gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon08082022

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Mi-a trecut viața în timp ce mă uitam la televizor

Evaluare: / 3
1
Index
Mi-a trecut viața în timp ce mă uitam la televizor
Pagina 2
Toate paginile

Sunt Aneta Rosu, din Pascani, am 38 de ani si sunt necasatorita. Ba, mai mult chiar, sunt inca domnisoara, aceasta insemnand nu numai ca sunt o femeie nemaritata, ci sunt si fata mare. Mai pe sleau spus, sunt inca virgina, adica nu am intretinut raport intim cu niciun barbat pana in ziua de astazi. Si, sincer vorbind, nici nu cred ca am sa o fac vreodata. Daca nu mi-am inceput viata sexuala pana acum, ce rost ar mai avea sa o incep de acum incolo?

Doar ca sa se spuna ca am intrat in randul lumii? Nu, nu... Ma afecteaza prea putin ce zice lumea sau ce se crede despre mine...

Probabil ca va intrebati care e durerea mea. Sunt handicapata, sunt orfana, sunt sluta? Nici vorba! Nimic din toate astea. Dimpotriva, sunt cat de poate de normala: sunt intreaga din punct de vedere fizic si mental, ba chiar as putea spune, fara modestie, ca arat rezonabil si, in plus, am niste parinti buni si intelegatori, care m-au sprijinit intotdeauna in orice decizie am luat, indiferent daca aceasta decizie le-a convenit sau nu. Spun asta fiindca sunt constienta ca si-ar fi dorit sa le daruiesc un nepot, dar, daca nu a fost sa fie, nu a fost, si gata, nu au facut un caz din asta. S-au consolat cu nepotica din partea fratelui meu si nu au exercitat presiuni asupra mea, chiar daca singuratatea mea nu le-a picat prea bine. Daca stau si ma gandesc, la urma urmei ei sunt direct raspunzatori pentru aceasta singuratate a mea, ei (si in special, mama) fiind cei care mi-au insuflat inca din tinerete pasiunea pentru seriale TV si m-au facut sa imi exacerbez aceasta pasiune pana intr-acolo incat nu m-au interesat niciodata baietii sau barbatii si nici nu am avut un alt hobby.

Totul a inceput spre sfarsitul anilor '80, pe cand la canalul public de televiziune se difuzau serialele "Dallas" si "Liniile Maritime Onedin". Era cam tot ce se putea viziona pe atunci la televizor, cata vreme restul era propaganda comunista. Aveam 14 ani si, in lipsa unor preocupari  majore si a unui cerc de prieteni, preferam sa urmaresc impreuna cu parintii filmele. Pe de o parte erau instructive, se putea invata ceva din ele, iar pe de alta, la randul lor, colegii mei priveau serialele respective si apoi le comentau. Cine nu era la curent cu ceea ce se intamplase in episodul anterior, practic se excludea singur de la discutii si, implicit, din gasca. Deci, chiar daca nu mi-ar fi placut serialele, tot ar fi trebuit sa le vad, daca nu voiam sa raman in afara cercului. Dar, sincer vorbind... chiar imi placeau. Vazusem atat de multe episoade incat incepusem sa prind firul povestii si eram captivata. Asta in prima faza, caci mai apoi, odata capacitata, ajunsesem ca abia asteptam un nou episod; iar in final, in ultima instanta, am ajuns sa nu mai ratez niciun episod, nu mai puteam fara ele...

Dupa '89, cand au inceput sa emita o multime de posturi TV, transmitand jurnale de stiri, tot felul de filme si emisiuni sportive, documentare si talk-showuri politice, oamenii aveau o oferta variata... Eu si parintii mei am preferat, insa, intotdeauna, sa ramanem cantonati in zona serialelor cu care ne familiarizasem inca dinainte de '89. Asa se face ca atunci cand, in 1992, a inceput difuzarea telenovelei "Si bogatii plang", cu Veronica Castro in rolul principal, am fost toti trei foarte incantati si ne-am propus sa nu ratam niciun episod. Ceea ce am si facut. Aveam 18 ani, sfarcurile imi inmugurisera in pieptul pulsand generos, baietii imi faceau tot felul de apropouri mascate sau chiar invitatii fatise, dar pe mine nu ma interesau vorbele lor, ci ma interesau numai dialogurile personajelor din filme. Atat de atasata ajunsesem de telenovele, incat tin minte ca la vremea respectiva chiar ma indragostisem de Lucelia Santos, actrita principala din "Sclava Isaura", al carui rol omonim il interpreta de-a dreptul magistral. Ajunsesem cu dragostea pentru serial pana intr-acolo incat imi inregistram episod dupa episod pe casete video si le revedeam, noapte de noapte, pana invatam pe de rost replicile sale. In atare conditii, e de inteles ca mai ziua intreaga motaiam la scoala si nu-mi mai ardea de avansurile pe care mi le faceau unul sau altul, tot ceea ce imi doream fiind sa ajung mai repede acasa si sa vad un nou episod din serialul preferat.

La un moment dat, mama si tata au sesizat ca lumea fictiva a telenovelelor imi acaparase tot timpul si ca tindeam sa ma izolez de viata reala, de  prieteni si colegi. Asa incat prin 1995 au incercat sa vorbeasca cu mine, sa-mi deschida ochii si sa ma faca sa mai ies din casa. Degeaba, insa, era prea tarziu: la televizor incepuse difuzarea celebrului serial "Inima salbatica" cu Edith Gonzales si Eduardo Paloma in rolurile principale. Ori, la asa ceva nu as fi renuntat nici daca Fat-Frumos mi-ar fi batut la usa si mi-ar fi propus sa ma ia pe calul sau alb fermecat... Apoi, imediat dupa acel serial, a urmat, in 1996, "Kassandra" cu superba Corraima Torres si cu minunatul Osvaldo Rios in rolurile principale. Implinisem 22 de ani si, desi eram la varsta la care majoritatea colegelor se laudau cu o viata sexuala activa, iar unele aveau chiar planuri de maritis, pe mine ma lasau rece povestile lor, preferandu-le pe cele ale eroilor din serialele sud-americane.


In 1998 am terminat facultatea si m-am angajat pe post de contabila la o firma de import-export. Era o firma mare, cu multi angajati, majoritatea lor barbati, asa ca avansurile la adresa mea au inceput sa se indeseasca in mod simtitor. Si, mai de gura unuia sau a altuia, mai de curiozitate sau dorinta, am incercat sa dau curs catorva dintre ele. Fara succes, insa, adica fara finalitate intima. Comparam tot ceea ce mi se intampla pe viu cu ceea ce vedeam ca traiesc eroii telenovelelor si constatam ca nu se prea pupau. Una vedeam acolo, alta se intampla aici. Nu voiam altceva decat ceea ce vazusem in filme, nu ma multumeam cu mai putin. Din pacate, insa, mi-a fost imposibil sa regasesc in realitate ceea ce vazusem in fictiune. Asa se face ca am ramas singura pana in ziua de azi. Si nu peste mult timp implinesc 39 de ani...

A fost mai intai Ionut Tolban, administratorul firmei, care m-a remarcat inca din ziua in care ma angajasem si care mi-a facut o curte asidua timp de cateva luni. L-am acceptat in proximitatea mea, i-am facut anumite concesii, dar, ghinionul lui, nu mi-a placut absolut deloc modul in care saruta: grabit, brutal, grosolan... Ori eu preferam sarutari calde, lipicioase si prelungi, asa cum ii dadea Fernando Colunga inegalabilei Thalia in "Sarmana Maria", a carei difuzare era in toi in acea perioada. Destul de toleranta din fire, am zis sa ii dau totusi o sansa pretendentului, drept pentru care l-am invitat pe Ionut sa urmarim impreuna un episod din serial la mine acasa. El a refuzat, pe motiv ca e dezgustat de dulcegariile din filmele braziliene, argentiniene sau mexicane, dar si de femeile care agreeaza asa ceva. Cand l-am auzit debitand asemenea marlanie, i-am dat papucii una-doua, fara pic de regret, umplandu-mi timpul pe care i-l acordam lui pana atunci cu vizionarea unui nou serial spargator de tipare si zdrobitor de inimi: "Marimar", in care Thalia face rolul vietii, paralel cu sfasietoarea drama "Terra nostra",  cu Thiago Lacerda in forma de zile mari, dar si cu Ana Paola Arosio cu nimic mai prejos. Prinsa cu aceste doua capodopere, printre cele mai frumoase difuzate vreodata pe micul ecran, am uitat imediat de Ionut Tolban si de asa-zisa sa dragoste pentru mine.

In anul 2000, pe cand in casele noastre, ca si in sufletele noastre, a dat navala Natalia Oreiro, sau "Cholito", cum il chema pe baiatul al carui rol il juca in dementiala poveste "Inger salbatic", la inima mea a atentat Dan Tufaru, un coleg de birou specializat pe comenzi afara, mai ales in Spania si Portugalia. Auzindu-l zi de zi vorbind spaniola, pe care ajunsesem s-o iubesc si s-o inteleg foarte bine, mi-am spus ca Dan are din start ceva ce Ionut nu avea: avantajul limbii. Si ca, daca e asa, atunci sansele de unire a destinelor noastre ar fi destul de mari, mai ales ca din punct de vedere fizic ne placeam reciproc. Dar nu avea sa fie asa, si asta dintr-un motiv aparent ciudat si paradoxal, in realitate cat se poate de firesc si usor de inteles: satul de spaniola pe care o vorbea la serviciu de dimineata pana seara, Dan Tufaru nu mai suporta s-o auda si seara. L-am invitat de cateva ori la mine acasa, dar cand a dat cu ochii de "Betty cea urata", respectiv Ana Maria Orozco, care vorbea o spaniola stricata prin aparatul dentar pe care il purta, si-a pus mainile in cap si s-a cerut afara. L-am poftit pe usa si am continuat sa savurez replicile pline de umor ale sefului lui Betty, Don Armando, interpretat de fermecatorul Jorge Enrique Abello. Aveam 27 de ani si nu puteam sa ma gandesc cat de mult mi-as fi dorit si eu un boss ca el. Si, nu peste mult timp ruga avea sa imi fie ascultata, in compania noastra fiind instalat un nou sef de departament, in persoana lui Sandu Cotescu.

Cand l-am vazut pe Sandu Cotescu intrand prima oara in birou, am ramas stana de piatra. Era copia fidela a lui Fernando Colunga, care ii facea bucuria Adelei Noriega in "Amor real", serial la concurenta in acel sezon cu "Clona" lui Giovanni Antonelli. Surprinsa placut, mi-am spus ca, iata, e posibil ca realitatea sa copieze fictiunea, mai ales ca, daca Sandu semana cu Colunga, eu aduceam binisor cu Gabriela Spanic, din "Prizonieri". Mai mult chiar, aveam aproape 29 de ani, cat avea atunci cunoscuta actrita venezueleana. Deci erau create toate premisele unei iubiri ca-n povesti intre mine si Sandu, o iubire intre sosiile sau clonele a doi dintre actorii mei preferati mei, o iubire asa cum visasem dintotdeauna. Dar, din pacate, aceasta iubire, odata inceputa, nu avea sa fie dusa la bun sfarsit, si asta, ca si in cazurile precedente, din cauza pasiunii mele extreme pentru telenonvele.

Sandu Cotescu ma iubea sincer si dezinteresat, asa cum trebuie. Numai ca asta s-a intamplat numai pana la un punct. Dupa ce i-am tras de trei ori plasa la intalnire, m-a sunat si mi-a spus ca renunta la mine, fiindca sunt neserioasa si nu poate pune baza in cuvantul meu. Dar nu era vina mea. Chiar nu era. Eu il avertizasem ca la ora la care voia el sa ne vedem se difuzau serialele "Mama vitrega", cu Victoria Ruffo si "Rubi", cu Angelica Panganiban, ori eu, pasionata de ambele, nu as fi renuntat la ele nici pentru Fernando Colunga, dar pentru sosia lui... Asa ca am ales sa nu merg la intalniri constienta fiind ca acest lucru va atrage despartirea de Sandu, ceea ce s-a si intamplat... Iar mai apoi, in acelasi fel m-am despartit de ceilalti pretendenti la mana mea, niciunul dintre ei nefiind in stare sa aprecieze dragostea mea pentru serialele siropoase. Eu, din cate am vazut in filme, barbatii fac tot felul de sacrificii de dragul iubitelor; ori  ei nu voiau  faca nici macar unul minor. Asa ca am preferat sa ma debarasez de toti si sa-mi vad linstita de viata mea.

Dupa ce am trecut de 30 de ani mi-a scazut apetitul pentru sex si maritis, care de altfel nu atinsese niciodata cote prea inalte. Am continuat sa ma vad ici-cand cu diversi barbati, dar asta numai printre picaturi, intaietate avand de fiecare data serialele favorite. In 2007 m-am axat pe "Inima de tigan", cu Andreea Patrascu si Denis Stefan facand furori in prima telenovela romaneasca, in 2008 am admirat-o pe "Regina" Diana Dumitrescu, in continuarea povestii, iar in 2009 nu am ratat-o pe "Aniela", jucata admirabil de ingenua Adela Popescu. Si uite asa am ajuns la 35 ani. Apoi, in 2009, a venit "Dona Barbara", cu Edith Gonzales, pentru ca dupa 2010 sa ma reprofilez pe serialele turcesti de dragoste, preferatele mele fiind ,,Dragoste si pedeapsa", "Inima furata," Iubire ascunsa" si, mai recent, "La un pas de fericire". Plus reluarile de la telenovelele din tinerete, pe care le vad astazi cu alti ochi si care ma impiedica efectiv sa mai ies din casa altundeva cu exceptia serviciului....

Acum am 38 de ani si am renuntat complet la planuri de viitor, mai ales ca de la o vreme incoace am prins si gustul soap-operelor americane "Dragoste si putere" si "Tanar si nelinistit", care se filmeaza neintrerupt de 35 de ani. Mor dupa zambetul lui Victor, ascuns sub o mustata stufoasa, si imi doresc din tot sufletul sa apuc sa  traiesc sa vad sfarsitul, chiar daca am auzit ca serialul are cateva mii de episoade...

 

 

Din aceeasi categorie:

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Numele meu este Bogdan, am 45 de ani si locuiesc in Pitesti impreuna cu sotia mea, Andreea, si cu parintii ei. Andreea are 40 de ani si este o femeie ...

Citeşte mai mult...

Grasă și frumoasă, devreme acasă, caut dragoste viguroasă

Grasă și frumoasă, devreme acasă, caut dragoste viguroasă

Numele meu este Crina N. Sunt din Vaslui, am 45 de ani, 1.60 inaltime si 100 de kilograme. Desi nu-mi face mare placere sa o recunosc, sunt o femeie p...

Citeşte mai mult...

Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...

Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...

Sunt, la 43 de ani, un om nenorocit, care si-a pierdut sotia, copiii si casa - si toate astea numai si numai din cauza inconstientei preotului Gabriel...

Citeşte mai mult...

Mi-a trecut viața în timp ce mă uitam la televizor

Mi-a trecut viața în timp ce mă uitam la televizor

Sunt Aneta Rosu, din Pascani, am 38 de ani si sunt necasatorita. Ba, mai mult chiar, sunt inca domnisoara, aceasta insemnand nu numai ca sunt o femeie...

Citeşte mai mult...

Drumul spre fericire Mi-a trecut viața în timp ce mă uitam la televizor