Am cunoscut-o pe Elena in urma cu 30 de ani, in timpul facultatii. Nu voi uita niciodata clipa in care am vazut-o pentru prima data. Parea un inger picat din alta lume. Era suava si blanda cum nu credeam ca o fata de 19 ani poate fi. Nimic salbatic, nimic artificial, nimic urat. Complet diferita de studentii in care sangele clocotea. Emana sinceritate, bunatate, sfiosenie. Toata lumea, de la colegi la profesori, o placea si o admira. Toata lumea, inclusiv eu.

Din pacate pentru mine, m-am indragostit enorm de Elena inca din primul an. Si spun "din pacate", pentru ca sentimentele nu au fost reciproce. Ea ma simpatiza foarte mult, se apropiase de mine si ma considera prietenul ei de nadejde – dar atat! Nici macar o singura data nu mi-a dat de inteles in vreun fel ca ar putea fi interesata de o relatie de iubire, desi mai in gluma, mai in serios, flirtam adesea. Ea insa se eschiva de fiecare data cu diplomatie, avand grija sa nu ma supere si sa nu ma jigneasca prin refuzurile sale. De unde am tras concluzia logica, si anume ca fata nu impartasea dragostea mea...

Anii au trecut cu viteza gandului. Sau, cel putin, asa mi se pare acum, privind cu nostalgie in urma. Dupa absolvire, fiecare din noi a mers pe drumul sau: Elena a profitat de cursurile de pedagogie urmate in timpul facultatii si s-a angajat in invatamant, iar eu, prin interventia unui unchi cu multe conexiuni, am prins un post de stagiar in domeniul facultatii absolvite, si anume cel electrotehnic. Partea frumoasa era aceea ca amandoi ramasesem totusi in Timisoara si prin urmare continuam sa ne intalnim adeseori. Chiar daca, ce-i drept, aceste intalniri erau destul de dureroase pentru mine...

Odata, intr-o seara in care am iesit la o bere, Elena era tare voioasa. Dupa prima bere urmase a doua, iar ea radea din orice. "Acum e momentul!" mi-am spus. Si mi-am luat inima in dinti, incercand sa profit de starea ei si sa o sarut. Dar atat mi-a trebuit! Fata s-a smucit exact cand buzele mele erau gata-gata sa le atinga pe ale ei. Apoi, pentru prima data de cand ne stiam, s-a rastit la mine:

- Ce faci, Nicu? Ce e cu tine, ce ti-a venit?

Luat prin surprindere de reactia Elenei, dezamagit si totodata usor infuriat, am profitat atunci de "acoperirea" pe care mi-o dadeau cele doua beri si am dat cartile pe fata.

- Cum poti sa ma intrebi asa ceva, Elena? Chiar nu stii ce simt pentru tine dupa atatia ani? Chiar nu iti dai seama cat de mult te iubesc?

A urmat apoi o scena cel putin penibila pentru mine. Elena s-a calmat, mi-a luat palmele intr-ale sale, m-a privit direct in ochi si mi-a vorbit cu duhul blandetii:

- Nicu, am simtit ca ma iubesti inca de la inceput. Cum sa nu simt, cat de naiva sa fiu? Si vreau sa stii ca am incercat sa ma indragostesc de tine, la randul meu. Habar nu ai, dar am incercat din rasputeri! Pentru ca stiu ce om minunat esti, Nicu... Insa te rog sa ma ierti, caci oricat am incercat, nu am reusit! Nu te-am iubit niciodata cu adevarat decat ca prieten si nici nu cred ca lucrurile vor sta vreodata altfel!

Cum as fi putut oare sa ma supar pe ea? Doar era prietena mea cea mai buna, un om de incredere si de cuvant, care imi vorbise din tot sufletul ei cald si curat. Singura ei vina era ca nu putea sa ma iubeasca in felul in care imi doream eu... Ne-am imbratisat atunci cu disperare si am izbucnit amandoi in plans. Aveam amandoi 26 de ani si, la 7 ani de cand o cunoscusem, primeam confirmarea cruda ca fiinta iubita nu va fi niciodata a mea. Ceea ce nu a facut insa ca eu sa o iubesc mai putin si nici nu m-a oprit sa sper in continuare intr-un miracol.

Acum, trebuie spus ca, desigur, pana la acea varsta eu avusesem cateva relatii sentimentalo-erotice. La fiecare dintre partenerele mele tinusem mai mult sau mai putin, insa chiar si atunci cand eram implicat intr-o alta legatura, sufletul meu era daruit tot Elenei, iar mintea imi statea doar la ea. Nu o data s-a intamplat chiar ca, in decursul unui act erotic cu iubita mea din acel moment, sa imi imaginez ca fiinta cu care ma contopeam era Elena... Asa de mult o iubeam si o doream!

Cat despre Elena, va vine sa credeti sau nu, dar, desi ne faceam tot felul de confidente si nu aveam secrete unul fata de celalalt, pana la 26 de ani ea nu mi-a dezvaluit nicio relatie cu vreun barbat. Ceea ce putea insemna fie ca si-a pastrat castitatea, fie ca nu si-a pastrat-o, insa, pentru a nu ma face sa sufar, a tinut ascuns acest aspect al vietii sale personale. Asta, pana intr-o buna zi, cand a aruncat bomba:

- Nicu, sa stii ca eu ma marit! Bucura-te pentru mine!

Auzind una ca asta, numai sa ma bucur pentru ea nu puteam! Am ramas perplex. Cu greu mi-am revenit, si atunci abia am baiguit:

- Bine, Elena, dar cine e omul? Cu cine te mariti? Cum de nu mi-ai povestit niciodata nimic despre el?