi-te-ar foametea!” Afara ninge cu fulgi mici si pentru la noapte s-a anuntat viscol.

Imnurile tăcerii

Un soare cu dinti musca din trupurile zgribulite ale oamenilor, duminica la amiaza. E o zi geroasa si, in dezolanta priveliste in alb-negrul zapezii mocirlite, numai doi micuti papagali cu penaj viu, care ciripesc veseli intr-o colivie metalica, dau putina culoare statiei RATB de la Piata Kogalniceanu.

Proprietarul pasarilor e un batranel mustacios, cam decrepit de felul sau, dar mandru tare de ce are. El se foieste intruna si priveste in jur, asteptand parca intrebari ce nu mai vin. Asa se face ca, atunci cand totusi o doamna cu un copil isi exprima admiratia: “Uite, mama, ce frumosi sunt!”, n-apuca sa inchida bine gura, si omul izbucneste cu explicatiile: “Acum i-am luat, din Obor. Au doar doua luni. Lui asta rosu cu galben i-am zis Pitisor, iar cestuilalt, verde-albastru, Nelson. Ce ziceti, sunt dulci, nu-i asa?”

Entuziasm neîmpărtăşit la vederea lui Cărtărescu

Vineri, ora 10.00, soseaua Stefan Cel Mare. Un tramvai 1 albastru, dintr-acela, la care trebuie sa apesi pe buton ca sa ti sa se deschida usa, e oprit la stopul de la Spitalul Colentina. In tramvai, pe doua locuri de pe partea dreapta, doua tinere la vreo 20 de ani, foarte nostime si jucause, cu figuri placute si buze strident facute cu ceva rosu inchis, batand in negru caramiziu sau ceva negru deschis, batand in rosu caramiziu. Una-i blonda, iar cealalta este bruneta. Vorbesc tot felul de aiureli, pana cand, la un moment dat, blonda sare: “Uite-l pe Mircea!”

Hingherii la atac

Ziua in amiaza mare, cam pe la mijlocul Bd.Uverturii, opreste o Dacie papuc modificata din care coboara patru oameni. Sunt imbracati in echipament estival: tricouri de plasa, prin care li se zareste parul de pe piept, bermude pana la genunchi, iar in picioare au, firesc, slapi. Nimic din atitudinea si infatisarea lor nu le tradeaza adevarata ocupatie, a carei rezonanta face sa curga transpiratia pe cefele celor mai slabi de inger: hingheri. Cei patru, inarmati cu niste scule speciale, un fel de lanci cu lat la capat, numite de cunoscatori "sbier", sunt de la ecarisaj si alearga dupa caini pe strazi. Cu miscari sigure, privind la trecatori de undeva de sus, cu un aer de superioritate intiparit pe figura, ei fac cativa pasi pe aleea de langa cofetarie, vad o haita de animale zacand intr-un umbris si unul dintre ei striga: "Bai, veniti aici, ca am descoperit un cuib barosan! Sunt vreo zece!".

Diavolul, idolul femeilor

La parterul supermall-ului de la Unirea, in scop promotional, este lasat un televizor in functiune. Cum de obicei aparatul este orientat cu fata spre strada, nu de putine ori lumea se opreste sa-si clateasca ochii si sa-si bucure sufletele. Acum e seara si, pe programul fixat, ruleaza un episod din sfasietorul serial sud-american “Inima salbatica”.

Femeile, principalele urmaritoare ale momentului, sunt stranse in numar mare in fata magazinului, unde, ca pierdute, nu contenesc cu exclamatiile: “Aoleo, aoleo! Vai,vai, vai! Ooo, oo! Nt, nt, nt!”. Lor li se suprapune, din cand in cand, un simpatic vanzator de ziare cu punctul de desfacere amplasat chiar langa televizor, care tot trage la masea dintr-o sticluta de vodca si striga: “Am Romania, Romania, Romania libera! Ia Romania, Romania, Romania libera!” Omul, un hatru la vreo 60 de ani, sta cu spatele la ecran si cu fata la femei, ignorand total filmul si enervandu-le, in mod vadit, pe cinefile.

Viaţa noastră